8,879 matches
-
cu puteri foarte limitate, nu vom fi niciodată superiori față de ceea ce numim loviturile soartei. Odată evenimentul survenit, trebuie să răpim ce putem hazardului, însă viața noastră este prea scurtă pentru a ne da seama de tot, iar spiritul nostru prea îngust ca să putem pune totul la cap la cap. Iată acum cîteva fapte care ne vor arăta cu claritate că e imposibil ca inteligența umană să prevadă totul. Cel dintîi este acela al luării prin surprindere a Cremonei de către principele Eugenio
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
urca drept până unde Începea pădurea, și apoi peste dealuri, printre pădurile de pini, până ieșea la marginea unei pajiști, și prin pajiștea asta ajungeai la un pod. Pe malurile apei creșteau mesteceni, iar râul nu era larg ,ci, dimporivă, Îngust, repede și limpede, cu ochiuri de apă liniștite acolo unde tăiase malul de sub rădăcinile mestecenilor. Proprietarul hotelului din Triberg avusese un sezon bun. Era foarte plăcut acolo și noi toți eram prieteni la cataramă. În anul care a urmat veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fumului, clădirilor și străzilor orașului. În camera de gardă erau cei doi medici de pe ambulanță, Doc Fischer și doctorul Wilcox - unul stătea la birou și celălalt pe un scaun rezemat de perete. Doc Fischer era slab, avea părul nisipiu, buze Înguste, ochii vioi și niște mâini de cartofor. Doctorul Wilcox era scund, brunet și purta mereu cu el o carte plină de indexuri, Prietenul și ghidul tânărului doctor, o carte care, consultată pe orice subiect, Îți oferea simptomele și tratamentul. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se sfârșise zgomotul trecerii peste pod și trenul și-a încetinit mersul. În cele din urmă, s-a oprit de-a binelea. Să vezi dumneata pacoste. Acum trebuie să urcăm în altă nenorocire de tren, că linia noastră îi mai îngustă - a comentat bătrânelul. Chiar atunci, un acar striga în lungul garniturii: „Toată lumea jos! Mergeți la linia trei, unde așteaptă un tren gata să plece!”... În timp ce Toaibă, ajutat de bătrânel, mergea cu greu spre locul indicat de acar, ofițerul a pornit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lunii, strângându-și traista la piept, cu pumnalul atingându-i șoldul și prins de după umeri de agresor, care-i îndruma pașii. Nimeni n-ar fi băgat de seamă ceva neobișnuit la cei doi bărbați. Traversau drumul, îndreptându-se spre ulițele înguste ale satului, ca doi prieteni care se sprijină unul pe altul după o beție. — Aici. Bărbatul îl îmbrânci spre o ușă. Intrară. Bărbatul închise repede ușa în spatele său, îl împinse pe Valerius la perete și-i puse pumnalul la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Și asta e destul ca să refuz să-l iau cu mine. Fata își acoperi fața cu mâinile. — Nici lacrimile nu-s de ajutor. Valerius îi privi mâinile tinere, dar aspre și pline de bătături, mâini de țesătoare. Umerii îi erau înguști, ca la subnutriți. Încă o dată se întrebă ce însemna Imperiul Roman, pentru gloria căruia fratele său Antonius își dedicase viața, dacă în provincii populația era chinuită, copleșită de birurile impuse de guvernatori în vreme de pace și jefuită de soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vasul gol, aruncă niște monede pe masă și plecă șchiopătând. 8 Imediat ce torțele lecticii care-l ducea pe Vitellius înapoi la Pretoriu dispărură, hangiul închise ușa, luă carafa cu vin și două cupe și ieși prin spate. Urcă pe scărița îngustă care ducea sub acoperiș și împinse o ușă. — A plecat. Puse carafa în fața lui Valerius și umplu cupele. Valerius îi dădu una gladiatorului, care era așezat pe o grămadă de paie, cu spatele sprijinit de perete. Flăcăruia unei lămpi atârnate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă deveneau o țintă pentru pila cu vârful lung, îngust și implacabil. Pila străpungeau scuturile de lemn ale germanilor, barbarii aruncau scuturile și rămâneau fără apărare în labirintul de frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
