8,144 matches
-
o realitate. Astfel, în 1835, pentru Alexis de Tocqueville, "egalitatea" în creștere a "condițiilor", pe care a remarcat-o atît în Europa cît și în America, era atît de izbitoare încît era "un fapt providențial și are toate caracteristicile unei porunci divine: este universală, este trainică, eludează în mod constant orice intervenție umană, și toate evenimentele, precum și toți oamenii, contribuie la progresul ei." 2 EGALITATEA INTRINSECĂ: O JUDECATĂ MORALĂ Egalitățile și inegalitățile pot lua o varietate aproape infinită de forme. Inegalitatea
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
Biserică)", îndemnându-i pe credincioși să apeleze la preot când nu le este clar ce munci și în ce condiții realizarea acestora nu este considerată păcat. În finalul materialului au fost expuse pedepsele lui Dumnezeu pentru cei care nu respectau porunca Lui și nu cinsteau ziua de Duminică 589. O temă care a apărut constant în Lumina creștinului a fost cea a "Apostolatului rugăciunii", ce pornea de la convingerea că cine vroia să fie un adevărat urmaș a lui Hristos, trebuia să
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
lor și aveau loc numeroase petreceri (în special nunți): "aceste petreceri în unele împrejurări trec granițele bunului simț creștin"601. Îndemnările făcute de autorul materialului erau următoarele: "să ne gândim că și în acest timp suntem datori să păzim toate poruncile lui Dumnezeu. De aceea să nu luăm parte la astfel de petreceri care ne duc la păcat sau ne pun în primejdie să păcătuim"602. O temă abordată în presa catolică și implicit în Lumina creștinului a fost cea istorică
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
1903, preotul franciscan Paul Mosel, paroh de Bacău, a început publicarea revistei Calendarul catolic 656. Aceasta apărea anual și cuprindea învățături și practici creștine, descrieri din viețile sfinților; însă cel mai important era calendarul pe anul respectiv, cu sărbătorile de poruncă și cu posturile existente. Din cauza dificultăților întâmpinate, preotul Andrei Florea (ajutorul lui Mosel și redactor al revistei în anul 1911) a renunțat la publicarea Calendarului catolic în anul următor 657. În toamna anului 1911, monseniorul Anton Gabor a discutat cu
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
problemei naționale prin situarea tot mai clară la dreapta (în primul rând prin articolele lui Silviu Dragomir, Romulus Seișanu, N. Batzaria ș.a.), comentariile literare se vor păstra, în linii mari, în limitele tradiționale, fără excesele din alte ziare („Cuvântul”, „Curentul”, „Porunca vremii” etc.) și reviste. În anii premergători și în timpul celui de-al doilea război mondial colaborează George Gregorian, D. Iov, V. Demetrius, Al. Iacobescu, Aron Cotruș, N. Davidescu, Mircea Dem. Rădulescu, Al. Sabaru, Olga Greceanu (cu însemnări de călătorie), Damian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
de real. După ce eroul a descoperit Tamisa și a început un pelerinaj către ultimul râu și ultimul uscat sterp, ajungem în sfârșit pe Gange, unde Tunetul, forța supremă a fertilității, care poate readuce viața în tărâmul pustiu, rostește cele trei porunci : "dă, ai compasiune, ține-te în frâu". Toate trei sunt încălcate, drept care ne găsim pe ultimul țărm, împreună cu poetul, care are dinainte marea primordială, dar nu se poate bucura de ea. El privește înapoi, într-o suită de citate care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
frâu". Toate trei sunt încălcate, drept care ne găsim pe ultimul țărm, împreună cu poetul, care are dinainte marea primordială, dar nu se poate bucura de ea. El privește înapoi, într-o suită de citate care mai de care mai diferite, repetă poruncile zadarnice ale tunetului și se dă bătut. Viața nu poate câștiga. Poemul întreg este un strigăt de disperare. Iubirea a fost ștearsă de pe fața pământului și nu poate fi recuperată. Încarcerat în singurătate, vulgaritate și spaima de a se confesa
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
făcuse Solomon, regele din Israel, pentru Astharte, idolul Sidonului, pentru Chemoș, idolul Moabului și pentru Milcom, idolul amoniților. (23: 13). Era o dovadă a înlăturării idolilor din credința poporului ales și a întăririi legământului cu Yahve. Proorocul Ieremia a primit poruncă de la Domnul să îndrepte credința poporului spre El, să nu mai umble după alți dumnezei, să nu se mai închine lor, să nu le mai aducă jertfe, pentru a nu se lepăda de poporul Său. Reproșa poporului său Jahve: Nu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
