9,163 matches
-
liniștită”. Mi-am cedat indemnizația de prorector unor studenți. Și, în sfârșit, a venit Reforma ! Sau vine... Pachetul de soluții de reformă a educației, propus de Comisia Prezidențială, stipula clar incompatibilitate între o funcție de conducere în universitate și calitatea de demnitar. Codul Ministerului renunța la prevedere. Am propus-o ca amendament, iar a doua zi am și trecut la “faptă”. Aștept varianta finală a Legii Educației Naționale ca pe o ultimă șansă a noastră de apropiere de standardele internaționale de calitate
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
a noastră de apropiere de standardele internaționale de calitate în învățământ. (septembrie 14, 2009) Reforma depolitizează învățământul Amendamentul nostru, sugerat de soluțiile legislative propuse de Pachetul Miclea, de declararea a incompatibilității între o funcție de conducere în universitate și calitatea de demnitar, a fost inclus printre cele 50 de amendamente acceptate pentru varianta finală a Legi educației naționale, pe care Guvernul și-o asumă astăzi. Din cele peste 1700 de amendamente propuse, amendamentul nostru a trecut și datorită faptului că depolitizarea învățământului
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
Rare sunt momentele de bucurie în viața unui parlamentar român ! Mai ales când este vorba despre reflectarea activităților noastre, multe, complexe și de cele mai multe ori necunoscute, în presa cea de toate zilele. O spun fără nici o ranchiună, dar cu tristețea demnitarului angajat în slujba binelui (fără ghilimelele între care a fost pusă această sintagmă aruncată injurios în dreapta și în stânga), a omului care a avut șansa să vadă din interior ce înseamnă viața de parlamentar, poate nedrept judecată și de mine până
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
de răspunsuri la simpla chemare de a vorbi despre politică și implicarea femeilor. Fac parte din generația “noului paradox” despre care vorbeam și anume al politicienilor care, fără să fi muncit într-un partid, ocupă o funcție importantă, cea de demnitar al statului român. Cu toate acestea, nu consider că mă reprezintă enunțul eminamente masculin “cu pluta au venit, cu pluta vor pleca”. Dimpotrivă, cred că acest nou val de politicieni români, “instalați” în mandate deloc confortabile, generația uninominalilor, constituie, de
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
nici cea mai vagă idee. Mai pe scurt, aveau intenția „să-l arate“. Totuși, serata fusese proiectată foarte simplu; erau așteptați numai „prietenii casei“, cât mai puțini. În afară de Belokonskaia, mai așteptau o doamnă, soția unui moșier care era și un demnitar important. Dintre cei tineri, contau aproape numai pe Evgheni Pavlovici, care trebuia să-și facă apariția ca însoțitor al doamnei Belokonskaia. De faptul că va veni Belokonskaia prințul aflase cu vreo trei zile înainte; despre serata propriu-zisă fusese prevenit doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sunt decât șlefuire, pentru care nici măcar nu au vreun merit, căci le-au fost transmise automat, prin naștere. Toate acestea prințul nici măcar nu voia să le bănuiască, fascinat fiind de încântarea primei impresii. Observa, de pildă, că acest bătrân, acest demnitar important, care, ca vârstă, i-ar fi putut fi bunic, chiar își întrerupe conversația ca să-l asculte pe el, un om atât de tânăr și lipsit de experiență, și nu doar îl ascultă, dar îi prețuiește pe față părerea, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu ei. Printre ei erau unii care se urau de-a dreptul unii pe alții; bătrâna Belokonskaia o „disprețuise“ toată viața pe soția lui „moșulică-demnitarul“, iar aceasta, la rândul ei, nu o iubea nici pe departe pe Lizaveta Prokofievna. Acest „demnitar“, care, cine știe de ce, îi protejase pe Epancini încă de pe când aceștia erau tineri și care acum ocupa locul cel mai de onoare, era, în ochii lui Ivan Feodorovici, o persoană atât de importantă, încât protejatul, în afară de venerație și spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cel mai admisibil), ba chiar veninos (dar și această calitate îl făcea plăcut), cu apucături de aristocrat englez și cu gusturi englezești (privitoare, de pildă, la rostbiful în sânge, la harnașament și la lachei etc.). Era la mare prietenie cu „demnitarul“, îl distra și, pe deasupra, cine știe de ce, Lizaveta Prokofievna nutrea ideea ciudată că acestui domn în vârstă (cam ușuratic și cam crai din fire) nu-i exclus să-i treacă deodată prin minte s-o fericească pe Alexandra, cerând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aceste subtilități. Nu bănuia, de pildă, că Epancinii, având de gând să facă un pas atât de important ca hotărârea privitoare