8,957 matches
-
onoare Își Învăluie, În mod ipocrit, scopurile hrăpărețe sub cuvinte aparent nevinovate: „Minciuna e o boală pe care o vindecă adevărul”.) Cum ești tu, așa Îi crezi și pe alții. (Aprecierile pe care le facem despre alții poartă, de obicei, amprenta felului nostru de a gândi și simți: „Ochiul rău rele vede”.) „În fața greșelilor altora examinează-te și vezi dacă nu ai făcut și tu la fel.” (Marc Aureliu) Altruism, generozitate - egoism, egolatrie, meschinărietc "Altruism, generozitate - egoism, egolatrie, meschinărie" Lumina luminează
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
acorde. Μ Omul, spre deosebire de animal, cunoaște lumea exterioară În principal prin lumea sa interioară. Μ Cel care prezintă noblețe sufletească alege mijloace de acțiune pe măsură, astfel că nu Întotdeauna Învinge În lupta cu detractorii săi. Μ Așa cum există o amprentă dermală, există și una psihică, ce ne poate face Însă vulnerabili față de cei care vor ști s-o descifreze: În orice acțiune a noastră ne implicăm cu un anumit mod de a gândi și de a simți. Μ Cu cât
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Înțelegerea clarifică natura greșelii comise). Actul Înțelegerii cuprinde așadar un paradox: asigură autopedepsirea prin Însuși faptul că am fost În stare să-l realizăm, adică să Înțelegem prin ce am greșit, la un moment dat. Μ Stilul personalității Își pune amprenta chiar și pe sentimentul de iubire: astfel, În iubirea unora se vede delicatețea, distincția, pe când În iubirea altora, obrăznicia, grosolănia. Μ Faptul că „În orice rău este și un bine” este dovedit, de exemplu, de paradoxul presupus de prezența la
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
printr-o trecere prealabilă a acestuia prin filtrul interior, este o formă de rezolvare a crizei identitare. Noua realitate uzează de întreg arsenalul realității propriu-zise, de care, însă, se folosește în termeni proprii, reconstruindu-l deci și conferindu-i o amprentă intimă, personală, individuală, născută dintr-o identitate perfectă între limbajul poetic și poezie: "Poezie este acest cuvânt, poezie este și Divina Comedie. Tot așa cum o picătură de apă tot apă este ca și oceanul care e mult mai mare. Deci
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
definiții imobile, ci ele se pliază pe individ, pe cultura, pe experiența, pe trăirile acestuia. La Ana Blandiana, toate aceste elemente sunt intim legate de sufletul său, care devine motorul de fabricare a unei noi realități. Dincolo de feminin sau de amprenta neomodernistă, se stabilește o nouă voce, aceea care face din aceste elemente constantele propriei vieți, deconstrucția funcționând prin demolarea vechilor sensuri universal valabile ale ecestor elemente poetice. Volumul Persoana I plural deschide creația poetică a Anei Blandiana, fiind publicat în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aripa/ Cum tălpile mele/ Nu lasă urme-n zăpadă". Când mă voi trezi). În orice caz, somnul este binefăcător, având, întotdeauna, efecte constructive: "Adormi,/ Nu te speria,/ Pletele noastre vecine/ Răsfirate în iarbă/ Au început să prindă rădăcini". (Adorm, adormi) Amprentă a neomodernismului, cuvântul capătă la Ana Blandiana valențe speciale. Astfel, el este cel care ajută la deconstrucția ca reconstrucție, susținând premisa criticii deconstructiviste a textului. Căpătând semnificații doar în interiorul textului, scos din context el pierzându-și substanța, cuvântul, îmbărcat în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Eu cred că suntem un popor vegetal, Cruciada copiilor, Totul și Delimitări. Trăirile cu subtext etic capătă amploare, odată cu volumul Revista "Amfiteatru", extinzându-se ulterior în toate celelalte volume. Celebrul vers: "Eu cred că suntem un popor vegetal", va deveni amprentă nu doar a poeziei subversive blandiene, ci a întregului context ideologic al vremii. Manifest sau stimul la revoltă, pentru o întreagă generație supusă persecuției, cuvântul devine țipăt sau imn. Asocierea stării de teamă cu vegetalul constituie, de data aceasta, o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
oraș/ În care ceilalți au murit,/ Strâzile sunt curate/ Piețele goale,/ Totul se vede deodată/ Dilatat în pustiul/ Atât de limpede sortit./ În valea/ Dintre suferință și moarte,/ Singurătatea e un oraș fericit." (Singurătatea) Totodată, înstrăinarea poartă aici o nouă amprentă a condiției de poet, care, dintotdeauna, a fost în afara societății și contra ei: "Dor aproape stins de lume,/ Dor aproape stins de mine,/ Substantive și pronume/ Ale unei limbi străine// Dintre frazele căruia,/ Moi și vechi, de catifea,/ Verbe fermentând
