82,461 matches
-
29 mai), Kara Killisse (24 - 28 mai) și Bash Abaran (21 - 24 mai). Tratatul de pace a fost semnat în timp Armata a 3-a otomană ajunsese la doar 7 km de Erevan și la doar 10 km de Echmiadzin. Tratatul a trebuit să fie examinat și aprobat de Puterile Centrale. După două săptămâni după semnarea tratatului, delegații R. D. Armeană au fost invitați la Constantinopol. Armenii cedau teritorii în care, în perioada antebelică, ei reprezentau majoritatea din rândul celor aproximativ
Tratatul de la Batumi () [Corola-website/Science/322179_a_323508]
-
a fost semnat în timp Armata a 3-a otomană ajunsese la doar 7 km de Erevan și la doar 10 km de Echmiadzin. Tratatul a trebuit să fie examinat și aprobat de Puterile Centrale. După două săptămâni după semnarea tratatului, delegații R. D. Armeană au fost invitați la Constantinopol. Armenii cedau teritorii în care, în perioada antebelică, ei reprezentau majoritatea din rândul celor aproximativ 1.200.000 de locuitori. Aproximativ 400.000 de armeni locuiau doar în teritoriile cedate în
Tratatul de la Batumi () [Corola-website/Science/322179_a_323508]
-
cedau teritorii în care, în perioada antebelică, ei reprezentau majoritatea din rândul celor aproximativ 1.200.000 de locuitori. Aproximativ 400.000 de armeni locuiau doar în teritoriile cedate în ceea ce fusese provincia Erevan. Generalul Andranik a refuzat să semneze tratatul de la Batumi. Andranik a continuat rezistența. El a încercat să proclame un nou stat, Republica Armeniei Montane. În cursul anului 1918, activitatea lui Andranik au fost concentrate în regiunea Karabakh-Zanghezur, în zona care făcea legătura dintre Imperiul Otoman și Republica
Tratatul de la Batumi () [Corola-website/Science/322179_a_323508]
-
-lea (1314 - 1347) și Carol al VII-lea (1742 - 1745), ambii membrii fiind din ramura Bavareză a familiei, și un Împărat German, Rupert Palatinul (1400 - 1410), membru din ramura Palatină. s-a împărțit în două ramuri în anul 1329: prin Tratatul de la Pavia, Împăratul Ludovic al IV-lea i-a acordat palatinatul Bavariei de Sus descendentilor fratelui său, Rudosf al II-lea, Rupert I și Rupert al II-lea. Rudof I a devenit moștenitorul vechii linii Wittelsbach, care a revenit la
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
o filiala a ramurei Palatine a deținut Ducatul de Jülich și Berg începând din anul 1614, atunci când ultimul Duce de Jülich-Cleves-Berg a murit fără moștenitori în 1609, Războiul Jülich de Succesiune a izbucnit, terminându-se la sfârșitul anului 1614 prin Tratatul de la Xanten, care împărțea ducatele între Palatinatul-Neuburg și Margraful de Brandenburg. Jülich și Berg au revenit Contelui Palatin Wolfgang William de Neuberg. În 1619, protestantul Frederick al V-lea, Electorul Palatin a devenit Rege al Boemiei însă a fost învins
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
devenit Rege al Boemiei însă a fost învins de către catolicul Maximilian I, Elector de Bavaria, un membru al ramurei bavareze. Ca urmare, Palatinatul Superior trebuia cedat ramurii Bavareze în 1623. Când Războiul de Treizeci de Ani s-a încheiat cu Tratatul de la Münster (numit și Pacea de la Westfalia) în 1648, a fost creat un nou electorat suplimentar pentru Contele Palatin al Rinului. În timpul exilului, fii lui Frederick, în special Prințul Rupert al Rinului, și-a câștigat faima în Anglia. În 1685
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
guvernare al Casei Wittelsbach în Suedia până în 1448, când Christopher al III-lea de Palatinat a fost rege al Danematcei, Suediei și Norvegiei. Suedia a ajuns la cea mai mare măsură teritorială sub conducerea lui Carol al X-lea după Tratatul de la Roskilde din 1658. Fiul lui Carol, Carol al IX-lea, a reconstruit economia și a reamenajat armata. Moștenirea fiului său, Carol al XII-lea, a fost una dintre cele mai mari din lume, o armată stabilă și o flotă
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
aparent-umanii "Dominatori", care doresc să conducă lumea ruinată cu ajutorul puterilor lor de control mental. Tânărul "Bărbat-Adevărat" pur și puternic (numit astfel datorită lipsei mutațiilor din ADN) Feric Jaggar revine din ținuturile Borgraviei - în care a fost exilată familia sa în urma Tratatului de la Karmak semnat cu statele mutante înconjurătoare - în ținutul strămoșesc al Helderului ("Republica Superioare Heldon" - fondată pe principiile uciderii mutanților și păstrării purității omenirii), găsindu-i rigurozitatea slăbită și coruptă de "Universaliști", pioni ai sinistrei țări a Dominatorilor, Zind, care
Visul de fier () [Corola-website/Science/322180_a_323509]
-