la soarta fiicei lor, nici n-ar fi îndrăznit să nu-l arate pe el, prințul Lev Nikolaevici, bătrânului demnitar, protectorului recunoscut al familiei lor. Iar moșulică-demnitarul, deși, în ce-l privea, ar fi suportat cu un calm desăvârșit chiar și vestea celei mai mari nenorociri a Epancinilor, s-ar fi supărat negreșit dacă aceștia și-ar fi logodit fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vorbească întâmplător, tot răspunzând la o întrebare și, parcă, fără să aibă intenții deosebite... VIItc "VII" În timp ce o sorbea din ochi cu încântare pe Aglaia, care conversa veselă cu prințul N. și Evgheni Pavlovici, bătrânul moșier-angloman, care îl întreținea pe „demnitar“ într-un colț povestindu-i ceva cu însuflețire, rosti deodată numele lui Nikolai Andreevici Pavlișcev. Prințul întoarse repede capul în direcția lor și începu să asculte. Era vorba despre rânduielile actuale și despre niște dezordini în privința unor moșii din gubernia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fierbinte și mai sentimentală, poate chiar față de Ivan Petrovici, dacă nu cumva față de toți musafirii în general. Prea îl „apucaseră bucuriile“. În sfârșit, Ivan Petrovici începu să-l privească cu și mai multă atenție; tot foarte atent îl studia și „demnitarul“. Belokonskaia îi aruncă prințului o ocheadă mânioasă și își strânse buzele. Prințul N., Evgheni Pavlovici, prințul Ș., domnișoarele, toți întrerupseseră conversația și ascultau. Aglaia părea speriată, iar Lizaveta Prokofievna intrase pur și simplu în panică. Ciudate ființe mai erau ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a treia pauză. Și... și... e chiar o plăcere să văd din partea dumneavoastră.... — Nu cumva cu acest Pavlișcev s-a întâmplat o istorie... ciudată... cu abatele... cu abatele... am uitat cu care abate, dar toată lumea povestea ceva pe atunci, rosti „demnitarul“, parcă aducându-și aminte de ceva. — Cu abatele Gouraud, iezuitul, preciză Ivan Petrovici. Da, rogu-vă, așa-s oamenii noștri cei mai admirabili și mai demni! Căci era totuși om de viță veche, cu avere, șambelan și dacă ar... fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acesta nu este un material... pentru viitor, pentru speranțe? Oare asemenea oameni sunt în stare să nu înțeleagă și să rămână în urma vremurilor? — Vă rog încă o dată, dragul meu, calmați-vă, vorbim despre toate altădată, și eu cu plăcere... spuse „demnitarul“ cu un zâmbet ironic. Ivan Petrovici plesni din buze și se răsuci pe scaunul său; Ivan Feodorovici începu să se agite; generalul-șef discuta cu consoarta demnitarului, nemaiacordându-i prințului nici un pic de atenție; dar consoarta demnitarului trăgea mereu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dragul meu, calmați-vă, vorbim despre toate altădată, și eu cu plăcere... spuse „demnitarul“ cu un zâmbet ironic. Ivan Petrovici plesni din buze și se răsuci pe scaunul său; Ivan Feodorovici începu să se agite; generalul-șef discuta cu consoarta demnitarului, nemaiacordându-i prințului nici un pic de atenție; dar consoarta demnitarului trăgea mereu cu urechea și se tot uita cu coada ochiului. — Nu, e mai bine să vorbesc! continuă prințul cu un nou avânt febril, adresându-i-se bătrânelului cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu plăcere... spuse „demnitarul“ cu un zâmbet ironic. Ivan Petrovici plesni din buze și se răsuci pe scaunul său; Ivan Feodorovici începu să se agite; generalul-șef discuta cu consoarta demnitarului, nemaiacordându-i prințului nici un pic de atenție; dar consoarta demnitarului trăgea mereu cu urechea și se tot uita cu coada ochiului. — Nu, e mai bine să vorbesc! continuă prințul cu un nou avânt febril, adresându-i-se bătrânelului cu un fel de încredere deosebită și chiar confidențial. Ieri Aglaia Ivanovna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum a doua și a treia zi, toți o luară puțin în nume de rău; Ivan Petrovici chiar se supără, dar nu prea tare. Generalul, șeful ierarhic al lui Ivan Feodorovici, fu câtva timp rece cu subalternul său. „Protectorul“ familiei, demnitarul, îngăimă și el ceva din partea lui, drept povață, cu acest prilej exprimându-se măgulitor că se interesează foarte, foarte mult de soarta Aglaiei. Într-adevăr, era un om de o oarecare bunătate sufletească; dar printre motivele curiozității sale față de prinț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui. Se zicea că ar fi așteptat dinadins sindrofia dată de părinții logodnicei, prilej cu care fusese prezentat mai multor persoane foarte importante, profitând de moment ca să-și exprime pe față, în prezența tuturor, mentalitatea, să le vorbească urât acelor demnitari respectabili, să renunțe la logodnică în mod public și cât se poate de jignitor și, împotrivindu-se slugilor care îl dădeau afară, reușise să spargă o splendidă vază chinezească. La toate acestea se mai adăuga, sub forma unui detaliu caracteristic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și prevedea o serie de drepturi pentru deținători, printre care scutirea de impozit pe cap de locuitor și cea de pedepsele corporale. 