828,913 matches
-
afirmând că predominarea profesoarelor, o concentrare pe nevoile fetelor precum și unele metode de evaluare ce le favorizează pe fete s-au dovedit a fi restrictive și represive în ceea ce-i privește pe bărbați și băieți. Drepturile bărbaților cer o mai mare recunoaștere a masculinității, un număr mai mare de modele masculine, sporturi mai competitive și responsabilități crescute pentru băieți în cadrul școlar. Aceștia au cerut și rutine școlare mai clare, structuri școlare mai tradiționale, inclusiv clase doar de băieți și o disciplină
Mișcarea pentru Drepturile Bărbaților () [Corola-website/Science/328715_a_330044]
-
nevoile fetelor precum și unele metode de evaluare ce le favorizează pe fete s-au dovedit a fi restrictive și represive în ceea ce-i privește pe bărbați și băieți. Drepturile bărbaților cer o mai mare recunoaștere a masculinității, un număr mai mare de modele masculine, sporturi mai competitive și responsabilități crescute pentru băieți în cadrul școlar. Aceștia au cerut și rutine școlare mai clare, structuri școlare mai tradiționale, inclusiv clase doar de băieți și o disciplină mai strictă. Criticii spun că grupările pentru
Mișcarea pentru Drepturile Bărbaților () [Corola-website/Science/328715_a_330044]
-
are o expoziție retrospectivă în sala din piață "Kristóf" a "Casei Artiștilor", în anul 1912 statul îi cumpăra tabloul intitulat "" Bunica mea"", în același an expune tablouri în Frankfurt, München și Köln. În anul 1914 la "Künstlerhaus" din Viena primește marele premiu de stat cu medalie de aur pentru tabloul care îl înfățișează pe artistul francez ""Maillol"". În timpul primului război mondial execută o serie de desene inspirate de război. Devine corespondent de război pe frontul sârbesc, unde lucrează împreună cu pictorul austriac
József Rippl-Rónai () [Corola-website/Science/328733_a_330062]
-
dispuși să colaboreze și sunt foarte buni la rezolvarea problemelor. Noi am venit din SUA doar cu directorul de imagine, pentru că el și regizorul lucrează în echipă de mult timp. Restul departamentelor și persoanelor creative le găsim aici. Am o mare admirație pentru etica muncii la români. Dacă îi tratezi cu respect, obții foarte multe de la ei”". Actorul Dolph Lundgren se afla pentru a doua oară în România, după ce mai filmase aici cu șapte ani în urmă. Întrebat despre schimbările remarcate
Ultimul glonț () [Corola-website/Science/328719_a_330048]
-
CARGO. Igrișan a mai cântat pentru o perioadă și în trupa Transilvania. În anul 1992, Igrișan intră pe postul de vocalist în trupa Sibiană RIFF, cu care participă la Festivalul Internațional „Rock ’92” de la Arenele Romane din București, alături de toate marile nume din rock-ul românesc. În perioada 21-24 iulie, 29-31 august 1994, Igrișan înregistrează la Cluj, împreună cu trupa RIFF albumul „Doi străini”. Discul include 12 piese între care și „Plouă la Woodstock”, cântec prin care Florin Grigoraș aduce un omagiu
Adrian Igrișan () [Corola-website/Science/328735_a_330064]
-
Preoteasa din Avalon", iar acesta a optat pentru cea din urmă. Decesul ulterior al lui Bradley a făcut imposibilă finalizarea celuilalt proiect. Totuși, Paxson a continuat de una singură și, deoarece cunoștea bine istoria veche a Britaniei, dar nu știa mare lucru despre Atlantida, a apelat la fiul lui Marion, David Bradley, care o ajutase pe mama sa în anii '80 la revizuirea manuscriselor originale care au format "The Fall of Atlantis". În anul 2.500 î.e.n., Tiriki - preoteasă a Luminii
Străbunii Avalonului () [Corola-website/Science/328730_a_330059]
-
al statului atlant Atharrath - încearcă să scape cu viață din cataclismul care distruge Atlantida. Ei sunt nevoiți să se îmbarce pe două vase diferite, cu care pleacă spre Insulele Tin (Britania). Pe coasta britanică, cei doi ajung să acosteze la mare distanță unul de celălalt, fiecare fiind convins că celălalt a pierit în timpul traversării. Tiriki și atlanții care o însoțeau se stabilesc în ținuturile mlăștinoase din jurul Muntelui Sfânt, cel care avea să fie numit, peste secole, insula Avalon. Preoteasa își dă
Străbunii Avalonului () [Corola-website/Science/328730_a_330059]
-
este o subclasă de nematode din clasa Enoplea. Cuprinde ordinele "Dioctophymida", "Dorylaimida", "Mermithida", "Mononchida", "Trichocephalida". Membrii acestei subclase prezintă o mare diversitate de specii terestre și de apă dulce, majoritatea sunt specii omnivore libere sau prădătoare, unele specii sunt paraziți ai plantelor sau animalelor. Nu au fost înregistrate specii marine. Se caracterizează prin prezența în cavitatea bucală a unui odontostil (stilet
Dorylaimia () [Corola-website/Science/328734_a_330063]