dintre cele mai vechi comitate din Regatul Ungariei, el fiind atestat încă din secolul XII. La sfârșitul Primului Război Mondial, majoritatea teritoriului Comitatului Bereg a devenit parte componentă a noului stat Cehoslovacia (azi în Slovacia), aceste modificări de granițe fiind recunoscute prin Tratatul de la Trianon (1920). Partea de sud-vest a rămas în Ungaria, fiind integrată în Comitatul Szatmár-Ugocsa-Bereg). Ca urmare a prevederilor controversate ale Primului arbitraj de la Viena (noiembrie 1938), întregul teritoriu al fostului comitat a fost ocupat de Ungaria. Comitatul Bereg a
Comitatul Bereg () [Corola-website/Science/322186_a_323515]
-
în timpul domniei lui Jean al II-lea, i-a adăugat o aripă mare (de la H la C) care azi adăpostește încăperile oficiale. În timpul domniei lui Honoré I, transformarea de la fortăreața la palat a fost continuată. La începutul domniei lui Honoré, Tratatul de la Trodesillas a clarificat poziția Monaco-ului că protectorat al Spaniei, iar mai târziu a Sfanțului Împărat Român Charles V. Această a oferit siguranță Lordului de Monaco și i-a permis să se concentreze pe aspectele comfortului reședinței sale, mai mult
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
de fiul său Honoré al IV-lea (1758-1819), a cărui căsătorie cu Louise d'Aumont Mazarin a făcut mult pentru recâștigarea averilor familiei Grimaldi. Mare parte a averii a fost descompletata ca rezultat al Revoluției. În 17 iunie 1814, prin Tratatul de la Paris, Principatul Monaco-ului a fost redat lui Honoré al IV-lea. Construcția palatului a fost complet neglijată în anii în care familia Grimaldi a fost exilata din Monaco. Din cauza stării de decădere, o parte a aripii de est a
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
, cunoscut și că "Varmeghia Șopron" (în , în , în ), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei din secolul XII și până în 1920. În anul 1920, prin Tratatul de la Trianon, teritoriul acestui comitat a fost împărțit între Austria și Ungaria. Teritoriul său se află actualmente în estul Austriei și nord-vestul Ungariei. Capitala comitatului a fost orașul Șopron (în , în ). se învecina la vest și nord-vest cu landul austriac
Comitatul Sopron () [Corola-website/Science/322229_a_323558]
-
de 3.256 km², incluzând suprafețele de apă. Comitatul Șopron este unul dintre cele mai vechi comitate din Regatul Ungariei, el fiind atestat încă din secolul XII. Granițele comitatului au fost rectificate de-a lungul vremii. În 1918 (confirmată prin Tratatul de la Trianon), partea de vest a comitatului a devenit parte a noului land austriac Burgenland, în timp ce partea de est a rămas în Ungaria. Statutul orașului Șopron s-a decis printr-un plebiscit local organizat la 14 decembrie 1921, la care
Comitatul Sopron () [Corola-website/Science/322229_a_323558]
-
opt trigrame (Taijitu Bagua) și franjuri negre, dar el nu îndeplinea încă funcția de drapel al țării. Chestiunea absenței unui steag național a fost ridicată prima dată în anul 1876, în anii monarhiei dinastiei Choson (Joseon), cu ocazia negocierilor pentru tratatul cu Japonia. În timp ce delegatul japonez era înzestrat cu un drapel național, Coreea nu avea încă ceva similar. Au fost emise propuneri pentru crearea unui astfel de drapel, dar guvernul a considerat că subiectul nu are o prea mare importanță. La
Drapelul Coreei de Sud () [Corola-website/Science/322237_a_323566]
-
jumătate în negru, iar în jur opt linioare negre. În cele din urmă, steagul actual al Coreei de sud, Taegeukgi, adica „Al Marilor Extreme” sau „Al Marilor Principii”, în versiunile sale timpurii, a fost conceput în septembrie 1882, anul semnării tratatului dintre Coreea și Statele Unite, în timpul domniei împăratului Gojong. Autorul său era prințul Pak (Bak) Yeong-hyo, care fusese numit ambasador al Coreei în Japonia și care a desenat drapelul pe bordul vaporului care îl ducea spre Japonia. Pak Yeoung-hyo s-a
Drapelul Coreei de Sud () [Corola-website/Science/322237_a_323566]
-
de asemenea uniunea politică și economică cu Irakul învecinat, pentru care pretindeau să i se recunoască independența. Pe 9 mai 1920 a fost format un nou guvern avându-l ca premier pe Ali Rida ar-Rikabi. Pe 25 aprilie, în timpul negocierilor Tratatului de la Sevres, Consiliul suprem interaliat a oferit Franței mandatul pentru Siria (care includea și Libanul), iar Regatului Unit i-a oferit mandatul Palestina (care includea și Transiordania) și Irak. Sirienii au reacționat organizând demonstrații violente și formând un guvern condus
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
nouă constituție. Doi ani mai târziu, în 1932, a fost adoptat un nou steag al republicii. Pe acest steag apăreau trei stele, care reprezentau cele trei regiuni ale republicii: Damasc, Aleppo și Deir ez Zor. În 1936 a fost semnat tratatul de independență franco-sirian, care însă nu a fost ratificat de parlamentul francez. Tratatul a permis totuși regiunilor Jabal Druze, Latakia) și Alexandretta să fie încorporate în republica siriană în următorii doi ani. Libanul Mare (Republica Liban contemporană) a fost singurul
