12,606 matches
-
unele lucruri greu de înțeles. Doar în B. fuseseră fericiți și, cu toate astea, a acceptat fără să crâcnească să se mute la țară, ca el să devină asociat la o turnătorie pe care o cumpărase bunicul. Ochii tatei aveau albul îngălbenit în jurul irisului de culoare deschisă și umflături fine ca înțepăturile de insecte, cicatricele abia vizibile lăsate de injecțiile pe care le făcuse de trei ori pe zi când orbise. După săptămâni de zile i s-a deschis totuși într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
se retrase într-un rotund care abia de mai prididea să te apere de soare, W. și Herr Saner s-au ridicat să-și ia aperitivul. Se așezară la umbra unui pin lângă Onkel Ralph care, îmbrăcat în costumul lui alb de pânză, citea ziarul în fața barului, sorbind din al treilea sau al patrulea espresso și fumând o Players Navy Cut. W. comandă un Martini cu apă minerală și un castronaș cu măsline, înțepă una cu scobitoarea și o aduse pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mama spuse: —Poartă cămăși albe, primenite. Priveam pe fereastra din spate grupul devenit tot mai mic și mașina învolbura praful care țâșnea mereu reînnoit de sub roți, se revărsa peste bordura străzii și noi înșine intrarăm tot mai adânc în acest alb de pudră care nu era zăpadă, ci piatră. Tata opri mașina pe un teren în lucru, în fața unui perete stâncos. Acesta se înălța în suprafețe netede, trasând în văzduh o margine zimțată. Blocuri de piatră tăiate din munte, imense cuburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ale zăpezilor alpine drept linie de demarcație a unei suprafețe mai întunecate. Pe urmă se luminau mai întâi câteva, apoi șiruri întregi de dreptunghiuri, strada rămânea pustie și în noapte licăreau lumini stinghere ca niște înțepături de ac din depărtare. Albul, care fusese ziua întreagă de o strălucire orbitoare, acoperind netezimile coastelor muntoase, acum se întinsese ca o pânză apretată pe mese, unde oamenii se întâlneau sub lustrele restaurantului, domnii în costume de culoare închisă, doamnele în rochii de seară, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de la Varșovia, nu mai avea nimic ce ar fi putut arăta, iar respingerea deja arhicunoscută față de tot ce venea din Est sau era numit „comunist“ o „scotea din minți“. Acești oameni care se adunau seara în jurul meselor îmbrăcate într-un alb imaculat, preocupați de bunele maniere, acuzau ceva ce nu cunoșteau, nu fuseseră niciodată în Răsăritul ăla pe care îl socoteau o amenințare pentru orice formă de viață. Iar mama, care stătea acolo în costumul ei simplu, cu mâinile împreunate firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în negru și roșu, a căror argilă dădea la iveală o consistență grunjoasă grosolană, o bucată dintr-un țăruș de lemn, grăunțe carbonizate așezate pe o fâșie de vată, părți dintr-o coroană de cerb și colți de porci... Pe albul acela am pus și mărgica de sticlă din așezarea montană, împreună cu ceva resturi de tencuială și pietre bune la aruncat. Despărțite prin două fire erau obiectele din tabăra legiunii, o fibulă de bronz, un dinar de argint, Terra sigillata cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
dincolo de parapet și curentul stârnit de barca în mișcare îi flutura eșarfa. Domnul Hackler ședea la volan în slip, norii de fum scoși de țigara lui pluteau în spatele părului negru înfoiat și al umerilor rotunzi, se învolburau unindu-se cu albul apei care spumega în spatele pupei și lăsa în urmă o trenă ce se lățea tot mai mult și deodată se oprea, dizolvându-se într-o apă întunecată. Viteza valurilor tăiate de vârful ambarcațiunii îl făcea pe fratele meu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
peste câteva ore, zăcea într-un pat, privi uimit în sus, spre infirmieră, care controla piuitoarea lampă catodică. Zâmbi când îi văzu privirea, i se adresă pe franțuzește. De ce franțuzește? Se afla în Franța? W. privi cu ochii larg deschiși albul tavanului. Și din acest gol se căzni să iasă treptat o amintire întunecată. Fusese pe drum, ore în șir, în Studebacker, voia să caute uzina al cărei nume nu-l mai cunoștea, firma care construia macarale - și simți iar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
