9,120 matches
-
și de farse, alternând însă buna dispoziție și expansivitatea cu închideri în sine și cu stări de ursuzlâc, acestea nedurând totuși mult. Dominante în comportarea lui Velea, în acei ani în care abia ieșeam din adolescență, erau bonomia, maliția bonomă, ironia lipsită de răutate și mai ales autoironia. Cultiva despre sine cu mare vervă o imagine a deprecierii scandaloase, a unei rebutări din pornire care-i pecetluise viața. Nu știu cât adevăr era în ce spunea că i se povestise despre ivirea sa
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
fără cravată, dacă-l vizitai la vilă te conducea, când plecai, până la treptele de la intrare. Amănunte, știu, dar exprimau un stil. Moldovean de obârșie, epicureu, profesorul Vicol era și un om de spirit. Gusta vorba de duh, gluma subțire, cultiva ironia și autoironia. În sala cantinei de la Cumpătul rămăseserăm odată numai noi, după prânz, să ne bem cafelele, când am intrat pe ușă două superbe tinere în căutarea cuiva care nu eram nici eu, nici profesorul Vicol. Înalte, suple, blonde, cu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de sturzi "un mănunchi de sturzi vânați la Sant'Andrea" pentru a-i mulțumi lui Giuliano pentru ajutorul sau în eliberarea din închisoare a lui Machiavelli în martie 151340. Anterior, Villari a considerat că aceasta informatie trebuie privită că o ironie venită din partea lui Machiavelli scriind: "acum nimeni nu ar trebui să creadă că în realitate, Machiavelli ar fi trimis cu adevărat în dar sturzi lui Giuliano de' Medici"41. De curând, Hugo Jaeckel a avansat ipoteza că sonetul I tordi
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
primele înregistrări ale istoriei umane, inclusiv narațiunea biblică, au fost inventate pentru a servi intereselor umane. Într-adevăr, Diodor lasă deschisă posibilitatea că toate mărturiile istoriei timpurii a omului să fi fost, la urma urmei, doar ficțiuni. Așa cum scrie cu ironie, "este evident că istoricii sunt, sub aspect de clasă, o apariție destul de recenta în viață omenirii" (1933, p. 33: 1.9.2). Un scriitor renascentist care l-a asociat pe Diodor cu controversele contemporane despre eternitatea lumii este Niccolò Machiavelli
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
îi învață atât de puțin să deslușească sensurile ideatice ale operelor de artă, în schimb atât de mult să urmărerască laturile tehnice ale exprimării artistice. Ștefan Ion Ghilimescu este un critic cu mult bun simț, cu o doză de insinuată ironie, ce înțelege că demersul exegetic azi trebuie să se apropie de percepția și simțirea unui public căruia, vorba unui protagonist al dezbaterii din revista Dilema de acum vreo zece ani, Eminescu nu-i spune nimic. Este erezia împotriva căreia se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o deformare a realității în conștiința autoiluzionată, instaurarea unui paradis personal în mijlocul infernului". Apoi, Odin și poetul în care "textul propune o refracție în mitologie a lumii reale, prin oglinda mării". Etc. Unul din canoanele refracției este considerat a fi ironia, urmărită în poeme ca Dumnezeu și om, unde "poetul oferă imaginea unei lumi desacralizate, în care ritualul in-formării e golit se sensul mistic. El nu mai funcționează ca gest de aducere în prezent a mitului sacru, ci ca gest într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
se atașează "o natură de adaos", arta poetică transformându-se "într-o fabulă a tejghelei dintr-un bazar oriental". Pentru Eminescu, zice Călin Teutișan, "ideea de discurs poetic" este văzută ca "obiect de negoț" și "vine, firesc, din propensiunea către ironie și ludic". Un amplu capitol este consacrat universurilor descentrate, "Lumea pierdută". Aici se vorbește despre "fascinația oglinzii negre" în care "spații ale imaginarului sunt echivalente, ca funcționare, fenomenului astronomic al găurii negre", dând "expresie tulburătoare" magiei negre a absorției. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ilustrată prin poemul Gemenii, unde Brigbel "se divide în două, devenind umbra umbrei sale, iar cele două entități ectoplas matice se luptă între ele pe viață și pe moarte". Discursul exegetic, urmărind imagologia oglinzii în creația eminesciană, se oprește asupra ironiei ca mască strategică, pentru ca în capitolul Universuri recentrate Lumea regăsită să detalieze reflexia, "icoana" din oglindă, "cântarea" oglindită, oglinda onirică, iar în capitolul Universuri recentrate Lumea reinterpretată să vorbească despre osmoza figurilor, cronotop și motive etc. În secțiunea Omul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și Mihai Eminescu, editorul situându-se "cu probitate profesională în tabăra adversă celor care îl consideră pe Maiorescu drept păianjenul infam care a orchestrat cabala care ar fi făcut din poet "cel dintâi deținut politic român"" criticul atrăgând atenția, cu ironie și chiar sarcasm că, la drept vorbind, primul deținut politic, cu adevărat, a fost "Petrache Cercel (care, de fapt, nu e totuna cu Petrache de la Maglavit), urmat de beizadeaua Dimitrache, căruia îi mai zicea și Cantemir, urmat și el de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
