11,066 matches
-
factor coagulant, unificator; prezența călăului poet pare, așadar, a contrabalansa excesul de zgură existențială, de incongruență și alienare. Echivalența călău-Poet, coborârea măștii și mărturisirea sensului sunt în fine transparente în jurnal de călău (mântuirea prin necredință): "Numai poezia s-a aplecat asupra-mi/ Când mâinile-mi urlau din răsputeri/ Orbite de sânge (...)/ Poezia/ Venită în viața mea o dată cu Iisusa// Poezia / Cea mai albă și mai tăcută/ Biserică din câte am intrat / mi-a țintuit închinarea". Într-adevăr, s-ar putea ca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
motive culturale: "acest corp, iluminat de beznă, foșnește/ incredibil (agățat de limbile frigului -:) "zămislitu-m-am/ din pământul moale; și-n negrul materiei spasmele morții/ s-aud": (e un isus care-mi deschide gura în noaptea de/ cântec și moarte:) aplecat înlăuntru, din miezul pietrei/ scoțând gâtlejul umbrei:// ("Cutremurător și suplu un cerc de bărbați/ orgiac vor cânta într-o dimineață de vară")// dar putred se înalță masculul destinului (și/ deflorând chipul fără margini numai că dispare/ pe veci) se va
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
acordau lui Leopardi a găsit spațiu de manifestare în paginile publicației ' Tempo', în articolul intitulat Leopardi astăzi mâine scris de sicilian. Jurnalistul Quasimodo citează aici lungi fragmente din scrisoarea unui tânăr corespondent torinez care consideră că noii critici nu se aplecau suficient de frecvent asupra operei recanatezului. Cititorul afirmă: Sunt foarte tânăr și pot încheia spunând că niciun alt poet nu are puterea să mă entuziasmeze așa cum o face Leopardi, care va fi întotdeauna răstălmăcit, câtă vreme omul nu va fi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
comunitatea criticilor nu s-a îndoit nicio clipă că factorul caracterizant al creației quasimodiene nu se află în deschiderea spre public din a doua perioadă, ci în cuceririle și elaborările din etapă anterioară.253 În opinia cercetătorilor care s-au aplecat asupra subiectului, forța versurilor scriitorului nostru rezidă în cuvântul încărcat de poeticitate. Formulată de Oreste Macrì cu referire anume la arta quasimodiană, poetica cuvântului a cunoscut, începând din anul 1938, un ecou amplu și a devenit topos al exegezei consacrate
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prietenilor, a cărei bogăție de sunete și iubire se îndepărtează. Este evocat un moment fericit din tinerețe: o drumeție pe coline în tovărășia prietenilor din Messina, în timpul căreia eul trăiește o experiență metafizica, se desprinde din peisajul dealurilor ce se apleacă asupra apei insulelor, părăsește starea juvenila de beatitudine și pătrunde în realitatea prezentului: Aspru e exilul / iar căutarea ce-nchideam în tine / cu atât de muta-i armonie azi / se schimbă-n dor de moarte; / orice iubire-i pavăza tristeții
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
doar singurătatea fundamentală, stearpa, pe care o proiectează asupra naturii și a divinității (anche îl cielo è solo). O imagine asemănătoare, ce confirmă faptul că efectul reprezentărilor romantice s-a atenuat, se regăsește în Forme de arbori chinuite: Desișurile se apleacă / în umbre. // Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / ce nu își schimbă sensul / la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor (Forme de arbori chinuite
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Motivul leopardian al desișului (siepe), care în Infinitul împiedica privirea și filtra vântul venit din exterior cu scopul de a aprofunda cunoașterea nu este folosit de Quasimodo cu aceleasi funcții. Păstrând în minte substratul oferit de maestru, imaginea: desișurile se apleacă, vântul coboară, poate fi interpretată ca limită ce a pierdut funcția de filtrare, ce nu mai dă glas vântului care, în consecință, nu mai adâncește experiență cognitivă. Învestirea motivelor leopardiene cu noi valente dezvăluie efortul quasimodian de reelaborare. Noul poet
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
filologului cu limba greacă, ce a avut loc în anul 1813, când a început să o studieze singur. A inclus-o în seria disciplinelor asimilate în perioada de studiu nebun și foarte disperat (1812-1817). Nu trecuse un an de când se aplecase asupra limbii grecești și deja scria opere de filologie greacă, ce-i drept, în limba latină precum comentariul la Despre bărbații vestiți prin învățătură lor de Hesychios din Milet. A continuat cu Despre viața lui Plotin și ordinea cărților lui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Conținea varianta în limba italiană a unor versuri de Safo, Alceu, Alcman, Anacreon, Stesihor, Ibykos, Simonide din Ceos, Mimnerm, Arhiloh, Teogonid, Praxilla, Lycophron, Ion din Ceos, Melanippides și alții. De-a lungul anilor ce au precedat publicarea cărții sicilianul se aplecase îndelung asupra versurilor scrise de aceștia, fapt confirmat de epistolele trimise viitoarei sale soții, Maria Cumani.430 Doi ani mai târziu a urmat Antologia Georgicelor și după încheierea războiului, în 1945, Catulli Veronensis Carmina. Tot la finalul războiului a văzut
