10,418 matches
-
probabil că regretau), patria ne căra liniștită mai departe pe toți, spre orice-orânduire am fi dorit. S-ar fi zis că rămăsesem singurul care își făcea probleme, puneam întrebări stupide la serviciu și colegii se uitau la mine cu înțelegerea blândă pe care o arăți unui animal bolnav. Câțiva, mai în vârstă, păreau mirați că nu le sunt recunoscător că m-au primit în rândul lor. La urma-urmei, Facultatea de Litere ascundea un monument de erudiție și învățătură, o pușcărie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
valurile de neuroni de sub țesuturi, ai fi descoperit electroșocul molecular care-i ținea în priză: dorința proaspătă, niciodată sclerotică, de-a distruge lumea, înainte s-o închidă în spatele pupilei. Îi înțelegeam, urma să ajung și eu la fel, un posesor blând de cărnuri și oase. Nu degeaba studiam dezastrele televizate: trebuia nu doar să scap, refugiat în confortul statisticilor neutre, ci să și știu ce mă așteaptă, să mă înarmez cu cele mai mici detalii, cu imagini, sunete și mirosuri, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
legau într-un fel, dar cum? „Spune-mi că ai vreo idee...“, m-am văitat. „Am!“, mi-a zâmbit Maria, după care m-a sărutat pe ureche. „Cât dai ca să-ți zic?“ „Ce vrei tu...“, am cedat. Era o imprudență, blândă și afectuoasă, dar totuși o imprudență. „Bine. Mai întâi, o ciocolată dietetică nemțească de la «Nik», cu cremă de nuga. Și pe urmă foenul ăla cu trei viteze din «Unirii»; usucă și-ți face și volum în același timp.“ Nu glumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
orice enigmă și să inspiri adânc toată seara curată, simplă și încărcată de tristețe. Aleile pietruite fuseseră proaspăt măturate, mirosea a roșcove, o senzație pe care n-o poți descrie, pentru că nu seamănă cu nimic, afară poate doar de mirosul blând și intens al copilăriei. Bucureștiul nici nu exista altfel decât fixat în pupila simțurilor mele. Cu cât îl ignoram mai mult, cu-atât apăsa mai tare. Îl aspirasem ca pe-o imagine defectă, ciuntită, pătată de trecerea anilor; îmi scăpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
profesori primeau trei luni de concediu pe an și le mai cădea și-o pleașcă de Crăciun. Pe-asta, dracu’ știe de ce, o ridicai de la casierie. La televizor, ne spuneau să avem răbdare, auzeam mereu cuvântul tranziție, ca o chemare blândă și reconfortantă, așa cum înainte auzeam „cincinal“ sau „plenară“. Între timp, tranziția făcuse vreo trei cincinale, unul după altul, cât ai bate din palme. Un trenuleț voios, care îți mâncase a șasea parte din viață. Te cam lasă răbdarea după cinșpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai mult ca sigur infirm, insensibil la frumusețile naturii și-ale marii literaturi: dacă m-ar fi pus cineva să descriu un apus de soare, aș fi fost incapabil să scot un cuvânt. Sau poate, dimpotrivă, aș fi făcut-o, blând și delicat, în micul adăpost virtual al gândurilor. La fel ca haznaua din curtea blocului, lumea care intra și ieșea zilnic din mintea mea era mânjită cu jeg. Puteai să aduci 30 de vidanje; tot n-o curățai. O țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lanț, primii pe listă intrau elevii de serviciu, dar fără nici un rezultat. Mai erau suspectați un profesor de matematică și-o profesoară de română, fostă autoare de manuale; nimic dovedit. Răuvoitorii îl bănuiau chiar pe director care, la adăpostul zâmbetului blând și-al frezei date sobru cu briliantină, ar fi golit cancelaria când lumea se-afla la ore. Obiectele micii și perseverentei sale curiozități ar fi luat calea seifului din birou, pe care mulți l-ar fi vrut deschis și verificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vreo direcție precisă. Sistemul te zdruncina, după câteva luni, erai terminat, bătut de vânturi. Ziceai că ai stat 24 de ani pe creasta Pietrei Craiului. Vreo cinci ani și ceva, înainte să ajung în Facultate, am mers cu ritmul ăsta blând și adipos lipit pe retină. În fiecare zi, mă pândeau 7 ore de carceră, cu pauze lungi, imposibile, care mai mult mă dărâmau (fiind începător, primisem normă dublă). Dimineața, străbăteam strada Paris ca un cățeluș scos la pipi. Seara, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iubeam să-i văd buloanele desprinse, articulațiile sărind din nituri, ansamblul prăbușindu-se de la mari înălțimi. Mă simțeam solidar cu neputința lui. Puțini oameni au voluptatea de-a merge până la capăt, de-a se scufunda în ridicol cu cea mai blândă seninătate. Paul se număra printre ei. Eu