foarte supărată să descopăr că acum nu făcea decât să-mi trezească vechile obsesii. M-am pomenit imaginându-mi cum îl bat pe Mark cu un lanț de bicicletă în ritmul pașilor mei. O tot vedeam pe Tally îmbrăcată în alb, aruncându-se peste trupul lui ca să-l apere de atacul meu. Am ajuns la Lisa chiar înainte de a-i ucide pe amândoi și de a fi găsită nevinovată pe motiv de iresponsabilitate. Nu sunt sigură dacă ideea de „iresponsabilitate“ există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cu un sac de iută care-i ferea fața, scotea faguri de aur din stupi, cu mănuși încleiate de miere, fără teamă de roiul albinelor răzbunătoare. În interior plutea un miros de pâine caldă de secară. Soarele blajin scălda cu alb încăperea orânduită gospodărește, cu mașina de cusut la colțul dinspre fereastră, cu poze mari vânătorești înrămate în stinghii netede și negre, prinse de pereții zugrăviți cu flori și clopoței albaștri, pe fondul de culoarea oului de rață. Pe pânza albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Când Matilda se urca pe scara mobilă ca să șteargă praful de pe polița cu vase colorate, din tablă smălțuită, îmi prezenta două pulpe zdravene, în genul acelora pe care Egon le-a fixat de atâtea ori cu cărbunele său genial pe albul hârtiei. Într-o după amiază fierbinte, n-am mai putut rezista. - Matilda, să-ți fie rușine! începui, coborând privirile, cu sângele în clocot. Ea îmi răspunse, de sus, liniștită, că dacă rămân până în iarnă, o voi putea vedea aproape goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dete la o parte să ne facă loc. Avea un chip morocănos, de dobitoc. Desigur că tocmai se dăduse jos din patul de fier, cu așternutul răscolit și pernele făcute ghem, pe salteaua înfundată. Cearceaful era mototolit, cu pete în albul dubios la pânzei, ca petele gălbui de pe cămașa ei scurtă. Doamna Patanetschek își arăta gambele scurte și groase, cu venele răsucite de varice, în niște târlige flanelate, cu tălpile scâlciate. Gura Omului cu ciocul de aramă se lărgise până la urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
acoperit cu plăci de faianță, cam până la un metru înălțime. Fantoma care ne deschise ușa nu avea de gând să facă lumină. De altfel nici nu era nevoie, căci chipurile ni se deslușeau destul de clare. Văzui atunci că arătarea în alb, cu cămășuța până la glezne, nu era un copil ci o femeie slabă și măruntă și nu în prima tinerețe. Între oalele de pe perete atârna un violoncel. - Ioșca, cine cântă? întrebai cu vocea ridicată, așa cum vorbeau și ei între ei. - De când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
jos, unde viața se macină absurd între piticii care mișună ca viermii. Mă văd mai sus, purtat de schiuri, pe livada albă de la poalele piscului semeț. Văd urma paralelă și roțile bastoanelor, adâncite în zăpadă ca niște farfurii cu frișcă, alb pe alb, pe netede întinderi. În pădurea brazilor din dreapta, soarele pitit ricoșează un far de raze pe o scoarță de cristale de-a lungul căreia gonesc funigei de platină. La dreapta, cerul violet, fără game, pare o ficțiune, așa cum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
viața se macină absurd între piticii care mișună ca viermii. Mă văd mai sus, purtat de schiuri, pe livada albă de la poalele piscului semeț. Văd urma paralelă și roțile bastoanelor, adâncite în zăpadă ca niște farfurii cu frișcă, alb pe alb, pe netede întinderi. În pădurea brazilor din dreapta, soarele pitit ricoșează un far de raze pe o scoarță de cristale de-a lungul căreia gonesc funigei de platină. La dreapta, cerul violet, fără game, pare o ficțiune, așa cum e lăsat, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de astă dată discursiv, Ferdinand Sinidis. De acolo i-am trimis o jerbă de chiparoase. Țineam să primească florile pe care le prefer, și doream să se clatine amețită de violenta lor aromă. Era în mănunchiul lor o explozie de alb și un cartonaș pe care am scris: „Flori și vis, Marianei”. Se înserase de-a binelea, când reîntors în sufrageria comună, întrebai, nevinovat, pe doamna Pipersberg, dacă mai are intenția să joace mult, deoarece, în curând va trebui să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vizită la Düsseldorf Tom Armstrong, care mi-a dat un sfat bun. „N-ai să fii niciodată un pictor de mâna Întâi dacă ai un singur ochi, Du Maurier, mi-a spus, dar ai putea fi un desenator excelent În alb și negru, iar În Anglia se pot câștiga bani frumoși din asta, cu toate revistele ilustrate pe care le avem acum.“ Din Întâmplare, avea cu el un exemplar din Punch Almanac, pe care mi l-a arătat. Asta era prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
