9,417 matches
-
odată maestrului Bach, cu al său "Clavecinul bine temperat" pentru sugestia titlului). 2005 Leul în toamnă... Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate! Cam așa gândeam când, sosit la București, pășeam pe ușa Ministerului Afacerilor Externe. Aveam de rezolvat câteva probleme mărunte, în mare parte administrativ-contabile, de ambasador ieșit la pensie. (Primisem la Montevideo decizia de pensionare "cu data de 31 martie 2005".) Pe culoare, figuri necunoscute, tineri și tinere îmbrăcați ca pentru discotecă, mestecând gumă, râzând și vorbind în gura mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mai bună, ci doar să ne trezească la Însăși viața pe care o trăim“. Influența lui Cage a fost enormă asupra generației tinere din anii ’70-’80 și a inspirat nenumărate experimente care au redus treptat arta la cele mai mărunte gesturi, glorificând până la urmă comportamentul banal de fiecare zi. Inevitabil, acesta a devenit curentul la modă, numit minimalism, cu impulsul spre reductiv. One-man show-urile câștigau popularitate În dans, muzică, până și În teatru. La modă era acum „expresia personală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În rusă, care nici măcar nu mi se adresează și atât de banală, Încât nici nu-mi vine să ofer o mostră, de teamă ca platitudinea pe care vreau s-o evoc să nu fie viciată de vreo semnificație cât de măruntă. Acest fenomen stupid pare a fi pandantul auditiv al anumitor viziuni premergătoare somnului, pe care de asemenea le cunosc bine. Mă refer nu la imaginea mentală luminoasă (ca, de exemplu, chipul unui părinte drag, decedat demult) invocată printr-un efort
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
copaci, până să descoperi și să extragi cu grijă din pământ ceva cu adevărat frumos, cum ar fi o familie de pui de edulis cu capișoane sau acea varietate de scaeber asemănătoare cu marmura. În după-amiezile Înnorate, singură În ploaia măruntă, cu un coș pe braț (pătat cu albastru pe dinăuntru de cineva care pusese afine În el), mama pornea Într-un lung tur de cules ciuperci. Spre ora cinei, putea fi văzută ieșind din adâncurile nebuloase ale unei alei din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cuvinte mâzgălite pe spatele scrisorii mele: „bucovinensis Hormuzaki“. Cât l-am urât pe Hormuzaki! Și cât de jignit m-am simțit când am găsit, Într-una din lucrurile ulterioare ale lui Kuznețov, o referire grosolană la „școlarii care tot botează mărunte vietăți ale nimfei Poplar!“. Neintimidat totuși de eșecul cu populi, „am descoperit“ În anul următor un nou „fluture“. În vara aceea, adunasem multe exemplare pentru colecție, În nopți fără lună, Într-o poieniță din parc, așternând un cearșaf peste iarbă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un cinéma cufundat În beznă de lângă Cazino (aflat, desigur, dincolo de limitele admise). Am stat acolo, ținându-ne de mână peste câinele care din când În când Își zornăia clopoțeii În poala Colettei și am vizionat o luptă de tauri smucită, măruntă ca o burniță, dar extrem de palpitantă, de la San Sebastián. Ultima imagine mă arată pe mine purtat de Linderovski de-a lungul promenadei. Picioarele lui lungi se deplasează cu un soi de vioiciune de rău augur și Îi văd mușchii fălcii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
senine când luminile rampei se vor aprinde și pentru Sandu. Au trecut ani mulți, am făcut timide tentative de reînviere a lui "Io Ștefan" chiar după Revoluție. Se pare că în marșul grăbit spre a deveni "europeni", trecutul nostru e mărunt, desuet: "trecutul istoric nu se mai poartă, nu interesează". Suntem europeni! Ne globalizăm! Ne mondializăm! Uniunea spiritului european nu înseamnă uniformizare, pierderea identității naționale, dimpotrivă, păstrarea specificului, a originalității, a trecutului fiecărui popor: unitatea în diversitate. În decursul celor vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tâlc în nebunia lui... În veacu' nost' hain, trebuie să fii nebun sau să faci pe nebunu' ca să poți striga un adevăr fără să-ți pierzi capu'. Mă ia cu amețeală, bădiță, mi-i că mă pierd, îngână Gheorghiță clănțănind mărunt, înfrigurat, chircit de durere. Șăzi ghinișor Gheorghiță, îl încurajează Toader. Iaca, pe mine mă ia cu fierbințeală... Nu ni se trage nouă din atâtica.... Vină să te-ncălzesc... Îl strânge în brațe ca pe un copil. Toader prinde a