templului și aruncă o ultimă privire spre bolta cerească, al cărei stăpân era Mithra, Sol Invictus, soarele ce alungă întunericul din lumea exterioară și din cea dinăuntrul nostru. Își puse o mască asemănătoare cu un cap de corb. Coborî treptele înguste și ajunse în templu. Intră. Încăperea mare, pătrată era luminată de torțe a căror flacără tremurătoare desena pe pereți umbre neașteptate. Pe cele două laturi erau așezate bănci lungi, pe care stăteau deja câțiva adepți îmbrăcați în veșminte de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina frasinului, forma o baltă, apoi își continua drumul prin zăpadă, îngust ca și cum malurile lui n-ar fi fost niciodată îndepărtate unul de altul. Abia în clipa aceea Vitellius își dădu seama că ieșise din apă și că picioarele-i ude călcau pe pământul tare, acoperit de zăpadă. — Unde e Listarius? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Manteus și rămăsese închis în Ludi. Antonius se dusese la el împreună cu Errius, ca să-l consoleze. Manteus îi însoțise de-a lungul unei scări ce părea să coboare în infern. Valerius stătea ghemuit într-un colț, într-o încăpere îngustă ce mirosea a moarte. Trupul îi fusese chinuit, iar fața îi era umflată. Când Antonius se apropiase de el, îi aruncase o privire teribilă, fără să-i adreseze un cuvânt. Tăcut, își lăsase capul pe brațe. Antonius înălță capul, oftând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Adriaticii, era dantelată, cu multe golfuri mici cu apă cristalină, pline de pești. Gymnasium-ul lui Proculus se ridica în vârful unui promontoriu, printre măslini, vii și stupi. Acolo se stabilise marele maestru după ce se retrăsese din arenă. Antonius străbătu drumul îngust și-și opri calul la umbra unui smochin. Din înaltul promontoriului vedea o vale - un mozaic de terenuri de diferite culori și lanuri de grâu. Printre terenurile cultivate se zăreau mici păduri, ce coborau până la mare. Un zid alb, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
viață și ar fi păstrat tradițiile Imperiului. Se întoarse spre maestru, care se oprise în spatele lui. — Mă bucur să te văd. Proculus nu răspunse. Continua să-l observe atent pe Antonius. Avea ochii închiși la culoare, pătrunzători, foarte apropiați, nasul îngust și ascuțit, ce părea ciocul unui șoim. Toga de in îi ajungea puțin deasupra gleznelor. Era mic de statură și slab, dar chipul și trupul său vădeau o forță interioară care intimida pe oricine, chiar și pe Antonius. Antonius nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un monarh absolut și tiran. Îl considerau pe Valerius un erou ciudat, care nu se temuse că va fi ucis când încercase să-l omoare pe Vitellius, dar care la Ludi refuza să învețe să lupte. În timp ce mergea pe coridorul îngust dintre mese, un tânăr înalt și musculos îi ieși în întâmpinare și, refuzând să-i facă loc, îl împinse cu umărul. Valerius se opri, încruntat. — La ce te uiți? izbucni celălalt. — Nu te-am mai văzut pe-aici. — Sunt Flamma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trecând pe sub o furcă. — Ca să ajungi la țintă, trebuie să îndoi genunchii, să treci pe sub furcă și să străbați repede culoarul, din doi-trei pași mari. — De ce trebuie să mă las în jos? întrebă Valerius arătând spre scutul de antrenament, concav, îngust și înalt, care-i ajungea până aproape de talie. Voi purta coif, iar piciorul drept îmi va fi acoperit de jambieră... Cum să mă aplec, cu un asemenea scut? Proculus ridică scutul. — Un secutor luptă cu un rețiar, după cum știi. Rețiarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe porta libitinaria, iar cei vii - pe poarta principală. Pe poarta aceea voi ieși după ce voi vărsa sângele tău în arenă. Îl împinse la o parte pe Valerius și începu să coboare cu grijă. Scara se termina într-o încăpere îngustă și înaltă, unde câțiva muncitori mânuiau scripeții ce puneau în mișcare frânghii și contragreutăți. Sus, la o distanță de peste douăzeci de picioare, Valerius văzu deschiderile a două chepenguri ce dădeau în arenă. Bărbatul cu tunică îl îndemnă pe Flamma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
