8,539 matches
-
vă spune ceva ? Rada se gândi câteva clipe, ca și cum ar fi răscolit, în grabă, prin niște sertare. — N-am auzit niciodată de el. — Zice că vă cunoaște... — Nu știu ce să spun, nu sunt o persoană așa de... Dumneavoastră cum vă explicați ? Ciudat, într-adevăr, nu era obișnuită să pună întrebări, mai ales într-un loc ca ăsta, cu atât mai puțin polițistul era deprins să răspundă. El își ridică, de aceea, sprânceana, dar zâmbi, totodată, semn că era mai degrabă amuzat decât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
altul. Trecu în spatele ei și o înconjură cu brațele, ea nu-și feri sânii mici, dar el își ridică mâna până la bărbie, pe care i-o îndreptă ușor spre stânga, apoi spre dreapta. — Nu vezi nimic deosebit, nu-i așa ? Ciudat cât de mulți oameni trăiesc în orașul ăsta și nu înțeleg... Ei bine, draga mea, strada asta e unică pentru că aici, în ultimii patruzeci de ani, nu s-a tăiat niciun castan ! — Patruzeci de ani ? De unde știi ? — Acum patruzeci de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt generații întregi care nici nu mai știu ce înseamnă casă la curte. Te-ai cățărat vreodată într-un copac ? — Nici măcar pe o motocicletă, râse ea. — Hai să te duc acasă. Fata ezită, făcându-și de lucru cu mâinile. — Ești ciudat. Bărbații îți cer tot felul de lucruri... Nu te-ar duce acasă din prima nici în ruptul capului. — Eu ți-am dat nume, spuse Tili. Trebuie să am grijă ca numele să ți se potrivească. — Nu mă cheamă Magdalena. — ăsta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să nu care cumva să-l ajungeți. Asta, mai târziu. — Doamne-ajută, suspină Jenică. — Chiar că ar fi interesant de știut ce zice Dumnezeu de chestia asta, spuse Maca, cu gândul la catapeteasma de pe care coborâse, cu capul în palmă. Ce ciudat ! își potrivi Jenică pasul după Tili. El de câte ori ne-o fi urmărit ? — Când eram puști ? — Da, pe vremea aia... Când mergeam la ștrand... și pălăvrăgeam vrute și nevrute... De câte ori ? — Tot timpul, ridică Tili din umeri, cu un aer firesc. Tot timpul... Îți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dată. — Și ? Ați bătut ? — Am bătut, dar n-a deschis nimeni... — Poate că înăuntru nu era nimeni, sugeră Jenică, încercând să țină conversația în cercul ei. — Atunci ușa de ce era descuiată ? întrebă străinul, mergând, răbdător, pe propriile urme. — Asta-i ciudat. De ce să fie ușa descuiată, când pare încuiată ? — Se mai întâmplă, spuse străinul, rostogolindu-și accentul care nu era al locului, dar nici nu părea din vreun alt loc anume. Asta e, în fond, alegerea fiecăruia. Bați o singură dată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca al vieților lipsite de speranță. Vocile de copii se auzeau tot mai depărtate, însoțite de zurgălăi. Dar e încă toamnă, se gândi Jenică. Ajunsese la nouăzeci și nouă. Mai avea o singură frunză și jocul se putea încheia. Ce ciudat totuși că frunzele adunate de pe jos și așezate, apoi, sub pași erau îngălbenite și roșii pe margine. Roșul lipsea de pe lozuri, ceea ce făcea ca, în jocul acesta, ceva să nu se potrivească. Îl stânjenea nepotrivirea, era în puterea lui s-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Jenică... — Și tu ce i-ai spus ? — L-am întrebat dacă a citit pancarta pe care Jenică și-o pusese deasupra capului. Aia cu ultima zi. — Și el ce-a zis ? — Că nu vede legătura. Dar că i se pare ciudat să dea din nou peste mine, tot la două zile. — Și tu ? — Că înainte, pe vremurile alelalte, când pancarta era în stradă, în văzul tuturor, însemna că lumea se sinucidea în fiecare zi și în masă. Acuma, de când suntem liberi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
