8,131 matches
-
ca și a lui Eliot, e oarecum răsucită. Prinde putere și dragoste de viață, de frumusețea realului, abia când îmbătrânește. Îl împinge în poem același sentiment al pierderii, pe care era prea tânăr pentru a-l invoca în poemele dinainte. Neputința lui e acum întreagă. O trăiește. Eliot a observat odată că Yeats a fost în primul rând poetul vârstei de mijloc. Larkin este poetul vârstei din urmă o vârstă de care moartea timpurie l-a cruțat. Amărăciunea e la apogeu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la bec"), în ciuda ironiei care vede "dâra pe care o las eu / ca o coadă fără de care nu mi-aș putea ține echilibrul", subiectul e unul extrem de intim și dureros de intens. Poemul e străpuns ca un fier roșu de neputința de a strânge în palmă acea esență a iubirii și tandreții care e aura ființei. George Szirtes se străduiește să-și potolească dorul disperat refugiindu-se din armura rimei în tihna tonului conversațional dar acest dor de dincolo, dor de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Student: Vorbeați de continuitatea trecutului. Citind Hawksmoor am avut sentimentul că nu pot prinde acest trecut, și chiar Dvs încheiați romanul spunând, "Sunt iar copil, cerșind în pragul eternității". Nu vi se pare acest final o frustrare izvorâtă dintr-o neputință? PA: Da, așa e. Nu m-am gândit până acum la asta, și chiar ai dreptate. E un mod de a mărturisi că nu putem plonja definitiv din trecut în prezent ori invers. E nereușita alchimistului care nu poate să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ai scăpat? EF. Da. LV. În Still Life scrii: "biologia tandreții se uită". În această lume de "intruși" (calitate pe care i-o atribui și lui Roy Fisher în poemul City Lights), spui, poeții nu se "integrează" (Modern Tower). Această neputință de a se simți acasă și ocrotit e tipică autoului Desperado. El e le mal aimé. Cred că aici te încadrezi în grup. Poemul tău Hotel Maimonides, 2 seamănă bine cu The English Country Cottage de Ruth Fainlight. Scrii: De ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e Anglia. Ce ne poate poezia dezvălui despre tine? MK. De câțiva ani încoace îmi tot visez copiii când erau mici. Adevărate coșmaruri. Amândoi au fost tare bolnavi la douăzeci și ceva de ani și, în vis, revăd vina și neputința de atunci. Visez urât și despre bărbații din viața mea. Din felurite motive. De fapt și acolo e vorba, în fond, tot de vinovăție, părăsire, indiferență, îndepărtare. Cred că poezia mea se dezvăluie pe sine. Mi se dezvăluie mie mai
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dezvoltă orașele, numărul meseriilor crește de la 44 la 84, comerțul se intensifică, dar și latifundiile de câte 213 moșii (Iordache Ruset), 133 moșii (Buzeștii), cu zeci de sate pe ele. Realitatea socială se confruntă cu nepăsarea acestor mari boieri și neputința celor mijlocii și a celor scăpătați, toți temători de Poarta Otomană și copleșiți de abuzuri, corupție, viclenii, apăsând cu munca pe iobagi și cu birul pe țăranii liberi (răzeși- moșneni) și meseriași (clasă de mijloc). Cu toate acestea poporul și-
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
îl simt și îl înțelege. Aceasta este posibilă numai prin apelul la abilitatea empatică. Practica pedagogică ce urmărește numai transmiterea în mod arbitrar a cunoștințelor și priceperilor are ca efect dezgustul elevilor cu privire la materiile învățate, incapacitatea de a lua inițiative, neputința de a ajunge la autonomie, dorința de dependență, uitarea rapidă a celor învățate superficial, la cerere. Cei mai buni profesori sunt, în general, pasionați de domeniul pe care îl predau. Ei ajung să producă schimbări la elevii lor printr-o
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
teamă, iar că teama poate să se realizeze fără milă." (Discurs despre Tragedie) Dacă Corneille se distanțează aici de Aristotel, asta rezultă din faptul că tragedia corneliană exaltă măreția omului, în timp ce tragedia greacă, ca și cea a lui Racine, deploră neputința umană. De aceea, Corneille încearcă să înlocuiască teama cu alte pasiuni, ca admirația virtuții, deschizând astfel calea dramei burgheze. " În admirația față de virtutea sa, scrie el în Examen la Nicomède, găsesc o modalitate de a purifica pasiunile, de care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrierea își conservă o miză personală și autenticitatea de document al unei stări de spirit. Sticla de lampă reunește texte eterogene - scurte eseuri, mai ales memorialistice, unele pe teme minore (fluturi, flori, riduri), literare sau morale (Dizidenții apostați sau Manierismul neputinței, denunțând „falsul” autorilor de parabole din anii ’60-’70), portrete (Telefonul, Redactorul), pagini de sociologie a literaturii. Eseistica lui V. se distinge prin aceeași discreție elegantă, de un lirism tandru când e vorba de evocarea copilăriei (Sticla de lampă), sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
