9,443 matches
-
unui hotel misterios, încremeneam de groază să nu coborâți de acolo tocmai atunci. Dacă era noaptea târziu, îmi spuneam că ați ales ora aceea ca să fiți mai siguri, imediat după prânz iar mă temeam, căci poate anume alegeați această oră neobișnuită la amanți. De era în timpul mesei, ziceam la fel. Închipuiri diferite, dar chinuri identice. Ce penibil îmi este să fac aceste mărturisiri! Un ungher din București devenea pentru un timp oribil, și apoi, pentru cine știe ce motiv pueril, mă obseda alt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ridicol, să descopăr un colț din carnea ei neprofanat, căci ideea de "dragoste" e prea abstractă pentru chinurile mele, iar pe mine mă obsedează micile evenimente dintre ei și, vizual, reconstitui scene în toate detaliile. Câteodată, sărutînd-o intr-un fel neobișnuit, o iscodesc dacă celălalt o sărutase la fel, și răspunsurile ei, evazive mă torturează. Dar nu poate să răspundă decât negând, căci în brațele mele uită tot ce s-a întîmplat cu celălalt sau îi e milă de întrebările ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tăiată și folosită ca lemne de foc. Dacă asculți cu multă atenție, noaptea târziu, se aud voci, dar e greu de spus dacă râd sau plâng. Oricum, fapt este că de la Anul Nou încoace, în castel s-a întâmplat ceva neobișnuit. — Chiar crezi asta? — Nu se vede nimic concret și, dacă aș comite o greșeală și aș vorbi despre asta, i-aș putea face pe oamenii noștri să se sperie fără motiv. Ar putea fi o eroare gravă din partea mea, provocând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i lase pe săraci să se deprindă cu mila. * * * Trecuse jumătate din Luna Întâi. După ce podoabele de Anul Nou fuseseră luate de pe ușile caselor, cetățenii din Azuchi realizară că se întâmpla ceva - în port erau încărcate și ridicau ancora zilnic neobișnuit de multe corăbii. Corăbiile, fără excepție, navigau din zona de miazăzi a lacului, către miazănoapte. Și mii de baloturi de orez, transportate pe drumurile de uscat, cu convoaie șerpuitoare de cai și căruțe, urcau și ele, în susul coastei, spre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să hotărâți dinainte o strategie pentru cazul că întăririle clanului Mori sosesc când construcția va fi încă doar la jumătate. Pe toți zeii, e mai greu să-i punem pe lucrătorii ăștia să muncească decât să conducem trupele în luptă. Neobișnuit de nervos, Hideyoshi număra tăcut, pe degete. Din oră în oră, era informat despre apropierea unei numeroase armate a clanului Mori și primea depeșele ca și cum ar fi privit norii unei furtuni de seară apropiindu-se de munți. — Nu fi descurajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lacrimi, de amărăciune sau de nemulțumire posomorâtă. Foarte curând, glasul lui Mitsuhide se auzi, în timp ce se îndepărta de intrare, împreună cu un grup de călăreți: — Sakamoto aproape se vede de-aici. Ar trebui să ajungem acolo curând, chiar dacă plouă. Auzind glasul neobișnuit de vesel al stăpânului lor, vasalii se simțiră, mai presus de orice, uimiți. În aceeași seară, Mitsuhide se plânsese de o ușoară febră și luase medicamente, iar acum vasalii săi erau îngrijorați din cauza riscului de ploaie. Răspunsese alarmării lor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în toiul nopții. Toshimitsu o luă înainte, cu o lumânare în mână. În timpul lungului drum pe coridorul întortocheat, nu întâlniră pe nimeni. Aproape toți cei din fortăreața principală dormeau liniștiți, dar, în acea unică parte a clădirii, domnea o atmosferă neobișnuită și se părea că, în două sau trei camere, oamenii erau treji. — Unde e Domnia Sa? — În apartamentul său de dormit. La intrarea în culoarul care ducea spre dormitorul lui Mitsuhide, Toshimitsu stinse lumânarea. Dintr-o privire, îl invită pe Mitsuharu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Un al treilea luă un prosop, pe când îi îngenunchea la picioare. În același timp, oamenii din locuințele samurailor părăsiră corpul de gardă pentru noapte și începură să deschidă ușile pictate dinspre curte. Chiar în acel moment, însă, auziră un zgomot neobișnuit, care provenea din direcția templului principal exterior, urmat de reverberația unor pași furioși alergând spre curtea interioară. Nobunaga se răsuci în loc, cu părul încă șiroind de apă, și spuse nervos: — Du-te să vezi ce e, Bomaru. După ce dădu ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ucisese propriul stăpân - mai existau oameni care nici acum nu rupeau legătura dintre senior și vasal. Negreșit, Mitsuhide era un om virtuos, iar acei oameni arătau legea de fier a samuraiului. Din acest motiv, numărul morților și al răniților era neobișnuit de mare, chiar dacă lupta nu durase mai mult de trei ore. Mai târziu, avea să se estimeze că armata clanului Akechi suferise peste trei mii de victime, câtă vreme forțele lui Hideyoshi pierduseră mai mult de trei mii trei sute. Numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