auzit. Parada continuă. Expresia de pe fețele servitorilor mei îmi spune că asta e ceva obișnuit. Încerc să-mi ascund uimirea. După ce farfuriile sunt așezate, îmi flutur mâna. Servitorii se retrag și stau în picioare, în tăcere, lângă pereți. Mă simt ciudat să privesc masa asta monstruoasă. — Vă dorim poftă bună! cântă servitorii într-un singur glas. Îmi ridic bețișoarele. Nu încă, doamnă. An-te-hai se repede lângă mine. Eunucul face înconjurul mesei cu o pereche de bețișoare și o farfurioară. Ia câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fără să știe însă suferința mea. Identificându-mă cu eunucii, mă îngrijesc de rana din inima mea. Durerea eunucilor stă scrisă pe chipurile lor: au fost castrați și toată lumea le înțelege nenorocirea. Dar a mea e ascunsă. Mi se pare ciudat să fiu atinsă de atât de multe mâini. Oamenii ăștia mă imploră să nu mișc un deget: s-ar considera o insultă să fac ceva eu însămi. Apa e caldă și alinătoare. Mă întind în cadă, slujnicele se lasă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și tu, zice patroana, punând jos tava și perna. Nu pot să mă mișc. Ai face mai bine să înfrunți asta, zice patroana. Este o lume a bărbaților. Fetele se oferă să mă ajute să-mi scot hainele. Mă simt ciudat și corpul îmi e încordat. — Viitorul tău depinde de performanța ta. Vocea patroanei e plată, lipsită de emoție. Trebuie să-l faci pe bărbat să te considere magică, altfel nu te va mai chema. — Da, răspund eu cu voce slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se așază încetișor pe marginea patului și îmi face semn cu mâna să vin lângă el. Mă supun. Sunetele care vin din yoo-hoo-loos de afară sunt puternice, dar nu neplăcute. Lumina lunii aruncă pe podea umbra unei magnolii. Mă simt ciudat de liniștită. — Ce zici de o simplă conversație? mă întreabă el. Nu mă simt în stare să răspund, așa că păstrez tăcerea. — Nu mai ai nimic de spus? — Am spus totul, Majestatea Voastră. — Tu... zâmbești! — Sunteți jignit? — Nu. Îmi place. Zâmbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
căci de obicei își ascunde teama sub o mantie de aroganță și hotărâre. Când vine vorba să se împace cu pierderea, mintea lui Hsien Feng se ancorează în fatalism. Fratele său are însă o viziune mai optimistă. Mi se pare ciudat să petrec timp cu amândoi. Ca milioane de alte fete din China, am crescut auzind povești despre viața lor privată: încă dinainte ca Fann Sora cea Mare să îmi istorisească totul de-a fir a păr, știam în linii generale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ea să fi avut propriul ei copil. Toată lumea din Orașul Interzis, cu excepția împăratului, înțelege presiunea în care trăiește Nuharoo după atâția ani de căsătorie și fără nici un semn de fertilitate. Ca o astfel de presiune să ducă la un comportament ciudat în cazul unei femei fără copii e un lucru obișnuit. Obsesia pentru yoo-hoo-loos e o manifestare, a sări în fântâni o alta. În cazul lui Nuharoo, încă nu-mi dau seama care este intenția ei adevărată. Imediat după ce doctorul Sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
privește neliniștită. — Aș fi recunoscătoare pentru niște cuvinte de noroc, îi spune ea doamnei Yun. — Ați observat că prunii au înflorit? De parcă nici nu ar fi auzit-o pe Nuharoo, doamna Yun continuă: Azi-dimineață s-a întâmplat un lucru foarte ciudat la mine la palat. — Ce anume? întreabă celelalte doamne, întinzându-și gâturile spre doamna Yun ca niște gâște. — În colțul dormitorului meu, își coboară ea glasul, șoptind, am descoperit o ciupercă uriașă. Mare cât capul unui om! Văzând că și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nimeni care le-a dat. Yung Lu zâmbește și își strânge buzele. — Scuză-mă, n-am vrut să te întrerup. — A, nu, își cere el scuze. — Și ai obținut o funcție în urma examenului? — Nu, răspunde el. S-a întâmplat ceva ciudat. Oamenii îl bănuiau pe câștigător, un trântor bogat că a trișat și au dat vina pe corupția la nivel înalt. Cu ajutorul celorlalți studenți, am contestat Curtea și am cerut recalcularea notelor. Propunerea mea a fost respinsă, dar nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
dar împărtășirea durerii era tot ce puteam obține. Mă simțeam jignită că nu mi se dăduse șansa de a-mi exprima recunoștința și admirația față de el. La urma urmei, el îmi salvase viața. Uram răceala lui și mi se părea ciudat că își diminua atât de mult rolul în salvarea mea. Îmi spusese limpede că dacă în sacul de iută ar fi fost Nuharoo, el nu s-ar fi comportat în mod diferit. După promovarea sa mi-a dat înapoi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se sperie prea ușor și nu aș condamna-o dacă ar considera că Orașul Interzis este un loc groaznic pentru a crește copii. Pot doar să mă rog ca noua sarcină să-i ofere speranță. Astăzi, An-te-hai s-a purtat ciudat. A cărat cu el un sac mare de bumbac. Când l-am întrebat ce e înăuntru, mi-a răspuns că e paltonul său. Nu pot să înțeleg de ce a ținut să aducă un palton, când dintr-un capăt într-altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
