8,716 matches
-
luminată. Adormise, dar, din cine știe ce pricină, se trezise. Trezire nefirească la acea vârstă crudă, când somnul e profund și neîntrerupt. Tocmai pe acest „somn de prunc” mizaseră ei. Și totuși copilul se trezește și vede: în mijlocul camerei, o femeie goală, culcată pe burtă, e întinsă pe masă, iar lângă ea își face de lucru un bărbat gol numai până la brâu, ținând în mâini niște ustensile, a căror folosință copilul nu o cunoaște... Tabloul e scăldat într-o lumină deosebit de vie. Copilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
important într-o gospodărie. Câte și mai câte nu se băgau și nu se scoteau în și din ea (sau el), câte și mai câte nu se puneau, nu se păstrau în întunecimea aceea - răcoroasă vara, călduroasă iarna. O ușă „culcată”, formată din două canaturi, belciuge groase, un lacăt enorm, de dimensiuni neobișnuite: așa arăta intrarea în pivniță, când pivnița era încuiată. Ca în acea dimineață de iarnă deosebit de friguroasă în care o ceată de băieți îndrăciți a trecut pe lângă ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu puțina românească pe care o mai știa din timpul războiului (satul lor fusese, din fericire, ocupat de armata română și nu de cea germană). A murit la începutul anilor ’70. Era bolnav de inimă. Într-o după-amiază s-a culcat ca de obicei să se odihnească puțin, pe un divan, s-a plâns că-i este frig, tanti Manea l-a acoperit cu un palton... și s-a stins. Atunci, în vara-toamna lui 1956, ne-am fotografiat cu toții, am făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mult timp după aceea, am fost zguduit de o violentă criză de vinovăție, am simțit o insuportabilă remușcare, o stare vecină cu teroarea, de parcă eu însumi l-aș fi ucis, ceea ce într-un fel putea fi adevărat. Era târziu, ne culcasem deja și nu știu cum am început să vorbim - ca niciodată - despre el. Fără să-și dea seama (nu de un plagiat îi ardea ei în acele clipe, nu de dorința de a fi livrescă putea fi bănuită), Doina a evocat, exact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ruși”, unde se dădea un film cu acrobați chinezi efectuând numere de circ absolut fantastice, extraterestre. (Trebuie să fi fost deci în ajunul vizitei lui Gorbaciov la Beijing - și al evenimentelor din Piața Tien An Men.) Nu m-am mai culcat și am pornit-o de acasă (Doina, nepotul ei cel mare, care ne însoțea, și cu mine) la două noaptea, pe jos, firește. Pe străzi, nici țipenie de om. După o oră și jumătate de mers alert, am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sine stătătoare pe care trebuie neapărat s-o trec pe lista „bagajelor” ce mă vor însoți în marea călătorie și îmi vor fi de absolută trebuință la destinație, constituind, de fapt, însăși destinația. * Cum a murit lelea Saveta. S-a culcat, ca de obicei, devreme, dar n-a putut să adoarmă: o supăra un ghimpe de lumină, apărut în acea seară nu se știe de unde și cum, încât, intrigată și supărată, s-a ridicat din pat și s-a dus la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pare vie, palpitând de vechea emoție a clipei-eveniment în care, dusă la fotograf, a stat sub reflectoarele aprinse, orbitor, în atelierul cine știe cărui maestru din provincie... De câte ori sting acea lumină, de pe hol, „ca să nu ardă degeaba”, sau noaptea târziu, când mă culc, mai întotdeauna ultimul, simt o vinovată strângere de inimă, ca și cum aș comite un gest urât față de Luminița, moartă din 1981, una din miile de jertfe cu care femeile au plătit timpuriul ordin ceaușist de chinezo-înmulțire. Parcă aș îmbrânci-o din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
formă de biserici, de povara sufocantă a amintirilor? Căința e un film teribil, ca gândul și faptul deshumării răzbunătoare a unui cadavru, „redat” în acest sinistru mod familiei, considerată, la rându-i, vinovată, apăsător, greu, ca pământul sub care se culcă, se ascund în disperare de cauză soții Barateli, acoperindu-se cu brazde până la gât, sfâșietor ca eșecul căutării unei „vești” în depozitul de lemne, înălțător, nu numai în finalul lui, în care, jucată de o mare actriță gruzină, Veriko Andjaparidze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a răcit de tot, mai păstrând rezerve din marea energie termică acumulată în timpul verii. I-am mai văzut și altădată, pe ei sau pe alți semeni de-ai lor, sunt o întreagă haită pașnică, statornicită în jurul marilor clădiri. Cuminți, stau culcați pe labe suverane, cu boturile lor inteligente, exprimând un fel de înțeleaptă cumsecădenie, urmărind cu privirea rarii trecători. În ziua aceea însă, nu știu cum, față în față cu imensa „Casa Scânteii” adăpostind mii și mii de oameni - uriaș stup uman zumzăitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
