82,461 matches
-
Favoritul imperatriței, Grigori Potiomkin, cneaz de Taurida, trebuia să se ocupe de popularea teritoriilor, dezvoltarea economiei, construcția orașelor, porturilor, cetăților. Baza principală a Flotului Mării Negre, care se crea, a devenit Sevastopolul. 24 iulie (4 august) 1783 a fost încheiat un tratat de ocupare a regatului unit georgian Kartli-Kakheti (Georgia de Est), conform căruia Georgia de Est a trecut sub protectoratul Rusiei. Tratatul dat rapid a slăbit poziția Iranului și a Turciei în Transcaucazia, distrugând formal speranțele lor în privința Georgiei de Est
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
principală a Flotului Mării Negre, care se crea, a devenit Sevastopolul. 24 iulie (4 august) 1783 a fost încheiat un tratat de ocupare a regatului unit georgian Kartli-Kakheti (Georgia de Est), conform căruia Georgia de Est a trecut sub protectoratul Rusiei. Tratatul dat rapid a slăbit poziția Iranului și a Turciei în Transcaucazia, distrugând formal speranțele lor în privința Georgiei de Est. Guvernul Turciei căuta motiv pentru a rupe relațiile cu Rusia. Pașa de Akhaltsikhe îl îndemna pe regele Georgiei Heracle II să
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
pe corăbiile lor. Deoarece Poarta Otomană cerea un răspuns urgent până la 20 august 1786, situația ostilă era evidentă. Neașteptând răspunsul de la Bugalkin, Poarta a înaintat o nouă cerință — de a se renunța la Crimeea, întoarcerea ei Turciei și anularea tuturor tratatelor în privința ei. Când Iacov Bugalkin a refuzat să accepte acestă cerință, a fost închis în Castelul cu Șapte Turnuri (Edikule). Acestă acțiune era echivalentă cu declararea războiului. Ambele părți au început pregătirea perntru război. În 1787 Turcia, folosindu-se de
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
8 î.Hr.), unul dintre cei mai importanți poeți romani a scris epode, satire, ode și epistole. Printre acestea din urmă, cea mai renumită este "Epistula ad Pisones", cunoscută ulterior sub numele de "Ars poetica" și în care sub forma unui tratat de poetică, prezintă principii estetice. Acestea vor fi preluate mai târziu de către Nicolas Boileau-Despréaux în a sa lucrare "L'Art poétique". Publius Ovidius Naso (43 î.Hr. - 17/18? d.Hr.), poet liric, elegiac, scrie poeme erotice, "Amores", "Heroides" și "Ars
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
care se răspândesc în întreaga lume". Această teorie, a rolului activ jucat de radiația luminoasă, a avut o influență clară asupra unor savanți de mai târziu ca: Alhazen, Robert Grosseteste, Roger Bacon. Matematicianul persan Ibn Sahl (c. 940-1000), într-un tratat despre oglinzi curbe și lentile, enunță legea refracției cu peste șase secole înaintea lui Snellius. În scrierile sale referitoare la optică, Alhazen (965-1040) studiază mecanismul vederii, oglinzile sferice și lentilele, refracția atmosferică, dispersia luminii și descrie, se pare că pentru
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
c. 1285), continuator al învățăturii lui Alhazen. În lucrarea "Perspectiva", explică acest fenomen ținând seama și de refracția razelor de soare în picăturile izolate de apă. Continuator al idelor lui Roger Bacon, John Peckham (c. 1230 - 1292) a scris un tratat, "Perspectiva communis", foarte popular în acea epocă, devenind un manual de bază pentru predarea opticii în școli. Apariția și dezvoltarea diverselor instrumente optice (luneta, telescopul, microscopul) conduce la o adevărată revoluție științifică. Ne referim aici la teoria heliocentrică, confirmată de
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
haloul luminos în cazul celei de Soare. Toate acestea le atribuie refracției atmosferice. În lucrarea "Astronomiae Pars Optica", Kepler descrie legea variației intensității luminii cu pătratul distanței, reflexia prin oglinzi plane și curbe, precum și efectul de paralaxă, motiv pentru care tratatul poate fi considerat fundamentul opticii moderne. Willebrord Snellius (1580-1626) enunță, în 1621, legea matematică ce guvernează refracția, cunoscută mai târziu sub numele legea lui Snell. Această lege a fost descoperită independent și de către René Descartes (1596-1650), fiind primul care a
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
refracției a avut o importanță decisivă în dezvoltarea tuturor domeniilor opticii. În ceea ce privește culoarea, Descartes consideră că acesta este generată prin combinarea unor culori de bază, fiind primul care consideră că numărul culorilor fundamentale este trei (roșu, verde și violet). În tratatul său intitulat "Thaumantias" (apărut în 1648), Jan Marek Marci (1595 - 1667) descrie unele experiențe cu prisme, ce le anticipează pe cele ale lui Newton. Acesta ajunge la concluzia că lumina albă se transformă în culori prin refracție, însă cu toate
