8,642 matches
-
in situ și PCR [7]. Tratamentul pacienților asimptomatici nu este necesar. Pentru cei simptomatici cu status imunologic nealterat se administrează itraconazol 400 mg/zi pentru cel puțin 6 luni. Rata de răspuns la tratament este de 95%, iar rata de vindecare - peste 90% [16]. Pacienții imunodeprimați cu blastomicoză pulmonară acută sunt tratați inițial cu 1000 mg de amfotericină B, urmată de azoli per os pentru 6 luni. Asocierea cu blastomicoza cutanată îndrumă spre diagnostic. Confirmarea diagnostică se realizează prin examen microscopic
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Claudiu Nistor, Adrian Ciuche, Teodor Horvat () [Corola-publishinghouse/Science/92105_a_92600]
-
de cauzalitate liniare între simptome și fiziopatologie, apoi între acestea și determinantul biologic. Ele se finalizează prin aplicarea tratamentelor validate al cărui obiectiv este fie simptomatic, fie fiziopatologic, fie, la modul ideal, etiologic, vizând eliminarea factorului etiologic. Se vorbește despre „vindecare” atunci când organul sau sistemul regăsește starea sa anterioară acțiunii factorului patogen. Efectele tratamentului ales fac obiectul unei evaluări precise pentru a-i controla eficiența. Constatarea ineficienței provoacă întrebări privind alegerea tratamentului și/sau pertinența analizei și a ipotezelor de lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ales fac obiectul unei evaluări precise pentru a-i controla eficiența. Constatarea ineficienței provoacă întrebări privind alegerea tratamentului și/sau pertinența analizei și a ipotezelor de lucru. Valoarea modelului medical este de necontestat. El a contribuit la tratarea și la vindecarea a numeroase boli acute (mai ales a bolilor infecțioase) declanșate de un factor biologic specific. In schimb, contribuțiile sale sunt discutabile în cazul numeroaselor boli cronice pentru care simptomatologia este fluctuantă, evolutivă și factorii etiologici multipli. Anamneza nu poate neglija
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
o optică integrativă. 5 Punctul de vedere al pacientului Annie Gruyer∗ Introducere 1. Accesul la terapie 2. Desfășurarea terapiei Relația terapeutică Consultațiile Evitările: inamicii pacientului și ai terapeutului Inventivitate și îndrăzneală: un avantaj pentru terapeuți Problemele „existențiale” și schemele Medicamentele Vindecarea 3. Viața după terapie Noi direcții de explorat Asociațiile pacienților Adrese utile Bibliografie Introducere La începutul anilor 1980, asociațiile de pacienți erau puțin numeroase, aproape inexistente. Principiul de a se regrupa mai multe persoane care suferă de aceleași tulburări nu
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
deci energie, motivație, implicare atât din partea celui care tratează cât și din partea celui care este tratat, acesta din urmă dând dovadă și de perseverență, de răbdare și de curaj pentru a-și înfrunta temerile, schemele, evitările sale obișnuite. Progresul, apoi vindecarea se sprijină pe o echipă sudată, bine legată și urmărind aceleași obiective, clar definite la începutul terapiei. Empatia Cel mai bun instrument pentru realizarea unei relații poartă numele de empatie. Acest termen dispăruse din limbajul curent dar și-a răgăsit
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să parcurgeți celălalt procent de 50% către mine”. Terapeutul permite pacienților să redevină experți ai sănătății lor, să părăsească rolul sclerozant și paralizant de victimă pentru a deveni actori în stare să-și mobilizeze energia, cunoștințele și priceperea în slujba vindecării lor. Aceste trei faze cheie, informative și colaborative în același timp, îl ajută deja pe pacient. Ele reprezintă o parte esențială a efortului care trebuie depus, deoarece acestea reactualizează trei aspecte fundamentale ale stimei de sine: - acceptarea de sine, - încrederea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
prea atentă față de terapeut, așa după cum o dovedesc numeroasele relatări ale pacienților. A se angaja într-o psihoterapie, în special într-o psihoterapie de tip cognitiv-comportamentală, presupune renunțarea și trăirea doliului (adesea dureros și provocator de suferință) în legătură cu unele idei: - vindecarea nu se va face ca urmare a atingerii cu o baghetă magică; - terapeutul nu va lucra de unul singur; - nu există nici terapeut nici terapie „miracol”; - în consecință, soluția nu va apare fără o confruntare cu situația problemă. A se
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sau prin apropierea iminentă a unei stări de rău (micro-evitare); pentru cel care suferă de TOC de teama de a se murdări, a atinge fără mănuși, cu vârful degetelor, mânerul unei uși (expunere) (micro-evitare); - familia diversiunilor sonore, vizuale; - familia falselor vindecări: „Oh, nu mai contează, am înțeles, mă simt mai bine, nu mai este nevoie să fac exercițiul acesta!”. Aceste micro-evitări au în comun întărirea credinței pacientului în ideea că progresele sale sunt legate de un obiect, de un act anume
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