toiagul, ceea ce-l incrimina pe judecător pe Iuda. Deconspirat, Iuda și-a recunoscut obiectele, ea a fost iertată, a rămas în familie și a născut gemenii Fares (străbunicul viitorului rege David) și Zara. Fiicele lui Lot. Patriarhul Avraam a primit poruncă de la Dumnezeu să părăsească cetatea Ur (din Chaldeea) și să se stabilească în Canaan, Țara Făgăduită seminției sale. Avraam a fost însoțit de Lot (în ebraică, acoperitor), nepotul său, fiul lui Haran. Amândoi aveau multe turme, numai că pășunile nu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
poporul la pocăință: Și a grăit Domnul către Osea : "Ia-ți de nevastă o femeie desfrânată și să ai copii de desfrânată." Căci iată, a desfrânat pământul lui Israel, abătându-se de la Domnul! (Osea, 1: 2). Profetul Osea a respectat porunca Domnului, s-a căsătorit cu desfrânata Gomer care i-a născut trei copiii: un băiat, Izreel (în ebraică, Dumnezeu seamănă), o fată, Lo Ruhama (în ebraică, cea neiubită), încă un băiat, Lo Ami (în ebraică, nu este poporul meu). Domnul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
pe musafiri. Filosofia lor era să-și trăiască viața cu orice risc, viața uneori fiind plătită cu teama de moarte. Mama le spunea celor doi copii: Nu-L uit pe Dumnezeu, rămân cum m-a făcut... Ascult supusă strigătele și poruncile inimii... suntem cum suntem pentru că Dumnezeu vrea, nu cred în drac, Dumnezeu e mai tare ca dracul... În concepția celor două femei, Dumnezeu era aliatul lor, Dumnezeu le poruncea să se îmbăieze, să-și ungă corpul cu elixir de smirnă
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
urmează este un comentariu sub formă de glosă: Așadar, cine este acesta? În ceea ce privește „ziua de ieri”, aceasta este Osirisxe "Osiris", iar „mâine” este Raxe "Ra", ziua În care vor fi judecați dușmanii Stăpânului Universal și i se va da o poruncă fiului său Horusxe "Horus" șvariantă: „este ziua sărbătorii «Noi suntem statornici»”ț. Este atingerea cu fruntea a mormântului lui Osiris de către tatăl său Ra. Dar poate că cel mai important este capitolul 175, un dialog Între Atumxe "Atum" și Osirisxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Astfel, paznicul Îi scoate rând pe rând toate Însemnele (coroana, cerceii, colierul, agrafele, etc), În timp ce o conduce prin cele șapte porți ale infernului. La ultima poartă, zeița ajunge complet goală. La protestele repetate ale zeiței, paznicul răspunde că „acestea sunt poruncile Stăpânei ținutului șcelor morțiț”, adică ale lui Ereșkigal. Aceasta din urmă, În momentul În care se găsește În fața mândrei sale surori, o tratează cu cruzime, o umilește În diferite feluri, iar apoi poruncește să moară de diferite boli: finalul este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Enlilxe "Enlil". Anzû, pasărea mitică a furtunii, reprezentat ca un vultur cu cap de leu, dorește să intre În posesia lor și spune (tab. I, col. III, 14-17): Vreau să mă fac stăpânul „Tablielor Destinelor”, eu! Vreau să stăpânesc poruncile tuturor zeilor! Îmi voi Întări tronul și voi deveni patronul ștuturorț riturilor! Îi voi conduce pe toți ighighii! În timp ce Enlilxe "Enlil" Își făcea baia de dimineață și lăsase „Tablele Destinelor” pe tron, Împreună cu sceptrul și coroana, maleficul Anzûxe "Anzû" i
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fiul lui Ea. Însă Marduk acceptă misiunea doar cu condiția să devină primul Între zei. Aceștia Își dau acordul, spunând: „Destinul tău să fie fără egal... să fie mai mare decât al oricărui zeu... nici unul dintre zei nu va Încălca poruncile tale”. Zeii continuă, adresându-i-se cu titlul de „Stăpân” și Îi aduc laude: „Marduk este regele!”. În continuare, narațiunea descrie realizarea proiectului: Marduk o Înfruntă și o ucide pe Ti³mat iar din trupul ei alcătuiește cerul și pământul; apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Balaurul, lacom, se Îmbată și este legat de ¾upașiya, un om la care a apelat Inara și căruia i-a dăruit iubirea sa. Acum, zeul furtunii reușește În sfârșit să ucidă balaurul. Apoi este ucis și ¾upașiya, care, nesupunându-se poruncii zeiței, Își vizitase soția și fii; Inara acordă stăpânirea apelor subterane, care fuseseră luate de la balaur, regelui hitit; În amintirea acestui fapt a fost instituită prima sărbătoare purulli. În cea de-a doua versiune, balaurul, după ce Îl Învinge pe zeul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
conștienți de valențele cosmozofice ale acestuia. Departe de a fi patrimoniul exclusiv al unor cercuri restrânse de indivizi culți, noțiunea de „zeu cosmic” pătrunsese În straturile largi ale societății elenistice. Aristodicos, fiul lui Demaratos, și Artemone, fiul lui Phytios, „din porunca lui Osirisxe "Osiris"”, primită probabil În somn, la fel ca În nenumăratele cazuri În care revine această formulă, pun dedicația „lui Zeusxe "Zeus" care stăpânește totul și Marii Mamexe "Mame" a tuturor lucrurilor” (Roussel, 1915-1916, no 50, pp. 111 sq