patruzeci de invitați. Fură împărțite cești, în timp ce lămpile licăreau în adierea răcoroasă a nopții. În timp ce oamenii se destindeau, cu vorbe plăcute, pentru prima oară în două zile, fiecare se simțea puțin cam beat. Banchetul din seara aceea era puțin cam neobișnuit, prin faptul că avea loc după o slujbă comemorativă, așa că nimeni nu se îmbătă prea tare. Totuși, în timp ce efectele sake-ului începeau să se facă simțite, generalii se ridicară de la locurile lor pentru a sta de vorbă cu alții, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
traversă Râul Ibi. Nu se întâmplă nimic. În timp ce începea să avanseze spre Akasaka, nu se vedea nici urmă de inamic. Unitățile de recunoaștere o luaseră mult înainte și se apropiau de împrejurimile satului Tarui. Nici acolo nu se observa nimic neobișnuit. Se apropia un călător singuratic. Părea suspect, iar un soldat din unitatea de recunoaștere alergă înainte și-l reținu. Amenințat și interogat de iscoade, omul se grăbi să vorbească, dar cei care-l amenințau fură, în curând, descumpăniți. Dacă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și armata își continuă drumul înainte. Chiar în acel moment, se primi vestea că un trimis al lui Hideyoshi călărea în direcția lor. Când omul apăru, în sfârșit, putură vedea că nu era un războinic în armură și un tânăr neobișnuit, îmbrăcat într-o haină de mătase subțire imprimată și un kimono de culoarea glicinei. Până și căpăstrul calului era împodobit cu ornamente. — Numele meu este Iki Hanshichiro, se prezentă tânărul, și sunt pajul Seniorului Hidekatsu. Am venit pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încape nici o îndoială că Ieyasu va fi complet derutat. Singurul lucru care trebuie să ne preocupe este cum să prevenim ca armata noastră să fie văzută de inamic, de pe Muntele Komaki. Nimeni nu se grăbi să vorbească. Era un plan neobișnuit. Dacă se comitea o singură greșeală, putea duce la un dezastru care să le fie fatal tuturor aliaților lor. — Mă gândesc să-i expunem acest plan Seniorului Hideyoshi. Dacă merge, nici Ieyasu și nici Nobuo nu vor putea face nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de vreo două sute de oameni, care erau gata să învingă sau să moară, își pregătiseră dinainte lăncile și așteptau comanda. De cum li se dădu ordinul de înaintare, se repeziră spre Nagakute. Lui Shonyu îi plăcea să aleagă tactici de luptă neobișnuite, chiar și în asemenea situații. Unitatea trupelor de atac primi comanda, ocoli Nagakute și ținti trupele care rămăseseră, după ce aripa stângă a clanului Tokugawa năvălise înainte. Planul consta în a ataca rapid centrul inamicului și, cât timp formațiunea de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ea fusese geloasă, ca orice soție, iar când locuia în Nagahama mersese chiar până la a i se plânge lui Nobunaga, care-i trimisese un răspuns scris: Te-ai născut femeie și ai avut șansa de a întâlni un om extrem de neobișnuit. Știu că un asemenea om trebuie să aibă și metehne, dar părțile lui bune sunt numeroase. Când privești din mijlocul unui munte uriaș, nu poți înțelege cât de mare este muntele acela. Fii liniștită și bucură-te de viața cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sub soarele de toamnă, mirosul pământului din ținutul său de baștină îi ațâța simțurile. Tomita Tomonobu și Tsuda Nobukatsu reveniseră dintr-o misiune și îi așteptau, cu nerăbdare, întoarcerea. Lăsându-și calul la poartă, Hideyoshi se apropie, cu un pas neobișnuit de grăbit, pentru el. Îi conduse personal pe cei doi care-i ieșiseră în întâmpinare, până într-o colibă din mijlocul unui crâng păzit cu strășnicie. — Care a fost răspunsul Seniorului Nuobo? întrebă Hideyoshi. Glasul îi era scăzut, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se mutase deja din Okazaki, la Kiyosu pentru a trece pe picior de război, în așteptarea confruntării cu Hideyoshi. Era dimineața zilei a douăsprezecea. Pe neașteptate, Sakai Tadatsugu apăru galopând spre castel, după ce călătorise