KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...323 324 325 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

te audă, șopti și îl sărută blând, de mai multe ori. Gajus simți părul ei moale, parfumat, obrazul neted; în îmbrățișare, pe umerii lui foșni mătasea brodată a mânecilor lungi, de croială grecească. Tăcu pe dată. — Nici eu nu știu, șopti Antonia - iar el așteptă; spaima îi strângea stomacul. Nici eu n-am putut să aflu mai multe când l-am întrebat pe Tiberius. Mi-a răspuns că sunt în viață, dar că nu vrea să-mi spună și altceva, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ți-e greu, spuse, dar te rog, nu le căuta pe surorile tale, nu vorbi cu nimeni. Așteaptă. Îl mângâie; simțea că tremură de ură. Îi zise: — Ai niște ochi superbi; lasă-mă să-i privesc. El deschise ochii; ea șopti: — Ca ai tatălui tău, verzi-cenușii, mai mult verzi decât cenușii... Simți însă că privirea lui era intensă, greu de susținut, aproape hipnotică. Murmură: — Ai o privire foarte puternică. El miji pleoapele și zâmbi. Ea îi spuse: — Mai îndură puțin; sângele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
a dat imediat, împreună cu toți sclavii lor, gândindu-se că voia să se răzbune. Îmi amintesc că tremuram în timp ce-i așteptam să vină. Însă pe când copiii aceia speriați și sclavii fără speranță se apropiau, escortați de pretorieni, mama mi-a șoptit: „Eu vreau să înțeleg“. Eram în atrium. Prizonierii înaintau încet, fără zgomot, convinși că în palatul soției trădate urmau să aibă parte de o moarte atroce. Mama mi-a spus: „Uită-te la ei cum suferă...“ A făcut primul pas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
în jurul căruia era încolăcit un șarpe. Într-un colț ardea un parfum, însă era atât de puternic, încât se desprindea foarte lent de la pământ. Se întoarse, căutând cu privirea pe cineva. Se apropie un sclav bătrân, care împinse ușurel ușa, șoptind în greacă: — E interzis. Închise ușa, îi aruncă băiatului o privire pe jumătate neîncrezătoare, pe jumătate complice, și îi mărturisi dintr-o suflare: — E Marea Mamă, Isis. Într-o clipă, Gajus se întoarse în urmă cu mulți ani; era din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
înfrunte Tiberius. Nimeni n-o va face mai bine decât el. Pleoapele lui se deschiseră larg, dând la iveală irisurile verzi-cenușii, ca ale lui Germanicus. Antonia văzu ce sentimente se dezlănțuiau în sufletul lui și-l mângâie. — Acum du-te, șopti. Toți or să se întrebe de ce te-am chemat aici. În legătură cu acea scrisoare, care avea să schimbe viitorul imperiului, au existat scurte mențiuni ale martorilor. Nopți la rând, Gajus și-l imagină pe Tiberius, în vila din insula Capri, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
zadarnic, Drusus, și își dădu seama că era un impuls nebunesc: puteai să te sustragi voinței lui Tiberius doar prin sinucidere. Tinerețea îl făcu să alunge acel gând; Antonia observă umbrele de pe chipul lui, îl îmbrățișă cu duioșie și îi șopti: — Simt că n-ai de ce să te temi. Lui Tiberius nu i-ai rămas decât tu. Părea o frază fără sens, însă îl liniști. Avea douăzeci de ani. O lăsă să-l îmbrățișeze; în îmbrățișarea Antoniei curgeau - într-un amestec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
unui palmier. Gajus puse jos codexul; din el căzu o foaie. Tânărul sclav îngenunche repede s-o ridice. Prin tunica albă se zărea trupul lui zvelt. Puse foaia pe masă cu delicatețe. — L-am lăsat aici când am șters praful, șopti. Mâna lui era subțire, brună, cu degete lungi. Stând în genunchi, spuse: — Iunit Tentor e un templu mare. Tata povestea că un adept s-a îmbolnăvit și, vrând să se vindece, s-a rugat toată noaptea. Și deodată a văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
intens, încât mușchii i se încordară, de parcă ar fi prins corpul acela greu și ar fi înfipt până în plăsele lama la baza gâtului, acolo unde pulsează viața. Pe când era cufundat în gânduri, tânărul Helikon se apropie de el și-i șopti: — Uciderea lui Drusus a cutremurat Roma. Poporul s-a adunat în fața Curiei, a aruncat cu pietre... Tiberius se alarmase și, pentru a justifica execuția, scrisese o scrisoare de acuzare împotriva tânărului mort, pe care le-o trimisese senatorilor. — Sertorius Macro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-și impună, cu un efort atât de mare, încât i se părea că strigă, să nu ceară vești, să plece, să se închidă în camera lui. — Callistus spune că Sertorius Macro a venit aici azi-noapte, ca să povestească ce se întâmplă, șopti Helikon. Mi-a spus să-ți comunic toate astea. Te roagă să-ți aduci aminte de el, în ziua când vei putea. Drusus stătuse în închisoare mai bine de doi ani și nu fusese niciodată singur: spionat, hărțuit mereu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