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poate fi anulat doar prin trasarea "unui cerc protector în jurul lucrurilor care contează, ca soluție împotriva durerii și a sufletului fiind promovată uitarea, îndepărtarea de trecut"137: "Orice urmă-i o rană,/ Nu-ntoarce capul/ Și nu zgândări cu privirea/ Amprentele inflamate/ Pe care le-ai lăsat pe obiecte/ Și plăgile, sângerând cu nori,/ Ale pașilor./ Orice urmă-i o rană/ În carnea albă a ratării,/ Nu-ți mai lăsa visul/ Să se răsucească/ Avid de suferință/ În trecut./ Treci înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
strecoară printre degete, dovedindu-și personalitatea. În viziunea Anei Blandiana, omul este un supraviețuitor, iar a supraviețui se dovedește o dureroasă formă de renunțare"158. Renunțarea, sau, mai degrabă consolarea, care, pentru unii, poate fi tradusă drept moartea spiritului, constituie amprenta întregii creații ce domină ultimele volume. Moartea, care stă în opoziție nu neapărat cu viața, ci, mai degrabă, cu tot ce înseamnă viață: iubire, curaj, luptă, entuziasm, tinerețe etc., își găsește lăcașul în metaforele sacre, sau în sintagmele teme, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care continuă și în următoarele două volume care îi succedă primului, Către Ieronim (1970) și Inima reginei (1971), volume care marchează evoluția spre o paradigmă livrescă, epurată de sensibilitatea acestui expresionism elementar. Demitizarea spațiului blagian, dominat de sat, constituie o amprentă personală, în termenii deconstrucției canonului paradigmatic. De asemenea, "erotismul imposibil, tragic, funest devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o dau poemele cu Ieronim, care se plasează, mai degrabă, sub semnul unui romantism blestemat, eminescian
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a concretizat prin înscrierea dumneavoastră la cursurile Facultății de Filologie ale Universității din Cluj. Totuși, a fost nevoie de 4 ani, până ca autoritățile să vă permită acest lucru. Cum a fost această perioadă și cum și-a pus ea amprenta, în evoluția dumneavoastră ulterioară? Ce amintiri aveți din vremea studenției? Ce figuri universitare v-au marcat, constituind modele de dascăli pentru Ana Blandiana? A.B.: Despre lunga și cinica poveste a intrării mele la facultate, am scris un capitol de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și doamna e frumoasă! (toți îl privesc ca pe o ciudățenie) Dacă vreți, vă fac la fiecare portretul. Dacă doamna vrea... sau tovul... sau... (către Alex) Nu vreți să vă fac portretul? Alex: Ba da... dacă nu-mi pictezi și amprentele... Vecin 1: (la ureche) Pînă la urmă tot te învăț eu să pupi... Vecin 4: Ia! Auziți! Cred că le-am reparat pe toate! Auziți! (declanșează soneria cîtorva ceasuri, apoi la toate; soneriile și bătăile ceasurilor devin asurzitoare, insuportabile) Vecin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de frecventarea anumitor bibliografii, prea anglo-saxone sau prea franceze. Mă interesează cu atît mai mult diferențele culturale care fac distincte discursurile despre contemporaneitate emise de cultura franceză de cele produse de “anglo-saxoni”. Deoarece nu cred că tradiția nu-și pune amprenta pe ele așa cum nu cred că, deși se anunță de o vreme, că momentul declinului “caracterului național” a venit. Diferențele dintre cele două - cel puțin - weltanschauung-uri nu sînt de neobservat. Citind astăzi un articol din presa literară scris de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
p. 281). Intresantă În construcția personajelor este tehnica de a imprima tuturor digresiunilor paradiegetice personalitatea unuia dintre cele două personaje principale. Dacă un capitol se ocupă de pildă de Bruno, atunci toate reflecțiile ideologic atribuibile În mod normal naratorului poartă amprenta personalității personajului. Romanul glisează practic neîncetat de la un limbaj asimilabil lui Bruno (dezabuzat + obsesiv, melodramatic - “eul este o nevroză intermitentă” p. 292) la cel propriu lui Michel (dezabuzat + tehnic, cartezian). Platforma Acest penultim roman houellebecquian este, fără Îndoială, foarte provocator
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
e psihiatru), fost militant de stînga În tinerețe, Echenoz este astăzi, la douăzeci și opt de ani de la debut, la nouăsprezece de la primul premiu obținut și la opt de la câștigarea premiului Goncourt, produsul-fanion al editurii Minuit, unul dintre puținii scriitori francezi cu amprentă. Consonant cu spiritul timpului, cu poetica și etica numite azi, pentru că trebuiau să poarte un nume, postmoderne, Echenoz Își trage treningul pe cap și Începe maratonul scriptural detașat, pe distanță și perioadă nedeterminate. “Nu vreau să scriu o chestie atemporală
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Franța, dacă ești scriitor de romane, este de presupus că nu dai doi bani pe teorie, tocmai pentru a nu dezgropa din greșeală vreun deget care scrie din mausoleul post-avangardei anilor 1960, ca apoi criticii să-ți ia toată mîna, amprentele și, puțin mai tîrziu, măsura mormîntului În care să toarne fundația vreunei școli estetice. Scriitorul francez trebuie să nici nu fi auzit de teorie, iar Martin Page a auzit doar de Descartes, Seneca, Pascal sau Baltasar Gracian sau de alți