monologul romantic eminescian este dramatic, iar ființa care-l exprimă are conștiința celorlalte instanțe enunțătoare" și îl găsim "în primul rând în poezia cosmică și mitologică, dar și în poezia iubirii". În fine, în capitolul Imaginar și fantascientate, exegetul urmărește "ironia romantică" din poezia lui Eminescu, un bun exemplu, pentru ilustrarea acestei atitudini, aflând-o în Cugetările Sărmanului Dionis. Și de data aceasta predominante sunt observațiile stilistice ("cuvintele sunt desemnări și reprezentări, nuclee ce leagă, după un cod, realul și imaginarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cercetători. Demersul este unul analitic și explicativ, mereu dispus la diagnosticări concluzive, autorul aplecându-se asupra câtorva texte pe care le consideră reprezentative pentru diversele aspete de utilizare a recuzitei comicului. Așa, în Cu gânduri și cu imagini, vorbește despre ironie, autoironie și despre un destin ironic, pentru ca în sonetul Albumul să desfolieze "veșmintele satirice" ale acestuia (metafora ironică, batjocoritoare,"răutăcioasă desfătare"); În Glossă, analizează ironia și adevărul paradoxului ("Comedia aceasta cu măști care se schimbă /.../ spectacolul absurd al agitației lumii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aspete de utilizare a recuzitei comicului. Așa, în Cu gânduri și cu imagini, vorbește despre ironie, autoironie și despre un destin ironic, pentru ca în sonetul Albumul să desfolieze "veșmintele satirice" ale acestuia (metafora ironică, batjocoritoare,"răutăcioasă desfătare"); În Glossă, analizează ironia și adevărul paradoxului ("Comedia aceasta cu măști care se schimbă /.../ spectacolul absurd al agitației lumii care trece"), și comicul metafizic ("satira aceasta fără obiect e absorbită de ironia totală, al cărei obiect e omul, condiția sa ontologică, universul în întregime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
veșmintele satirice" ale acestuia (metafora ironică, batjocoritoare,"răutăcioasă desfătare"); În Glossă, analizează ironia și adevărul paradoxului ("Comedia aceasta cu măști care se schimbă /.../ spectacolul absurd al agitației lumii care trece"), și comicul metafizic ("satira aceasta fără obiect e absorbită de ironia totală, al cărei obiect e omul, condiția sa ontologică, universul în întregime"), ironia satirică în Mureșanu, grotescul în Demonism ("grotesc cosmic"). Etc. Într-un alt capitol, de dimensiuni ample, se stăruie asupra Funcțiilor comicului în proza eminesciană. Un prim text
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și adevărul paradoxului ("Comedia aceasta cu măști care se schimbă /.../ spectacolul absurd al agitației lumii care trece"), și comicul metafizic ("satira aceasta fără obiect e absorbită de ironia totală, al cărei obiect e omul, condiția sa ontologică, universul în întregime"), ironia satirică în Mureșanu, grotescul în Demonism ("grotesc cosmic"). Etc. Într-un alt capitol, de dimensiuni ample, se stăruie asupra Funcțiilor comicului în proza eminesciană. Un prim text este Contra-pagină, care îi permite autorului a discuta despre "dimensiunea ludică", despre "ambiguitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în Mureșanu, grotescul în Demonism ("grotesc cosmic"). Etc. Într-un alt capitol, de dimensiuni ample, se stăruie asupra Funcțiilor comicului în proza eminesciană. Un prim text este Contra-pagină, care îi permite autorului a discuta despre "dimensiunea ludică", despre "ambiguitate și ironie" manifestate în plan stilistic, text în care descifrează un program, denunțat de poet în felul său, neacademic. "Amatorii de exotism spune Sebastian Drăgulănescu lectorii fascinați de prestigiul străinătății/ stranietății sunt puși pe fugă. Registrul ceremonios ("am avut onoarea") este spulberat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
altceva decât o demitizare. Subliniem această transformare, întrucât ea funcționează constant în opera lui Eminescu". Se oprește apoi și asupra nuvelei Sărmanul Dionis în care surprinde combinații ale procedeelor comice, "umorul și invectiva", apoi în Avatarii faraonului Tlá identifică o "ironie filosofică", iar în pasajul comediei doctorilor, din același text, identifică "o pagină de teatru absurd". Aur, mărire și amor, a cărei acțiune este plasată într-o epocă mai recentă, are "un aer de comedie mondenă, frivolă, sentimentală și destul de excentrică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Drăgulănescu e de părere că "atitudinea cinică în scrisul eminescian" a produs cel mai adesea o confuzie de ordin artistic/retoric între "ironizat și ironist". În privința publicisticii eminesciene, consideră că se impune faptul