8,377 matches
-
acesta i-ar fi dat în felul în care este dat în intuiție un obiect pentru un concept intelectual, atunci Ideea în cauză este un "concept sofistic", funcționarea rațiunii este constitutivă, prin urmare dialectică, și în felul acesta este creată aparența. Necondiționatul se transformă în condiționat (un condiționat căruia îi lipsește, totuși, esențialul: legătura cu obiectul experienței), dacă rațiunea funcționează constitutiv: tocmai de aceea el este ipostază a aparenței. Pe baza distincției dintre folosirea regulativă și cea constitutivă a Ideilor transcendentale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rațiunii este constitutivă, prin urmare dialectică, și în felul acesta este creată aparența. Necondiționatul se transformă în condiționat (un condiționat căruia îi lipsește, totuși, esențialul: legătura cu obiectul experienței), dacă rațiunea funcționează constitutiv: tocmai de aceea el este ipostază a aparenței. Pe baza distincției dintre folosirea regulativă și cea constitutivă a Ideilor transcendentale, capătă sens și cele două perspective kantiene asupra dialecticii: 1) ca cercetare a limitelor cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și cea constitutivă a Ideilor transcendentale, capătă sens și cele două perspective kantiene asupra dialecticii: 1) ca cercetare a limitelor cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca în felul acesta să fie recunoscută aparența și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca sofistică propriu-zisă, ca metodă de creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca în felul acesta să fie recunoscută aparența și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca sofistică propriu-zisă, ca metodă de creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza cea mai reprezentativă a aparenței: către nimic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca sofistică propriu-zisă, ca metodă de creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza cea mai reprezentativă a aparenței: către nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza cea mai reprezentativă a aparenței: către nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din topos-ul celor două modele ale judicativului constitutiv. Pe de o parte, câteva aspecte ale aparenței însemnând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a aparenței: către nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din topos-ul celor două modele ale judicativului constitutiv. Pe de o parte, câteva aspecte ale aparenței însemnând, aici, opusul fenomenului par a fi purtătoare de sensuri non-judicative. De exemplu, sensul negativ al noumen-ului (cel pozitiv nu reprezintă decât ceva fără sens, o configurație pur sofistică, așadar nesemnificativă, în proiectul critic al lui Kant), care nu este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără un obiect potrivit), atunci conceptul acesta este unul sofistic, iar manipularea lui rațională (rațiocinantă, de fapt) creează alte sofisme, adică o cunoaștere aparentă. Pe de o parte, în fiecare din aceste instanțe ale teoriei lui Kant despre fenomen și aparență își anunță prezența și anumite sensuri non-judicative, semnalate mai sus. Pe de altă parte, materialul, substanța, "obiectul" prelucrat pe întreaga schemă a "criticii rațiunii pure", substratul reflecțiilor filosofului, în orizontul analiticii (transcendentale) și al dialecticii (transcendentale), este reprezentat de judecată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este reprezentat de judecată, socotită și de Kant drept purtătoare de adevăr (de fapt, singura formă logică purtătoare de adevăr: asemenea perspectivei logicii clasice de tip aristotelic, sau logicii generale, cum spune Kant însuși): "adevărul precum și eroarea, prin urmare și aparența, ca inducere în eroare, nu se găsesc decât în judecată, adică numai în raportul obiectului cu intelectul nostru."128 Mai mult, până și raționamentul, forma logică aflată în "administrarea" rațiunii (intelectul are "grijă" de principii), prezentat și de logica-organon drept
