82,461 matches
-
Santa Cruz, înainte de a fi lovit de torpile și scufundat de un submarin american în bătălia din Marea Filipinelor. Clasa de portavioane "Shōkaku" făcea parte din același program cu clasa de cuirasate "Yamamoto". Pentru că nu mai existau restricțiile impuse de Tratatul Naval de la Washington, Marina Imperială Japoneză a fost liberă să adauge navelor toate caracteristicile pe care pe aprecia ca fiind necesare pentru un portavion, adică: viteza mare, raza lungă de acțiune, blindaj generos și un număr mare de avioane. Construcția
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
fost condus de menșevicul georgian Nikoloz Chkheidze. Pe 5 decembrie 1917 a fost semnat armistițiul de la Erzincan dintre ruși și turci, care a pus capăt conflictului armat dintre Rusia bolșevică și Imperiul Otoman. Pe 3 martie 1918 a fost semnat Tratatul de la Brest-Litovsk, care a marcat ieșirea oficială a Rusiei din rândurile forțelor beligerante ale primei conflagrații mondiale. În perioada martie - aprilie 1918 a avut loc la Trabzon o conferință de pace la care au participat reprezentanții otomani și cei ai
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
conferință de pace la care au participat reprezentanții otomani și cei ai Seimului Transcaucazian. Enver Pașa s-a oferit să renunțe în numele Imperiului Otoman la orice pretenție în Caucaz în schimbul recunoașterii de către transcaucazieni a achizițiilor teritoriale din Anatolia asigurate de Tratatul de la Brest-Litovsk. Pe 5 aprilie, șeful delegației transcaucaziene, Akaki Chkhenkeli, a acceptat ca prevederile tratatului de la Brest-Litovsk să fie considerate baza de pornire a negocierilor viitoare și a telegrafiat șefilor săi cerându-le să adopte o poziție oficială favorabilă negocierilor
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
Pașa s-a oferit să renunțe în numele Imperiului Otoman la orice pretenție în Caucaz în schimbul recunoașterii de către transcaucazieni a achizițiilor teritoriale din Anatolia asigurate de Tratatul de la Brest-Litovsk. Pe 5 aprilie, șeful delegației transcaucaziene, Akaki Chkhenkeli, a acceptat ca prevederile tratatului de la Brest-Litovsk să fie considerate baza de pornire a negocierilor viitoare și a telegrafiat șefilor săi cerându-le să adopte o poziție oficială favorabilă negocierilor. Liderii din Tbilisi aveau în majoritatea lor un punct de vedere diferit de cel al
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
de noul context politic pentru a tranșa rivalitatea cu otomanii cu privire la influența in Caucaz. Inluența politică în Caucaz aducea după sine controlul asupra resurselor economice ale regiunii, în principal asupra zăcămintelor de petrol de la Baku, dar și asupra oleoductului Baku-Batumi. Tratatul a fost semnat pe 28 mai 1918,la doar două zile după proclamarea independenței Georgiei și la patru zile după ce conferința de pace transcaucaziano-otomană de la Batumi sponsorizată de Germania se încheiase cu un eșec. Georgia, încurajată de liderii misiunii germne
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
și și-a declarant independența ca o republică separate. Georgia trebuia să facă față atacului ottoman, iar liderii țării s-au grăbit spre Poti, unde delegația germană aștepta la bodrul submarinului "Minna Horn". Pe 28 mai a fost semnat un tratat provizoriu. Georgia urma să fie recunoscută official și să primească protecția Imperiului German. Convenția permitea Germaniei să folosească în mod liber și fără limite căile ferate și toate vasele existente în porturile georgiene, libera circulașie a monedei germane în Georgia
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
cu 21 mai, armata otomană a reluat înaintarea. A urmat luptele de la Sardarapat (21-29 mai), Kara Killisse (24-28 mai) și Bash Abaran (21-24 mai). Pe 4 mai, RD Armeană a fost forțată la sfțrșitul acestui șir de bătălii să semneze Tratatul de la Batumi. Delegația germană a plecat spre Constanța, fiind însoțită în această călătorie de o delegaie georgiană compusă din f Chkhenkeli, Zurab Avalishvili și Niko Nikoladze, care aveau puteri depline să negocieze un tratat final la Berlin. Georgia a refuzat
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
acestui șir de bătălii să semneze Tratatul de la Batumi. Delegația germană a plecat spre Constanța, fiind însoțită în această călătorie de o delegaie georgiană compusă din f Chkhenkeli, Zurab Avalishvili și Niko Nikoladze, care aveau puteri depline să negocieze un tratat final la Berlin. Georgia a refuzat în mod hotărât să se alieze cu Puterile Centrale, negocierile s-au prelungit până a fi abandonate ca urmare a înfrângerii militarea a Germaniei în noiembrie 1918.
