8,537 matches
-
anul 724 î.C., a asediat Samaria și l-a întemnițat pe Osea. Conform textelor asiriene, Samaria a rezistat alți doi ani, fiind ocupată în 722-721 î.C. de Sargon al II-lea, succesorul lui Salmanasar al V-lea. Conform Bibliei și cronicii babiloniene, Salmanasar al V-lea a ocupat cetatea. Regatul lui Israel a devenit provincie asiriană, clasa conducătoare și o parte a populației au fost deportate și înlocuite cu deportați străini; Samaria și Meghido au fost apoi restaurate după
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Așdod la care a participat, probabil, și Ezechia (Is 20,1-6). Sargon a invadat Filistea, dar se pare că nu a intervenit și în Iuda, astfel că, în anii următori, Ezechia a avut posibilitatea să construiască fortificații interne anti-asiriene. Conform Bibliei, aceasta este perioada în care Ezechia a făcut o mare „reformă” în cult, suprimând „locurile înalte” și cultele neconforme cu Deuteronomul (2Rg 18,4-7; 2Cr 29-31). Veridicitatea istorică a acestei reforme religioase a fost dezbătută încă de la sfârșitul secolului al
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a se angaja în comerțul cu Arabia. După scurta domniei a lui Amon, regele Iosia (640-609 î.C.) urcă la tron în momentul când Asiria se afla deja în faza de declin, iar Palestina începea să treacă sub influența Egiptului. Biblia îi atribuie o mare importanță lui Iosia, dar spre deosebire de alți regi ai lui Israel și ai lui Iuda, el nu este cunoscut în afara povestirilor biblice. În afară de redobândirea autorității asupra teritoriilor Samariei (2Rg 23,19), Biblia îi atribuie lui Iosia o
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
să treacă sub influența Egiptului. Biblia îi atribuie o mare importanță lui Iosia, dar spre deosebire de alți regi ai lui Israel și ai lui Iuda, el nu este cunoscut în afara povestirilor biblice. În afară de redobândirea autorității asupra teritoriilor Samariei (2Rg 23,19), Biblia îi atribuie lui Iosia o importantă restaurare religioasă fondată pe regăsirea ocazională, în templu, a „cărții legii” (2Rg 22-23; cf. și Excursus 2). Mulți autori admit adevărul istoric al reformei religioase a lui Iosia, dar alții îi neagă ferm istoricitatea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
au schimbat. Din păcate nu avem multe documente cu privire la acest aspect și există doar speculații divergente între specialiști. În anul 539 î.C. trupele persane ale lui Cirus intră în Babilon și pun capăt dominației babiloniene. Cirus este descris de Biblie ca un eliberator trimis de Dumnezeu să restaureze cultul legitim ce exista în precedență. Recent, această viziune ideală despre suveranul persan ca susținător al cultelor locale a fost însă pusă la îndoială, iar astăzi este considerată o consecință a operei
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Ps 47,6-9: „Dumnezeu se înalță în strigăte de bucurie, Domnul se înalță în sunete de trâmbiță. [...] Dumnezeu stăpânește peste popoare, Dumnezeu stă pe tronul său cel sfânt”. Puternicul caracter teritorial și regal al zeului suprem Yhwh se exprimă în Biblie și prin limbajul figurat tipic zeului furtunii, stăpân al fenomenelor atmosferice, și prin imagini ce amintesc de zei precum fenician Baal sau cel sirian Hadad. De fapt, citind unele imnuri din Cartea Psalmilor, limbajul utilizat ne trimite imediat la descrierea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în templu era garanția stabilității, a protecției și a favorului întregului popor. Sprijinul și protecția divină a credincioșilor săi se manifesta și în religiozitatea privată prin frecventele formule de binecuvântare adresate lui Yhwh. Zeița Așera Termenul ebraic ’ăšêrâ apare în Biblie de patruzeci de ori. El poate indica numele propriu al zeiței Așera sau, în același timp, un obiect din lemn, un stâlp, considerat probabil sacru, uneori în formă de pom șlefuit cu decorații care simboliza această divinitate în locurile unde
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în culturile siro-palestiniene în epoca Bronzului Târziu (secolele al XVI-lea - al XII-lea î.C.) și în timpul mileniului I î.C. În timpul regatelor lui Israel și Iuda, cultul lui Baal a fost deosebit de înfloritor în unele cetăți-stat feniciene. În Biblia ebraică acest nume divin este prezent ca element teoforic în unele toponime, precum Baal-Gad (Ios 11,17) sau Baal-Perazim (2Sam 5,20) și în diferite nume de persoane, ca de exemplu, Iș-Baal (1Sam 14,49) sau Merib-Baal (2Sam 9,6
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Baal în onomastica israelită e confirmată arheologic în ostracele din Samaria din secolul al VIII-lea î.C., unde elementul teoforic Ba’al apare în cinci nume de persoane, iar elementul teofor Yhwh în nouă (Tigay, 1986, pp. 65-66). În Biblie, numele divin ca atare apare prevalent la singular, dar uneori și la plural, iar expresia „Baalii”, în general, îi indică pe toți zeii străini, de multe ori cu sens peiorativ (Jud 2,11 ș.u.; 1Sam 7,4). Povestirile biblice