rămăsesem doar martorul silențios al căderii sale, îngerul cibernetic veghând ca secretele minții să nu rămână ascunse și nepătate. Îi adnotam viața, făcându-i corectura sub ochii tuturor. Cât despre Mihnea, scopurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decorul, viteza narațiunii. Asta, mai ales, îmi dădea fiori: era o plăcere să-l fac pe Petre Petre să acționeze mai rar, calm, îndemânatic, înainte să ridice toporul. Radiam de satisfacție, când o ajutam pe Adela să-l corupă pe blândul și impotentul Codrescu (sau Codreanu, n-are importanță). Jubilam, sfătuindu-l pe Felix să-i provoace un atac de cord lui Pascalopol pe stogurile de fân. Întâmplările se desfășurau exact, imprevizibil, în direcțiile dorite de mine. Ar trebui să adaug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ea cu și mai mult interes, cu admirație. Nu-i păsa, ne zâmbea la fel de serios când ne dădea restul cincizeci de bani la o franzelă. Tanti Leana venise odată cu cartierul, ne născusem toți în poala ei ca într-o copaie blândă de cocă și-asfalt. Pe sub halatul de amidon, pulpele puternice fremătau, așteptându-ne capetele cuminți și lipicioase. Mâinile ei miroseau, desigur, a pâine, iar brațele atletice, cu care ne frământa mințile (și poate nu doar pe ele), tot a pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care îl proteja cu înverșunare și de care nu lăsa pe nimeni să se-apropie. Așa arăta femeia de lângă mine. Eram topit după ea. Îi iubeam paradoxurile și nebuniile la fel cum mă iubeam pe mine. Copilăria Mariei fusese curioasă, blândă și violentă, populată cu imagini de care, fără să le fi văzut, îmi aminteam prea bine. Găseai printre ele curele late, grele, plesnite pe spate sau pe fund (probabil așa s-a născut obrăznicia lui de mai târziu!), pungi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a fiicei sale și-a celor doi câini. Apartamentul arăta rezonabil (Maria s-a ferit multă vreme să mi-l arate), într-un ușor contrast cu eleganța și stilul ei, venite parcă dintr-o altă lume. Cele trei camere păreau blânde și primitoare, dar singura pe care-o îndrăgeam rămânea ultima: albă, proaspătă, austeră, cu un pat mic, de-o singură persoană, la colț și-un crucifix catolic pe perete. Îți dădea încredere, nu-ți puteai imagina chestii petrecându-se acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
doar excavatoarele și panourile cu „ZONA METROPOLITANA“, spălate de lumina neoanelor. Vara, cimentul tremura în aerul rarefiat, transparent ca aburii de benzină. Operațiunile se desfășurau metodic, duse la capăt de-o armată de funcționari, în frunte cu primarul: omul părea blând, bine intenționat, cultivase pe vremuri roșii la Videle. Trebuia să fii isteric ca să iubești locurile astea, inconștient să le suporți oamenii. Prima oară când am urcat în blocul Mariei, de ușă atârna un anunț subliniat cu pixul, pe care domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la un moment dat prin cazarma amfiteatrelor. În sfârșit, mai sărea în ochi un detaliu, care îmi dădea cu-adevărat de gândit. Că omul cita din Holban (unul din favoriții mei), se înțelege: coincidență. Că pomenea de aventurile lui imaginare (blânde și inofensive), la fel: cu toții trăim din fantasme. Dar că tipul făcea teoria soft-ului sufletesc fără să trimită sau să citeze, asta nu mai mergea: aici, intrusul mă copiase pur și simplu, cu tupeu și nerușinare. Mai întâlnisem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pândă. Ultimul lucru de care aveam nevoie era să dau nas în nas cu vreun nene în pijama. Am traversat din câțiva pași culoarul, după care am cotit în holul mare, singurul luminat cât de cât. Te dobora o liniște blândă, spitalicească. Nu tresărea un fir de praf, frigul ricoșa fără zgomot pe ciment și pe marmură. Dormeau cu toții: Eminescu, Odobescu și portarul. Nici unul nu m-a observat ieșind din facultate. Afară, am tras adânc o priză din aerul nopții. Mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne-a zâmbit ea, încruntându-se la Cezar. „Pe-oricare.“, a zis Mihnea. „Un film simplu, comercial. De-ăla să nu ne punem întrebări.“ „Scuzați-l, e-un mitocan.“, am completat eu. Cezar s-a așezat cuminte la loc, rânjind blând și sincer. „Și mai aduceți trei beri, vă rog.“ Ospătărița s-a îndepărtat, fără să șteargă masa. „Că-cățea!