doini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la cornele plugului". E de neînțeles. Cum a fost posibil aceasta? N-ai fost la Vaslui să-i vezi! Într-adevăr, e un miracol. Don Paul mi-a povestit că toți se întrebau plini de uimire de unde a răsărit acest mărunt principe moldav, acest "Miracoloso voywodae Stephano?" De unde a răsărit această "Miracoloso țărișoară, Moldaviae", de care nimeni nu știa nimic o căutau pe harta Europei și n-o găseau , dar care, totuși, a făptuit minunea de a face de petrecanie prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Măria ta porți încă o coroană cu vulturi mari. O "Împărăție", spune el mai încetișor, care, din păcate, nu mai este... Trufia-i ca râia aceea câinească de care nu scapi cu orice ai unge-o. Cine-s eu?! Un mărunt voievod al unui popor de ciobani... Anevoie-i a înțelege rosturile țării, pentru cineva care... Maria, chinuită, strigă isteric aproape: Măreața Principesă a "Împărăției ce nu mai este" l-a luat de soț "pe umilul voievod al unei umile țărișoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
voia să scadă. Acu se răcise de tot... "Tata căluțu!" Nu mai suportă ochișorii albaștri... Sărutarea din urmă îi rămăsese pe buze , rece... Nu mai suportă... * În lumina oarbă a culoarului luminat de o feștilă, merge pipăind zidul, cu pași mărunți târșind cu stângul rămas mereu în urmă, gârbovit, copleșit de oboseală și durere. * În paraclis, un sobor de călugări cu lumânări aprinse, prohodesc: "Acolo unde nu este întristare, nici suspin..." Plutea un fum cu aromă de smirnă și tămâie. Privirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a îmbrobodit Mateiaș Rex, spune Șendrea. Crezi? Crezi că Papa nu știe cine dă cu gura și cine dă cu spada? Mie-mi trimite binecuvântări apostolice și pe Mateiaș îl poleiește cu aur... Cine-i "acel Stephan al Moldovei"? Un mărunt voievod al unei minuscule țărișoare... Și, pe deasupra, "uno mizerabile schismatico pravoslavnico" am zis bine? Ce câștig pot să aduc Sfintei biserici apostolice? Pe când "Carissimul filio nostrum Matias Rex"... Taler cu două fețe "Sfântul" aista... Ne duce cu șosele și momele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și Chilia, e primul pas... Va urma altul... Și altul... Cu turcii în coaste, la Cetatea Albă, la Chilia, nu vom avea zi bună de la Dumnezeu. Va fi "Calul troian" în cetate... Într-o bună zi, ne vom trezi un mărunt pașalâc în Marea Împărăție Otomană... Adio Moldovă! Adio libertate! Vom intra în zodia hangerului: "Dar al-Islam". O noapte neagră se va lăsa peste țara noastră... Vor trece zeci de ani, un veac, poate veacuri de subjugare. Dar Domnul?... Oastea?... Cetățile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vindecă, spune Stanciu. Am nădăjduit că vechea ură s-a stins. Și-apoi aveam tractate, jurăminte, aurul Papii, primejdia comună... Dar... să mă lase de tot singur... Singur! Mateiaș aista n-a înțeles că aicea nu e vorba de o măruntă răfuială între două țări. E în joc "Creștinătatea"! spune cu un zâmbet ironic. Suntem doar ,,Oștenii lui Hristos"! hohotește el batjocoritor. Că mult îi arde lui Mateiaș de război, de "Creștinătate"... E obosit, ca mirele după nuntă în luna de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță capul, își freacă ochii cârpiți, roșii de nesomn și oboseală, clipește des; îl usturau de parcă ar avea nisip sub pleoape. Ai auzit Negrilă? Unii mai cred în Vodă Ștefan... Tu... tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trec nădușelile, le șterge cu palma. Ștefan picotește cu capul proptit în pumn: Rău faci! Eu nu mai prea cred... A cam scrântit-o Vodă aista... Negrilă hâhâie ca de o glumă bună, dar nu-și poate stăpâni un clănțănit mărunt... Ce-i tremuriciul aista? A dat cataroaia peste tine, Negrilă? Negrilă hâhâie cam șoldiu: Fri... friguri de baltă, Doamne... Zdrumică coajă de salcie! Sa... salcie? bolborosește Negrilă scăldat în sudori. Salcie, Negrilă... E bună de friguri... De... de la Lipnic mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
odihna". Aș veni... Dar... dar pe ei... pe ei, cui îi las?... Și eu am Crucea mea... Golgota mea... Și vreau să merg până la capăt... Dacă Tu te-ai jertfit mântuind o omenire, cu atât mai ușor îi e unui mărunt voievod să-și mântuiască țara... Ce crezi, Iisuse? S-or găsi vreo două sute să-l urmeze pe Ștefan Vodă? Și o sută ar fi bine... Nu! Nu!... Ajunge! Mai bine singur!... Singur împotriva unei Împărății!... Zidirea să dăinuiască, spune visător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