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reprezintă statutul său firesc, pentru a trece de partea „supravegherii”, observând capcanele și subterfugiile ce se construiesc pe scenă. Ele pot duce la adevăr sau... la minciună, în fața ochilor săi „suprainformați”. Această carte este marcată de o experiență și poartă amprenta unei descoperiri: scena este supravegheată. Din sală, dar, mai mult decât atât, chiar și din inima ficțiunii, unde se regăsesc dispozitive de supraveghere, cărora „veghetorul de noapte” se delectează să le descopere mecanismele și să le urmărească efectele. Lucrul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
altul se pot produce cu destulă ușurință; totuși, din exemplele evocate aici, textuale sau scenice, reiese limpede că termenul care se impune este cel de supraveghere, ceea ce nu înseamnă însă că supravegherea există întotdeauna în stare pură. Ea poartă deseori amprenta practicilor învecinate, observația și voyeurisme-ul, și această confuzie alimentează teatrul și scopurile lui. Dar nu încape îndoială că un element comun, un dat imuabil le reunește pe toate trei: postura, care este aceeași - să vezi sau să auzi fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
supravegherii cu precizia cuiva care le-a reperat și le-a cunoscut îndeaproape. Piesa lui este o lecție de luciditate, luciditate datorată, fără îndoială, experienței sale personale, căci o asemenea competență nu are cum să fie doar livrescă. Ea poartă amprenta lucrului trăit. Oare, la Versailles, regele nu ținea și el sub observație totul? Nu-și supraveghea și el curtenii cu aceeași abilitate? Iar dispozitivul instalat în grădina lui zoologică și construit pentru a-i da posibilitatea să-și privească în
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o idee. Imaginile există; sînt obiecte fizice, mai ușoare și mai limpezi decît corpurile solide de la care emană în permanență. În timp ce emană, într-adevăr, din corpuri, propagîndu-se sub formă de mici ansambluri reduse, imaginile pot fi numite typoi: modele, sau amprente (typos este amprenta în relief folosită la baterea monedei). Modelul este la fel de bine teoretic, căci există chiar un typos al teoriei lui Epicur formula sa sau rezumatul său așa cum există typoi ale corpurilor sub formă de simulacre, aceste imagini mici
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
poeților 12, se concretizează în metafore și simboluri de o fantezie impetuoasă și strălucitoare în poezia de azi. Poezia actuală reînvie tradiția asimilând motivul așa cum apare în folclor, dar descoperim și confirmarea extinderii, a îmbogățirii capacităților metaforice și simbolistice sub amprenta poeților cetății. (T. Arghezi, Ion Barbu, A. Maniu). Șarpele răspunde unei chemări biblice într-un poem al lui Mihai Beniuc, publicat în 1972, în volumul "Arderi"13. Horia Zilieru îi urmează exemplul în poemul "Doamna în albastru", iar Ion Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
orașul, strada, dragostea, cu o notă elegiacă, legată de trecerea timpului. Versul alb, nu lipsit de muzică interioară, notează impresii ("Calm de noiembrie"). Intuim luciditatea și o ușoară amorfizare, odată cu transpunerea într-un comentariu în care se implică livrescul cu amprenta secretă de neliniște; Hamlet, Antigona, Troia, Sf. Ioana, Celestina sunt mișcați pe o imensă scenă cu mijloacele parabolei, sugerând spectacolul diurnului: "O, suflete, cum tremuri când îi vezi/ Izbiți de scuturile teutone,/ în togele murdare, de azi/ La sacrificiul vreunei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Tipurile psihologice sunt caracterizate printr-o anumită configurație sau constituție somatică, mod de gândire, dispoziție afectivă, comportament, reacții, acțiuni specifice, care le conferă o dinamică proprie. Acestea au un caracter constant și diferențiază persoanele. În sens general, tipul (gr. typos = amprentă, caracteră are următoarele accepțiuni care sunt (P. Foulquié și R. Saint-Jeană: aă reprezintă modelul ideal care reunește, În cel mai Înalt grad de perfecțiune, caracterele esențiale ale unei anumite categorii de obiecte; bă este ansamblul de caractere distincte ale unei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
altele conforme cu tendințele sale. Sentimentele morale caracteristice sunt revolta, ura, răzbunarea. Toate cele patru tipuri de personalitate și modelele lor psihobiografice corespunzătoare se manifestă În exterior prin felul de a fi al eului personal al individului, care-și pune amprenta asupra psihobiografiei acestuia. Dincolo de dimensiunea trăsăturilor psihologice specifice acestor modele de personalitate și a tipurilor lor de existență, trebuie să vedem și valorile morale specifice fiecăruia dintre acestea. În schema următoare ilustrăm distribuția tipurilor de personalitate și a modelelor psihobiografice
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]