că "adevărul" e un "motor intern al ironiei"; când publicistul afirmă că "ținta ironiei sale nu o constituie "onorabilii confrați" de la "Românul"", îi avertizează pe cititori care "cred astfel", asupra faptului că "trăind în lumea adevărurilor generale și deopotrivă atent la principii și la greșelile de gramatică, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cinică în scrisul eminescian" a produs cel mai adesea o confuzie de ordin artistic/retoric între "ironizat și ironist". În privința publicisticii eminesciene, consideră că se impune faptul că "adevărul" e un "motor intern al ironiei"; când publicistul afirmă că "ținta ironiei sale nu o constituie "onorabilii confrați" de la "Românul"", îi avertizează pe cititori care "cred astfel", asupra faptului că "trăind în lumea adevărurilor generale și deopotrivă atent la principii și la greșelile de gramatică, pentru el adversarii politici nu sunt decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
din La moartea lui Neamțu, Andrei Mureșanu, Povestea magului călător în stele, Icoană și privaz etc., pentru a ajunge la ideea că "scrisul ca o activitate oarecare, reprezentând un nivel inferior al creativității, se află înscris și în perspectiva unei ironii mai blânde, implicând accente autoironice ("În caietul cronologic scriam stihuri..." Criticilor mei). Privit în contextul operei eminesciene, "desemnând actul lecturii, termenul a citi participă la "construirea" (sugerarea) atmosferei în care se desfășoară lectura, precum și a atitudinii/perspectivei din care este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
al capacităților acestora de exprimare. Nu mai puțin supuse regulilor retoricii sunt articolele doctrinare aici analiza se face pe Icoane vechi și icoane nouă, în care "polemica împotriva liberalilor capătă accente dionisiace, ținând de hybris". Sunt urmărite, deci, strategiile satirice ironia, caricatura, șarja, agresiunea verbală ș.a. pentru a concluziona: "Valoarea satirei eminesciene rezidă în această forță demonică a deformării, într-o viziune personală, mutând accentul de la individual la universal, înfățișându-și epoca în culorile Apocalipsului. Patosul viziunii eminesciene care nu cunoaște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cu CSM Oradea și câtă dreptate a avut! De altfel, el, împreună cu cealaltă extremă, Florin Dospinescu, au fost actorii principali ai victoriei băcăuane de la Târgu Jiu. O victorie meritată, de altfel, chiar dacă finalul a fost unul dramatic, ai noștri câștigând, ironia sorții, la același scor cu care oltenii învinseseră în primăvară la Bacău. Știința a condus mai tot timpul, a avut 9-6, apoi 14-12 la pauză, având un moment mai delicat când, la 19-16 pentru băcăuani, s-au ratat trei atacuri
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
de o manieră categorică și entuziasmantă derby-ul Diviziei A1 la volei feminin, în fața liderului neînvins, Tomis Constanța. Elevele lui Florin Grapă au făcut un meci aproape perfect, anihilând cu brio principala gură de tun a adversarelor, Ioana Nemțanu, jucătoare adusă, ironia sorții, de la Rote Raben Vilsbiburg. Primul set a început sub semnul echilibrului, până la 7-7, după care constănțencele s-au desprins la 13-17. Băcăuanele au revenit spectaculos și au câștigat în prelungiri primul set, după un blocaj letal executat de Raluca
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
plângarniț, un fabricant de rime sunătoare. Jos Lamartine! Aceeași soartă a avut Voltaire, un aristocrat cinic care s-a lingușit pe lângă Frederic cel Mare. Ce-a rămas din scrierele lui? La Pucelle d'Orléans110, nu-i așa? întrebă Pogor cu ironie. Nu mai vorbesc de Corneille, Racine, Boileau, Schiller, Milton și alții, care au fost respinși cu dispreț. Asupra lui Victor Hugo s-a mai stat puțin la gând, însă la urmă a fost și el aruncat la coș. Dar atâta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
echivoce. Cei mai meșteri în istorisirea anecdotelor corozive erau Creangă, Ianov și binenutritul Caraiani, cum îl numeam noi în "Junimea". Dar cine poate spune verva, spiritul, voia bună, aș zice entuziasmul, care însuflețeau serbărele "Junimei" și în același timp, șăgile, ironiile fine, înțepăturile cu noimă, care, ca și paharele pline, se ciocneau și scânteiau; însă toate aceste erau ieșite din inimă curată și fără pic de răutate. De aceea nimene nu le lua în nume de rău. Mult timp, aș putè
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ce văd pe fila scrisă?... O, amice,-o să te miri!... E un cântec nebunatic, îngânare de amor, Un vers rătăcit în lume, un suspin, un strop de dor Izvorât din a mea pană acum douăzeci de ani. Ce amară ironie, când văd perii mei balani! Douăzeci de ani de-atuncea... s-a topit un trai de om! Unde-i vesela verdeață de pe-al vieței mele pom?... Îmi aduc ș-acum aminte de-acea vârstă fără preț, Când prin ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]