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
2,11 ș.u.; 1Sam 7,4). Povestirile biblice ne relatează că, în regatul Israel, cultul lui Baal și-a avut momentul de glorie în secolele al IX-lea și al VIII-lea î.C. Cultul lui Baal reprezintă pentru Biblie cea mai gravă amenințare a religiei yahwiste și, în unele cicluri de povestiri scrise cu gust narativ remarcabil, ea descrie lupta dusă împotriva lor de profeții lui Yhwh. De fapt, în aceste secole sunt datate începuturile atât ale tradițiilor narative
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
anti-Baal și răspund mai degradă criteriilor teologice decât intereselor istorice, probabil, ele reflectă un context istoric real, deoarece zeul Baal este descris în conformitate cu ceea ce putem afla în izvoarele extra-biblice din aceeași perioadă. În linii mari, zeul Baal este caracterizat de Biblie prin atributele uzuale ale zeului furtunii pe care le găsim la Baal din Ugarit și la Baal-Shamen din Fenicia. Chiar și orientarea Regatului lui Iuda spre cultura feniciană este probată arheologic, deoarece capitala Samaria, chiar în secolele al IX-lea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
datorită limitelor acestei cărți, mă voi mărgini la această listă concisă. Studiile despre geneza monoteismului ebraic au fost foarte populare în secolul al XIX-lea, drept consecință a dezvoltării teoriilor evoluționiste și a afirmării tezelor criticii literare aplicate Pentateuhului și Bibliei în general. Reluând pe scurt istoria studiilor cu privire la acest fenomen (cf. Gnuse, 1997, pp. 62-128; Stolz, 1996, pp. 4-12), la început s-a afirmat opoziția dintre cei care teoretizau dezvoltarea monoteismului după modelul evoluționist (politeismul înțeles ca primul pas spre
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
frecvent condamnată, chiar dacă adesea acest cult este asociat cu adorarea lui Yhwh, și prezența în unele nume de persoană a elementelor teofore, precum „aurora” (šḥr) și „lumina” (nwr), sunt alte dovezi ale cultelor astrale. Capitolul 4 Cultul După cum ne informează Biblia și arheologia, vechii evrei ofereau sacrificii Dumnezeului lor în sanctuarele din Iuda și Israel. Pentru a avea o imagine directă despre cult în perioada regatelor lui Israel și Iuda, nu e suficientă mărturia legislației cultuale din cărțile biblice ale Pentateuhului
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
să construiască un palat regal și un templu atât de măreț precum îl descrie povestirea biblică din 1Reg 6-7 (Lehmann, 2003). Chiar dacă nu este atestat de săpăturile arheologice, templul lui Solomon din Ierusalim este descris de mai multe ori în Biblie (1Reg 6-7; cf. Ez 40-43). Aceste descrieri pot fi cu greu considerate o memorie directă a construirii templului în secolul al X-lea î.C., deoarece provin de la povestiri compuse câteva secole după aceea. Chiar dacă nu putem exclude a priori
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
al edomiților -, analiza ceramicii a arătat că o parte din ea provenea din regiunea iudaică Beerșeba. Atribuirea acestui sit doar culturii edomite ar trebui, prin urmare, să fie specificată mai bine (cf. Oggiano, 2005, pp. 176-178). În afară de temple și sanctuare, Biblia menționează frecvent și bămâ, cuvânt tradus uzual cu „loc înalt” sau „înălțime”, chiar dacă etimologia și semnificația exactă a termenului ebraic rămân discutabile. Tradițional, urmând doar textul biblic, se credea că „locurile înalte” erau înălțimi naturale sau artificiale, înzestrate cu o
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
credea că „locurile înalte” erau înălțimi naturale sau artificiale, înzestrate cu o sacralitate particulară a spațiului și pe care se desfășurau diferite activități de cult considerate de origine antică („cananeană”) și de natură idolatrică. Între acțiunile de cult care, conform Bibliei, aveau loc pe aceste înălțimi putem nota sacrificiile de pe altare, venerarea stelelor sau asherah, ofertele de tămâie. În ultimele decenii, această viziune a fost de mai multe ori criticată, fie datorită etimologiei dubioase, fie datorită polemicii tendențioase a povestirii biblice
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
locale, în vederea obținerii ocrotirii și binecuvântării. Și altarul „sub cerul liber” ar putea fi o caracteristică a bămâ. E posibil, deși unii cercetători nu sunt convinși de aceasta, că și suveranul intervenea în construirea de bămâ, după cum pare să confirme Biblia și inscripția moabiteană a regelui Meșa: „Și eu am făcut această bămâ pentru (zeul) Chemoș la Qerico” (KAI 181, linia 3). Realitatea concretă a cultului pe „înălțimi” rămâne, în orice caz, speculativă, deoarece termenul bămâ a suferit o dezvoltare în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