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Hr.), povestește cum bunicul, preot egiptean din Memphis, aducând cu sine propriul zeu Împreună cu obiectele sacre, a continuat să practice cultul În forme private În locuința sa, Încredințându-i apoi această grijă fiului. După moartea acestui Apollonius, primind În somn poruncă de la zeu să Îi construiască un templu, depășește Împotrivirea dușmanilor printr-o miraculoasă intervenție divină și Înalță o capelă unde Serapis și zeitățile care Îl Însoțesc primesc omagiile unor credincioși din ce În ce mai numeroși, a căror devoțiune, atestată de o mare cantitate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numele de „Avesta”, În pahlavi Abest³g, cu o etimologie incertă. Printre explicațiile care s-au dat acestui termen, trei au un grad mare de credibilitate: „text fundamental” (F.C. Andreas), „elogiu (lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>")” (Bartholomae, 1906, p. 108), „porunca (lui Zoroastruxe "Zoroastru")” (Henning, 1946, p. 725). Textul avestic, pe care Îl cunoaștem astăzi, provine dintr-o redactare scrisă În epoca sasanidă (cf. infra), dar tradiția orală transmisă de școlile sacerdotale este mult mai veche. Învățarea pe de rost a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stăpânire a tuturor activităților este pusă În scenă de un episod din relatarea Bătălia de la Moytura. La curtea din Tara are loc o sărbătoare la care dorea să intre și să ia parte și zeul Lugxe "Lug". Însă portarul primise poruncă să-i lase să intre doar pe cei ce cunoșteau un meșteșug pe care să nu-l stăpânească nimeni la Tara; așadar, portarul Îl Întrebă pe zeu despre aceasta. Zeul spune că este țesător, dar țesători existau deja la Tara
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bătut cu vergile de marele pontif În locul unde se ținuseră comițiile, până când, din pricina loviturilor, și-a dat sufletul. Deoarece și această nelegiuire, așa cum se Întâmplă Îndeobște În toiul acestor urgii, era privită tot ca un semn, șpreoțiiț decemviri au primit poruncă să cerceteze cărțile sibyline, iar Q. Fabius Pictor a fost trimis la Delphi ca să Întrebe Oracolul prin ce fel de rugăciuni și ispășiri pot fi Împăcați zeii și când se vor curma aceste urgii atât de cumplite. Între timp s-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îndepărtează spaima lor rușinoasă. ție, o Jupiter Stator, Îți făgăduiesc să-ți ridic În acest loc un templu care să amintească urmașilor că orașul a fost salvat prin ajutorul tău”.ș...ț Romanii se opriră din retragere ca la o poruncă divină 2. Se poate deci observa că Romulusxe "Romulus", deși prezent pe câmpul de luptă, nu este comandantul militar al armatei romane și, cu toate că este Înarmat, nu se luptă: el intervine doar În momentul Înfrângerii, când cere și obține ajutorul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să conducă cultul și nici nu se Îngrijesc de sacrificii”; această afirmație este cu siguranță eronată, iar la Tacitus există multe dovezi contrare. Într-adevăr, vorbind despre puterile comandanților militari, el spune: Căpeteniile comandă mai mult cu fapta decât cu porunca și, dacă sunt curajoși, În văzul tuturor, dacă se bat În frunte, mai mult cu admirația de care se bucură. De altfel, nici a pedepsi cu moartea, nici a pune În lanțuri, nici a bate nu au voie decât preoții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult cu admirația de care se bucură. De altfel, nici a pedepsi cu moartea, nici a pune În lanțuri, nici a bate nu au voie decât preoții, și aceasta nu ca pedeapsă sau pentru că ar porunci căpetenia, ci oarecum din porunca zeului care, cred ei, Îi are În pază pe luptători (Germania, VII). Așadar, preoții există și au o funcție judiciară văzută ca expresie a voinței divine. Din nou (Germania, XI): „În adunarea poporului preoții impun tăcerea și au În același
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ton calm și sec. Concluziile lui erau memorabile: Părea să pronunțe fraze biblice care treceau dincolo de pasiunile mărunte"; își formula conferința ca și cum ar fi fost învăluită de fum negru, ca Moise, care, după ce le adusese oamenilor de rînd Cele zece porunci, sfărîmă tablele și rostește profeții tunătoare cu o mînie justificată care umpleau sala, plecînd în mijlocul tunetelor de aplauze ale publicului"96. Iorga făcea adesea digresiuni de la subiectul istoric pentru a face paralele cu evenimentele și situațiile contemporane 97. Se adresa
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]