Unirii. Existența a două guverne, două parlamente, două capitale și o Comisie Centrală la Focșani au făcut ca mecanismul statal să funcționeze greoi, iar actul guvernării să se aplice anevoios și cu o eficiență minimă. La aceasta s-a adăugat neputința de a pune În aplicare, pe cale parlamentar-legislativă, o serie de reforme (În domeniul rural și electoral mai cu seamă) care să contribuie la modernizarea structurilor statului român. Opoziția adunărilor cu o compoziție majoritar conservatoare făcea ca orice demers În această
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
asemenea practici pe pe adversarul său Armaxe "Arma"-Tar¿unta. Efectele vrăjilor negative se manifestă ca o „legătură” care Îl ține pe cel lovit de puterile malefice; de aici derivă o serie Întreagă de situații care merg de la boală la neputință, avort, foamete, molimă și moarte. Puterile răului sunt indicate de hitiți cu expresii ca „ochi răi (= răuvoitori)”, „limbi rele”, „salivă rea”, „sperjur” etc. Suma faptelor care constau În manipulări și recitări de formule, bazate pe principiile magiei analogice, având scopul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de vedere social. Acest cadru a fost, fără Îndoială, rodul unui proces lent de sistematizare și sedimentare, Început poate chiar În epoca miceniană și care s-a perfecționat pe parcursul așa-numitului „Ev Mediu grec”, dar ale cărui etape sunt cu neputință de descris pentru moment. Mai problematică apare o creionare precisă a formelor de cult, ce par limitate mai ales la sacrificiul sângeros adus zeilor și În special lui Zeusxe "Zeus". Este un sacrificiu ce s-a păstrat aproape neschimbat Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
străbat marea cu corăbiile și numai În anumite cazuri coboară În infern. Faptele lor sunt Întotdeauna ieșite din comun și superioare posibilităților umane, trecând dincolo de ele și ajungând chiar la exces, hybris, care este o noțiune prin excelență religioasă, cu neputință de redus la limitele eticii omenești și care fixează limitele atribuite omului de religiozitatea greacă. Astfel, expediția lui Tezeu care coboară În lumea subpământeană Împreună cu Pirithousxe "Pirithous" ca să o răpească pe Persefonaxe "Persefona" este un act transgresiv, nu diferit de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
purificarea cetății. În acest fel, cultul se arată a fi un instrument pentru controlarea prezentului și a echilibrului său și În această perspectivă se situează și cultul eroic. Celebrat În jurul mormântului, heròon, el se Întemeiază pe memoria unui trecut cu neputință de repetat, din care a izvorât realitatea actuală. Acel trecut este timpul mitului, al originilor ambigue dominate de dezordine, pe care cultul, prin repetarea periodică a actelor rituale, se Îngrijește să-l exorcizeze pentru a lăsa spațiu acțiunilor omenești din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sunt datate Între 1400 și 1025 Î.Hr. (micenian III A2 - III C2) (Vagnetti, 1980; 1992). Nu cunoaștem În amănunt care este locul În care au fost fabricate aceste fragmente, nici căile comerciale pe care le-au străbătut. E cu neputință să deducem că aici a existat o prezență mai mult sau mai puțin Îndelungată a unor comercianți sau chiar a unor meșteșugari de proveniență egeeană, deși influența lingvistică, așa cum a reconstruit-o Emilio Peruzzi, presupune și contacte demografice. Centre de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
392 d.Hr., care interzice practicarea cultului păgân, istoria religiei grecești, deși Își menține fizionomia individuală, se intersectează În largă măsură sau măcar merge În paralel, din motivele enunțate mai sus, cu istoria religioasă a lumii antice. Așadar, este cu neputință, cu atât mai mult În spațiul limitat al acestei abordări, să pretindem că oferim un cadru exhaustiv, ca să nu spunem complet. Cu toate acestea, din cauza deosebitei lor importanțe și specificități, unele componente ale acestuia se vor dovedi referențe utile pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de „a lega” sau de a-l robi cu lanțurile magiei pe păcătos, aducându-l Într-o stare de slăbiciune și nefericire. Concepția conform căreia actul magic constă tocmai În acțiunea de a lega (și deci de a reduce la neputință), iar eliberarea este o dezlegare, aparține cu siguranță epocii indo-europene și beneficiază de numeroase atestări În mai multe culturi (pentru amănunte, vezi Orlandi, 1976). Celălalt exponent major al primei funcții, Mitraxe "Mitra", are, de asemenea, funcția de a apăra •ta-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deținătoare a unei culturi cizelate de contactul cu civilizația austriacă, simțindu-se încă în inferioritate etnică și marginalizată în plan politic de centrul „vinovat” de aderența la europenism. Tentația modernității și refuzul literaturii de factură tradiționalistă, asociate conștiinței eșecului și neputinței, generează la S. o devoratoare ură de sine care se manifestă și în „experimentele” poetice, și în tematica prozei sale. Risipite în presă, articolele critice și de opinie exprimă nevoia unei estetici proprii locului și momentului istoric, care, nerevendicându-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