vorba. Mă bucur atât de mult că m-ai sunat! Și de-abia aștept să aud și cel mai mărunt detaliu, dar acum ai de consumat o logodnă. Închide telefonul și du-te să-ți faci logodnicul fericit. Auzi, ce ciudat sună! „Logodnic“. —O, Avery vorbește la telefon cu cineva de la serviciu. Eu Îi tot zic să Închidă - spuse asta tare, ca să audă și el - dar el vorbește Întruna. Tu cum ți-ai petrecut seara? A, o altă seară glorioasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
să mă liniștească În timp ce-l așteptam pe Will să se Întoarcă acasă, pentru că nu-și dădea seama că de fapt eram total relaxată. Ultima oară când mă simțisem așa de zen cred că fusese la ashram. E doar un pic ciudat să n-ai habar ce faci acum. Aveam aceeași stare involuntară de calm sau paralizie. Deși știam că ar fi trebuit să mă isterizez, săptămâna trecută fusese excelentă. Intenționasem să spun tuturor că mi-am dat demisia, dar când venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
prima cină media la care mă târâse Will când aveam paisprezece ani și venisem În vizită din Poughkeepsie. Și În seara aia tot la Elaine fuseserăm, tot la o petrecere pentru o carte și Îl Întrebasem pe Simon: „Nu e ciudat că cineva ne pozează când mâncăm?“ El chicotise și continuase să-și mănânce salata. „Bineînțeles că nu, draga mea, tocmai de aceea ne aflăm cu toții aici. Dacă n-ar exista nici o fotografie În paginile rezervate petrecerilor, atunci a avut loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Solo. —Noroc! strigară ele În cor, ciocnind paharele. Era și timpul să scapi de coșmarul ăla, spuse Janie. Vika aprobă. Da, da, n-o să-i simți lipsa șefului tău, de asta sunt sigură? Întrebă ea cu accentul ei dulce, dar ciudat. Categoric nu, n-o să-mi fie dor de Aaron. Courtney Își turnă cel de-al doilea pahar În zece minute și spuse: Da, dar ce ne facem acum cu citatele zilei? Poate să ți le trimită cineva? La a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
până când am văzut că aveau cu toții căști minuscule, fără fir, În urechi. Pe atunci nu știam că peste doar câteva săptămâni aveam să mă simt complet goală - expusă! - fără un telefon lipit constant de față... dar În momentul acela părea ciudat. Fata dădu din cap cu gravitate de câteva ori și privi În direcția mea, bolborosind ceva indescifrabil. M-am uitat politicos În altă parte și am așteptat să mă observe cineva. Hei! Hei! Cum ziceai că te cheamă? am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
pentru cină și-un pahar de ceva. La Little Italy, cred. Ea oftă. —Ei, atunci ar trebui să plănuim ceva pentru peste două weekenduri, căci În următoarele două săptămâni mă duc la St. Louis cu treabă. Ești pe-aici? Era ciudat să-mi fac planuri cu alți oameni În afară de clubul meu literar, Will sau Penelope, dar serviciul Începuse deja să mi se infiltreze și În weekenduri. Mi-am verificat agenda, care se umplea rapid. Da, categoric. Doar că i-am promis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
găuri vizibile, rotunde În pielea albă și mă simțeam din ce În ce mai bine de fiecare care când auzeam cum sfâșie canapeaua. Dar nu pentru mult timp. Vocea din spatele meu era inconfundabilă și am simțit imediat cum mi se strânge stomacul. —Bette! Ce ciudat că ne Întâlnim aici! Abby se agăță de brațul meu, Împroșcând cu șampanie canapeaua. —Hei, Abby, am spus cât de sec am reușit, uitându-mă În jur după o cale de evadare Înainte să dau ochii cu ea. Deci tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
porția mea de dimineață de șuncă, ou și brânză - singurul meu capriciu era câte un Slim Jim din când În când - și deja Începea să mi se pară normal să mă terorizez În privința mâncării. Ceea ce făcea să pară și mai ciudat faptul că Penelope a comandat ce mâncam noi de obicei - o omletă din trei ouă cu brânză, cartofi cu ceapă, apoi un maldăr de clătite cu ciocolată și un pumn de unt topit. Își arcui sprâncenele când mă auzi comandând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]