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
steag al republicii. Pe acest steag apăreau trei stele, care reprezentau cele trei regiuni ale republicii: Damasc, Aleppo și Deir ez Zor. În 1936 a fost semnat tratatul de independență franco-sirian, care însă nu a fost ratificat de parlamentul francez. Tratatul a permis totuși regiunilor Jabal Druze, Latakia) și Alexandretta să fie încorporate în republica siriană în următorii doi ani. Libanul Mare (Republica Liban contemporană) a fost singurul stat care nu s-a alăturat Republicii Siria. Hashim al-Atassi, care a fost
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Mare (Republica Liban contemporană) a fost singurul stat care nu s-a alăturat Republicii Siria. Hashim al-Atassi, care a fost premier în timpul scurtei domnii a regelui Faisal (1918-1920), a fost primul președinte ales în conformitate cu prevederile noii constituții adoptate după semnarea tratatului de independență. În septembrie 1938, Franța a separat regiunea Alexanderetta și a transformat-o în Republica Hatay. Republica Hatay s-a alăturat Turciei în anul următor, în iunie 1939. Siria nu a recunoscut încorporarea regiunii Hatay în Turkey, iar chestiunea
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
mod firesc, această situație nu poate fi schimbată decât prin acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu asentimentul Guvernului Statelor Unite, semnatar al Convenției franco-armene din 4 aprilie 1924, și numai după încheierea între guvernul francez și cele sirian și libanez a unor tratate ratificat în mod corespunzător culegile Republicii Franceze. Ar mai trebui amintit că în momentul în care se desfășura conferința de fondare a ONU, existau mai mulți membri fondatori a căor statalitate putea fi pusă la îndoială. În acele momente, Franța
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
dus la unirea de către francezi a Statelor Aleppo și Damascului în Statul Siriei. Statul Damascului a fost mandat francez din 1920 până în 1925. Capitala a fost orașul Damasc. Sanjakul Alexandretta a fost un teritoriu autonom din 1921 până în 1923 în conformitate cu tratatul franco-turc din 20 octombrie 1921. În regiune se afla o comunitate turcică importantă, lângă care trăiau diferite comunități religioase arabe: sunniți, alauiți, siriaci ortodocși, arabi creștini-ortodocși, sau maroniți. În regiune trăiau și comunități evreiești, asiriene, armene și elene. În 1923
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
a bazat pe recensământul făcut de francezi în 1938 sub supraveghere internațională. Dintre cele 40 de mandate, 22 au revenit turcilor, 9 alauților, 5 armenilor, 2 sunniților și 2 creștinilor arabi. Parlamentul a fost convocat pentru vara anului 1938, iar tratatul franco-turc cu privire la sandjak a fost semnat pe 4 iulie 1938. Pe 2 septembrie 1938, parlamentul a proclamat Sandjakul Alexandretta drept Republica Hatay, ca reacție la luptele dintre comunitățile turcă și arabă. Republica a rezistat un an de zile și s-
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
spaniol se mărginea cu provincia Coahuila. La est, Texasul se învecina cu Louisiana. După Achiziția Louisianei din 1803, Statele Unite au revendicat și teritoriul de la vest de râul Sabine, până la Rio Grande. Deși Statele Unite au renunțat oficial la această revendicare prin Tratatul Transcontinental semnat cu Spania în 1819, mulți americani au continuat să considere că Texasul trebuie să aparțină țării lor, și de-a lungul următorului deceniu, Statele Unite au făcut câteva oferte de a cumpăra regiunea. După Războiul Mexican de Independență, Texasul
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
oamenii (cu excepția a 70) să renunțe la a continua să-l urmeze pe Johnson. Cum propria sa autoritate era pusă la îndoială în urma suspendării lui Smith, Houston a renunțat la conducerea armatei și a plecat la Nacogdoches să negocieze un tratat cu liderii tribului Cherokee. Houston a jurat că Texasul va recunoaște revendicările teritoriale ale tribului Cherokee în Texasul de Est cu condiția ca indienii să se abțină de la a ataca așezările și de la a ajuta armata mexicană. În absența sa
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
pe singurul drum rămas, nu ne-ar fi rămas de ales decât între moarte și capitularea necondiționată”. Câteva săptământi după San Jacinto, Santa Anna a continuat să negocieze cu Houston, Rusk și apui cu Burnet. Santa Anna a propus două tratate, o versiune publică de promisiuni între cele două țări, și o versiune privată ce cuprindea garanțiile personale ale lui Santa Anna. Tratatele de la Velasco impuneau retragerea tuturor trupelor mexicane la sud de Rio Grande și respectarea și retrocedarea în întregime
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]