diferite inscripții din Orientul Apropiat, se afirmă că regele - conform poruncii divine primite - se va angaja să construiască templul ca „locuință veșnică” a divinității. Teologia a templului închipuit ca locuință a zeului în mijlocul poporului său este confirmată nu doar în Biblia ebraică (Dt 12,11; 14,23; 1Reg 8,13; 2Cr 6,1-2; Is 8,18), ci și de unele inscripții regale feniciene și arameene, precum inscripția regelui Așmunazor din Sidon din secolul al V-lea î.C.: „[Eu și mama
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
probabilitate mai mare la epoca antică, va trebui, înainte de toate, să excludem legislația cultuală din perioada postexilică și, ca atare, toate referințele cultuale din Pentateuh. Cele mai relevante obiecte utilizate în actul de cult atestate și de arheologie, și de Biblie, sunt desigur altarele (mizbēaḥ), deasupra cărora credincioșii prezentau divinității ofertele lor, în cele mai multe cazuri arzându-le (cf. infra, pp. 74-75). Arheologia a scos la iveală diferite altare din calcar - întregi sau fragmentare - la Tel Arad, Beerșeba, Dan, Meghido, Ghezer, Lachiș
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
reprezentându-i pe credincioși înaintea divinității. Modul nostru de a înțelege rolul preotului provine în special din cultura latină și, prin ea, din funcțiunile cultului și caracterul reprezentativ pe care unele texte biblice îl atribuie preotului (kōhēn). Totuși, atât mărturia Bibliei despre atribuțiile kōhēn-lui, cât și experiența creștină, nu corespund integral activității de cult practicate concret în Iuda și Israel înainte de exilul babilonian, adică în perioada monarhiei, deoarece acestea sunt mărturii ale unei realități ce trebuie datată într-o perioadă istorică
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
omul lui Dumnezeu” (1Sam 2,27; 1Rg 13,1 ș.u.), rō’eh (lit. „văzător”) și ḥōzeh (lit. „văzător”), acesta din urmă, de proveniență aramaică, fiind un termen asociat, în primul rând, cu viziunea profetică. Acest termen se găsește în Biblie ca sinonim clar al lui năbî’ (2Sam 24,11; 2Rg 17,13: „Yhwh a dat mărturie împotriva lui Israel și împotriva lui Iuda prin toți profeții lui și prin toți văzătorii lui”). În finalul observațiilor lexicale, este interesant de notat
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Hazrak [...] și Baal-Șemim (mi-a vorbit) prin văzători și mesageri și Baal-Șemim (mi-a spus): «Nu te teme, pentru că eu te-am pus rege»” (Stela lui Zakkur, izvorul A, liniile 3-4 și 12-13; cf. KAI 202). În mod asemănător, și Biblia justifică printr-un profet desemnarea divină (Yhwh) a unora dintre regii din Iuda (1Sam 10,1; 16,12-13; 1Rg 1,32-40; 2Rg 9,1 ș.u., până la textul tardiv, Neh 6,6-7). Aceste texte, redactate probabil într-un moment în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
laḥaš) în lista persoanelor de vază din Iuda care vor fi înlăturate de Yhwh; în schimb, Ier 27,9 îi pune la un loc pe profeți, ghicitori, visători, magi și vrăjitori ca specialiști care proclamă oracolele divine. În ciuda acestui fapt, Biblia critică, deseori, foarte polemic divinația comparând practicile divinatorii cu cele mai necuviincioase forme de idolatrie păgână (Dt 18,9-11; 2Rg 17,17). Nu e însă niciun dubiu că această aspră polemică, tipică scrierilor deuteronomiste, trădează chiar practica efectivă a divinației
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
rândul său îl „întreba” pe Dumnezeu, cu privire la ele. Prin semne pe care divinatorul le interpreta, divinitatea „răspundea” printr-un oracol ce putea fi favorabil sau defavorabil, adică oferind un răspuns pozitiv sau negativ cererii. Spre deosebire de ceea ce găsim în culturile învecinate, Biblia aduce puține exemple concrete despre modul de desfășurare al practicilor mantice, limitându-se - după cum am afirmat mai sus - să le combată. Un exemplu biblic de procedeu mantic este consultarea divinatorie prin ēfōd atribuită lui David în 1Sam 23,9-12 unde
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Un sector special al divinației era necromanția, ce însemna, în sens strict, consultarea morților (nekrós în greacă înseamnă „mort”), cu scopul de a obține de la ei informații ascunse utile cunoașterii viitorului sau voinței divine. Practica necromanției este energic combătută de Biblie (Lev 19,31; 20,6; Dt 18,11), dar tocmai din acest motiv este verosimilă prezența acestei practici (cf. 1Sam 28) după principiul logic conform căruia interdicțiile apar în mod normal atunci când se răspândește un comportament nedorit. Necromanția pleacă de la
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]