82,461 matches
-
înconjurător. Războiul dintre sârbi și unguri, pe de-o parte, și otomani, pe de alta, a lâncezit până în 1441. Atunci, sârbilor și ungurilor li s-au alăturat Sfântul Imperiu Roman, Regatul Poloniei, Albania, emiratele Isfendiyarid și Karamanid (care au violat tratatele de pace) și au atacat Imperiul Otoman. Orașele Niš și Sofia au fost cucerite de creștini în 1443. După doar un an, imperiul a suferit o înfrângere de proporții în bătălia de la Jalowaz. Pe 12 iulie 1444, Murat a fost
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
în Valahia și cedarea provinciei Varna către aceiași maghiari, cedarea vulgariei apusene (inclusiv a Sofiei) în favoarea Serbiei. În plus, Murat a fost obligat să abdice în favoarea fiului său minor, Mahomed al II-lea. În toamna aceluiași an, creștinii au violat tratatul de pace și au repornit războiul. Pe 11 noiembrie 1444, Murat a reușit să înfrângă oștile creștine - polono maghiare comandate de Valdislav al III-lea și de Iancu de Hunedoara - în bătălia de la Varna. Murad a fost reurcat pe tron
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
Pe 11 noiembrie 1444, Murat a reușit să înfrângă oștile creștine - polono maghiare comandate de Valdislav al III-lea și de Iancu de Hunedoara - în bătălia de la Varna. Murad a fost reurcat pe tron cu ajutorul ienicerilor în 1446. Un nou tratat de pace a fost semnat în 1448, imperiul recâștigând controlul asupra Bulgariei și Valahiei și a unei părția a Albaniei. După ce, în sfârșit, situația din Balcani a fost stabilizată, Murad și-a îndreptat atenția împotriva fiului lui Timur Lenk, Shah
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
II-lea mai putea să ocupe (din nou) tronul otoman, după moartea lui Murad. Mahomed al II-lea a revenit pe tronul otoman după moartea tatălui său în 1451. După cucerirea și anxarea emiratului Karmanid (mai - iuni 1451) și reînnoirea tratatelor de pace cu Veneția (septembrie 1451) șI Ungaria (noiembrie același an), Mahomed s-a dovedit un lider priceput pe câmpurile de luptă și la masa tratativelor. Nobilimea otomană, care l-a privit cu neîncredere la început, l-a acceptat cu
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
malul european al Bosforului, pentru ca să împiedice orice ajutor creștin care ar fi venit pe Marea Neagră. Pregătirile au fost desăvârșite prin concentrarea în Tracia a tuturor forțelor terestre disponibile. Ca să împiedice intevenția venețienilor în războiul cu bizantinii, Mahomed a semnat un tratat comercial cu Republica Veneția. Restul vest-europenilor erau în acele momente mult prea absorbiți de conflicte militare și politice pentu ca să fie interesați să intervină în favoarea bizantinilor. <br> </br> În 1451, bizantinii, ale căror finanțe erau la pământ, au cerut lui
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
căror finanțe erau la pământ, au cerut lui Mahomed al II-lea să dubleze contribuția bănească pe care o plătea pentru ca un pretendent la tronul otoman să fie „găzduit” în Constantinopol, sultanul a găsit un pretext perfect pentru anularea tuturor tratatelor cu Imperiul Bizantin. Când a propus în 1452 sfătuitorilor săi să atace capitala bizantină, cei mai mulți membri ai Divanului s-au opus. Marele vizir Çandarlı Halil Pașa a fost în fruntea celor care s-au opus declanșării războiului, criticându-l pe
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
fost apărată mai apoi în fața intervenției otomanilor, deși o serie de lideri locali au acceptat să fie vasalii sultanului. Ivan Crnojevici, fiul lui Ștefan, a acceptat, după moartea tatălui său în 1465, să devină la rândul lui vasalul turcilor. În ciuda tratatului de vasalitate, Ivan nu a reușit să păstreze controlul asupra întregului teritoriu moștenit de la părintele său și a fost obligat să accepte importante cedări teritoriale. Când Ivan a refuzat să mai plătească tributul, Mahomed a organizat în 1477 - 1479 o
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
fost autor al unor scurte lucrări, printre care orația de la funeraliile împăratului Ioan Vatatzes, un epitaf pentru soția sa Irina Laskarina și un panegiric pentru împăratul Theodor al II-lea Laskaris. Pe când era prizonier în Epir, el a scris două tratate asupra Sfântului Duh.