se joacă este perspectiva ratării soluției optime. Nehotărârea presupune existența unor nuanțe care pot fi în principiu distinse în vederea unei alegeri. Într-o lume dotată cu grade de bine și de rău, problema este să nu cazi peste rău din neputința de a cunoaște și alege binele. Nehotărârea existențială este crisparea provocată de conștiința riscului și de spectrul regretului. Ceea ce urmează să fac nu este indiferent, pentru că nu orice aș face este la fel de bine sau de rău. „Ce e de făcut
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
câmp fără repere, ci aceea structurată de răspântia unor drumuri; e o rătăcire regizată de economia posibilului. Nehotărârea se bazează astfel nu pe inexistența obiectivă a soluției, ci pe imposibilitatea noastră de a o depista. Și totuși... Nu cumva această neputință se naște din faptul că lucrurile însele, printr-o teribilă răsucire, prin așezarea lor stranie, îmi ascund soluția? Dispunerea lor, sau poate imprevizibilul devenirii lor, generează neputința hotărârii mele. Nehotărârea existențială nu e de aceea o nehotărâre psihologică, carență comportamentală
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ci pe imposibilitatea noastră de a o depista. Și totuși... Nu cumva această neputință se naște din faptul că lucrurile însele, printr-o teribilă răsucire, prin așezarea lor stranie, îmi ascund soluția? Dispunerea lor, sau poate imprevizibilul devenirii lor, generează neputința hotărârii mele. Nehotărârea existențială nu e de aceea o nehotărâre psihologică, carență comportamentală izvorâtă dintr-un caracter indecis. Ea este mai degrabă o criză provocată de starea lumii. Este nevoie ca mai întâi ceva să se strice în ordinea lucrurilor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
deoarece știe totodată că orice gest important presupune această colaborare și deoarece, pentru a se defini ca eu și a-și da un destin, el are nevoie să împlinească gestul, cel nehotărât cunoaște melancolia infinită ce izvorăște din luciditatea și neputința sa. Orice rămânere în spațiul ruminativ al conștiinței este însoțită de melancolie. Căci nehotărâtul cunoaște vacuitatea oricărei hotărâri. Din fapte, el reține agitația, aburul inconsistenței lor. El presimte depărtarea în care toate deciziile se întâlnesc și se anulează, oboseala finală
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu se obiectivează, pentru că este sfâșiere fără rezultat, nehotărârea nu poate fi povestită decât de cel ce o suportă. Dar pentru că nu comportă fapte, ci doar stări, ea nu se poate exprima decât liric; ea devine atunci o retorică a neputinței. ADAOS. Cu privire la întrebarea „Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?“ - Gândirea care se ghidează după logica elementară consideră această întrebare drept absurdă, pentru că răspunsul este conținut deja în întrebare și anulează îndreptățirea însăși a întrebării: când
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Disfuncțiile libertății în raport cu realizarea destinului pot fi determinate ca maladii de destin. Maladiile de destin (lenea, ratarea, eșecul etc.) sunt generate nu de absența libertății, ci fie de refuzul de a o utiliza în direcția creării unui destin, fie de neputința de a-l obține. Ele sunt deci fie așezări voite sub limita interioară, fie comportamente inadecvate față de secvența „de depășit-de atins“. Ca și destinul, maladiile de destin sunt răspunsuri posibile ale libertății la trăirea anticipată a morții în viață; dar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pentru a obține acest temei și nu și-a câștigat dreptul să facă din limita lui o limită de depășit. Spațiul care se întinde între limita de depășit și limita de atins generează fie comedia pretențiilor, fie o dramă a neputinței. Dacă ratatul își supra conștientizează o limită falsă, ajungând să creadă că ea e limita lui, bovaricul își ignoră limita adevărată, ajungând să creadă că ea nu-i aparține. Legitimă, în cazul ratatului, e limita pe care el ar fi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]