KorAP: Find »[drukola/base=blând & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...324 325 326 ...417 >

10,418 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

a crede... — Adică vă gândiți că veți trăi mai inteligent decât toată lumea? — Da, uneori așa mi s-a părut. — Și vi se mai pare? — Și... mi se mai pare, răspunse prințul continuând s-o privească pe Aglaia cu același zâmbet blând și chiar sfios, însă imediat izbucni iarăși în râs și o privi cu veselie. Câtă modestie! spuse Aglaia, aproape iritată. — Iar dumneavoastră sunteți foarte curajoasă, râdeți, însă pe mine povestirea lui m-a impresionat atât de mult, încât pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cerșind pe drum, toată murdară și zdrențuită, cu pantofii scâlciați: mersese pe jos, dormise pe câmp și răcise foarte tare; picioarele îi erau numai răni, mâinile, umflate și crăpate. De fapt, nici înainte nu fusese frumoasă; doar ochii îi avea blânzi, buni, nevinovați. Era îngrozitor de tăcută. Odată, înainte de întâmplarea cu comis-voiajorul, pe când lucra ceva, a început brusc să cânte și mi-aduc aminte că toți s-au mirat și au început să râdă: „Marie cântă! Cum? Marie cântă!“ și ea s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dădea aproape deloc de mâncare. Trebuia să-și țină des în apă caldă picioarele bolnave; Marie o spăla în fiecare zi pe picioare și o îngrijea; maică-sa accepta tăcută aceste servicii și nu i-a spus măcar o vorbă blândă. Marie îndura totul și eu, mai târziu, după ce am făcut cunoștință cu ea, am remarcat că și ea încuviința această atitudine, că se considera ea însăși ultima lepădătură. După ce baba n-a mai putut să se ridice deloc din pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ironie satisfăcută și triumfătoare. Dar în cele din urmă am renunțat s-o mai frecventez, pentru că nu vreau să încurajez această căsătorie indecentă. Ați văzut, ați fost martor astăzi: am făcut tot ce putea face un tată, dar un tată blând și îngăduitor; acum, însă, pe scenă își va face apariția un altfel de tată și atunci o să vedem noi care pe care: bătrânul soldat merituos va zădărnici intriga sau camelia nerușinată va intra într-o familie de cea mai bună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-ți în fire, domnule Ferdâșcenko! interveni generalul. — Asta-i, de îndată ce s-a trecut la fapte, vi s-a făcut rușine să povestiți, așa că vreți să-l trageți după dumneavoastră și pe prinț, mai ales că e o persoană atât de blândă, spuse răspicat Daria Alexeevna. — Ferdâșcenko, ori povestești, ori taci și nu mai vorbi în numele altuia. Ne faci să ne pierdem răbdarea, spuse tăios și cu ciudă Nastasia Filippovna. — Imediat, Nastasia Filippovna; însă dacă prințul a recunoscut, pentru că eu susțin că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să mi se năzară anumite lucruri. Eu, frățioare Parfion, mă simt aproape ca acum cinci ani în urmă, când încă îmi mai veneau crizele. Asta-i, poate că ți s-o fi năzărit; eu unul nu știu... îngăimă Parfion. Zâmbetul blând de pe față nu-i stătea bine în acest moment, de parcă s-ar fi spart ceva în acest zâmbet și Parfion, oricât se străduia, nu era în stare să lipească la loc cioburile. — Ce-ai de gând, pleci iar în străinătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ivan Feodorovici, cu judecata și verdictele tale; nu grobian, nu grosolan ca tine, Ivan Feodorovici... Imediat, Ivan Feodorovici scăpa cu fuga, iar Lizaveta Prokofievna se potolea după răbufnirea ei. Firește, în seara aceleiași zile, inevitabil, devenea neobișnuit de atentă, calmă, blândă și respectuoasă cu Ivan Feodorovici, cu „grobianul ei grosolan“, cu bunul și simpaticul, iubitul ei Ivan Feodorovici, pentru că l-a iubit toată viața și chiar fusese îndrăgostită de Ivan Feodorovici al ei, lucru pe care îl știa foarte bine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înalt grad... nu vrea să se culce! Șampanie a băut, câteva înghițituri, doar câteva, n-are să-i facă rău... Apropiați-vă, prințe, și decideți! Toți v-au așteptat, toți n-au așteptat decât fericita dumneavoastră inteligență... Prințul remarcă privirea drăguță, blândă a Verei Lebedeva, care se grăbea să ajungă și ea la el prin mulțime. Înaintea tuturor, îi întinse ei mâna; fata se îmbujoră de plăcere și îi ură „viață fericită începând cu această zi“. Apoi o zbughi la bucătărie; acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
