KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...323 324 325 ...384 >

9,583 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

ar fi pătruns decât prin sânge, deci prin crimă, acum pierzându-și în strălucire conturul, amestecându-se cu albul izbitor al peretelui și doar pata și stropii de roșu sângeriu iradiind și absorbind privirea și înghițind-o și părând să tremure în aerul mișcător în care pluteau sclipitoare fire de praf și funigei, ca și cum - se gândea - în spatele lor, al panourilor, s-ar fi aflat vreun Rumpelstilzchen blând și neiertător și numai memorie. Cu două săptămâni în urmă înțelesese că încercarea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și a strigat la ea: „Taci!“. Îl privea înmărmurită, i se părea că se uită cu ură și ochii îi sclipeau, a înghițit saliva îngrămădită într-un nod în gât. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat și mâinile îi tremurau. „Nu-mi mai spune, nu vreau să știu.“ „Dar ce-i rău în asta?“, și continuau să-i tremure mâinile când și-a aprins o țigară. „Nu vreau să știu, pentru că ai să-mi spui tot și am să țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
îi sclipeau, a înghițit saliva îngrămădită într-un nod în gât. „Ce-i cu tine?“, l-a întrebat și mâinile îi tremurau. „Nu-mi mai spune, nu vreau să știu.“ „Dar ce-i rău în asta?“, și continuau să-i tremure mâinile când și-a aprins o țigară. „Nu vreau să știu, pentru că ai să-mi spui tot și am să țin minte tot, n-am să uit nimic și o să mă obsedeze pe urmă nu știu ce va fi făcut maică-ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mine și...“ „Okay, okay, nu-ți mai spun nimic, am tăcut. Dar nu te-nțeleg.“ „Mai bine. Bref, nu vreau să-mi spui tot sau nu vreau să-mi mai spui, înțelegi?“ Se uita la el încordată, nu-i mai tremurau mâinile, trăgea adânc din țigară și arunca fumul într-o parte și continua să înghită în sec, repetând de câteva ori „okay, okay, am tăcut“. „Dar nu-nțeleg de ce faci din orice o dramă“, a spus după un timp. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
altul, însă nu reușeam să înțeleg despre ce vorbesc, nici măcar nu mă străduiam, și la urechea mea nu ajungeau decât frânturi de fraze. Am auzit vocea monotonă și rece a lui Meme, care ne privea pe sub rama subțire a ochelarilor, tremurându-și ușor capul, de parcă ar fi fost prea greu pentru gâtul și umerii lui subțiri: „A, frumoasă doamnă“, zicea, după ce-i ascultase povestind pe Iuliu Sofronie și Andrei Vlădescu. „Frumoasă, pe dracu’! Aia?“, intervenea Ileana Roman. Sofronie a scos niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
uși, zgomotele indecente ale băii vecinilor. Când a venit să-i deschidă, lumina gălbuie a veiozei din spate îi contura linia picioarelor, a coapselor puternice și a mijlocului prin aburul cămășii lungi în care, își zicea Andrei Vlădescu, trebuie să tremure de frig. Au băut ceai și pe urmă vin roșu. „Dezbracă-te și vino aici, lângă mine“, i-a zis Sultana Ștefănescu, pe trei sferturi acoperită de plapuma moale. Îl examina cu ochii negri mijiți, cu părul negru și lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nu reușeam să înțeleg. Mai ales că îmbătrânise brusc, peste noapte, acum își arăta nu numai vârsta, cei șaptezeci de ani, ci mult mai mult, continua să fie drept și subțire, dar îi atârnau pieile, nu mai avea putere, îi tremurau cumplit mâinile, devenise arțăgos, mofturos, cu obositoare tabieturi. Mi-era milă de el, mai ales când îl vedeam pironit ore întregi într-un fotoliu, uitându-se la o fotografie înrămată pe perete, cu el și mătușă-mea, deși poate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ce-am discutat cu tine astă-vară. Știu de pe rost totul. Nu mă pot înșela.“ „Nu-mi amintesc.“ „Când mai vii?“ Nu-i răspundea, ca și cum n-ar fi auzit-o. „Când mai vii?“, îi șoptea din nou, agățându-se de el, tremurând ușor în cămașa de noapte subțire. Acum o auzise, îi mângâia doar obrazul cu vârful degetelor, cu privirea goală pierdută în întunericul de dincolo de pletele ei, desprinzându-se încet, dar ferm din îmbrățișarea ei și ieșind, fără o vorbă. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
