12,606 matches
-
Cu toate astea, pista de ciment de la aerodromul Lunghua rămînea intactă. Printr-un efort eroic, inginerii japonezi continuau să astupe craterele după fiecare raid, de parcă s-ar fi așteptat ca o flotilă de salvare să sosească din Insulele de Acasă. Albul pistei Îl emoționa pe Jim, suprafața ei albită de soare amestecată cu oasele calcinate ale chinezilor morți și, poate, chiar cu propriile sale oase Într-o moarte care ar fi putut avea loc. Aștepta nerăbdător ultimul act de rezistență al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Îi spune că a făcut schimb cu o pionieră sovietică pe care o cheamă Vera, și este din orașul Perm și este fruntașă la Învățătură. Și umbre curgeau prin ninsoarea deasă și se văzu și pe el Îndepărtându-se În albul lăptos al zării, cu căciula lui de miel, fierbinte ca o sobă și frecată cu mălai ca să fie albă și pusă pe o ureche. Și cele patru zări erau neînduplecate, Înghițind toate umbrele care se dizolvau supuse În frigul iernii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
s-a Întâmplat și n-ar fi trebuit să se Întâmple. Ceva groaznic, Înfiorător. Prin perdeaua subțire, doar vântul, doar vântul pătrunde În cameră și Împreună cu liniștea Învăluie mobilele vechi și bibelourile așezate pe mileuri ovale. Porțelanurile fine Închid În albul lor strălucitor, amorași colorați, păsări exotice zburând pe ceruri infinite, cocorul scoate dintr-un râu o broască, melci trec prin tufe de migdal, un bărbat scund cu ochi Îngustați, ținând În mână un lampion, Își face lumină și răzbate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Pe lângă burțile vapoarelor pline. Cu bunătăți. Sudează fisuri. Înăuntru, În costum, mirosul trupului amestecat cu mirosul de cauciuc și de rugină și peste ele răsuflarea de ceapă a scafandrului. Ninge și peste ape. Afară este o noapte grea de smoală. Albul se stinge În negru. Dimineața În pomul tău de iarnă strălucesc sărace globurile. Au cumpărat până la urmă un brad pricăjit pe care l-au ascuns În pod până ai adormit. Mama zâmbește. Tatăl este aproape beat. Îți strângi În brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ouăle fierte și când vrei să arunci cojile, ouăle și chiflele Îți cad În apa verde și bâhlită din canal printre broaște și gunoaie. Îți cad ție, ouăle, În mocirlă. Le vezi cum plutesc greu, două petice rotunde de un alb lustruit. Petice reci. Nu-ți vine să plângi. Totul pe mutește. Pleosc! Și gata. Mănânci biscuiți. Biscuiții sunt crocanți, pufoși. Ți se face sete. Bei apă În Giurgiu la o cișmea de pe strada Păcii și te Întorci acasă flămând. Excursia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
spre flacăra galbenă a lămpii de gaz, prin diascop, vizionezi diafilmul Peștișorul de aur de Pușkin. Cu moșul și baba. Și baba nesătulă care vrea să fie a mărilor crăiasă. Afară, iarna albastră Își face de cap. Ești fericit. Dimineața, albul primei zăpezi va ascunde orice umbră de albastru. Doar teracota fierbinte a camerei are plăcile albastre. Rămâne stins În urmă miracolul unei seri de ajun. A anului 1958. Anul În care a Încetat din viață Doctor Petru Groza, Președinte al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a strecurat În carnetul de note fotografia ei pe care scrie: nu uita originalul, tocmai azi te-au terfelit prin mizerie, fără să scoți un cuvânt, fără să poți riposta, fără să te aperi măcar. Peste noapte va ninge și albul ca o poemă finală va acoperi această lume de noroi. Anul internațional al soarelui, cum a fost decretat de Națiunile Unite, se Încheie, Crăciunul se apropie și ultimul gând Înainte de a adormi Își Înfige cangea Într-un fel de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
atunci o să-ți dea cei patru metri de stofă. E vara rateurilor, dar pe Nixon tot Îl vezi. Nixon și Ceaușescu trecând Într-o mașină decapotabilă, la Piața Romană, mâinile lui ridicate, mânecile hainei căzute și manșetele acelea de un alb strălucitor, el salutând mulțimea adunată să-l vadă, lângă el un Ceaușescu imposibil dar și invidios, În sfârșit vezi și tu un președinte american pe viu, nu În poze, ca la Expoziția americană de arte plastice unde Lyndon Johnson se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