niciodată nu m-am temut de ceea ce trebuia să mă tem, de ceea ce se temeau ceilalți, mai degrabă dintr-un fel de inconștiență decât din cine știe ce curaj; și, mai probabil, pentru că spaimele obștești găseau locul ocupat de puzderia unor spaime mărunte și personale, care mă invadau în permanență și care mă acaparau în întregime; mi-era frică să mă dau pe gheață în prezența altora, de fapt de prezența altora mai ales, de simplul contact cu o persoană necunoscută, adultă sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
noastră locuință bucureșteană de pe Florilor, mergeam spre parcul Libertății; deocamdată grupul nostru se află încă pe bulevardul Mărășești și înaintează cu o încetineală de neînchipuit; nicicând în viața mea, cred, nici înainte, nici după, nu am mers cu asemenea pași mărunți, „de furnică”, de parcă ne-am fi jucat de-a plimbarea (poate tocmai acest amănunt mi-a conservat anume acest „tablou”), o procesiune de liliputani, în care ritmul deloc convenabil unui tânăr de 19 ani - cât aveam eu în 1956 - îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mea timiditate mi-a făcut-o vreodată a fost aceea de a mă transforma într-un mic... securist. Și asta tocmai în vara care a urmat excluderii mele din UTM și din facultate, când eram mai inocent, o proaspătă și măruntă victimă a represiunii! Vara aceea, pot spune, mi-am petrecut-o plantat într-o stație de tramvai, de unde aveam o excelentă perspectivă - și deci posibilitatea optimă de a o „supraveghea” - asupra unei case de pe bulevardul Mărășești, așezată pe colț, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la cinema cu plăcerea cu care merge un copil. Am uitat filmul pe care l-am văzut atunci. Țin minte doar „filmul” drumului - scurt de altfel - de la cinematograf până acasă. O țineam de braț, potrivindu-mi pașii după pașii ei mărunți. Purta niște pantofi comozi, care de mult ce-i folosise se lărgiseră și-i cam ieșeau din picioare, într-un chip caraghios și simpatic. Șleamp, șleamp. Micuță, energică, de o veselie mocnită, plină de bunătate. Ceva foarte puternic ne unea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Pe atunci, când aveam de scris o cronică sau un articol, mă mai sculam dis-de-dimineață, pe la ora cinci sau chiar patru și mai foloseam creionul chimic ascuțit la vârf ca un ac cu care așterneam pe hârtie litere atât de mărunte în rânduri atât de strânse încât dintr-o pagină de-a mea dactilografele scoteau, prin dictare firește, căci singure nu s-ar fi descurcat niciodată în acele texte pentru furnici, 6-7 pagini „de mașină”. Bizara mea grafie îi uimea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fac economie de hârtie, care pe atunci, de altfel, se găsea din belșug și era ieftină. Jalnică explicație, nemeritând nici cea mai mică atenție. În schimb, cu mult umor, un prieten din acea vreme a observat că, în ciuda caracterului foarte mărunt, scrisul meu e cam... lăbărțat. Îmi recomanda să-l mai comprim! În dimineața aceea lucram la o cronică despre o carte de versuri a lui Marin Sorescu (cred că era vorba de volumul Tinerețea lui Don Quijote). Ceva-ceva scrisesem deja (cam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
apoi în volumul meu de debut, Interpretări critice (1970), și care i-a plăcut primului meu redactor de carte, Dumitru Țepeneag. Pe atunci, scriam - după cum l-am informat pe cititor (v. mai sus) - cu un creion chimic extrem de ascuțit, foarte mărunt, într-atât încât, dintr-o jumătate de coală de text „ieșeau”, cu citate cu tot, vreo patru pagini dactilografiate. Din această serie de manuscrise, în momentul de față nu s-a mai păstrat decât foarte puțin; mai târziu am trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de coală de text „ieșeau”, cu citate cu tot, vreo patru pagini dactilografiate. Din această serie de manuscrise, în momentul de față nu s-a mai păstrat decât foarte puțin; mai târziu am trecut la pix, continuând să scriu foarte mărunt, totuși nu atât de mărunt ca înainte, când foloseam imposibilul creion chimic. Cred că tocmai această grafie stranie, „anormală” a trezit interesul lui Urmuz, drept care a dispus sustragerea prețiosului - pentru mine - manuscris. * Întâlnindu-mă cu autorul despre care tocmai scrisesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]