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensurilor judicativ-constitutive pe care le poartă, putem evalua șansele dislocării dictaturii judicativului și, în urmare, ale posibilității de a modela gândirea și rostirea filosofică într-un orizont al logos-ului întreg, neredus la aspectul său formal. A treia ipostază a aparenței, nimicul, deși interpretat de Kant modelat, chiar în sensul în care prelucrează și celelalte două ipostaze, noumen-ul și necondiționatul, pare a scăpa, totuși, de încadrarea strict judicativ-constitutivă. Locul în care Kant pune în discuție nimicul se află la sfârșitul "Analiticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv, pe de alta. Pentru contextul de față, important este să rămânem cu ideea despre posibilitatea de a formula sensuri clare judicativ-constitutive ale analiticii și dialecticii transcendentale, sensuri prin care aceste două forme de discurs nu-și părăsesc, decât în aparență, locurile proprii din orizontul generos al dictaturii judicativului. Dar e la fel de important să păstrăm ideea că și potrivit proiectului filosofic kantian, ieșirea de sub această dictatură a judicativului este posibilă din perspectiva nimicului. Pe baza prezenței semnificației acestei ultime idei la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestora date în intuițiile sensibile, să nu aplicăm Ideile transcendentale (conceptele pure ale rațiunii) nici la lucrurile însele, nici la reprezentările acestora în intuițiile sensibile, ci numai la conceptele intelectului etc. Ce se întâmplă dacă încălcăm aceste reguli-interdicții? Se constituie aparența (transcendentală), deoarece conceptele devin amfibolice, Ideile constituie paralogisme, antinomii etc.; înfrânarea cognitivă presupune, după cum se vede, comparația: între ceea ce corespunde regulilor (principiilor etc.) și ceea ce se abate și trebuie respins; nerespingerea așa-ziselor cunoștințe despre lucrurile în sine constituie, totuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
am putea spune, numai că el nu-și poate depăși domeniul de aplicație empirică, în actul de constituire fenomenală, datorită funcțiilor pe care le au categoriile, adică formele sale pure. El o poate face, însă cu riscul de a crea aparență. Totuși, susține filosoful, noumenul are un rost: delimitează spațiul de aplicabilitate al sensibilității; el trebuie, cumva, gândit, dar ca un "concept problematic", care poate fi supus unei analize, care nu este contradictoriu în sine, dar care, pe de altă parte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este cea propriu-zis transcendentală, cealaltă, transcendentă. În fond, este vorba despre două aspecte ale sensului raportului necondiționatului cu condiționatul, necesare, iar nu aleatorii. Rațiunea, în urmare, nu este un adaos al facultății de cunoaștere, care fie strică treaba intelectului, producând aparență (cum știm, intelectul însuși poate produce aparență), fie se menține la o anumită distanță de acesta, supervizând toate actele sale constitutive. Rațiunea este o funcție necesară și "naturală" a facultății omenești de cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri fenomenale, ci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fond, este vorba despre două aspecte ale sensului raportului necondiționatului cu condiționatul, necesare, iar nu aleatorii. Rațiunea, în urmare, nu este un adaos al facultății de cunoaștere, care fie strică treaba intelectului, producând aparență (cum știm, intelectul însuși poate produce aparență), fie se menține la o anumită distanță de acesta, supervizând toate actele sale constitutive. Rațiunea este o funcție necesară și "naturală" a facultății omenești de cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri fenomenale, ci doar stabilește, prin Ideile sale transcendentale, unitatea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
căpăta, prin însăși îndrumarea naturală a rațiunii? Se-nțelege, direcția constitutivă, care constă, după Kant, în raportarea directă a Ideii la obiecte ale experienței, ca și cum Ideea le-ar constitui categorial așa cum se întâmplă în cazul categoriilor intelectului. De aici rezultă aparența dialectică. Constitutiv, Ideea transcendentală nu poate opera. Pentru aceasta ar trebui ca unitatea posibilității experienței să aibă în propria structură ceva de natura Ideii; dar ea nu poate avea decât categorii aplicate obiectelor experienței. Regulativ, însă, Ideea transcendentală intervine chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale unui fenomen sau ale obiectelor în genere. De aici am putea accepta că dialectica scapă reglementărilor judicativului constitutiv. Însă așa stau lucrurile numai pentru funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale, nu și pentru funcționarea lor constitutivă prin care este creată aparența dialectică. Ceea ce înseamnă că dialectica nu scapă reglementărilor amintite. Funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale nu este dialectică. Regulativul, în înțelesul kantian, nu este dialecticul, pentru că el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentale, nu și pentru funcționarea lor constitutivă prin care este creată