el, își încetini înadins mersul, fixându-l, și îi adresă un salut lung, neașteptat, deliberat. Nu era nimeni prin preajmă; nimeni nu-l văzu. După câteva zile, pe coridoare, în încăperi, pe scările nesfârșite ale Villei Jovis, funcționarii și sclavii șopteau că Tiberius, alarmat că nu-l vede pe prietenul său Cocceius Nerva, trimisese după el. Cei care bătuseră la ușă se neliniștiseră, pentru că în seara dinainte Nerva îi spusese împăratului: „Am obosit să trăiesc“. Fraza aceea groaznică fusese auzită - dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
a acelui autor. Închise ochii. Avea nevoie de o înghițitură de apă. Rămase așa, cu pleoapele închise. Nu era nici zi, nici noapte, nici lumină, nici întuneric, nici zgomot, nici liniște. Nu îl căutară. Apoi veni tânărul Helikon, care-i șopti: „Tremuri de frig“, și îl înveli cu un șal subțire de lână. El deschise ochii și-i spuse: — Trebuie să-l cauți pe Callistus. Așteptă. Helikon se întoarse. — Callistus spune că moartea lui Sejanus îi dăduse un timp speranțe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
speranțe și mamei tale... Însă apoi, moartea lui Drusus... bâigui. „Ți-au frânt inima, știu“, gândi Gajus privind în jos. „Cu câtă cruzime ți-or fi spus că fiii tăi au murit, dacă eu am aflat în felul ăsta...“ Helikon șopti: Se zice că a vrut să moară... A refuzat să mănânce. „Ți-ai dorit moartea, știam eu“, gândi Gajus. Actul suprem de curaj al romanilor, să le spună dușmanilor, destinului: „N-o să pui mâna pe mine. Eu hotărăsc“. Asemenea scriitorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
arma în fața bătrânului care dormea. Coborâse pe scara pustie, aruncase arma pe fereastră, cuprins de rușine și ușurare. Pe ultima treaptă dăduse pe neașteptate de Sertorius Macro, care îl salutase tăcut, fără să pună întrebări. După două zile, Helikon îi șopti: — Se spune că o femeie importantă de la Roma s-a sinucis. Callistus spune că o cunoști; se numea Plancina. Silabisi numele cu greutate, cu accenul lui străin; pentru urechile lui Gajus, el răsună asemenea apelor unei cascade: era soția lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
nu voia să se desprindă, până când se desfăcu odată cu un alt strigăt, iar Gajus fugi în noapte, pe cheiul micului port, în vreme ce o parte din el, primul lui fiu, murea sufocat în pântecele ei. Nu-i mai simt inima, îi șopti disperat medicul care, cu un instrument lipit de abdomenul ei umflat, ascultase pulsul vieții aceleia noi, egoiste, care încerca să se elibereze. Ea muri în timp ce Gajus privea cum noaptea aluneca încet din cer în mare: în acea clipă, acea animula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Callistus, cel pe care Tiberius îl trimisese la munca de jos. Purta veșminte noi, imaculate. Trecu prin fața lor preocupat, ca și cum nu i-ar fi văzut, însă când observă că nu mai era nimeni acolo se întoarse brusc, se opri și șopti că tânărul Herodes, prințul din Judaea, care de mai mulți ani era ostatic în casa Antoniei, fusese trimis la închisoare. — Era beat și a spus în public că își dorește să vină mai repede ziua când în locul lui Tiberius vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
se liniștiseră probabil și la Roma, fiindcă tânărul Herodes continua să zacă în închisoare, în lanțuri, dar viu. Și nu se anunța vreun proces. — L-a lăsat în viață deocamdată; a spus că nu vrea să înflăcăreze spiritele în Judaea, șopti, în timp ce trebăluia prin bibliotecă, sclavul Callistus, care, după ce făcuse ani de zile cele mai umilitoare munci, acum urca rapid treptele ierarhiei, fără ca Tiberius, bolnav, să bage de seamă. Gajus răsuflă adânc. „De unde a aflat el asta?“, se întrebă. „Și de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
poruncise - să fie lăsat să se odihnească. Curtenii spuneau că acum Tiberius rămânea ore în șir întins în exedra sau în aulă, nemișcat, învelit cu o pătură și cu câte-o scriere uitată pe genunchi, privind marea. Era foarte obosit, șopteau, era pierdut în singurătate. Dormita îndelung. Din ce în ce mai des, rămânea în camera lui, în pat, până târziu, uneori chiar până seara. La asfințit se scula cu greu, privea soarele aflat la orizont și se întorcea în cameră. Într-o zi, Gajus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