însă s-a opus, a vrut să moară acasă. O injecție i-a mai potolit durerile, numai pentru un timp însă. I se recomandase să stea nu în pat, ci în fotoliu, unde a și murit. Noaptea, pe la două, unchiul, culcat în cealaltă cameră, a auzit cum îl striga. S-a dus lângă fotoliul unde rămăsese, ea l-a privit lung, fără să spună un cuvânt, până ce capul i-a căzut în piept. „Toată noaptea s-a văitat”, ne povestea unchiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bucătărie în hol și acolo, pe covor (fața lui de masă) și-o devoră pe îndelete. Așa îi place lui! * „Fotoliile” și „sofalele” preferate sunt chiar trupurile noastre cufundate în fotolii, așezate pe scaune sau trântite în pat. Ni se culcă în brațe, pe picioare, pe piept, pe abdomen, în poală sau chiar pe umeri și ceafă, când stau la masă și scriu și poziția corpului meu, studiată în prealabil cu atenție, i se pare (motanului cel mare, el îmi face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în sezonul puloverelor groase mai ales, Gălbenuș i se cațără pe spatele ce formează o pantă lină, pe care se întinde apoi cu fața spre ceafa ei. Niciodată ca în aceste momente nu are o mutrișoară mai arogant-satisfăcută. Dacă mă culc pe o parte, cel mic mi se urcă pe cealaltă: îl accept, de mult și-a câștigat acest drept. Fiecare din ei are o poziție specifică: de „broască țestoasă”, cel mare, întins pe coapsa piciorului strâns îmbrățișat de labele din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mare, mai inteligent, și-a confecționat un mieunat sfâșietor, care nu o dată reușește să ne impresioneze. Totuși, așa inteligent cum e, se trădează uneori, trăgând un căscat cât se poate de nepăsător în mijlocul lamentațiilor sale. * Simple coincidențe? Nu cred. Odată, culcându-mă împovărat de obligația de a da a doua zi de dimineață (nu-l mai puteam amâna) un telefon de refuz, extrem de neplăcut (și acum, la bătrânețe, a spune cuiva, oricui, „nu” mă costă cumplit) motanul cel mare a dormit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Mă gândesc să continui povestirea astfel: Partea a doua. În seara aceleiași zile, personajul care își vizitase prietenul la spital rămâne până târziu în camera sa, așezat la masa de lucru. Se deschide ușa și soția îl întreabă: - Nu te culci? - Mai stau puțin, răspunde el. Aplecându-i-se peste umăr, ea observă că soțul ei lucrează, ajutându-se de mai multe dicționare, la o traducere din Esenin. - Ce mai face V.M.? - Face rău! Partea a treia. Câteva luni mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lâng-un pătul de ierburi aurii, o cățea puse șapte mici pui ruginii. Până spre seară i-a îngrijit, i-a pieptănat cu limba ei, goi. Zăpada topită curgea sub țâțele moi. Și seara când găinile urcă pe crengi să se culce în țarc, veni stăpânul întunecat și-i puse pe toți șapte în sac. Mama alerga prin zăpadă nu voia de ei să se despartă. Mult timp, mult timp mai tremură apa sub gheața spartă. Blaga (1957) Când se rupea ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
1957) Când se rupea ziua de noapte În ocol pe ogrinji uscați, Cățeaua a fătat șapte Căței roșcați. Îi dezmierda iubitoare Lingându-i în timp ce sugeau. Fulgi de ninsoare De caldul burții ei se topeau. Iar mai spre seară, Când se culcă păsăretul buimac, A venit ursuz omul de-afară Și i-a băgat pe toți șapte în sac. Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și mult după-aceea, multă vreme, Oglinda apei a tot tremurat. I. Olteanu (1988) Bolnavă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Locuri și lumea s-a mai sfințit și-i modestă. Sunt foarte simpli toți: și femeile și bărbații. Ei nu poartă cravate că la noi, nici cercei și nici femeile nu poartă. Iată, s-a făcut oră târzie și ne culcam. Noapte bună! Noaptea a trecut că un ceas. Tot aici la biserică unde erai cazat serveai și masa. Prima zi de Pelerinaj Dimineață, la ora 7, toată lumea era adunată în curtea bisericii. Părintele David era organizatorul și ghidul nostru. Așa că