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]
-
fost soția împăratului Otto al II-lea. La un moment dat, împăratul Otto I "cel Mare" a solicitat Imperiului Bizantin o prințesă pentru a o căsători cu fiul său, viitorul Otto al II-lea și pentru a pecetlui astfel un tratat între Imperiul romano-german și Bizanț. Inabila formulă de adresare pe care papa a utilizat-o la adresa împăratului de la Constantinopol, Nicefor al II-lea Focas, cea de "grec", într-un moment în care la curtea bizantină se afla, ca ambasador al
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
de "grec", într-un moment în care la curtea bizantină se afla, ca ambasador al lui Otto, Liudprand de Cremona, adversar al Bizanțului, a condus la eșecul primei runde de negocieri. Odată cu urcarea pe tron a noului împărat, negocierile asupra tratatului au putut fi reluate. Theofano a sosit în Occident cu mare pompă în 972, cu o escortă impozantă și purtând o mare comoară. Cu toate acestea, potrivit cronicarului Thietmar de Merseburg, ea nu era tocmai "virgo desiderata", scontata prințesă imperială
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
care l-a trimis la mănăstire. În 737 sau 738, Thrasimund a cucerit Gallese, rupând astfel punctul de comunicare dintre Roma și Ravenna. Papa Grigore al III-lea s-a oferit să plătească pentru retrocedarea Gallese și să încheie un tratat cu Thrasimund, care l-ar fi inclus și pe ducele de Benevento, Grigore. Regele Liutprand s-a opus încheierii acestui tratat, pe care îl considera ca fiind contrar propriilor interese și l-a atacat pe Thrasimund, considerându-l drept trădător
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
și Ravenna. Papa Grigore al III-lea s-a oferit să plătească pentru retrocedarea Gallese și să încheie un tratat cu Thrasimund, care l-ar fi inclus și pe ducele de Benevento, Grigore. Regele Liutprand s-a opus încheierii acestui tratat, pe care îl considera ca fiind contrar propriilor interese și l-a atacat pe Thrasimund, considerându-l drept trădător. Regele longobarzilor a cucerit Spoleto înainte de 16 iunie 739 și l-a numit în locul lui Thrasimund pe Hilderic. Thrasimund s-a
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
loiali. Henric a murit în 1056, iar succesorul său, Henric al IV-lea, era doar un copil în vârstă de șase ani. În acel an, Balduin a încheiat pacea și a prestat omagiu noului rege. În 1056 și 1059, prin tratatele de la Andernach, Balduin a primit marca d'Ename în regiunea Brabantului, probabil în schimbul renunțării sale la marca de Valenciennes, care fusese confiscată de Henric al III-lea încă din 1045. În 1057, Godefroy a fost exilat în Toscana, unde s-
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
fusese asasinat. Astfel, Landulf l-a sprijinit pe Siconulf în războiul acestuia cu uzurpatorul Radelchis I. Siconulf a fost proclamat principe în Salerno, iar Landulf i-a garantat acel oraș. Anterior, Landulf luptase pentru Sicard împotriva Neapolelui, insă încheiase un tratat de pace cu napolitanii tocmai pentru a se dedica integral luptei împotriva lui Radelchis. Radelchis, la rândul său, a făcut apel la mercenarii sarazini, care au jefuit Capua în 841. Ruinele cetății sunt ceea ce a mai rămas din "Capua Veche
Landulf I de Capua () [Corola-website/Science/324730_a_326059]
-
-lea a primit și el învestitura. În iunie 910, tatăl lor a murit și cei doi frați au preluat puterea, Landulf fiind de acord ca Atenulf al II-lea să fie co-principe. La 2 iulie 911, Landulf a semnat un tratat cu ducele Grigore al IV-lea de Neapole, ca parte a promovării unei politici de alianțe și amiciție cu ceilalți conducători creștini din sudul Italiei. El a extins această politică prin alierea cu Bizanțul, fără a însă a fi servil
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
1579. În ciuda unor calități personale remarcabile ale lui Ahmed I(el era un poet talentat și cunoștea mai multe limbi străine), domnia sa a fost una mai puțin strălucită. Armatele otomane au înregistrat eșecuri în Ungaria și Persia, iar 1606, prin tratatul de la Sitvatorok, Austria a încetat să mai plătească tribut turcilor. În plus, otomanii au cedat Georgia și Azerbaidjanul Persiei. Osman al II-lea și-a început domnia prin asigurarea granițelor estice, semnând un tratat de pace cu Iranul safavid, după
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
Ungaria și Persia, iar 1606, prin tratatul de la Sitvatorok, Austria a încetat să mai plătească tribut turcilor. În plus, otomanii au cedat Georgia și Azerbaidjanul Persiei. Osman al II-lea și-a început domnia prin asigurarea granițelor estice, semnând un tratat de pace cu Iranul safavid, după care a condus personal invazia otomană în Polonia, pentru contracararea influenței poloneze în Moldova. După asedierea Hotinului de către hetmanului Jan Karol Chodkiewicz în septembrie-octombrie 1621, Osman al II-lea s-a retras la Constantinopol