toată noaptea, venind din Kuwana. Era neobișnuit ca un comandant din linia întâi să-și părăsească postul de luptă și să vină neanunțat la Kiyosu. Mai mult, Tadatsugu era un veteran în vârstă de șaizeci de ani. De ce alergase omul acela bătrân toată noaptea, urmat de numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tot de mână cu mama, pragul unui magazin de confecții unde femeile-manechin, albe, perfide și perverse, cum le încondeiază prozatorul, vor nici mai mult, nici mai puțin decât să-i ia viața bietului Nestor. Senzația de stranie teamă, amestecată cu neobișnuita seducție pe care el o resimte din plin atunci când palma i se plimbă neîngrădită spre partea interioară a coapsei manechinului va fi retrăită, peste ani, în fața unei vitrine în care o altă femeie manechin, asemenea madeleinei proustiene cu succes experimentate
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
degetelor sale din dosul palmei atinseră coapsa cealaltă a ei, care sună ușor a gol. Acolo era deja un loc strâmt, foarte-foarte strâmt. Dar în afară de asta, nu era nimic altceva. Atât doar că locul de deasupra între-picioarelor, în josul pântecului, era neobișnuit de proeminent. Se auzea cum cele două femei își țin respirația. Nestor își retrase mâna. Mai erau și alte manechine în acea încăpere și, într-adevăr, niciunul dintre ele nu arăta înspăimântător. De departe, Nestor își întoarse capul și îi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu-mi găsești tu nod în trestie! În papură. Doamne, ce expresii! Nod în papură! Da. Asta fiindcă papura e așa, dreaptă și... cum se spune?... Netedă, nu? N-are noduri, asta e important. Și de aceea nod e ceva neobișnuit la papură. Dar parcă nu-i la fel și la trestie? Nu-i tot neobișnuit? De ce nu spune "nod în trestie"? Se spune, Marusia, draga mea. Când ai să-nveți și tu să vorbești corect românește? Ei, lasă, că știu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Da. Asta fiindcă papura e așa, dreaptă și... cum se spune?... Netedă, nu? N-are noduri, asta e important. Și de aceea nod e ceva neobișnuit la papură. Dar parcă nu-i la fel și la trestie? Nu-i tot neobișnuit? De ce nu spune "nod în trestie"? Se spune, Marusia, draga mea. Când ai să-nveți și tu să vorbești corect românește? Ei, lasă, că știu destul! La piață mă înțeleg cu toate precupețele... Dar ce expresii în limba asta românească
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
peste focul de pe culmea delușorului conturat cu galben. Damian era și acum primul care răspundea la întrebările puse de Doamna, prompt, c-un zâmbet de satisfacție neascuns. Premiantul de anul trecut. Între colțul ochiului și vârful sprâncenei subțiri, un loc neobișnuit de înalt și arcuit spre tâmplă îi dădea un aer zeflemitor și sigur pe sine când te fixa drept în ochi, fără să clipească, ironic, în aparență fără niciun motiv. Către sfârșitul anului școlar, în curte, privea și el din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
-i arunce o privire pe sub sprâncene. A spus în cele din urmă, scrâșnit: Ce te privește pe tine! Și a adăugat îndată după aceea cu ură mocnită: îl verifică pe taică-tu să vadă dacă nu-i exploatator! Era ceva neobișnuit ca un elev nou să fie atât de țâfnos. La doi pași de grup, Damian zâmbea malițios. Ochii căprui i se îngustau, puțin oblici, dar în colțurile ochilor porțiunea arcuită către vârfurile sprâncenelor subțiri îi rămânea la fel de netedă și de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
o pieliță roz-maronie, care aluneca în jos pentru a scoate la iveală un fel de ciupercuță, cu un ochi uscat în mijloc. Chestia era, decise Carol, un penis. — În zilele noastre, o femeie cu penis nu e ceva așa de neobișnuit, nu ți se pare? mă chestionă profesorul; era clar că pentru el eram doar un elev. — Nu, nu mi se pare. Nu ți se pare. De ce „nu ți se pare“? Trenul se zgudui la intrarea într-o gară micuță. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
imediat că se gătise și se dăduse și cu parfum. Purta un șorț dintr-acelea lungi, imprimat cu imaginea unui corp gol. Dar acesta nu-i ascundea pantofii cu toc cui și nici ciorapii de mătase. Era o chestie absolut neobișnuită. Carol nu-și neglijase niciodată îndatoririle de soție, cel puțin nu în ceea ce privește curățenia și gătitul. Aceste deprinderi îi fuseseră prea adânc inoculate ca să-i treacă măcar prin cap să nu-i pregătească lui Dan cina, indiferent cât de mult îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]