9,824 matches
-
și asupra lunilor“. (Și de-a lungul secolelor, oamenii au continuat să spună: iulie, juillet, july.) Printre senatorii care, în mici grupuri lipsite de griji, soseau la Curie discutând, se răspândi deodată teama. Pe scările aulei, un funcționar agitat le șoptea unor influenți optimates că tânărul Împărat ceruse informații despre actele proceselor instituite de Augustus împotriva Juliei și a prietenilor acesteia, precum și de Tiberius împotriva familiei lui Germanicus și a partizanilor săi. Procesele acelea fuseseră o chestiune sinistră, secretă; se publicaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
i se păru o sinceră emoție colectivă, poate chiar afecțiune; era încununarea proiectelor sale îndelung gândite, răzbunarea tatălui său, zorii unor zile noi. Fiindcă era tânăr, renunțarea la apărare și la neîncredere fu o eliberare sublimă. — Toți te iubesc, îi șopti, pe când treceau printr-un ambulacrum, tânărul Helikon, cu ochii săi de culoarea onixului înecați în lacrimi de bucurie. El era covârșit de emoție și îi întoarse privirea în tăcere. La mică distanță, Lucius Arruntius, senatorul cremonez care se opusese alegerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu știa în ce mod dureros avea să-și exprime Herodes recunoștința. Aniversările Veni și prima zi de august, așa-numitele kalendae din Augustus mensis. În zorii acestei zile, la Alexandria, Marcus Antonius, strămoșul tău, a hotărât să moară, îi șopti Helikon. Amintirea bărbatului care, agonizând, poruncise să fie dus lângă regina lui și se prăbușise în brațele ei reveni, ca o lamă de cuțit. Împăratul revăzu palatul solitar din marea Alexandriei, cu zidurile înnegrite de foc și poarta distrusă, chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
voia să înțeleagă mecanismele puterii, de la cele mai elementare până la încăperile cele mai tainice. Împăratul îl remarcă din nou pe Callistus într-o zi când, în timp ce-i dicta, se opri o clipă să se gândească, iar acesta îndrăzni să-i șoptească încheierea frazei - o cutezanță nemaiauzită. Însă cuvintele susurate dintr-o suflare erau exact acelea pe care le căuta Împăratul, calculate și insidioase. Împăratului curios, informatorii imperiali îi dădură rapoarte - așa cum îi dăduseră și lui Tiberius - despre proveniența enigmaticului Callistus; era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
simți auzul mângâiat de glasul unei femei. Din zilele copilăriei petrecute pe malul Rhenus-ului îi rămăsese instinctul de a fi atent la sunete. „Ai urechea fină“, râdea mama sa. De aceea, trecând printre curteni, surprinse un glas de femeie care șoptea dulce: „Ce tânăr e! Și ne-a schimbat viața...“ Își încetini mersul, se opri să vorbească cu câțiva oameni și se întoarse pe jumătate: glasul venea dinspre masivul tribun Domitius Corbulo, lângă care stătea o femeie cu părul închis la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Printre copaci se zărea o prăpastie, iar pe fundul ei, liniștit, întunecat, înconjurat de maluri abrupte, se ivi lacul. De jur-împrejur, pădurea, acel nemus compact, acoperea munții, iar ramurile se împleteau, ajungând să se aplece peste maluri. — Sacrul Lacus Nemorensis, șopti Claudius, poetul cel palid. De la începutul vremurilor, încă dinainte de nașterea Romei, lacul, munții, pădurea întunecată au fost consacrate Dianei. Împăratul fu impresionat de apa liniștită și nemișcată; era netedă ca o placă de metal. Manlius spuse cu jumătate de glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oamenii lui. Invitație pe Palatinus La puțină vreme după aceea, senatorul Calpurnius Piso, „nepotul otrăvitorului“, hotărî să se recăsătorească, la cincizeci de ani, cu o tânără celebră pentru trupul ei superb - „un trup care pentru mulți nu mai are taine“, șopti cu perfidă senzualitate Callistus -, care își recăpătase libertatea în urma unui divorț rapid. Imensa avere a Pisonilor, după cum spunea întreaga Romă, fusese salvată de Mașteră în timpul procesului. De aceea căsătoria avea să se desfășoare cu mare fast, la ea urmând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se termine acum. N-aș vrea să-mi prelungesc viața cu prețul durerii“. A doua zi de dimineață, o văzuseră dormind liniștită, zâmbind, în patul ei. Nu îndrăzniseră s-o trezească. Apoi una dintre sclave îi luase mâna și șoptise înspăimântată: „E rece...