“, a șuierat Cezar, doar pentru el. Am dat pe gât ultimele resturi de bere și-am recuperat niște cipsuri de la masa vecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dezagrega și se reorganiza după caz. Arhitectura lui nu putea fi spartă, codurile de acces lipseau. Informația se redistribuia permanent, în structuri variabile și temporare. Gândeam dublu, triplu, cvadruplu, pe câte câmpuri aveam nevoie. Nici Mihnea, nici Maria, și nici măcar blândul și neghiobul Cezar nu-și imaginau cum arată o conștiință mobilă: pe măsură ce înaintezi, absorbi, înregistrezi, introduci distorsiunile și-apoi iradiezi mai departe datele macerate. Ca un proiector montat pe-un robot pozitronic; doar că, în locul luminii, difuzezi informație vie, prelucrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu trebuia s-o arăt. Oricum, tipul nu vedea nimic prin sac. „Vrem să aflăm cum ai pus la cale impostura asta? Și cine e-n spatele ei?“ Aceeași tăcere. Nu reușeam să găsim căi de comunicare. „Poate suntem prea blânzi.“, a presupus Mihnea. „Cel mai mare scriitor român în viață ne ignoră, iar noi îi zâmbim și ne purtăm cu mănuși cu el. Ne tratează cu flit.“ S-a ridicat iar de pe scaun, îmbrăcându-și fără grabă hanoracul. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
amărât de pictor?“, îmi venea să-l întreb, „Nu puteai și tu să mă pui boier sau patron, să învârt moșii prin secolul 18 sau afaceri cu terenuri în zilele noastre?“ În loc, de-asta m-am pomenit făcând o constatare blândă și inofensivă: „Dar cu Regatul cum rămâne? Acolo nu se trăia bine?“ „«Regatul» e ridicat de Economiști, noi l-am construit și tot noi l-am dizolvat, când a devenit neprofitabil. Mișcarea n-a fost lipsită de hopuri. La 1877
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ăsta chiar are un handicap. Singurele infiltrații pe care le face sunt cu novocaină.“ „Și Cezar?“, m-am mirat, „Bidileanu?“ „Nebunii erau cei mai potriviți pentru operațiunea asta. Dădeau cel mai puțin de bănuit. Cine l-ar fi suspectat pe blândul și surescitatul Bidileanu că, la două zile, introduce în poeziile lui rapoarte cifrate despre obiectivul «Sanda»? Un artist nocturn, devotat cauzei cetățenești. Plantasem o bătrână chiar și la Pitar Moș. Tremura toată și te punea s-o duci până-n capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
xerox tras la „Romană“. Am privit în față, pieziș, ca de obicei. Nu mai aveam unde. Peisajul se evaporase. Mihnea dispăruse și el. Sinapsele pâlpâiau. Eram singur, într-o imensă machetă transparentă, cu laturi cuminți, de negândit. O lume albă, blândă, goală, așa cum mi-o dorisem dintotdeauna. CUPRINS: România, 2005 - p. 1 București. Noiembrie 2005 - p. 48 Constanța. Noiembrie 2005 - p. 100 Tuzla. Noiembrie 2005 - p. 176 Două secunde - p. 248 Moroieni. Mai 1929 - p. 316 București, Facultatea de Litere. Noiembrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
exudat fibrinos; b) stomatita ulcero-necrozantă. 4. Endocarditele Endocardita este inflamația endocardului valvular și parietal de cauză infecțioasă. Periodontita și procedurile dentare pot fi factori potențiali în bacteremia tranzitorie (Herzberg MC, 1996; Daly CG, 2001). Quirynen M. (2000) considera ca masticația blândă poate elibera endotoxine bacteriene în sânge la pacienții cu periodontită. În plus, microorganismele orale pot fi răspândite de la un canal radicular infectat în fluxul de sânge în timpul și după terapia endodontică (Debelian GJ, 1995). Agentul patogen cel mai des întâlnit
Modulul 4 : Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (implantologie, reabilitarea pierderilor de substanţă maxilo-facială) by Norina-Consuela FORNA () [Corola-publishinghouse/Science/101015_a_102307]
-
că va ieși totul. Ce să-i faci, probabil că tocmai așa trebuia să se întâmple... Nici la scrisoarea de atunci n-am primit răspuns... Așa că, rămâneți cu bine și scuzați deranjul. În aceste clipe, privirea prințului era atât de blândă și zâmbetul atât de lipsit de orice nuanță de resentiment ascuns, încât generalul se opri brusc și dintr-odată își privi musafirul cu alți ochi; toată această schimbare de atitudine se produse într-o clipă. — Știți ceva, prințe, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de-acum în pace; că nu se mulțumește cu cuvintele și are nevoie de garanțiile cele mai depline. S-au sfătuit și au hotărât să acționeze mână în mână. Pentru început, își puseră în gând să încerce mijloacele cele mai blânde și să-i atingă, cum s-ar zice, „coardele sensibile ale inimii“. Sosiră împreună la Nastasia Filippovna și Toțki începu de-a dreptul prin a declara că situația în care se află este îngrozitor de insuportabilă; s-a învinuit singur de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]