-
de port, având de gând să-l ocupe, când dintr-o dată a fost avertizat de francezii care au captarat golful și s-au întărit acolo. Regele a decis să atace flota franceză. Pe 22 iunie 1340 Eduard a pornit pe mare, adunând un număr maxim de nave (cca. 200). În largul coastei Flandrei forțelor engleze s-a alăturat un escadron sub comanda amiralului Robert Morley, astfel flota britanică atinsese 250 de nave. La 23 iunie flota engleză s-a apropiat de
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
sub conducerea regelui Eduard al III-lea. Flota franceză, formată din trei escadrile, era comandată de amiralul Hugues Quiéret și de un oarecare genovez Barbavera. Francezii s-au aliniat în patru rânduri, dintre care primul era alcătuit din nave mai mari și mai puternice, care erau susținute de arbaleți genovezi. Escadronul englez era constituit în două linii, dintre care primul, la fel ca și la escadronul inamic, era completat de navele cele mai mari. Bătălia a început pe 24 iunie. Amiralul
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
care primul era alcătuit din nave mai mari și mai puternice, care erau susținute de arbaleți genovezi. Escadronul englez era constituit în două linii, dintre care primul, la fel ca și la escadronul inamic, era completat de navele cele mai mari. Bătălia a început pe 24 iunie. Amiralul francez a decis să le stopeze englezilor intrarea în port, dar navele britanice cu manevre complexe au putut să se întoarcă și să atace escadronul francez pe toate flancurile. Bătălia a durat toată
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
în port, dar navele britanice cu manevre complexe au putut să se întoarcă și să atace escadronul francez pe toate flancurile. Bătălia a durat toată ziua și sa încheiat cu înfrângerea completă a francezilor, datorită unei flexibilități și mobilități mai mare a navelor engleze. Pierderile francezilor au fost aproximativ 16 - 20.000 de oameni, fiind ucis în luptă însuși comandantul francez Quiéret. Béhuchet, potrivit lui Jean Froissart, a fost capturat de englezi și a fost spânzurat pe catarg. Barbavera și alți genovezi
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
au fost aproximativ 16 - 20.000 de oameni, fiind ucis în luptă însuși comandantul francez Quiéret. Béhuchet, potrivit lui Jean Froissart, a fost capturat de englezi și a fost spânzurat pe catarg. Barbavera și alți genovezi s-au salvat fugind pe mare. Ca urmare a bătăliei englezii și-au asigurat superioritatea pe mare, în același timp, i-au privat pe francezi de posibilitatea de a efectua debarcarea în Anglia. Cu privire la această bătălie britanicii glumeau antipatic, ""Dacă Dumnezeu i-ar da peștelui posibilitate
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
luptă însuși comandantul francez Quiéret. Béhuchet, potrivit lui Jean Froissart, a fost capturat de englezi și a fost spânzurat pe catarg. Barbavera și alți genovezi s-au salvat fugind pe mare. Ca urmare a bătăliei englezii și-au asigurat superioritatea pe mare, în același timp, i-au privat pe francezi de posibilitatea de a efectua debarcarea în Anglia. Cu privire la această bătălie britanicii glumeau antipatic, ""Dacă Dumnezeu i-ar da peștelui posibilitate de a vorbi, el ar fi vorbit în franceză, fiind-că a
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
au încercat să de-a foc orașului, însă de asemenea, au eșuat din cauza ploii puternice. De întârzerea regelui Eduard s-a folosit însă Ioan al II-lea, care a ieșit în fața trupelor numeric inferioare ale britanicilor. Ioan a concentrat o mare parte din trupele sale în Chartres, la nord de Tours-ul asediat. Cu scopul de a majora viteza de deplasare Ioan a demobilizat totalul său de infanterie necalificată de 15-20.000 ostași. Aflând despre apropierea trupelor franceze, Eduard a ordonat retragerea
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
de a provoca cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea trupelor sale pe flancul stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick sa-u reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, mareșalul Clermont ne fiind de acord cu acțiunile lui Audrehem, de asemenea, a trebuit să înceapă atacul
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se de pozițiile arcașilor inamici. Jean Froissart scria: Versiunea engleză a luptei indică însă faptul că săgețile lor au dovedit capacitatea de a penetra cea mai mare parte armurei din acea perioadă. Evenimentele ulterioare au dovedit corectitudinea lui Froissart. Primele salve engleze nu au avut nici un efect. Cu toate acestea, odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești. Armura pe cai era mai slabă