“ Împăratul era cuprins de o mare neliniște, de senzația de singurătate, de o dorință de răzbunare cu neputință de potolit. Nu avu însă nici o reacție auzind povestea înveninată a lui Callistus; se gândi și, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi fixa tăcut cu o privire inexpresivă, Callistus - „grecul acela prea palid“, cum îl numeau, cu antipatie, mulți - se apropie de el și, oferindu-i ceva de băut, îi zise că femeia îi plăcea Împăratului. „Sunt plini de vin cu toții“, șopti cineva. Calpurnius Piso nu răspundea; îl fixa de departe pe Împărat, cu o privire lașă, greu de citit; preț de o clipă, se gândise că era un depravat atras de senzuala lui soție. Alții își aminteau însă că în trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la viața lui fizică. „Eu am un proiect care va schimba imperiul; Macro, în schimb, trebuie să-și plătească femeile, să bea cu ofițerii, să străbată Roma călare, știind că toți sunt înspăimântați când îi văd umbra.“ — Macro e afară, șopti Callistus. Vrea să fie primit. Faptul că eu îți vorbesc i-a stârnit bănuieli. — Spune-i să intre, porunci Împăratul. Callistus percepu duritatea din glasul lui și se îndreptă spre ușă. Sertorius Macro intră și, fără nici un preambul, îl anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ceilalți, Sertorius Macro. Mulți se întrebară însă de ce tânărul se apărase atât de prost. Nu știau că cineva îl vizitase în închisoare și îi dusese - lui, care era înspăimântat, disperat și înfrigurat - niște fructe splendide și o pătură. Respectivul îi șoptise și că se ocupa de salvarea lui. Iar tânărul se încăpățânase să tacă până în clipa când lama călăului îi tăiase gâtul. În ziua următoare, Callistus închise ușa în spatele lui și-i spuse în taină Împăratului: — Privește, Augustus. Împăratul recunoscu imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzu că ochii lui limpezi străluceau. Atât putea să-și îngăduie un Împărat dacă simțea nevoia să plângă, se gândi el. Își spuse că era singurul care-l vedea. Își spuse că sosise momentul să dejoace intrigile senatorului Asiaticus și șopti, parcă în glumă, că, potrivit opiniei generale, cea mai frumoasă fată din imperiu se numea Paulina. Bunica ei fusese o frumusețe celebră, cu o viață tumultuoasă. Împăratul înțelese gluma: întrebă unde se afla fata și de ce el n-o văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se întoarse, luă un codex deschis și i-l întinse fără un cuvânt. Era indexul martorilor „spontani“ împotriva lui Nero și Agrippinei, pe declarațiile cărora se bazase instrucția procesului. Nume istorice de magistrați, mari preoți, senatori, consuli. — Asta schimbă totul, șopti Callistus, și chipul lui se făcu palid precum marmura gălbuie care îi plăcea atât de mult lui Tiberius. Toți sunt încă în viață, adăugă. Prin intermediul acelor oameni, puterea senatorială și cea imperială se confruntau acum zilnic. Într-o clipă, Callistus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
așeze cu toții. Se vedea că erau neliniștiți, pentru că circulaseră tot felul de informații stranii. În cele din urmă, în Curie intră un fost sclav, ajuns acum în cancelaria imperială, pe nume Protogenes. „Uite încă unul dintre greco-egiptenii crescuți de Cleopatra“, șopti cineva, omițând mai multe date. Pe un soi de platou, Protogenes ducea, ținând brațele întinse ca pentru ofrandă, o grămadă de codexuri. Senatorii se întrebară despre ce era vorba; un notabil tresări, recunoascând parcă pielea de culoare închisă în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un soi de platou, Protogenes ducea, ținând brațele întinse ca pentru ofrandă, o grămadă de codexuri. Senatorii se întrebară despre ce era vorba; un notabil tresări, recunoascând parcă pielea de culoare închisă în care Tiberius își lega actele, și le șopti ceva vecinilor. Împăratul ridică mâna pentru a vorbi, și toate privirile se ațintiră asupra lui. Cu un glas limpede, spuse rar: — V-am convocat pentru că în camerele secrete ale lui Tiberius au fost descoperite niște documente în legătură cu care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ea îl privise cu ochii mari, nu-i mai adresase nici un cuvânt. Într-o zi, cealaltă soră a lui, pe care el o despărțise de un soț violent („și care se numea în mod nemeritat Agrippina, ca mama ei“, se șoptea la Roma), se așeză lângă el în grădinile imperiale și-i spuse cu un glas atât de plin de ură, încât parcă nu era al ei: — De multe ori m-am întrebat de ce ai ales-o pe Drusilla ca moștenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