în afara ședinței. - terapiile de grup sunt benefice. Problemele „existențiale” și schemele Pentru pacient, contribuțiile cognitivismului și comportamentalismului sunt, în aceeași măsură, esențiale. Pentru a face o metaforă, traversarea Atlanticului cu o barcă cu pânze (de la țărmul bolii până la cel al vindecării) presupune momente de manevră intense (parâmă, vele, cârmă) ce permit avansarea (desensibilizare sistematică, expunere cu prevenția răspunsului), perioade în care, atunci când vântul lipsește, trebuie să luăm o pauză, sau altele consacrate studiului hărților, reparării avariilor și evaluării drumului parcurs (restructurare
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
sentimente de rușine și de neîncredere) și implicarea sa în terapie. Informarea în legătură cu medicamentele permite: - o bună observare a tratamentului; - sentimentul că pacientul controlează terapia; - întărirea alianței terapeutice; - menținerea dialogului și a încrederii; - optimizarea tratamentului psihoterapeutic susținut de cârja medicamentoasă. Vindecarea ”Doamne, dă-mi curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba, dă-mi seninătatea de a accepta ceea ce nu pot schimba și înțelepciunea de a face diferența dintre ele”. Această „rugăciune pentru seninătate”, atribuită în mod tradițional lui Reinhold
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mi seninătatea de a accepta ceea ce nu pot schimba și înțelepciunea de a face diferența dintre ele”. Această „rugăciune pentru seninătate”, atribuită în mod tradițional lui Reinhold Nieburh și popularizată de către Alcoolicii anonimi, redă bine pe scurt ceea ce ar însemna vindecarea. Ce înseamnă vindecare? Intrebare halucinantă pe care și-o pun toți aceia care suferă de tulburări psihologice importante. Răspunsul nu este atât de „simplu” ca cel în legătură cu o boală organică, pentru care se poate defini un început și un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
a accepta ceea ce nu pot schimba și înțelepciunea de a face diferența dintre ele”. Această „rugăciune pentru seninătate”, atribuită în mod tradițional lui Reinhold Nieburh și popularizată de către Alcoolicii anonimi, redă bine pe scurt ceea ce ar însemna vindecarea. Ce înseamnă vindecare? Intrebare halucinantă pe care și-o pun toți aceia care suferă de tulburări psihologice importante. Răspunsul nu este atât de „simplu” ca cel în legătură cu o boală organică, pentru care se poate defini un început și un sfârșit. In tulburările psihologice
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și acceptați: - fluctuația intensității bolii (tulburările nu sunt statice); - progresele oscilante, mai ales la debut; - fenomenul normal al recăderilor, mai mult sau mai puțin importante; - perioade de stagnare a progreselor; - alte momente în care progresele se realizează ușor și rapid. Vindecarea ca urmare a unui tratament prin TCC înseamnă: - o dispariție a simptomelor, fără ca acestea să reapară sub alte forme de tulburare; - însușirea de unelte terapeutice care sunt folositoare toată viața; - recâștigarea de către individ a rolului său de actor în spectacolul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
pacienta avea trei ani, mama sa a fost diagnosticată cu un cancer la sân. Părinții săi au decis atunci să le ducă pe cele două surori să trăiască în casele unor rude de familie. Insă mama doamnei S, sigură de vindecarea sa, a refuzat ca fiicele sale să se instaleze într-o altă casă și le-a mutat mereu, două săptămâni într-un loc, patru săptămâni în altul. Doamna S. are o amintire confuză despre o perioadă tristă și angoasantă. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
între două forme de bulimie: - o formă cu vomismente sau administrare de purgative, - o formă fără vomismente sau administrare de purgative. Alte tipologii insistă asupra prezenței sau absenței unei stări de deprimare sau de impulsivitate în descrierea tulburării, tratamentului și vindecării acesteia. In realitate, cea mai mare parte a persoanelor care suferă de TCA nu prezintă nici criteriile diagnostice ale bulimiei, nici pe acelea ale anorexiei mentale. Ele prezintă un tablou clinic dezorganizat și incomplet, cu manifestări comportamentale specifice uneia sau
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Terapeutul le sugerează să nu-i răspundă și să o asigure pe fiica lor de sentimentele lor mai degrabă decât să caute să o liniștească în legătură cu atractivitatea fizicului său. Părinții au citit cartea recomandată și pun întrebări privind posibilitatea de vindecare. Terapeutul răspunde că Gwen a evoluat pozitiv și că se poate spera să mai apară încă și alte progrese datorită continuării terapiei, cu ajutorul lui Gwen și cu susținerea părinților. Diversificarea alimentației Părinții întreabă cum să-și ajute mai mult fiica
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