6. Aluzie la deviza de pe blazonul lui Alexei Andreevici Arakceev (1769-1834), prieten al țarului Alexandr I și înalt demnitar, care și-a căpătat o tristă faimă prin cruzimea și prostia sa; Alexandr Pușkin i-a dedicat o epigramă foarte caustică. 7. Reforma justiției a avut loc în Rusia în anul 1864; vechiul sistem judiciar, care-i trata pe inculpați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de Tăcu către tovarășul Iliescu, devenit președintele republicii România, au rămas fără ecou, până și În ceea ce privește oferirea unei locuințe fostului deținut și dizident politic de la Iași, probează, Încă o dată că, chiar dacă ar fi fost tovarăși de luptă pe aceeasi baricada, demnitarul n-a știut să-și ajute niciodată tovărășii, excepție făcând cazul revoluționarului Dan Iosif și a camarilei republicane... Înseamnă că pentru a doua oară În viață Alexandru Tăcu a greșit identitatea ,,izbăvitorului”. Toate insistențele mele de a găsi măcar un
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
al Bârladului lui Cezar Ivănescu, acesta e Alexandru Tacu-Zeletin. Poezia lui e un album cu imagini de epocă, Îmbălsămate În vinuri rafinate (de Cotnari, de Bohotin, de Huși...). Scriitura alertă, fantezista, parodica, topârceniană. Mai lipsesc doar lăutarii și caleștile poetului demnitar Costache Conachi, spre a stârni, pe ulițele târgului, deopotrivă, admirația cititoarelor și praful (colbul) metafizic al podețelor de lemn domnesc: ,,Noaptea-și duce umbră la Ciric pe jos/ Tot mai sunt prin Cucu străzi patriarhale/ Pe sub dealul Bucium tandru și
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
o familie sau, mai exact, un ,,neam” (În Înțelesul originar al termenului) pot ivi pe ,,cel Înzestrat”. În cazul familiei Tăcu, lucrurile stau altfel: arborele a rodit din plin poeți (C.D. Zeletin, Sergiu Adam), oameni de știință (George Emil Palade), demnitari (Costică Filipescu), muzicieni și pictori (Radu Postăvaru, Gheorghe Spiridon, Nicolae Ciochina, Nicolae Brăescu). Iar dacă C.D. Zeletin are, În primul rând, faima traducătorului, poezia a Înflorit pe ,,ramurile” familiei Tăcu: Alexandru, Alexandru Malin și, după cât se pare, Alină. Tatăl, Alexandru
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
cu care, În Împrejurări diferite, a luptat cot la cot, și-au zâmbit În speranța, dar i-au Întors spatele. Ori s-au făcut că nu-l Înțeleg. Cine se mai ocupă astăzi să descifreze gândul cugetătorilor, al poeților? Câți demnitari, ridicați pe ruinele luptei din tinerețe până la bătrânețe a lui Tăcu n-au intrat În salita cu șase mese și optsprezece scaune, În bar „La matale”, barul intelectualilor Iașilor, să servească o bere, În tovărășia lui Tăcu, care, de multe
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
uniformă, vor purta uniformă albă, de mică ținută. Cei care nu au chiar așa de mult dreptul, vor purta ținută de dimineață. Toți domnii indieni care nu îmbracă ținută de dimineață vor purta pantofii din piele. Pantofi negri obișnuiți. În timp ce demnitarii fac o mișcare ca de dans, încercând să coboare în ordinea corectă pe treptele înguste ale platformei elefant, sir Wyndham încearcă să le citească pe chipuri. Să fie un gest deliberat? Își bat joc de el prin pantofii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
scaunului. De la galeria de sus simte ochii femeilor palatului ațintiți asupra lui. Femei invizibile, din spatele paravanelor sculptate, de marmură. Ocazional, mai vede câte o umbră acolo sus, prinde un susur sau o șoaptă abia auzită. Rând pe rând, sunt prezentați demnitarii locali. Trezorierul, membrii militari și legali ai Consiliului Statului, Trezorierul Casei și Comisarul pentru Lucrările publice. Sir Wyndham întinde mâna și le întoarce salutul, un adaab, făcând mâinile căuș și ridicându-le la frunte. Lângă el, nababul îmbrățișează, dă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
unduind peste timp. Cu cele două telegrame în față, ea descoperi că nu-i mai era teamă și-i spuse lui Andrew ce credea, expunându-i totul cu calm, ca pe un covor roșu întins pe trepte pentru vizita unui demnitar. Era uluit. Îi spuse că fusese sedusă de Satan. Nu mai erau soț și soție. În acea după-amiază, cără cărămizile în curte și cu mânecile suflecate ridică acel zid. Când sosise, Bobby nu înțelesese rostul construcției care avea atâta putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]