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
demult: / Că se va naște Hristos, / Mesia, chip luminos, / Din Fecioara Maria / Și din neamul lui Avraam, / Din sămânță lui David / Și din Duh Sfânt zămislit. / Trei crai de la răsărit / La-nchinare au venit, / Daruri scumpe aducând / Și către Hristos cântând: / Culcă-Te, împărat Ceresc / în sălaș dobitocesc. / Te culcai pe fan uscat / De îngeri înconjurat. / Craii Te vor laudă / Și mărire îți vor da: / Slavă intru cei de sus / Și pace pan’ la apus. Cu mult dar și bucurie / Pacea Domnului
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
luminos, / Din Fecioara Maria / Și din neamul lui Avraam, / Din sămânță lui David / Și din Duh Sfânt zămislit. / Trei crai de la răsărit / La-nchinare au venit, / Daruri scumpe aducând / Și către Hristos cântând: / Culcă-Te, împărat Ceresc / în sălaș dobitocesc. / Te culcai pe fan uscat / De îngeri înconjurat. / Craii Te vor laudă / Și mărire îți vor da: / Slavă intru cei de sus / Și pace pan’ la apus. Cu mult dar și bucurie / Pacea Domnului să fie! / La anul și la mulți ani
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
stat la masă, le-am povestit pe unde nea dus părintele David, apoi ne-am odihnit puțin că era oră târzie, iar a doua zi se merge în alte locuri de pelerinaj. Așa că fiecare își face rugăciunea lui și se culcă. Noapte bună! Muntele Carmel A doua zi dimineață în 5-10 minute ne-am adunat cu toții la autocar. Părintele David este prezent și urcăm. Facem cruce, ne rugăm la Mântuitorul și Sfântă Fecioara să ne binecuvânteze de plecare la drum
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
a căutat să se adăpostească în spatele bisericii, care era sus pe munte, sau în spatele unui bolovan de piatră. Până la ziua mai erau vreo 3 ore. Între timp găsisem niște saltele și paturi și ne-am luat câteva și ne-am culcat. La vreo 20-30 minute au venit câțiva beduini și ne-au cerut bani (dolari) pentru ca le foloseam paturile. N-au ajuns la înțelegere cu părintele Irineu, cât să le ofere, și ne-au alungat. Eram cu toții obosiți și fără să
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
argint cu inițială Sf. Ecaterina. Apoi am vizitat întregul locaș și m-am odihnit puțin. Seară, la orele 20 au venit de pe Muntele Sf. Ecaterina părintele Irineu, părintele Ștefan și ceilalți. Am servit masă la mănăstire cu toții și ne-am culcat câteva ore. Patru sau cinci ore am dormit pentru că la ora 3 dimineața a fost scularea și am participat la slujbă. Apoi am vizitat multe și locuri foarte interesante, cum ar fi: Cameră cu Rugul Aprins care nu se mistuia
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
îndelungatul Purgatoriu în care misterioasa Providență a îngăduit să fie martirizată de patru generații. Evident, evenimentul face parte dintr-o suită de evenimente desfășurate istoric și relevând dimensiunea politicului. Vorba lui Napoleon : „politica e Destinul !”. Evident, nu trebuie să ne culcăm pe lauri. Evident, orizontul e încărcat de nori ce prevestesc poate alte furtuni, evident, istoria nu se încheie și, cum spune Hegel, ea nu e terenul fericirii. Dar e al speranței (a fost aceasta tot timpul, și mai ales în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cu calea robilor foarte strălucitoare, pe când eram, ca de obicei, la bunici la Corbeni, tanti Florica, însoțită de frații Ștefan și Costică, au luat o pâlnie mare de gramofon, s-au dus la casa unde dormea moș Dumitru, care se culca totdeauna devreme, și a început să ofteze sub fereastră. Moșul s-a trezit năucit, dar până să ajungă afară, trubadurii au dispărut tăvălindu-se de râs. Aceasta era o distracție, atunci, acolo, în condițiile pe care le aveau. Tanti Florica
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
nu ne da ștergar, ne spunea că dacă ne ștergem picioarele cu ștergarul, ștergem norocul. Motivul însă, am apreciat încă de mic, era că ștergarul se murdărea repede pentru că noi nu ne spălam decât superficial. În fiecare sâmbătă, după ce ne culcam, mămica „lipea” cu lut amestecat cu baligă de cal pardoseala camerei în care dormeam și antreul. Casa noastră nu avea podele de lemn. Era „pardosită” cu lut, cu pământ. Această „pardoseală” se strica repede, și se transforma în praf, dacă
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]