săptămânii. Dat fiind că Aiger era ocupat cu altele duminica, era prima ocazie pentru Henry de a face cunoștință cu acest gentleman, despre care auzise Însă multe. Ca și Du Maurier, era mic de statură, cu un păr izbitor de alb și gesturi ușor teatrale (jucase, Într-adevăr, În mai multe piese de Charles Dickens, montate de o trupă de amatori). Pentru Henry, nimic nu ilustra mai bine confortabila toleranță manifestată de Biserica Anglicană față de diversitatea de credințe decât prietenia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pagină din singurul capitol al romanului despre kașubi. Nici măcar unul dintre desenele sau acuarelele tulburi-fantastice ori urmărind cu acribie cele mai mici detalii ale cărămizii acoperite de mușchi. Nici versuri rimate în manieră Sütterlin, nici foi hașurate în negru pe alb nu s-au găsit în bagajele de refugiați ale părinților mei. Nici un caiet de școală plin de compuneri care, în ciuda supărătoarelor greșeli de ortografie, au fost notate cu „bine“ sau „foarte bine“. Nimic nu atestă începuturile mele. Sau poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
aparatului. Tatălui, instantaneul acesta cu aer pașnic i-a reușit pe o vreme cât se poate de frumoasă de vară târzie; a fost ultimul înainte de plecarea mea. Fiindcă abia acum ceea ce multă vreme putuse fi ignorat devenise realitate, negru pe alb, semnat, datat și ștampilat: ordinul de încorporare. Dar ce anume era tipărit acolo, cu litere mari și cu litere mici? Tot ceea ce m-ar putea ajuta eșuează. Nedeslușit rămâne antetul. Ca și când ar fi fost degradat ulterior, gradul semnatarului nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai târziu, s-a numit „prăbușirea“? Atunci când prima mea încercare de a face ordine în harababura din capul unui tânăr soldat a cărui cască prea mare îi aluneca tot timpul și de-a pune această harababură pe hârtie, negru pe alb, s-a concretizat la începutul anilor ‘60, în romanul Ani de câine, în paginile tunarului-tanchist Harry Liebenau evoluția războiului ca retragere continuă se amesteca și se îmbârliga cu evocările fierbinți ale verișoarei sale Tulla, pe care, conform zvonurilor, o bănuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ridicături, în afara turlelor de la bisericile din sate. Noaptea, argatul care sforăia; peste zi, vocea țăranului care arunca în aer pătratul curții, în plus duzina de vaci, mulse de mâna unei zeițe cu gene de un blond ce dădea aproape în alb. Era de nesuportat. Așa că am plecat mai departe, pe atât de nesătul, pe cât de mult mâncasem în gospodăria țăranului; cealaltă foame a mea, care mă chinuia în continuare - asta stă scris pe foaia cepei cu rânduri mărunte - era de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
teșită. Cute verticale și orizontale marchează fruntea. Liniile pe care le trage plumbul se umflă, se evaporă. Ce se află, umbrit, în spatele ochelarilor. Două cratere: nările din care ies franjuri de păr cărunt. Nesfârșit de multe nuanțe de gri și alb: credo-ul meu. Încă din copilărie am desenat cu creioane. Fragmente de zidărie din cărămidă sumbru închipuită, cojită, văzută de aproape. Guma tot mereu la îndemână, până când aceasta s-a consumat, s-a fărâmițat, motiv pentru care mai târziu, mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
așezată stând ceva mai sus și explorau detaliile trupului cu bețe de modelaj cu un laț de sârmă în vârf. Nu fără o asemănare cu surorile medicale și cu medicii stagiari, ei așteptau vizita medicului-șef; atunci apărea, îmbrăcat în alb, cu excepția beretei, Mages. În pantalonii mei de dril pescuiți din lada de donații și în puloverul strident, pestriț, din resturi de lână, eu mă simțeam mai prejos. Și pentru că fiul simțea atât de vizibil lipsa acelei piese vestimentare a breslei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din atelierele mai mici, în care elevii mai deosebiți ai lui Otto Pankok aveau voie să socializeze, merseserăm împreună pe drumuri diferite: el ca dansator, urcând treptele cromatice ale curcubeului, trecând dincolo; urmele mele mergeau și se încrucișau negru pe alb. Câteodată îl urmăream când, cu mai multe pensule odată, povestea legendele sfinților și lăsa să țâșnească sângele martirilor ca dintr-o fântână. Pe pânzele lui vorbea cum nu se poate mai limpede - roșu lângă albastru, galben lângă verde; în rest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]