stătea marea Meduză din bronz aurit; intrară, iar el se întoarse să închidă ușa. Se apropie de ea, o îmbrățișă, simți cum tremură în brațele lui. Îi desfăcu cingătoarea și îi spuse: — Vreau iubire pe corabia zeiței. — Eu te iubesc, șopti ea în întuneric. Te iubesc, te iubesc. Poți să mă și omori acum; nu mi-aș da seama. Cuvintele acelea rostite în șoaptă, dintr-o singură suflare, ca și cum n-ar fi avut aer, erau extrem de intense. Ea, care i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la spioni. Credea că reprezentau un mod de apărare, însă descoperi că, de fapt, erau cea mai cumplită tortură pe care și-o putea aplica sieși. Mulți, angajați încă din vremea lui Tiberius, prezentau bucuroși o scida, o notă, îi șopteau la ureche vești care îl făceau să pălească. Pe masa lui ajunse un denunț precis și extrem de grav: senatorul Papinius și un tânăr dintr-o familie nobilă, pe numele lui Anicius Cerialis, puseseră la cale un nou complot. „Curia senatorială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
phar-haoui“. În noaptea aceea luase ființă marele său proiect egiptean. Și, așa cum a intuit, nici un istoric nu a vorbit vreodată despre el; doar pietrele. Mângâie părul femeii și-i spuse: Am văzut templul de la Iunit Tentor împreună cu tatăl meu. Germanicus șoptise: „E o bibliotecă de piatră...“ Toată istoria, știința și mistica egiptene erau sculptate și pictate pe imensele suprafețe de granit: pe pereți, coloane, tavane, pe capitelurile hathorice, pe ante, de o parte și de alta a ușilor era o vertiginoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o lampă mică ardea într-un colț -, se prăbușea pe pat, îmbrățișând-o cum și-ar fi îmbrățișat mama. Stând așa, simțea obrajii ei scăldați în lacrimi. Atunci o mângâia, o îmbrățișa, cu tot trupul lipit de ea, și îi șoptea: „Dăruiește-mi un mic împărat“, iar ea se oferea cu candoarea unei fecioare. În alte nopți din acea lungă iarnă, el își arunca pe umeri o mantie și ieșea să se plimbe prin galeria cu coloane, în întuneric. Știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prea puternic, trecuse prin fața lui, în veșmintele lui modeste de sclav, ducând un vas. Se simți deodată foarte obosit. Puterea îi scăpa printre degete, ca apa. Helikon, care din zi în zi era tot mai speriat și mai confuz, îi șopti: — Mă îngrozesc când mă gândesc la ce se va scrie despre noi peste trei sute de ani. Erau aceleași cuvinte pe care le rostise Drusus într-una din ultimele seri, pe când își lua jurnalul. Oare bietul Zaleucos spusese, citând vreun filosof
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se servească singuri; atunci înțeleseră că previziunile lor se materializaseră în sfârșit: era o inexorabilă întâlnire cu moartea. Subiectul era însă atât de teribil și de primejdios, încât preț de câteva clipe nimeni nu îndrăzni să-l abordeze; își șopteau unul altuia banalități, aruncându-și câte o privire, în timp ce tăiau bucăți din potârnichile grase aduse de pe colinele din Corfinium. Se gândeau la tânărul din palatele imperiale, căruia moartea îi dădea acum târcoale ca un dulău lăsat slobod noaptea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să fie convingătoare, înțelese foarte bine replica otrăvită. Știa că în noaptea din Horti Vaticani fuseseră mulți martori care, într-o bună zi, aveau să-și aducă aminte. — Sfătuiește-l pe grec că e primejdios să trăiești cu anumite secrete, șopti furios. Și, știind că grecul trimisese mulți bani departe de Roma, îl sfătui pe Rufus: — Spune-i că aurul se poate ascunde în pământ, dar el nu. Atunci Callistus, sărmanul sclav pe care gândul că-și va pierde bogățiile îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de manevrat - avea să lase puterea celor două facțiuni în care Senatul era împărțit de aproape o sută de ani. Viitorul avea să confirme calculele lui Callistus. Acesta îl prinsese în capcană pe bătrânul Claudius în ziua în care îi șoptise afectuos: „Nepotul tău Gajus Caesar suspectează acum pe toată lumea. Chiar și pe tine. Se gândește să te otrăvească“. Îl lăsă pe bătrân pradă spaimei, apoi, ca prin minune, îi dădu speranțe, spunându-i că, „dacă cineva va reuși vreodată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
neglijență: — Trebuia să-l destituim de mult. Trebuie să trimitem pe cineva după el, să-l aducă în lanțuri la Roma. Ordinul de arestare a nevinovatului legatus porni imediat în noaptea înghețată, cu viteza fulgerătoare a mesajelor imperiale. Annius Vinicianus șopti cu o ironie plină de cruzime: — Caii pot să alerge, corăbiile pot să aibă parte de vânt bun, însă distanța e mare; zeii ne-au dat destul timp pentru a ne duce la capăt acțiunea. Asiaticus profeți, cu faimosul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]