muncitori mânuiau scripeții ce puneau în mișcare frânghii și contragreutăți. Sus, la o distanță de peste douăzeci de picioare, Valerius văzu deschiderile a două chepenguri ce dădeau în arenă. Bărbatul cu tunică îl îndemnă pe Flamma să urce pe o platformă îngustă de lemn, apoi îi spuse lui Valerius să urce pe cealaltă. — Țineți-vă de frânghii! strigă. Scripeții se puseră în mișcare, scârțâind, și platformele începură să urce. Chepengurile se deschiseră și o lumină orbitoare îi învălui pe cei doi gladiatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să nu uiți asta. O mantie neagră. O luă la fugă. 36 Ieși în goană din Ludus, lăsând în urmă zarva, râsetele, insultele și lamentațiile. Alergă printre casele cu trei sau mai multe niveluri, pe străduțele marelui oraș, atât de înguste, încât vântul nu reușea să risipească mirosul de oameni îngrămădiți - oameni de toate rasele, vorbind o mulțime de limbi, care nu tăceau niciodată. Alergă, ferindu-se de carele pentru mărfuri, printre chemările prostituatelor, strigătele copiilor, certurile bețivilor, insultele soldaților aroganți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
praf, dincolo de locul liber dintre castrapila. Se strecurară printre alunii pe care Vitellius îi pusese la marginea pajiștii, ca să înfrumusețeze decorul, și se ascunseră acolo. Așteptau să vină oamenii lui Flamma, care se îndreptau în fugă spre colină, pe drumul îngust dintre tufișuri. Valerius își înfipse sabia la picioarele lui Flamma, care trecea repede prin fața lui, fără să bănuiască nimic. Prea târziu. Flamma reușise să treacă, urmat de vreo cincizeci de vitellieni. Le strigă oamenilor săi să mărească linia de atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Proorocii. 13. Intrați pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. 14. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află. 15. Păziți-vă de proorocii mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt niște lupi răpitori. 16. Îi veți cunoaște după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
În Calende. Prima, cu un semn de Întrebare plin de căldură bătut la mașină: „Ce era În mintea ta acum 12 ani?“ Intru În camera mea (după fiecare mutare camera de lucru devine tot mai mică, acum este atît de Îngustă cel mai Îngust birou din lume , Încît următorul pas nu mai poate fi decît sicriul) și trec pe Mozart, concertul pentru pian nr. 20 În re minor, cu Daniel Bareboim, pe care i l-am Împrumutat lui Sașa pentru fundalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu un semn de Întrebare plin de căldură bătut la mașină: „Ce era În mintea ta acum 12 ani?“ Intru În camera mea (după fiecare mutare camera de lucru devine tot mai mică, acum este atît de Îngustă cel mai Îngust birou din lume , Încît următorul pas nu mai poate fi decît sicriul) și trec pe Mozart, concertul pentru pian nr. 20 În re minor, cu Daniel Bareboim, pe care i l-am Împrumutat lui Sașa pentru fundalul sonor de la crematoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că a pictat destul de repede: o jumătate de zi pentru fiecare dintre bourii enormi din sala „Taurilor” și două ore și jumătate pentru scena din „Puț”. Artistul a trăit În urmă cu 17 000 de ani Înainte de Cristos, avea fruntea Îngustă, mentonul dezvoltat, arcadele proeminente. Era un magdalenian. Aparținînd rasei Homo sapiens fossilis. Pictura originală nu mai poate fi admirată pentru că datorită degradării pereților grota s-a Închis. Ceea ce se poate vizita este Lascaux II, o copie fidelă deschisă din ’83
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În grija căruia fusese Încredințat de regizor. Nu se sinucide și, după călătoria ce s-a dorit - și ea - inițiatică și a ieșit o aiureală pustiitoare cu orbi sîcÎitori conducînd, de exemplu, un Ferrari roșu În mare viteză pe străzi Înguste, În pantă, În numele trandafirului, că și ăsta miroase, uneori a femeie, nevăzătorul se reîntoarce nu numai acasă ci și la viață, grație tînărului (Chris O’Donnell), care-i ia pistolul. Și pe care colonelu-l ajută cînd se află pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe urmă vizităm Castelul Conților, construit În 1180, mai Întîi subterana unde erau torturați prizonierii Evului Mediu, e Întuneric și răcoare, ca atunci, vedem ce-a mai rămas dintr-un conte, Îmi amintesc sicriul lui Donald, urcăm scări Întortocheate, extrem de Înguste, ne frecăm umerii de ziduri, apoi trecem din sală-n sală, privim documente și săbii ruginite, și, pe măsură ce ne apropiem de apartamentele nobililor stăpîni, se fac auzite tot mai limpede sunetele unei harpe, mă gîndesc că n-au fost tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]