Tratatul de la Poti () [Corola-website/Science/326564_a_327893]
-
Syunik ori Armenia Montană Լեռնահայաստան "Leřnahayastan") a fost un stat efemer și nerecunoscut din Caucazul de sud, al cărui teritoriu corespunde cu aproximație provinciilor Vayots Dzor și Syunik, incorporând și unele regiuni ale Nagorno-Karabahului. După Primul Război Mondial, la semnarea Tratatului de la Sèvres, precum și în negocierile de pace care au urmat în Paris, aliații au promis să-i pedepsească Junii Turci și de a recompensa unele, dacă nu toate, în provinciile de est ale imperiului în curs de formare Republica armean
Republica Armeniei Montane () [Corola-website/Science/326602_a_327931]
-
au urmat în Paris, aliații au promis să-i pedepsească Junii Turci și de a recompensa unele, dacă nu toate, în provinciile de est ale imperiului în curs de formare Republica armean. Dar aliații au fost mai preocupați de încheierea tratatelor de pace cu Germania și ceilalți membri europeni ai Puterilor Centrale. În probleme legate de Orientul Apropiat, principalele puteri, Marea Britanie, Franța, Italia și Statele Unite, a avut conflicte de interese peste sferele de influență erau să-și asume. Deși au existat
Republica Armeniei Montane () [Corola-website/Science/326602_a_327931]
-
separând astfel parohiile de jurisdicția Breslaului. La 31 mai 1978, Papa Paul al VI-lea a inclus administrația apostolică cu arhidieceza Olomouc prin constituția apostolică "Olomoucensis et aliarum". Republica Populară Polonă a semnat la Varșovia la 13 iunie 1958 un tratat cu Cehoslovacia prin care a confirmat frontierele existente la 1 ianuarie 1938. După ce comuniștii au preluat puterea, explozia industrială a continuat și în regiune au sosit mulți imigranți (mai ales din alte părți ale Cehoslovaciei, în principal din Slovacia). Sosirea
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
orientat politic și a fost în mod tradițional unul dintre cei mai importanți sprijinitori ai naționalismului armenesc. Partidul militează pentru recunoașterea genocidului armenilor și pentru dreptul la reparații. De asemenea, partidul militează pentru crearea Armeniei Mari, idee bazată pe prevederile tratatului de la Sèvres din 1920. FRA a devenit activă din punct de vedere politic în Imperiul Otoman în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, având ca scop unificarea și efectuarea de reforme a diferitelor grupuri de armeni, precum și apărarea comunităților
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
Turci considerați responsabili pentru crime împotriva armenilor au fost asasinați de către FRA în timpul Operațiunii Nemesis . După colapsului Imperiului Rus în 1917, liderii Armeniei, Georgiei și cei musulmani din Caucaz s-au hotărât să creeze în iarna anului 1918 Federația Transcaucaziană. Tratatul de la Brest-Litovsk a avut implicații grave în ceea ce îi privește pe armeni: forțele turce au reocupat Armenia Occidentală. Federația a rezistat doar trei luni, după care s-a dezintegrat, lăsând locul a trei republici independente - RD Armeană, RD Georgiană și
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
Voice Of Van” . FRA și-a menținut de-a lungul timpului linia politică a „Armeniei libere, independenten și unite” . Termenul “Armenia unită” se referă la teritoriul Armeniei cu granițele așa cum au fost recunoscute de președintele american Woodrow Wilson și de Tratatul de la Sèvres. După sovietizarea Armeniei în 1920, ramurile FRA din diaspora s-a opus dominației sovietice și s-a alăturat forțelor care militau pentru independența țării. FRA s-a implicat activ în crearea condițiilor pentru păstrarea și dezvoltarea identității naționale
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
lovituri de stat din ianuarie 1913, Junii Turci au preluat puterea, iar Enver a fost numit ministru de război. Două înfrângeri majore - la Adrianopol și Yannina - i-au forțat pe otomani să cedeze în cele din urmă și să semneze Tratatul de la Londra. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Balcanic în iunie 1913, Enver Bey a profitat de noua situație internațională și a condus atacul armatei otomane în Tracia Răsăriteană, reușind să recucerească Adrianopolul de la bulgari, care își concentraseră forțele
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
etnicilor armeni, greci și asirieni. În timpul Revoluției din 1917 și a războiului civil care a urmat, armata rusă din Caucaz a încetat practic să mai existe. În același timp, CUP a reușit să se apropie de bolșevici după semnarea unui tratat de prietenie otomano-rus (1 ianuarie 1918). Enver a sesizat oportunitățile care se deschideau otomanilor în Caucaz după retragerea rușilor din regiune. Când el a prezentat planurile pentru ocuparea regiunilor de sud ale Rusiei, germanii i-au respins propunerile. Enver, descurajat
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