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
a ținut la distanță față de papalitate. Cu toate acestea, el a continuat să îl perceapă pe Arhanghelul Mihail — al cărui cult era larg răspândit în rândul longobarzilor — ca războinic-protector al națiunii longobarde. Grimoald a murit în 671, după ce încheiase un tratat cu francii și a fost succedat în Regatul longobard de Perctarit, pe care Grimoald cândva îl exilase, dat fiind că fiul său Garibald, încă tânăr, nu a reușit să se impună mai mult de trei luni de zile. În ducatul
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
șase ani, până în 1662. Afonso a supravegheat victorii militare asupra spaniolilor la Ameixial (8 iunie 1663) și la Montes Claros (17 iunie 1665), culminând cu recunoașterea de către Spania a noii dinastii portugheze, Casa de Braganza, la 13 februarie 1668 prin Tratatul de la Lisabona. În 1662, Contele de Castelo Melhor a văzut o oportunitate de a obține puterea la curte împrietenindu-se cu regele. El l-a convins pe rege că mama lui voia să-i fure tronul și să-l trimită
Afonso al VI-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/324805_a_326134]
-
12 ani și era fiul cel mare al Elisabetei Farnese soția regelui Filip al V-lea al Spaniei și nepoata lui Antonio Farnese. Ducesa a fost examinată de mai mulți doctori fără să se confirme sarcina. Ca urmare, al doilea Tratat de la Viena de la 22 iulie 1731 l-a recunoscut oficial pe tânărul Infante Carlos ca Duce de Parma și Piacenza. Cum el era minor, bunica maternă Dorothea Sofia de Neuburg, văduva lui Odoardo Farnese, a fost numită regentă. Cum Enrichetta
Enrichetta d'Este () [Corola-website/Science/324811_a_326140]
-
majore sunt atribuite amândurora. După ce o răscoală a câtorva dintre duci din anul 594 a fost înăbușită din fașă, Agilulf și Theodelinda au promovat o politică de întărire a dominației longobarde în teritoriul italian, în paralel cu securizarea frontierelor prin tratate de pace încheiate cu francii și cu avarii. Armistițiul cu Bizanțul era în mod sistemativ încălcat, iar deceniul de până la 603 a fost marcat de o notabilă reluare a avansului longobard împotriva stăpânirilor bizantine din Italia. În Italia de nord
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
în schimbul recunoașterii formale a numirii regale a lui Pepin, francii urma să descindă în Italia. În 754, armata longobardă desfășurată în Val di Susa a fost surprinsă și atacată de către franci. Aistulf, rămas la Pavia, a trebuit să accepte un tratat care prevedea eliberarea ostatecilor și anumite cesiuni teritoriale, însă după numai doi ani el a reluat războiul împotriva papei, care încă o dată i-a chemat pe franci în ajutor. Înfrânt încă o dată de către aceștia, Aistulf a fost nevoit să accepte
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
toscani și spoletani împotriva principelui Landulf al III-lea de Benevento și a fratelui acestuia, Pandulf Cap de Fier, însă Gisulf a intervenit în sprijinul acestora, în cele din urmă neangajându-se nicio bătălie. Papa și Gisulf au încheiat un tratat la Terracina. În 973, Gisulf a fost depus și înlocuit din funcție de către Landulf de Conza și fiii acestuia, care se bucurau de susținerea ducelui Marin al II-lea de Neapole și a ducelui Manso I de Amalfi. Însă vecinul
Gisulf I de Salerno () [Corola-website/Science/324858_a_326187]
-
puteau fi venerați de toți creștinii, în timp ce beatificații erau de cele mai multe ori recunoscuți de un episcop și venerați în dioceza să). Operele lui Rabanus, multe dintre ele rămânând nepublicate, cuprind comentarii ale Scripturii din Epistolele Sfanțului Pavel , inclusiv Evrei și tratate cu privire la diverse subiecte doctrinare inclusiv o serie de predici. În "De institutione clericorum" a pus în evidență opiniile lui Augustin și ale Sfanțului Grigorie cel Mare despre formațiunea necesară pentru o îndeplinire judicioasa a funcției clerice. [2] Una dintre lucrările
Rabanus Maurus () [Corola-website/Science/324857_a_326186]
-
propria lor peninsulă, însă Docibils a făcut apel la sarazinii stabiliți în Agropoli și a recucerit Fondi, provocând ravagii asupra teritoriului papal. Pandenulf a fost însă rechemat de noile evenimente din Capua, iar papa a fost nevoit să încheie un tratat cu Docibilis, prin care cel din urmă se recunoștea vasal al papei. Pandenulf a găsit un nou aliat în persoana ducelui de Neapole, Athanasie. Dornic să îi mențină pe cei din Capua în stare de război, ducele napolitan a răspuns
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]