facilitate de intervenții empatice care întăresc identitatea și sentimentul de eficiență al persoanei. Terapeuții nu trebuie să se teamă de critica pacienților lor și au datoria de a fi gata să-i însoțească în progresul lor lent și dificil spre vindecare. Această terapie „non formală” nu este din această cauză non structurată și incoerentă: ea urmează un plan terapeutic riguros, dar suplu. Ea urmărește să evalueze cu regularitate progresele terapeutice. Ea schimbă strategii în caz de impas. Se interesează de progresele
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să îndrăznească să spună pacientului său: nu progresăm cu această problemă? Ce credeți despre acest lucru? Figura 1. Evaluarea angoasei actuale în legătură cu impotența HUBERT 8 Fără angoasă Foarte angoasat CAROLYN 0 8 Fără angoasă Foarte angoasată Figura 2. Evaluarea anticipării vindecării HUBERT 8 Fără speranță Multă speranță CAROLYN 0 8 Fără speranță Multă speranță După evaluare, Carolyn spune: „Tratăm erecția, impotența soțului meu, dar am impresia că sunt la fel de impotentă ca și el și, în ceea ce mă privește, nu m-a
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
folosește încă unele cuvinte ironice. Pacientul a înțeles că erecția este legată de excitație și emoții. Aceasta s-a stabilizat în mod pozitiv, pentru el și pentru cuplu. Rezultate și comentarii Terapeutul cere cuplului, în faza de stabilizare, să analizeze vindecarea comportamentului problemă legat de impotență. Evaluarea neliniștii provocată de disfuncție Figura 3. Evaluarea neliniștii provocată de disfuncție HUBERT 0 8 Fără neliniște Foarte neliniștit CAROLYN 0 8 Fără neliniște Foarte neliniștit Hubert pare că a înțeles bine faptul că disfuncția
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
o situație care poate fi caracterizată ca fiind aproape „fără angoasă”. Soția sa întâmpină mai multe dificultăți în a considera că stabilizarea sa este definitivă, deoarece ea este conștientă de partea sa de responsabilitate în apariția sau dispariția simptomului. Evaluarea vindecării stabilizate Figura 4. Evaluarea vindecării stabilizate HUBERT 8 Fără încredere Multă încredere CAROLYN 0 8 Fără încredere Multă încredere Hubert și Carolyn se situează aproape la același nivel de evaluare, deoarece ei se bazează pe rezultatul obiectiv: astăzi, „funcționează”. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
caracterizată ca fiind aproape „fără angoasă”. Soția sa întâmpină mai multe dificultăți în a considera că stabilizarea sa este definitivă, deoarece ea este conștientă de partea sa de responsabilitate în apariția sau dispariția simptomului. Evaluarea vindecării stabilizate Figura 4. Evaluarea vindecării stabilizate HUBERT 8 Fără încredere Multă încredere CAROLYN 0 8 Fără încredere Multă încredere Hubert și Carolyn se situează aproape la același nivel de evaluare, deoarece ei se bazează pe rezultatul obiectiv: astăzi, „funcționează”. Ei au regăsit o direcție din
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
care i se prezintă, mai ales dacă se gândește că poate să-l trateze, că a folosit deja aceleași instrumente și că, efectuând unele modificări, el poate oferi rapid o soluție problemei. O terapie „de cuplu” poate optimiza șansele de vindecare pe termen lung deoarece aceasta permite aducerea la suprafață a unei suferințe mai profunde. Sigur, nu putem gândi în locul lui Carolyn, și nu este ea persoana care a apelat la terapie. Dar vindecarea (și recăderea) lui Hubert depinde de bunăvoința
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
terapie „de cuplu” poate optimiza șansele de vindecare pe termen lung deoarece aceasta permite aducerea la suprafață a unei suferințe mai profunde. Sigur, nu putem gândi în locul lui Carolyn, și nu este ea persoana care a apelat la terapie. Dar vindecarea (și recăderea) lui Hubert depinde de bunăvoința și de echilibrul lui Carolyn. Problema de a ști cui servește simptomul este esențială. Dacă terapia destabilizează cuplul, va putea acesta să redevină puternic sau riscă să se distrugă? Care este adevărata solicitare
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
climat favorabil manifestării emoției, cu sentimente, alintări, mângâieri. Fără terapia partenerei, ele l-ar fi condus pe Hubert spre eșec mai devreme sau mai târziu. A se preocupa prea repede de simptom sau de substanțe, chiar dacă această abordare provoacă o vindecare adesea spontană, nu corespunde cerințelor în domeniul psihologiei și nu conduce întotdeauna la o reușită stabilă pe termen lung. Terapeutul sexolog și de cuplu care folosește metoda cognitiv-comportamentală trebuie, adesea, să explice expectanța sa în calitate de terapeut și să insiste asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cu frecvență crescută și în cantități mici. Tratamentul complet se realizează pe o durată cuprinsă între șase și opt luni. O'Hanlon și Beadle, 1998. Programul se desfășoară pe o durată de aproximativ șase săptămâni. Dacă alchimia nu se produce, vindecarea are puține șanse să apară și terapeutul este nevoit să identifice cauzele acestei rezistențe. Consultarea unui sexolog diferă de alte consultații medicale și psihologice. Supravegherea medicală continuă și sexoterapeutul rămâne în contact permanent prin poștă cu medicul generalist. In situația
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]