14,286 matches
-
colocvii și simpozioane la care asistau domnul Piaget și soția sa ne-au Îndepărtat unii de alții pînă În ziua aceea de iarnă, cam douăzeci de ani mai tîrziu, cînd am zărit pe o stradă din Geneva Înalta siluetă un pic gîrbovită a lui Jean Piaget care, dus pe gînduri, Își Împingea În față bicicleta, avînd pe cap o beretă bine trasă peste părul alb, bogat. Prima mea mișcare a fost să dau fuga spre el, să-l ajung din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
aceste pagini decît ieri seară. Ar fi trebuit să mă lase indiferent, numai că ele au avut puterea de a mă tulbura peste măsură. De ce a scris: „S-a Întîmplat la fel ca pentru Avraam“? Dacă ar fi avut un pic de tact, ar fi scris: „S-a Întîmplat la fel ca pentru Isaac“. (Isaac e fiul lui Avraam: cu riscul să par didactic, semnalez acest lucru tinerelor generații.) E totuși de necrezut că tata a putut să găsească cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
unei adorabile roșcovane. Nu e Într-adevăr fermecător? Și nu era oare un bun procedeu de a-i pregăti pe elevi să abordeze mai tîrziu rațiunea după Kant? Datorită tinerilor preoți de la Colegiul Saint-Marc, am Început să mă deblochez un pic. Aveam mai degrabă complici decît judecători. Ciclul studiilor mele secundare avea să se Încheie Într-un mod de toată frumusețea, cu orele numite de „Poezie“ și de „Retorică“. Am devenit responsabil cu biblioteca din colegiu și am recomandat celor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
puritatea pentru ca tu să o ocrotești pe Maryse și să mă luminezi cum să mă port cu ea“. O să am destul timp să mă masturbez mai tîrziu. Mi-o Închipuiam pe Maryse, o vedeam alături de mine, cu picioarele ei un pic prea scurte, cu buzele ei roșii ca În tabloul lui Modigliani, cu zîmbetul ei, umerii și sînii ei. La sfîrșitul lunii august, a venit să ne spună la revedere. Se Întorcea la Toulon și nici măcar nu mă prevenise! Toată lumea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
marele meu succes! Lungit pe divan, de fiecare dată cînd anunțam că o visasem pe Tina și că aveam să-mi reîncep povestea logodnei, efectul era garantat: parcă eram Gilbert Bécaud anunțînd că o să cînte Pianistul din Varșovia! Încă un pic și Zscharnack Începea să aplaude. Îl auzeam În spatele meu Împăturindu-și ziarele și reaprinzîndu-și țigara de foi. Avea o adevărată slăbiciune pentru cele petrecute În ziua căsătoriei, dar avea și simțul suspansului și, ca unui copil, Îi plăcea să Încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
vinzi timpul cu reducere de preț? Nu-l disprețui. E o marfă prețioasă. Să continuăm. În seara proiecției, părinții Anei Augustina reuniseră la ei acasă toată floarea comunității braziliene din Bruxelles. Pentru cei optsprezece ani ai unicei lor fiice - un pic mai vîrstnică decît mine, se născuse cînd eu fusesem conceput! - se hotărîseră să facă optsprezece serbări În optsprezece seri consecutive. (Zscharnack: „Teribil de incestuos, dar să trecem mai departe!“) Puneam piciorul Într-un univers neverosimil, cel al bogătașilor sud-americani. Posedau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Întors fără probleme acasă, prin strada Rivoli și trecînd peste Pont-Neuf. A doua zi dimineața, m-am sculat cu mult Înaintea Tinei, am pregătit micul-dejun și m-am dus pe jos la dr. Zscharnack: am mers pînă la el fără pic de angoasă. Locuia mai jos de strada Senei, la cinci sute de metri În linie dreaptă de la mine de acasă (consultasem planul Parisului, unde un centimetru reprezenta o sută de metri). Ce urma să-i povestesc? CÎnd am sunat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cap ca niște telescoape și cu organe fosforescente care-mi permit să-mi reperez prada. Nu vă puteți imagina numărul de pești luminiscenți care circulă În apele adînci. N-aș zice că e chiar ca pe Broadway, dar, cu un pic de deprindere, ajungi pînă la urmă să vezi limpede. În lumina confuză a trecutului meu, izbutesc să deslușesc crevete cu picioare lungi, mai curînd simpatice - desigur, colegele mele de clasă - și pești-securi, pești-panglici, animale extrem de vorace spre care Înaintez cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cuprins de vervă. O să ne numim Torti și Colis, sau mai bine Torti și Colet! Tu Îți vei face intrarea cărînd un colet mare și mă vei Întreba: „Domnul Torti?“. Iar eu răspund: „A, colet!“. Dacă mai ne jucăm un pic cu intonația, o să meargă. Mai lucrăm un pic. Ce zici? Mă gîndisem deja În mașină la un cu totul alt nume pentru noi doi, dar nu Îndrăznisem să i-l spun. Era un nume care ar fi fost prea sentimental