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
confuzie în rândurile infanteriei în avansare. În ciuda armelor bune, cavalerii se mișcau încet și erau ținte ideale pentru arcașii englezi, însă cei mai mulți dintre ei au ajuns la gard, care era mult defalcat după lupta anterioară. Acest lucru a facilitat în mare măsură înaintarea franceză. Bătălia feroce care s-a dat, a durat mai multe ore și a fost decisă doar cu sosirea întăririlor trimise de Prințul Eduard. În bătălia a fost pierdut standardul Delfinului, fiind capturat de englezi. În cele din
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
acestea, regele Ioan al II-lea a fost convins orbește că participarea sa ar putea schimba cursul luptei în favoarea compatrioților săi, de aceea s-a aflat în fața ultimului atac. Pe flanc detașamentul regal era acoperit de arbaleți echipați cu scuturi mari, numite Pavese. În ciuda superiorității substanțiale a inamicului, detașamentul regal a fost partea cea mai capabilă și disciplinată a armatei franceze, în plus, englezi și gasconii erau deja epuizați de luptă îndelungată. Totodată, au fost surprinși de atacul brusc a inamicului
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
citească de la 4 ani. Mama lui așteptându-și soțul de pe front, l-a învățat tainele scrisului, cititului și limba franceză învățată la Pension. Încă de pe atunci copilul citea din biblioteca bunicului „Misterele Parisului”, „Aventurile submarinului Dox”, „Viața lui Alexandru cel Mare” și alte cărți de istorie. Adolescent fiind a scris două romane și câteva poezii pe niște caiete care s-au pierdut. La liceu s-a remarcat la istorie, limba română, științele naturale și matematică. Tot atunci a scris un amplu
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
ulei. Era fericit pentru că noul Institut era supranumit „Mica Sorbonă” iar acolo a întâlnit colegi care aveau să intre în istorie. I-a avut colegi de an pe Eugen Stănculescu, Barbu Nițescu (Paris), Augustin Costinescu, Radu Darânga, pe Valentina Boștină (marea sculptoriță), Doru Covrig, Ion Dumitriu și Horia Bernea. La sfârșitul anului întâi a deschis împreună cu Eugen Stănculescu, fără voia Decanatului, o expoziție pe holul Institutului, cu picturi mari, cubiste, în stilul Picasso. Pantazi a expus și un nud pictat cu
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
Eugen Stănculescu, Barbu Nițescu (Paris), Augustin Costinescu, Radu Darânga, pe Valentina Boștină (marea sculptoriță), Doru Covrig, Ion Dumitriu și Horia Bernea. La sfârșitul anului întâi a deschis împreună cu Eugen Stănculescu, fără voia Decanatului, o expoziție pe holul Institutului, cu picturi mari, cubiste, în stilul Picasso. Pantazi a expus și un nud pictat cu cremă de ghete. Amândoi studenții au fost exmatriculați pentru „huliganism” și trimiși un an la „munca de jos”. Eugen Stănculescu s-a angajat ca vitrinier la „OCL Alimentara
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
s-a împrietenit cu cei ce erau sau aveau să devină personalități marcante ale culturii române. I-a cunoscut pe maeștrii Dumitru Ghiață, Lucian Grigorescu, Henry Catargi, pe iluștrii critici de artă Eugen Schileru, Argintescu Amza, Radu Ionescu și pe marele profesor și istoric al artei George Oprescu cu care era vecin pe b-dul Republicii. Frecventând Cenaclul literar de la Universitate și de la Casa Scriitorilor a asistat la debutul lui Adrian Păunescu, Ioan Alexandru (scriitor), Virgil Mazilescu, Gabriela Melinescu, Leonid Dimov, Paul
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
Daniel Turcea, Mircea Popa, Ion Marin Tudose, Iolanda Malamen, Marin Tarangul, Ștefan Agopian și Nichita Stănescu, Pantazi a inițiat „Clubul de Jazz”, balet modern, seri de lectură de teatru (George Astaloș), o pinacotecă și expoziții de pictură și sculptură de mare ținută artistică. În anul 1972 a fost premiat de „Revista Luceafărul” și a devenit membru al Fondului Literar. Din păcate, Ateneul Tineretului a fost desființat deoarece avea tentă prea occidentală și Casa Malaxa era în dispută de interese imobiliare. După
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
expoziții de grup și a vândut primele tablouri. Pe altele le-a făcut cadou. Nichita Stănescu l-a apreciat și s-au văzut aproape zilnic până în anul 1982, au mers împreună cu tot regatul („căpșunilor și a coarnelor de melc”) la mare la “2 Mai” și a participat la întâlniri cu cititorii iubitori de poezie din București și din țară. În anul 1978 a fost publicat al treilea volum de poezie „Aerul tare de dragoste” care a evidențiat latura lirică a poetului
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]