se vadă a doua zi. „Pot oricând și la orice oră, sunt liberă să fac ce vreau“, i-a zis. Tramvaiele înaintau anevoios prin nămeții din nou proaspeți. A așteptat-o îndelung, credea că nu mai vine, când a apărut, tremurând de frig. „Hai să intrăm undeva“, i-a spus repede. „Nu vreau într-un restaurant, nu-mi place. Du-mă la tine, dacă stai tot acolo. Nu-i nimic, du-mă și în noua ta casă.“ Arăta neschimbată. Subțire, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
petrece în clipele în care o fată devine femeie. Mă băgasem singură, ca proasta, în capcană. Dar mi-a fost clar că nu mă iubești și am suferit cumplit că m-am arătat ridicolă și m-am făcut de râs. Tremuram de furie, când am ajuns la căminul studențesc, m-am închis într-un closet și am plâns. Te uram. Nu erai nici Romeo, nici Robert Redford, nu înțelegeam cum de mă făceai să sufăr atăt, te socoteam vinovat de tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a zbătut în mine vreo două minute, s-a întors cu fața în sus și a început să sforăie. M-am închis în baie, m-am spălat, aveam spatele numai dungi vineții și roșii, umflate și dureroase, arătam ca dracu, tremuram toată de furie, de durere, de rușine, de ură, îmi venea să-mi pun capăt zilelelor, îmi ziceam că nimic nu e mai degradant decât să ajungi un obiect, o femeie-obiect. Am adormit acolo ghemuită lângă cadă. Când m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
scuturându-și pletele, și uitându-se peste marginea ceștii pe hârtiile cu însemnările lui. Era o liniște apăsătoare între ei și din stradă se auzeau chiotele copiilor care se bucurau de ziua însorită de început de martie. Mâna ei a tremurat și a scăpat ceașca și stropi mari de cafea s-au risipit peste schemele cu scris mărunt. „Ce dracu’ faci, de ce nu ești atentă?!“, a izbucnit Andrei Vlădescu și o privea cum se uită la el cu ochi mari și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
birtaș, vine și se așează la masă, dă comanda, bea, schimbă două vorbe și pleacă. Dar acum nu mai gândea, vorbea cu glas tare, ridicându-se și trosnindu-și genunchii și erau unul lângă altul în picioare și bărbia ei tremura ușor și evita să-l privească. N-a oprit-o, s-a îmbrăcat și nu-și mai spuneau nici o vorbă și el se uita la ea cum își încheie mereu mai încet nasturii paltonului, privindu-se în oglindă. Și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

violente și dacă fac vreo stricăciune, Lawrence se va văicări la nesfârșit. — Roddy e drăcușorul, el o ațâță și pe Hilary, care e un îngeraș. Amândoi sunt la fel de răi. Mortimer începu să-i mângâie ceafa. Simțea că e nervoasă. — Iubito, tremuri. Nu știu ce am. Se așeză lângă ea și ea se cuibări instinctiv la pieptul lui, ca o pasăre care își caută un refugiu. Sunt foarte agitată. Mi-e groază să mă confrunt cu ei. Dacă ți-e teamă de Tabitha... — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de lucru cu așternuturile, Shirley spuse: — Pot să stau pe... Se întoarse și se opri. Văzu că Kenneth plecase. ...scaun. Am apăsat pe buton ca să derulez înapoi. Preț de o clipă, Shirley încremeni: avea gura deschisă și tot corpul îi tremura. Apoi se întoarse, netezi așternutul, Kenneth se întoarse de-a-ndăratelea în cameră, Shirley părea să spună ceva, se așeză pe pat. Kenneth păru să spună ceva, se așeză lângă ea, păreau să vorbească, el se ridică și se plimbă de-a-ndăratelea, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
să ridice oglinda, spuse ceva, aruncă o privire în oglindă și Shirley începu să-și îmbrace din nou furoul. Am apăsat pe butonul de pauză. Fața lui Kenneth și partea din spate a corpului lui Shirley se reflectau în oglindă. Tremurau. Am apăsat din nou pe butonul de pauză. Se mișcară ușor. Am apăsat de mai multe ori. Au început să se miște sacadat. Shirley își mișcă brațele. Și încă o dată. Și încă o dată. Se zvârcolea. Își scotea furoul. Îl trăgea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