schimba și, poate, se vor ușura. Iar i-am făcut observația, râzând, că vorbește ca un materialist. El mi-a răspuns, cu zâmbetul lui obișnuit, că întotdeauna a fost materialist. Întrucât nu minte niciodată, cuvintele lui înseamnă ceva. Are zâmbetul blând; acum l-am cercetat mai atent. Nu știu dacă acum îl iubesc sau nu; acum n-am timp să-mi bat capul cu asta. Ura mea pentru el, care ține de cinci luni, trebuie să remarc acest lucru, a început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu ține să fie un Rotschild și nu își propune un asemenea scop. „Dacă ești cămătar, atunci fii până la capăt, stoarce-i pe oameni, bate monedă din ei, fii tare de fire, fii rege al iudeilor!“ Ptițân era modest și blând; zâmbea doar, însă odată a găsit cu cale să aibă o explicație serioasă cu Ganea, ceea ce a și făcut chiar cu oarecare demnitate. I-a demonstrat că nu face nimic necinstit și că degeaba acesta spune că-i jidan; că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din nou, ajunse în vârful picioarelor până în mijlocul camerei și iar începu să facă semne cu mâinile, arătând cum trebuie deschisă scrisoarea; însă nu avu curajul să-și rostească sfatul de-a dreptul, în vorbe; apoi ieși, zâmbind ușor și blând. Prințului îi fusese extrem de greu să asculte toate acestea. Din toate, ieșea în evidență un fapt important și extrem: că Aglaia era foarte alarmată, foarte nehotărâtă și foarte chinuită de ceva („de gelozie“, șopti prințul în sinea lui). Mai rezulta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
m-am certat cu ea pentru sistemul de educație, întrucât dacă-l ții numai în bătăi cu nuiaua pe un copil bolnav, asta-i... fiți și dumneavoastră de acord...“; mai pomeni că, dimpotrivă, verișoara mai tânără, Natalia Nikitișna, era foarte blândă cu bietul băiat... „Acum amândouă, dădu el lămuriri suplimentare, locuiesc în gubernia X. (nu știu numai dacă mai trăiesc), unde s-au ales de pe urma lui Pavlișcev cu o moșioară foarte, foarte bună. Mi se pare că Marfa Nikitișna voia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
orice ar ieși, rămâi totuși prietenul casei noastre: al meu, cel puțin. În tot cazul, de mine pot să răspund... La provocare răspunseră cu toții și confirmară sentimentele Lizavetei Prokofievna. Plecară, dar în această naivă grabă de a-i spune ceva blând și încurajator se ascundea multă cruzime, lucru de care generăleasa nu-și dăduse seama. În invitația de a veni „ca și altădată“ și în cuvintele „al meu, cel puțin“ se făcuse iarăși auzită un fel de prevestire. Prințul începu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mâinile, ca pe un prunc. Râdea când râdea ea și era gata să plângă drept răspuns la lacrimile ei. Nu spunea nimic, dar asculta încordat gânguritul ei întretăiat, exaltat și incoerent, din care nu înțelegea probabil nici o iotă, dar zâmbea blând și, de îndată ce i se părea că ea începe din nou să se întristeze sau să plângă, se apuca iarăși s-o mângâie pe creștet și să-și poarte cu gingășie palmele pe obrajii ei, potolind-o și dezmierdând-o ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la plimbare, la concerte; că zilnic umbla cu ea prin oraș în caleașca ei; că începea să-și facă griji în privința ei dacă nu o vedea măcar o oră (deci, după toate semnele, o iubea sincer); că o asculta zâmbind blând și sfios ceasuri întregi și că nu scotea decât arareori vreun cuvânt. Dar mai știm și că în aceste zile de câteva ori, chiar de multe ori, se dusese la Epancini, neascunzându-i acest lucru Nastasiei Filippovna, care mai că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