tatăl tău? Dacă Îs tatăl tău?” și râde În hohote , iar pe el Îl apucă un fel de amețeală și cade cu fața În noroiul Înghețat, În timp ce convoiul de prizonieri se Îndepărtează spre barăcile lagărului, pierdute În ceață și-n albul zăpezii. „Are tifos! Are tifos! Are tifos!” strigă cu glas pițigăiat un băiat pirpiriu cu privirea sticloasă ascunsă după ochelarii mici și rotunzi. „Mă, ficior! Mă, ficior! Mă, ficior! Uiuiu, uiuiu, uiuiu, bum-bum-bum! Mă, ficior de la Bihor cu cuțâtu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și ne trece din acest interior luxos În exterior, pe puntea vasului unde privirea poate cuprinde marea până În depărtări, unde cerul albastru se prăbușește În albastrul cernit al apelor. Briza mângâie faldurile feței de masă albă. Pe masa lungă, pe albul mătăsos, Într-o Învălmășeală ordonată, un paradis culinar ca În naturile moarte ale picturii franceze din veacul al XVIII-lea. Minunății ce nu au fost nicicând atinse de mâna vreunui copil născut În umbrele lumii, existând doar În visele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Chanel, avuseseră alt diferend major. Nu putuseră să cadă de acord cu una, cu două despre cum ar trebui decorat magazinul. Ruby avea În minte un stil modern și minimalist cu foarte multe culori primare, cu pereți acoperiți cu poze alb negru Înfățișând femei Însărcinate, bebeluși și copii jucându-se. Stella voia lookul Martha Stewart 1, acela al unei case mâncate de ani: dușumele din lemn, paravane pictate, canapele moi-moi din pânză În carouri, cu ursuleți de pluș și șoricei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
piele crem și perdelele lungi până În pământ tot asortate, cu cordoane și funde inflorescente și broderii cu fir de aur. Pereții erau În două nuanțe: tapet franțuzesc de mătase de culoarea fulgilor de ovăz sub bagheta de lemn și un alb murdar mai deschis deasupra. Ruby se uită În sus: —Uau, candelabrul e la fel ca cel de la magazin. Sam dădu ochii peste cap. —Știu. Kristian, proprietarul apartamentului e Înnebunit după cristale. Își Înclină capul spre un dulăpior cu vitrină. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
geantă și scoase din ea lista pe care o furase de la Jill McNulty. Ronnie se uită la ea. —Adică vrei să spui că cineva a reușit să-l convingă pe un om inteligent ca Sam să semneze un document În alb? Nu prea mi se pare posibil, ție nu? —OK, recunosc, nu dețin răspunsul, dar știu că n-a fost implicat În chestia cu surogatele. După toate chestiile pe care le-am aflat, acum sunt sigură. —Trebuie să fac pipi, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
încercat să caut în minte singura imagine pe care vroiam s-o păstrez despre ea, acel trup confuz și supus. Dar femeia pe care o aveam în față era prea departe de imaginea aceea. Nemachiată, Italia avea tenul de un alb prăfos, care se înroșea sub ochi și sub nas. Și apărea mai scundă ca de obicei, încălțată cum era cu o pereche de teniși negri. Se așeză în fața mea. Poate se rușina că am surprins-o fără podoabe, în normalitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în urmă. Poate se despărțiseră. Continuase să mănânce limbă în sos verde cu altcineva. Poate murise și ea. Italia s-a dus în baie, mângâi cearșaful cald încă de trupul ei. Filmul s-a terminat, ecranul a devenit din nou alb, boțit. Și acum știi că peste puțin vei plânge, pentru toți amanții morți, pentru tine și pentru ea, care stă în fața oglinzii, ca și casiera tatălui tău. Când vei intra după ea, în baie, vei plânge. Pentru că tu și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se simtă în aer, în vegetație pe străzile plate și nelegate între ele. Marea sudului, cu ororile ei imobiliare care dădeau spre plajă. În sfârșit, în centrul unui sens giratoriu, sub o adunătură de indicatoare stradale ruginite, a apărut acela alb cu H-ul roșu în mijloc. Am mai făcut câteva sute de metri și am ajuns. Am dat peste o clădire de dimensiuni modeste, dreptunghiulară și destul de joasă, înconjurată de o platformă de ciment. Unul din spitalele de mare, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