nici în noaptea asta, spuse blând, după ce-l privi. Se ridică în capul oaselor, fără să-i răspundă. Era cu adevărat obosit. Helikon aduse un vas ce conținea un lichid parfumat și începu să-i maseze delicat ceafa și umerii. Șopti: — Preotul de la Sais zicea că dorința de a simți parfumul florilor care au înflorit vara trecută aduce numai durere. Alte flori renasc. El se ridică și spuse: — Vreau să merg pe malul mării, acum. Helikon se sperie. — Nu ai voie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
că Nevius Sertorius Macro își împinsese soția în brațele tânărului Gajus. (Îl legase pe tânărul acela de el prin mijlocirea soției sale Ennia, imitând iubirea - „uxorem suam Enniam imitando amorem iuvenem inlicere“, avea să scrie cu demnitate Tacitus.) — Toți spun, șoptea Helikon zâmbind încurcat, că tu și Ennia... Zâmbea și Gajus, și-i răspundea că nu exista leac pentru plictiseala de pe insulă, dacă lăsai deoparte cărțile. Ennia era disponibilă și strălucitoare. — Toți spun că Macro e orb, insista Helikon. Gajus îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
cu cerneală. — Îți amintești de templul pe care Marcus Antonius și Cleopatra n-au reușit să-l termine? Luă calamusul. — Uite, aici trebuia să fie un atriu imens... Însă nu-i spuse ce gânduri îi invadau mintea. Se numește khont, șopti Helikon. — Da. Un atriu cu coloane. Preotul mi-a spus că Marcus Antonius și Cleopatra voiau să picteze pe tavan ciclurile magice ale constelațiilor. Îi arătă altă foaie, unde era desenat fluviul, însă în centru se înălța o insulă ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
fum, iar noaptea semnale de foc, cu durate și repetări prestabilite, către alt turn, o altă statio, cu o poziție la fel de înaltă și de vizibilă, vegheată și ea încontinuu, iar de aici erau trimise imediat la următorul turn. Dacă ceea ce șoptea prefectul Macro era adevărat, era minunat să-ți imaginezi că prin focul și fumul acelor semnale, într-un timp foarte scurt, chiar în câteva ore, întregul imperiu, cu marile orașe, satele, câmpiile, legiunile staționate la granițe, milioanele de oameni care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
însă nu de dragoste - auzi glasul solemn al mai-marelui medicilor împăratului spunând că horcăiala aceea dindărătul ușii fusese ultima suflare a lui Tiberius, după douăzeci și trei de ani de domnie. Gajus stătea în picioare în anticameră, de când medicii îi șoptiseră lui Sertorius Macro că împăratul nu avea să mai trăiască până la lăsarea nopții. Refuzase neașteptatele atenții ale unor liberți și nu se dusese în pragul camerei împăratului; contemplase doar lunga așteptare a lui Sertorius Macro, care stătea tot în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ai imensei sale averi pe Gajus Caesar, fiul lui Germanicus, cel ucis, și pe un nepot al său, adolescent, pe nume Tiberius Geminus. Și cu toții, optimates și populares, înțeleseră că era o poruncă greu de îndeplinit. „Un duumviratus de tranziție“, șoptiră optimates, ascunzându-și entuziasmul: un guvern slab, divizat, adică plecat sub greutatea majorității lor. Populares fură cuprinși de o furie neputincioasă. „Roma nu va îndura un al doilea Tiberius.“ Toți știau că în averea aceea enormă, aproape cu neputință de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-și în ordine cohortele. Între timp, tot mai mulți oameni se adunau în jurul Curiei. Potrivit previziunilor lui Macro, senatorii îi auzeau strigând numele lui Germanicus și pe cel al singurului său fiu supraviețuitor, tânărul Gajus Caesar. „Iar pretorienii nu intervin“, șoptiră câțiva, neliniștiți. Îngrijorarea se răspândea. „Aici se pregătește o revoltă.“ În situații asemănătoare, în trecut izbucniseră războaie civile în care facțiunile se măcelăriseră ani de-a rândul. Atunci cineva observă cu glas scăzut că povestea cu testamentul declarat nevalabil pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ani de-a rândul. Atunci cineva observă cu glas scăzut că povestea cu testamentul declarat nevalabil pe baza mărturiei lui Macro - „mărturie armată“, sublinie - demonstra că periculoasele cohorte pretoriene, stăpânele Romei, îl sprijineau pe Gajus. Era clipa potrivită ca să se șoptească de la un scaun la altul că “în timp ce noi îl credeam pe Tiberius viu, luându-ne după spusele lui Sertorius Macro, omul ăsta atât de grosolan, dar și de temut, tânărul Gajus, tăcut, oprit la Misenum, avea deja în mână armata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]