descurca din afacerea greco-turcească pe care-o luaseră asupră - și, au găsit cu cale a oferi principelui de Bismarck arbitrajul cestiunii; ministrul plenipotențiar al Germaniei, sosit la Constantinopol, a dat din nou curs negociațiunilor. Procederea a fost de astădată destul de blândă; nu s-a mai prezintat Porții o notă colectivă ca în afacerea Dulcigno, nici nu i s-a dat a înțelege că puterile sunt sătule de obiecțiuni și nu vor să mai auză nimic. Această precauțiune a fost necesară nu

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
Dar acei colonei sau generali de pe atunci înlăturaseră o piedecă din calea lui? El s-a folosit în adevăr de această înlăturare, dar n-a aprobat-o nicicând. Așadar nu credem că e loc de mirare daca în vremi mai blânde, dar totuși în momente în care țara are nevoie de reînviarea tuturor instinctelor ei morale, unii membri influenți, mai ales din cei bătrâni ai partidului conservator, deși au aclamat cu bucurie principiul regalității, au evitat totuși de-a se 'ntîlni

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
omenirea. Învățăturile lui Buddha, viața lui Socrat și principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului La-o-tse, deși asemănătoare cu învățămintele creștinismului, n-au avut atâta influență, n-au ridicat atâta pe om ca Evangelia, această simplă și populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă au fost străpunsă de cele mai mari dureri morale și fizice, și nu pentru el, pentru binele și mântuirea altora. Și un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
chiar daca n-ar gândi nimic, ba existența lor e cu atât mai vie și mai aparentă cu cât nu gândesc nimic și nu sunt nimic. Pe cât timp au diurne, lefuri, întreprinderi nici nu-i simți că sunt: vegetează liniștiți și blânzi. Din momentul în care nu le mai au își manifestă existența într-un mod zgomotos și foarte neplăcut. Dar de, bietul Descartes, om a fost și el și-o fi avut păcate pe cari cată să le spăsească după moarte

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
fățiș între interesele rusești și cele austriace din Orient, micile state din Orient nu pot ocupa o poziție neutrală, ci trebuie să se hotărască sau în dreapta sau în stînga: cine nu e pentru noi, e contra noastră. "Ellenoer " are cuvinte blânde, "Pesther Lloyd" vorbește serios, amenințător chiar - dar amândouă foile voiesc aceleași lucruri și pentru aceasta pare a fi venit contele Andrassy la Sinaia. Rezumând știrile aceste privitoare la cestiunea Dunării și la scopul vizitei contelui Andrassy la Sinaia, nu putem

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
de carantină și pușcărie, putregaie ne trebuie oare să deschidem dicționarul să căutăm altele? Când s-ar păstra cel puțin aparențele, când am vedea că oamenilor de cari vorbim le e rușine de ceea ce fac desigur că am fi mai blânzi, pentru că rușinea e un semn de posibilitate de îndreptare. Dar aceasta lipsește cu totul. Vedem dar că aci nu ajută alifia îndulcitoare a eufemismului, ci numai scalpelul chirurgului; de aceea tăiem în putrejunea bubei noastre naționale și voim ca protoplasma

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
următoarele: Era un timp pe când România a fost Eldorado al tuturor refugiaților și asupriților din toată lumea. A domnit aci o toleranță religioasă cât se poate de largă și nemărginită, traiul a fost patriarhal, toate trebuințele vieței ieftine ca nicăieri, poporul blând și fără egoism. De aceea au venit în țară lipovenii, bulgarii, grecii, ungurii și izraeliții, mai cu seamă după revoluțiunea din 1848. Astăzi lucrurile s-au schimbat. România, vrând să intre cu pași repezi în sânul statelor apusene, s-a

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
gândim, și nici putem gândi la ele. Dar gândim la emanciparea materială și morală a poporului românesc de pretutindenea și când conaționalii noștri de peste Carpați n-ar fi împiedecați, prin șicane politice ungurești proprii a irita o conștiință cât de blândă, de-a munci în liniște pentru ei, poate că cestiunea dunăreană nici ar exista. [5 noiembrie 1881] ["CESTIUNEA DUNĂRII... "] Cestiunea Dunării preocupă aproape esclusiv jurnalistica noastră, și nu fără cuvânt. Nu numai interesul practic al navigațiunii pe Dunăre e în

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
ca una sau alta să fie amerințate în coastă, nici prin urmare ca o altă înrîurire decât a sa să fie precumpănitoare în România. Dar această înrîurire poate să se exercite altfel decât într-un mod despotic. Ea poate fi blândă și chiar binefăcătoare, Se pare însă că, la București, nu se așteaptă nimeni la o asemenea înrîurire afară de câțiva oameni politici cari sunt acum la putere; apoi e sigur că vorbe ca cele rostite de d. Andrassy nu sunt de

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-i îngădui să fie cum sunt. Noi știm bine că trei zile ar fi de ajuns pentru a regula atât de definitiv cestiunea izraelită încît Alianța să nu mai aibă pentru cine interveni. Noi cunoaștem poporul. În aparență atât de blând și de guvernabil, are o margine blîndeța lui pe care e primejdios de-a o trece. [13 noiembrie 1881] ["DACĂ INIMA ADVERSARILOR NOȘTRI... Dacă inima adversarilor noștri ar fi atât de copilăroasă pe cât le e mintea n-am sta tocmai

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]