unul dintre cele mai mari imperii din istorie. În secolul al XIX-lea, Imperiul a stagnat pe plan intern iar pe plan extern era amenințat de imperialism. Înfrângerea de către Imperiul Britanic în Primul Război al Opiului (1840) a condus la Tratatul de la Nanking (1842), în care Hong Kong a fost cedat britanicilor iar importul opiu a fost legitimat. Înfrângerile militare ulterioare și tratatele inegale cu alte puterile imperiale, au continuat chiar și după căderea dinastiei Qing. Pe plan intern, Rebeliunea Taiping (1851-1864
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
plan extern era amenințat de imperialism. Înfrângerea de către Imperiul Britanic în Primul Război al Opiului (1840) a condus la Tratatul de la Nanking (1842), în care Hong Kong a fost cedat britanicilor iar importul opiu a fost legitimat. Înfrângerile militare ulterioare și tratatele inegale cu alte puterile imperiale, au continuat chiar și după căderea dinastiei Qing. Pe plan intern, Rebeliunea Taiping (1851-1864), o mișcare religioasă cvasi-creștină condusă de „Regele Ceresc” Hong Xiuquan, a atacat aproximativ o treime din teritoriul chinez, pentru mai mult
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
fost risipit. Acest lucru a inaugurat Era Militariștilor, în care o mare parte a tarii a fost condusă de coaliții de lideri militari provinciali concurenți. Mișcarea de la 4 mai 1919 a început ca un răspuns la condițiile impuse Chinei prin Tratatul de la Versailles, ce încheia Primul Război Mondial, dar a devenit repede o mișcare de protest la nivel national ca reacție la situația internă din China. Protestele au fost un succes moral ducând la căderea cabinetului și China a refuzat să
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
Versailles, ce încheia Primul Război Mondial, dar a devenit repede o mișcare de protest la nivel national ca reacție la situația internă din China. Protestele au fost un succes moral ducând la căderea cabinetului și China a refuzat să semneze Tratatul de la Versailles, în special pentru acordarea teritoriilor din Shandong, Japoniei, pe care Germania le predaseră în 1914. Noua Mișcare Culturală a fost stimulată de Mișcarea de la 4 mai și s-a întărit de-a lungul anilor 1920 și 1930. Conform
Istoria Chinei () [Corola-website/Science/326725_a_328054]
-
e disputat. În 1396 a fost proclamat rege al Danemarcei și apoi al Suediei. La 17 iunie 1397, el a fost încoronat rege al celor trei țări nordice în catedrala de la Kalmar.<br> În același timp, a fost elaborat un tratat de uniune care va deveni cunoscut drept Uniunea de la Kalmar. Cu toate acestea, regina Margareta a rămas conducătorul de facto a celor trei regate, până la moartea ei în 1412. În 1402, regina Margareta a intrat în negocieri cu regele Henric
Eric de Pomerania () [Corola-website/Science/326763_a_328092]
-
Otoman, iar Înaltul Comisar Somerset Calthorpe a cerut noilor autorități de la Constantinopol ca responsabilii politici și militari ai vechiului guvern care nu apucaseră să fugă din țară sa fie puși sub acuzație. Această cerință a fost introdusă și în prevederile tratatului de la Sèvres, care avea să pună capăt în mod oficial luptelor dintre Aliați și Imperiul Otoman. Britanicii au pus sub acuzare 60 de otomani, pe care i-au considerat responsabili pentru atrocitățile din Malta, unde de altfel au fost programate
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
care erau conduși de Robert de Bellême. Ducele a fost înfrînt și în ducat sa reîntors anarhia feudală. Aceasta a favorizat planurile regelui englez. Henric a reușit să creeze o partidă pro-britanică în ducat. El a semnat de asemenea, un tratat de alianță cu țările vecine - Flandra, Anjou, Bretania și Regatul Franței. Robert Curthose a rămas izolat și nu a mai putut recruta cavaleri în armata sa. De partea ducelui au rămas doar câțiva baroni (Robert de Bellême, William de Morten
Robert Curthose () [Corola-website/Science/326869_a_328198]
-
tradițiile neamului. Privilegiile boierimii nu s-au schimbat. Moldovei urma să i se retrocedeze teritoriile acaparate de turci și transformate în raiale. Acordul a fost salutat de majoritatea populației Moldovei, deși unii boieri optau pentru rămânerea sub influența otomană. Prin Tratat, Rusia se angajează să sprijine Moldova împotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea să Rusiei, în lupta împotriva otomanilor. Moșierilor ruși li se interzicea să achiziționeze pământuri și să-și strămute aici țăranii iobagi din regiunile interne
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]
-
alătura cu oastea să Rusiei, în lupta împotriva otomanilor. Moșierilor ruși li se interzicea să achiziționeze pământuri și să-și strămute aici țăranii iobagi din regiunile interne ale Rusiei. Țările Românești rămâneau pe deplin suverane și în politica lor externă. Tratatul a expirat în 1711, cănd Petru I a pierdut conflagrația cu turcii din Campania de la Prut. Moldova redevine vasal al Imperiului Otoman, iar Cantemir se refugiază la Moscova. Articolul III prevedea că moștenitorii tronului rusesc nu au dreptul să pună
Tratatul de la Luțk () [Corola-website/Science/326891_a_328220]