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
constată că atât Quasimodo cât și Leopardi s-au oprit mai întâi asupra poeților greci și dintre acestia ambii i-au ales pe Anacreon, pe Arhiloh, pe Simonide din Ceos și pe Safo. Nu în cele din urmă s-au aplecat, precizam, asupra scrierilor lui Vergiliu (din care au preferat: Leopardi-Eneida și Quasimodo-Georgicele) și asupra Odiseei homerice. La finele celui de al doilea Război Mondial (1945), după ce publicase varianta în limba italiană a 1500 de versuri din Odiseea, Quasimodo a lucrat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
autori greci a constituit criteriul de selecție a textelor din volumul de traduceri. Așa cum era de așteptat, există unele afinități elective: ambii i-au ales pe Anacreon, pe Arhiloh, pe Simonide din Ceos și pe Safo. Ulterior, Quasimodo s-a aplecat și asupra Georgicelor lui Vergiliu, din opera căruia Leopardi preferase Eneida și asupra Odiseei homerice, traduse parțial și de antecesor. Ansamblul cunoștințelor despre antichitate asimilate de Leopardi de-a lungul timpului este, din punct de cantitativ și calitativ mai amplu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
romantic pe cel al desișului. Această limită a vizualului, care în Infinitul împiedica privirea și filtra vântul, determinând aprofundarea cunoașterii, este folosit de Quasimodo cu alte funcții. Păstrând în minte substratul leopardian, motivul menționat din Forme de arbori chinuite (se apleacă / în umbre, vântul se prăvălește) poate fi interpretat ca limită ce și-a pierdut funcția centrală, sonoră și cognitivă din Infinitul. În versurile scriitorului modern desișul nu mai dă glas vântului, care se prăvălește crolla nestăvilit, arătând, încă o dată felul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
În anul 1815 Leopardi a scris Studiul despre erorile populare ale anticilor și Iulium Africanum Iacobi Leopardi Recanatensis Lucubrationes. A tradus Idilele lui Moscus și Batrahomiomahia, căreia avea să îi ofere încă două versiuni în 1821 și 1826. S-a aplecat asupra operelor lui Fronto publicate de Angelo Mai și a scris Discursul despre viața și operele lui Marcus Cornelius Fronto; a creat Discurs despre faima lui Horațiu pe lângă cei din vechime și Imn lui Neptun despre care pretinde că este
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cu vecinătatea extraliterară pe acesta critica surselor nu l-a prins în ecuația ce ar fi dat la rezultat textul, în rotunjimea lui. Critica surselor nu a murit, ea a nutrit, ca metode și scop, critica genetică. Critica genetică se apleacă asupra manuscriselor, bruioanelor și avantextelor pentru a elucida sensul. Criticul descoperă arhiva, pe care o transformă în dovezi materiale ale dinamicii creatoare, pentru ca, foarte important, să propună apoi ipoteze despre drumul parcurs de scriitură și despre semnificațiile posibile ale acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unui eveniment sau mai multora stocate în memorie și accesate involuntar datorită similitudinii. Teoria freudiană susține că o persoană care trăiește senzația "déjà-vu" își amintește spontan o fantezie inconștientă explicație acceptabilă și utilă ca ipoteză de lucru, fie că ne aplecăm asupra intertextului sau ne gândim la Mitul Eternei Reîntoarceri. Merită reținut caracterul inconștient, verificat în reiterarea de tip mitic și intertextual deopotrivă. Cât privește componenta voluntară a acestui "déjà-vu", ea angajează, conform psihologiei cognitive, cortexul prefrontal și hipocampusul. Dificultatea în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
limbii sanscrite, precum și Glosarul comparativ al limbii sanscrite (Franz Bopp) vor fundamenta înțelegerea filosofiei indiene difuze în [Archaeus], iar traducerile din fizică își vor afla punerea în ecuație artistică în pagini de proză asupra cărora prezentul studiu deja s-a aplecat (vezi supra, subcapitolul 4.3., referitor la intratextualitatea transgenerică). Intertextul indian din opera lui Mihai Eminescu merită o atenție părtinitoare din cel puțin două considerente: subiectul însuși pare să exercite o fascinație continuă întreținută de misterul pe care îl respiră
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
textul dovedindu-se pînă în ultima clipă a redactării oarecum suspendată foarte organic, din punct de vedere tematic, evenimențial și stilistic. O mică ruptură reprezentațională se produce în momentul începerii aventurilor pe Jane Guy, povestirea devenind ceva mai profesională, mai aplecată asupra detaliului marinăresc și făcînd, prezumtiv, intrarea în scenă a omului mării (Pym). Supoziția nu rezistă, însă, în totalitate. Detaliile tehnice abundă și în aventurile de pe Ariel și Grampus. În ciuda asigurărilor date de Pym la începutul cărții, textul și existența