încă zăcea pe biroul lui. Literatura - numai ea este importantă. În ea credeam odinioară noi doi și la ea m-am întors acum. Credeam că doar tu poți înțelege asta. Tăcu un timp, iar când vorbi din nou, glasul îi tremura de emoție. — Ai dreptate, Michael. Te rog să mă ierți. Tu ai venit aici ca să afli părerea mea despre ce ai scris, ceva la care ții mult și eu trăncănesc numai despre problemele mele. Îmi făcu semn să mă așez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Te rog. Papilele mele gustative cer niște ciocolată. Am făcut semn să ni se aducă nota de plată. Poate găsim pe drum un magazin deschis. Afară era clar că valul de căldură se domolise și am observat chiar că Fiona tremura ușor în timp ce ne întorceam la blocul nostru. Ne-am oprit la un chioșc cu program de noapte, de unde mi-am cumpărat un Aero și un Toblerone alb: i-am oferit ei jumătate din Aero și am fost fericit că n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
tem, am uitat deja ce înseamnă să simți asemenea lucruri: observ doar că umbra pământului a început să înghită delicata albăstreală a cerului și această trecere de la albastru la negru este foarte lentă și frumoasă. Apoi mă trezesc și nu tremur, nu transpir, nu-l strig pe tata, în schimb regăsesc, aproape dezamăgit, chiar cu părere de rău, realitatea dormitorului meu întunecat și noaptea neparticipativă de afară. Mă întorc și stau treaz câteva minute, apoi mă prăbușesc din nou, de data

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ei. Când coborâră, Phoebe se uită în jur, redusă la tăcere de uimire, dar și de o teamă ciudată, neobișnuită. Își dădea seama că Roddy reușise s-o atragă într-o situație de bizară izolare și vulnerabilitate și începu să tremure. Apoi, în timp ce el scotea bagajele din portbagaj, își ridică privirea spre etajul al doilea și ceva ce se mișca în spatele uneia dintre ferestrele cu despărțituri îi atrase atenția. O văzu doar o fracțiune de secundă: o față palidă, trasă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
porumbeilor, ca să vă puneți împreună la cale strălucitul viitor, spuse Hilary. Cocktailuri pe terasă peste o jumătate de oră? — Peste un sfert, spuse Roddy. Nu durează mult. Hilary închise ușa după ea și el reluă răsfoirea superficială. Phoebe îl urmărea, tremurând de îngrijorare. Nu știa ce-o îngrijora mai mult - tăcerea lui în privința lucărilor ei sau faptul că până în momentul acela cel puțin nu pomenise nimic despre ceea ce întâmplase între ei în timpul nopții. Stătea în picioare lângă el și își puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
jumătate gol pe o masă, își făcu loc prin mulțime și îi urmă afară. Ajunseseră deja la jumătatea străzii și erau absorbiți în conversație: nu avea rost să alerge după ei. Îi urmări cum dispar după un colț, începu să tremure și își încheie jacheta. Începea frigul de noiembrie. Se uită la ceas și constată că avea timp să prindă ultimul tren de York. Noiembrie 1990 — Hai să părăsim această adunare sordidă, spuse Findlay, apucându-mă de braț. Arătă spre tablouri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
găsit plângând fără jenă în timp ce se căznea să lichideze o vacă bolnavă de mastită. Barosul care trebuia să lovească mijlocul craniului se abătuse mult de la țintă și strivise ochiul animalului. În timp ce acesta se zvârcolea de durere, George stătea acolo încremenit, tremurând din toate mădularele. Dorothy a adus până la urmă o scoabă cu care a imobilizat nările vietății care urla și a omorât-o cu o singură lovitură zdravănă de baros. „Bărbații ăștia!“ bombănise ea cu dispreț, după care intrase în casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
costa să facă pe peliculă trei ore de film? — Am înțeles. — Voi ăștia, literații, nu prea vă pricepeți la chestii practice, nu? Trăiți în turnul vostru de fildeș. Am trecut peste remarca lui. — Are și stop-cadru aparatul tău? — Bineînțeles. Cam tremură, dar merge. Dar pentru ce-ți trebuie? — Așa... e bine să ai... toate jucăriile. Ecranul se lumină în timp ce Graham termina de tras perdelele și se așeza lângă mine pe pat. — Deci îi dăm drumul. Este lucrarea mea de sfârșit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ca să-i anunțe că venim. Ne-a spus să așteptăm și că imediat va veni o infirmieră să noteze toate detaliile. Am așteptat douăzeci de minute și n-a apărut nici o infirmieră. Nici unul din noi n-a spus nimic. Fiona tremura în brațele mele. M-am dus din nou la recepție și am întrebat ce se întâmplă. Și-a cerut scuze și ne-a spus că nu va trebui să mai așteptăm mult. Zece minute mai târziu a apărut o infirmieră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]