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
lumina se propagă instantaneu, lucru susținut și de Descartes. Newton și Huygens rămân de partea lui Rømer susținând ideea vitezei finite a luminii. Sfârșitul secolului al XVII-lea este marcat de personalitatea lui Christiaan Huygens (1629 - 1695). Cartea sa intitulată "Tratat despre lumină" (apărută în 1690), prin noutatea și originalitatea ideilor, a influențat într-o mare măsură evoluția ideilor despre lumină. Interesul lui Isaac Newton (1643-1727) pentru optică se manifestă încă din perioada studenției. În acea perioadă, în lumea științifică se
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
în caz că Prusia ar fi intrat în conflict fie cu Austria, fie cu Rusia. Fratele lui Frederick, prințul Henric, a petrecut iarna 1770-1771 ca reprezentant al curții prusace la Sankt Petersburg. Cum Austria anexase în 1769 13 orașe din Spiš (încălcând tratatul de la Lubowla), Ecaterina a II-a a Rusiei și consilierul ei, generalul Ivan Cernîșiov i-au sugerat lui Henric că Prusia poate revendica unele teritorii polone, cum ar fi Ermlandul. După ce Henric l-a informat de această propunere pe Frederick
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
și Rusia se semnase la Sankt Petersburg la 6 februarie 1772. La începutul lui august, armate rusești, prusace și austriece au pătruns simultan pe teritoriul Uniunii și au ocupat provinciile convenite. La 5 august, cele trei părți au semnat fiecare tratatul privind propriile cuceriri teritoriale pe seama Uniunii. Regimentele Confederației de la Bar, ai căror conducători fuseseră obligați să părăsească Austria (care până atunci îi susținuse) după ce și această țară a aderat la alianța ruso-prusacă, nu au depus armele. Multe cetăți deținute de
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
lui iulie 1772; Częstochowa, sub comanda lui Kazimierz Pułaski, a rezistat până la sfârșitul lui august. În cele din urmă, Confederația de la Bar a fost învinsă, și membrii ei au fugit în străinătate sau au fost deportați în Siberia de către ruși. Tratatul de divizare a fost ratificat de semnatarii săi la 22 septembrie 1772. A reprezentat un mare succes pentru Frederick al II-lea al Prusiei: Porțiunea prusacă, deși era cea mai mică, era și cea mai bine dezvoltată și mai importantă
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
Andrzej Młodziejowski, Ignacy Jakub Massalski și Antoni Kazimierz Ostrowski (primatul Poloniei), care ocupau posturi înalte în Senat. Seimul a ales o comisie de treizeci de membri pentru a trata diversele chestiuni prezentate. La 18 septembrie 1773, comisia a semnat oficial tratatul de cesiune teritorială, renunțând la toate drepturile comunității asupra teritoriilor pierdute.
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
raționalistă, influențată de stoicism și neoaristotelism. Antioh Cantemir (1708-1744), scriitor iluminist și diplomat rus. Este fiul lui Dimitrie Cantemir și unul dintre inițiatorii clasicismului in literatura rusă. El a reușit sa produca satire ("Minții mele sau celor ce iubesc știința"), tratate filozofice ("Scrisori despre cultură și om"), ode, fabule, epopeea eroică "Petrida". <br>
Familia Cantemir () [Corola-website/Science/329584_a_330913]
-
a distins, Mustafa a devenit un vizir în dreptul său propriu, iar prin 1663 sau 1666, Kapudan Pașa (Marele Amiral al Marinei Otomane). A servit ca un comandant de trupe de infanterie într-un război împotriva Poloniei în 1672, negociind termenii tratatului care a adăugat Podolia la Imperiul Otoman. Victoria a permis turcilor să transforme regiunile cazaci din sudul Ucrainei într-un protectorat. În 1676, când a murit marele vizir, Mustafa l-a succedat. A avut puțin succes în combaterea unei rebeliuni
Kara Mustafa Pașa () [Corola-website/Science/329615_a_330944]
-
circulație internațională - 213 Lucrări prezentate la congrese internaționale și studii apărute în reviste de specialitate de circulație internațională recunoscute și cotate ÎȘI - 135 Lucrări științifice comunicate la manifestări internaționale și studii publicate în reviste de specialitate La nivel național: - 17 Tratate și monografii - 13 Articole publicate în reviste naționale recunoscute și cotate ÎȘI (CNCSIS-A+) (PubMed=7) - 192 Articole publicate în reviste naționale recunoscute CNCSIS (B+=89, C=5, D=98) (PubMed=22) - 810 Lucrări științifice comunicate la manifestări naționale cu
Ioanel Sinescu () [Corola-website/Science/329639_a_330968]
-
celui de-al doilea mandat, început din 2016. Poziția lui Sinescu pe postul de prorector a fost atacată în vara anului 2007, când a fost acuzat de către ziarele Ziua și Gardianul că a copiat fragmente întregi și grafice dintr-un tratat apărut în Statele Unite în 1957, în lucrarea să „Urologie clinică” din 1998. Dovadă a venit atunci cand editură americană în cauză a anunțat că nu a autorizat reproducerea. Asemănările între cele două lucrări sunt izbitoare: titlurile capitolelor sunt identice, iar frazele