aparența dialectică. Ceea ce înseamnă că dialectica nu scapă reglementărilor amintite. Funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale nu este dialectică. Regulativul, în înțelesul kantian, nu este dialecticul, pentru că el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic. Atâta vreme cât Ideile transcendentale se mențin în registru regulativ, ele au o semnificație prin raportare la fenomen, în genere, la constituirea fenomenală ca act. Mai mult, regulativul stabilește un sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la constituirea fenomenală ca act. Mai mult, regulativul stabilește un sens, care, ce-i drept, nu are nici el funcție constitutivă, dar se definește el însuși numai prin raport cu aceasta. Regulativul, prin urmare, nu are de-a face cu aparența. Ideile transcendentale o creează pe aceasta numai atunci când depășesc registrul firesc al regulativului, asumându-și sarcini constitutiv-fenomenale. Absența" timpului se traduce în termenii criticii ca mod regulativ de funcționare a Ideilor transcendentale. De fapt, este vorba despre imposibilitatea intervenției celor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca apercepție transcendental-originară sau timporizare prin categorie, ca imaginație transcendentală sau timporizare prin schema imaginativ-temporală, ca punere în formă a unui obiect sensibil sau timporizare prin intuiția sensibilă. Orice pretenție de timporizare prin rațiune, dusă la bun sfârșit, conduce la aparență dialectică. "Absența temporală", așadar, nu este "fenomen" al dialecticii. Fenomenul orice constituire fenomenelă nu este, așa cum s-ar putea crede, opusul aparenței; acești doi termeni nu pot fi opuși, fiindcă ei nu aparțin aceluiași gen. Iar neapartenența în cauză ține
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensibil sau timporizare prin intuiția sensibilă. Orice pretenție de timporizare prin rațiune, dusă la bun sfârșit, conduce la aparență dialectică. "Absența temporală", așadar, nu este "fenomen" al dialecticii. Fenomenul orice constituire fenomenelă nu este, așa cum s-ar putea crede, opusul aparenței; acești doi termeni nu pot fi opuși, fiindcă ei nu aparțin aceluiași gen. Iar neapartenența în cauză ține de jocul timpului, de prezența (operațional-timporizatoare) sau absența sa. Opus fenomenului nu poate fi decât ceea ce nu poate fi constituit fenomenal: de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lămurește imediat ce socotim Ideea ca și cum ar fi timporizată, ca și cum am avea de-a face cu "prezența" timpului. În acest caz, Ideea are pretenție obiectuală, ca și cum obiectul ei ar fi dat, cumva, în intuiție. Abia acum avem de-a face cu aparența dialectică. Dar care este, din această perspectivă, opusul aparenței? Asemenea oricărui termen, trebuie să participe și ea la un gen și să aibă un opus. Nu putem gândi un răspuns decât acceptând ca gen alt-ceva decât "absența" timpului; de fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
am avea de-a face cu "prezența" timpului. În acest caz, Ideea are pretenție obiectuală, ca și cum obiectul ei ar fi dat, cumva, în intuiție. Abia acum avem de-a face cu aparența dialectică. Dar care este, din această perspectivă, opusul aparenței? Asemenea oricărui termen, trebuie să participe și ea la un gen și să aibă un opus. Nu putem gândi un răspuns decât acceptând ca gen alt-ceva decât "absența" timpului; de fapt, ceva care nu este timp. Până acum s-a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
doar nimicul. Totuși, acesta a fost el însuși socotit "ceva", de vreme ce Kant i-a găsit patru specii pe care le-a sistematizat potrivit "firului director" al grupelor de categorii ale intelectului. De aceea, ne-ar mai fi îngăduit să luăm aparența nu ca ceva în sine nefiind nici o posibilitate în acest sens, cel puțin fiindcă nici o categorie nu i se poate aplica, așadar nici aceea a existenței ci după Ideea transcendentală pe care o însoțește în exercițiul constitutiv al acesteia. Aparența
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aparența nu ca ceva în sine nefiind nici o posibilitate în acest sens, cel puțin fiindcă nici o categorie nu i se poate aplica, așadar nici aceea a existenței ci după Ideea transcendentală pe care o însoțește în exercițiul constitutiv al acesteia. Aparența poate fi, astfel, schemă de aplicare constitutivă a Ideii transcendentale; și sunt atâtea scheme câte Idei. De aceea aparența suportă variații de la o idee la alta. Sub aspect tehnic, judicativul constitutiv este cu totul dominant în dialectica transcendentală, ca parte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]