suflare? Unde crezi că mergi? Mă sprijineam pe pumni, cu brațele întinse, forțându-mă să nu cad peste ea. Îi opream privirea. Mă aflam în umbră și ea era sub mine, în lumină. Era deja dincolo. Cu ochii întorși în alb, căuta ceva, un loc deasupra ei, și se agita ca și cum s-ar fi chinuit să-l ajungă. — Cum să fac? spuse din nou cu un fir de voce gâtuită și părea că se adresează cuiva care aștepta, acolo sus, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cauciuc, am strâns pumnii, am strâns toată inutilitatea mea. Și m-am năpustit asupra peretelui, asupra mâinilor mele. Am lovit cu o ferocitate ieșită din comun, până când pielea degetelor s-a umplut de sânge, s-a rupt și a rămas albul oaselor. Nu m-am oprit până când nu a intrat cineva. Au venit multe persoane și un bărbat mi-a prins brațele și mi le-a întors la spate, obligându-mă să încetez. Mai târziu mi-au bandajat mâinile, eram așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
apoi servitoarei care se înfățișase: — Spune-i domnișoarei Eugenia să vină! Urmă o clipă de liniște. Tustrei, complici parcă, tăceau. Și Augusto își spunea: „Am să-i pot oare face față? N-o să mă fac roșu ca un mac sau alb ca un crin atunci când ochii ei au să umple golul ușii? N-o să-mi explodeze oare inima în piept?“ Se auzi un freamăt ușor, ca de porumbiță care-și ia zborul, un ah! scurt și sec, și ochii Eugeniei, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
înăuntrul osului măduva; romanul omenesc nu are însă măduvă, e lipsit de subiect. Totul sunt cutiuțele, visele. Și ceea ce e cu adevărat romanesc este cum se face un roman. Cum se face un roman Iată-mă în fața acestor pagini albe - albe ca viitorul cel negru: teribil alb! -, încercând să țin în loc timpul care trece, să imobilizez fugitiva zi de azi, să mă înveșnicesc sau mă nemuresc în sfârșit, deși eternitatea și imortalitatea nu sunt unul și același lucru. Iată-mă în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
urmă. Deci avusesem dreptate. —Floare la ureche. Era expresia lui Harry, și tonul voios părea potrivit în situația dată. Am ridicat privirea la timp ca să o văd dându-și jos pantalonii de casă. Pântecul ei întins sub chiloții de un alb virginal. Pielea de deasupra lor era subțire și palidă ca un pergament, în contrast cu brațele și picioarele ei bronzate. Va avea loc în cabinetul doctorului. Cu un anestezic local. —Ești sigur că vrei să faci asta? M-am hotărât deja. — Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
hol. Mirosul de lenjerie curată mă îmbătă. Numerele se așezară la locul lor cu un clic. Ușița se deschise. Am scos pașaportul și am verificat data expirării. O știam pe de rost, dar îmi plăcea să o văd negru pe alb. Nu ajunsesem unde ajunsesem pentru că eram neglijent. L-am pus la loc în seif și am scos plicurile de manila. Acum erau două. Nu voiam bancnote mari. Am deschis primul plic. Hârtiile de 20, 50 și 100, nu dubios de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ani în urmă, nu putea iubi un creștin, dar nu putea decât să urască un evreu care încercase să se dea drept creștin sau, cum a spus soțul ei care fusese la fel de critic, deși nu la fel de zgomotos, „să treacă drept alb“. Mă acuză că sunt un evreu care se ura pentru asta. Mă acuză că sunt în secret un antisemit. Parcă era Meyer Levin care urla la Otto Frank, deși îmi dau seama acum că Otto fusese mai în largul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
un iatagan. La vârsta de optzeci și doi de ani conducea Încă cu o mână fermă Întreprinderea de produse cosmetice pe care o fondase În anii ’30. Aplecat peste geamul mașinii, Îi ținea probabil un discurs șoferului, cu părul lui alb fluturând În vânt, cu pălăria În mâna stângă și bastonul sculptat, cu măciulie de argint, În dreapta. Fima știa că bătrânul nu se tocmea, nici nu aștepta restul, ci termina o istorioară pe care o Începuse pe drum. De peste cincinzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
al cărui miros Fima mai era În stare să-l simtă În nări chiar și acum, după o mie de ani, pentru că se asocia În mintea sa cu mirosul zăpezii proaspete. Pe fiecare masă, pe fețele de masă de un alb imaculat, stătea o vază de sticlă, cu un singur trandafir Înalt și drept. Pereții erau acoperiți de tablouri cu peisaje calme, de păduri și lacuri. Se Întâmpla uneori ca la o masă Îndepărtată, din colțul ghivecelor cu flori, să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]