Ioanel Sinescu () [Corola-website/Science/329639_a_330968]
-
unde a publicat un catalog, citat adesea: „Catalog al nebuloaselor planetare galactice” (1967) (titlul original, în engleză: "Catalogue of Galactic Planetary Nebulae", 1967). Kohoutek a obținut un post permanent la observatorul din Hamburg-Bergedorf. După înăbușirea Primăverii de la Praga de către trupele Tratatului de la Varșovia (cu excepția României), din august 1968, Kohoutek a hotărât să rămână în Republica Federală Germania (1970). Descoperirile sale din anii 1970 l-au făcut foarte cunoscut în Mass Media. Mai târziu, Kohoutek a lucrat în observatoare din Spania și
Luboš Kohoutek () [Corola-website/Science/329663_a_330992]
-
zona s-a stabilit o populație macedoneană. Vergina modernă a fost fondată în 1922 în apropiere de două sate mici agricole: Koutles () și Barbes () deținute anterior de către bey-ul turc al Palatitsei și locuite de 25 de familii de greci. După Tratatul de la Lausanne și evacuarea proprietarilor turci, terenul a fost distribuit în loturi populației existente, precum și altor 121 de familii de greci din Bulgaria și Asia Mică, după acordurile de schimb de populație între Grecia, Bulgaria și Turcia. Numele noului oraș
Vergina () [Corola-website/Science/329672_a_331001]
-
, din cauza mijloacelor lente de comunicație din acea epocă, vestea semnării păcii de la Gent, a ajuns în SUA abia după două săptămâni, iar bătălia de la New Orleans s-a dat după semnarea tratatului, dar înainte de ratificarea lui. Bătălia a avut loc la 8 ianuarie 1815 la câțiva kilometri de orașul New Orleans, ea s-a dat între trupele americane conduse de generalul Jackson și cele britanice care cu toate că erau mai numeroase după al
Bătălia de la New Orleans () [Corola-website/Science/329682_a_331011]
-
mai 1667 și a cucerit rapid un număr de orașe. La Aix-la-Chapelle a fost încheiată o pace prin care Franța renunța la Franche-Comté, dar păstra orașele cucerite din Flandra. În 1659 Franța și Spania pun capăt războiului franco-spaniol (1635-1659) prin Tratatul de la Pirinei. În urma acestui tratat este aranjată căsătoria lui Ludovic al XIV-lea cu fiica regelui Spaniei Filip al IV-lea, Maria Tereza. Înaintea căsătoriei sale aceasta renunță la dreptul asupra tronului Spaniei în schimbul unei dote de 500000 de scuzi
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
rapid un număr de orașe. La Aix-la-Chapelle a fost încheiată o pace prin care Franța renunța la Franche-Comté, dar păstra orașele cucerite din Flandra. În 1659 Franța și Spania pun capăt războiului franco-spaniol (1635-1659) prin Tratatul de la Pirinei. În urma acestui tratat este aranjată căsătoria lui Ludovic al XIV-lea cu fiica regelui Spaniei Filip al IV-lea, Maria Tereza. Înaintea căsătoriei sale aceasta renunță la dreptul asupra tronului Spaniei în schimbul unei dote de 500000 de scuzi ce trebuia să o primească
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
a doua căsătorie a suveranului spaniol. Astfel curțile europene sunt convinse că acest copil va muri curând: problema succesiunii spaniole este deschisă. Anticipând acest eveniment, Leopold I și Ludovic al XIV-lea, amândoi ginerii defunctului rege, semnează în secret un tratat de partiție în 1668 la Viena. Astfel la scurt timp după moartea lui Filip al IV-lea, avocații tânărului Ludovic al XIV-lea justifică revendicările monarhului francez la tronul Spaniei în baza unor legi antice din Brabant, prin care Țările
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
câțiva ani în război cu Portugalia și a suferit o serie de înfrângeri care au redus potențialul militar al Spaniei. Franța sprijinise Portugalia, sprijin ce a condus cele două state să încheie o alianță pe 31 martie 1667. În urma acestui tratat Spania era nevoită să recunoască independența fostei sale provincii Portugalia și renunța la orice încercare de a o cucerii și reanexa. Franța sprijinise din 1660 Provinciile Unite în recentul război de restaurare dintre Portugalia și Spania și semnase o alianță
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
datorează asistență în caz de agresiune. În cazul unui atac Statul Imperial al Reichstagului ar putea declara război Franței. Cu toate acestea diplomații francezi doreau să elimine această amenințare. În acest scop ei s-au folosit de membrii Ligii Rinului. Tratatele bilaterale au fost încheiate cu Episcopia de Münster, Arhiepiscopia Mainz, Palatinatul Neuburg, Margrafiatul Brandenburgului și Electoratul Köln. Principii germani se angajează să nu permită trecerea trupelor pe teritoriile lor pentru a ataca Franța sau Țările de Jos. Astfel planificată, campania
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]