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Pulsul ei, bătând,/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte, în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiți, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie,/ Vibrând în lumină" (Dies ille, dies irae)62. Prea puține consemnări critice se apleacă, în mod consistent și oficial, spre studiul poeziei interzise a poetei. Lipsa de interes, sau preferința de a lăsa în penumbră acest subiect ar avea ca unică justificare încredințarea cum că, în afară de culoarea politică ce o aducea conținutul acelor scrieri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
faptul că celălalt poartă, dacă nu semnul minus, cu siguranță unul diferit, pe care îl introduce în relația erotică, chiar din momentul în care ea se instaurează"106. Încercând să remedieze acest dialog defectuos, acel segment al criticii care se apleacă asupra biografiei Anei Blandiana, Ion Pop este cel care lansează ideea că autorul de text poetic are rolul de "ordonator al sensurilor lumii"107, "eul liric definindu-se, în primul rând, drept conștiința ordonatoare a sensurilor lumii, instaurând, în același
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cadrul proletcultist al vremii, resurecția lirismului Generației '60, anticipată de Nicolae Labiș și reprezentată de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Ana Blandiana fiind privită ca un factor pozitiv"132. Monografia cuprinde două părți, prima parte aplecându-se asupra analizei tematice a volumelor, prezentate în evoluția lor, relevând temele și motivele poetice, precum și toposurile. Acordând o atenție sporită mai ales primelor volume, insistând celui intitulat A treia taină, căruia îi atribuie o mai mare importanță "în evoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
albă neatinsă/ Pământul cald este impur.// Neprihănit eterul doarme, / Văzduhul viu e de microbi,/ Poți dacă vrei să nu te naști,/ Dar dacă ești te și îngropi.// E fericit cuvântu-n gând,/ Rostit, urechea îl defăimă,/ Spre care o să mă aplec/ Din talgere vis mut sau faimă?// Între tăcere și păcat/ Ce-o să aleg cirezi sau lotuși?/ O, drama de-a muri de alb/ Sau moartea de-a învinge totuși...//"( Știu, puritatea). Toate acestea, în ciuda faptului că lirismul debordant din primul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Așteaptă până creanga/ se leapădă de fructe/ și fiara își uită/ Puiul crescut./ Rămâi în cer,/ Până când ziua/ Are curajul să se umilească,/ Punându-se cu noaptea,/ Spate-n spate,/ Să vadă cine-i mai înalt/ Și noaptea gingașă se-apleacă/ Spre a părea/ Egale și surori./ Nu te-apropia,/ Până te cheamă/ Sânge stângaci,/ ca să cobori./ Tu vino numai când răsare/ Înlăcrimatul soare de octombrie,/ din oul văruit cu nouri,/ Clocit în calde veșnicii,/ Pândește cumpăna din care/ Se lasă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
meu./ De-aici răsare totul./ Ce nu se poate distruge/ Alunecă între părinți și copii,/ Nu-ți stinge auzul/ Cu legile lumii acesteia,/ Întreg universul atârnă/ În firul de sânge care ne leagă pe noi/ Ca o taină curată./ Tu apleacă-te doar și, copilărește,/ Sărutându-mă pe gură, tată". (Numai iubirea) Totuși, erotismul se degradează sub influența cuvântului care ucide: "Te chem,/ Dar violent ca dintr-o rană,/ Cerneala izvorăște între noi./ Mă mai cunoși, mă mai aștepți,/ Mă mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aducând dezbinare în prezentul persecutor. O ultimă încercare de întoarcere către vârsta începutului se dovedește zadarnică, drumul ducând spre moarte: Tot tineri și frumoși fără-ncetare,/ Mereu împleticiți în lungi priviri,/ Vom fi jertfiți mereu pe-alte-altare/ și neacasă, veșnic nicăiri?// Apleacă-te pe brațul meu când mor,/ Las-te-nvins de legea lor străveche./ Nouă ni-e dat în schimbul tuturor/ Norocul de a fi pereche". (Perechea) Perechea trimite cu gândul la ideea reconstrucției, pe care poeta o încearcă neîncetat, înălțând o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se referă astfel la o nouă dimensiune a discursului teoretic moral de a nu se mai mulțumi I. Provocări etice În societatea bazată pe cunoaștere Etica În societatea bazată pe cunoaștere doar cu reflecția asupra realității ci de a se apleca și asupra Înțelegerii și descrierii unei lumi care nu este Încă, dar ar putea fi, Întrucât nu contrazice tendințele și legitățile dezvoltării sociale actuale. Importanța aceste funcții prospective se regăsește În capacitatea discursului etic de a anticipa o realitate socială
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]