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Colis, sau mai bine Torti și Colet! Tu Îți vei face intrarea cărînd un colet mare și mă vei Întreba: „Domnul Torti?“. Iar eu răspund: „A, colet!“. Dacă mai ne jucăm un pic cu intonația, o să meargă. Mai lucrăm un pic. Ce zici? Mă gîndisem deja În mașină la un cu totul alt nume pentru noi doi, dar nu Îndrăznisem să i-l spun. Era un nume care ar fi fost prea sentimental, iar un bun clovn nu trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mai departe de copiii săi. Cunoașteți la fel ca mine drama: moartea tatălui. Țineți minte că există două aspecte, voi Îl trăiți pe al vostru, iar eu Îl trăiesc pe al meu“. Mai bine ar fi răspuns: „Revizuiește-ți un pic cunoștințele de istoria artei. Degeaba ai citit Corespondența lui Cézanne și Jurnalul lui Klee, dacă poți spune o asemenea scorneală“. Mi se pare foarte trist acest pasaj, la fel ca Întreaga carte Copilăria copiilor mei. Autorul nu suportă faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
a fiecăreia din frazele mele? În cursul celor patru ani care au urmat, am devenit tatăl a două fete. Zoé a fost prima. Tata mi-a scris: „Din ceea ce mi-ai spus la telefon, am Înțeles că ești fericit, un pic zăpăcit de revelația aceasta, dar fericit că ești tată. Este esențialul. Să vezi născîndu-se carne din carnea ta e o taină teribilă și minunată. O asemenea naștere ne face să ne naștem iarăși și noi. Îți urez ca bucuria din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În perioada asta. Abia și-a revenit după suferințele provocate de gută. I s-a spus să nu mai fumeze. L-am implorat să consulte un alt cardiolog. Nu face nimic ca să-și Îngrijească inima. Se mulțumește să bea un pic de whisky În fiecare seară, strîmbîndu-se. — Bea whisky? Dar el n-a băut În viața lui! Un păhărel de whisky În fiecare seară. Se pare că face bine la inimă. Ar trebui să-i scrii. N-are decît să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și am fi vorbit despre filmele care apăruseră sau despre cartea pe care Malraux o scrisese de curînd despre Picasso. În ziua În care murise, avea o Întîlnire importantă la Aix și, pentru că nu dormise Îndeajuns, se mai Întinsese un pic pe divanul din salon, rugînd-o pe mama să-l trezească cel mai tîrziu la amiază, ca să aibă timp să se radă și să se Îmbrace. Oare de cît timp e nevoie ca să ne dăm seama că cineva care pare profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
aceste schimbări, aceste adevăruri dintotdeauna?... Tineretul din ziua de azi... să-i vezi cum umblă pe stradă... cum se îmbracă și cum se comportă... chiar și fetele... ies pe stradă cu buricul gol și înzorzonate ca vitrinele... nu mai au pic de bun simț... iar băieții, niște golani, niște derbedei... să nu cumva să le ieși în cale... Chiar așa o fi, în ziua de azi?... Așa o fi... Tinerii nu mai au respect... E chiar mai mult decît probabil că
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
adevăr... Acum, dacă tot ne-am prezentat ca personaje, să trecem la altceva. * Elevii din ziua de azi... E dezastru în școlile din ziua de azi. După ce că se îmbracă ostentativ și cu îndrăzneală mai ales fetele - și nu mai au pic de bun simț la ore - mai ales băieții - vin cu telefoanele mobile la școală, nuși mai fac temele și înfruntă profesorii după cum au ei chef... Elevii în prezent nu mai respectă școala. Nici noi n-am respectat școala la vremea
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
fii monoton mai bine să porți blazon... Decît să fii anost, nene, mai bine să-ți crească pene!... Decît să dai chibritu-n patru mai bine tencuiești palatu’!... Decît să îngheți, dragă lele, mai bine aprinzi surcele! Mai bine zîmbești un pic, mai bine decît nimic! Poate o să și-nțelegi dacă nu le tot alegi nod de papură și linte cine știe și pretinde! Măi da’ mam cam săturat de-atîta analizat! Acum care ce mai vrea de la identitatea mea? Eu mi-s
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
întunericul scărilor. Se uită în jur și găsi mânerul soneriei. Nu veni niciun sunet de răspuns. Umplu tăcerea cu îndoieli. Avea acum întrebări pentru sine. Cum de s-a lăsat condus de ofițerii de cavalerie? Observă că nu a fost pic de logică sau consistență în comportamentul său. Faptul deopotrivă îl irita și îi dădea ceva satisfacție fiindcă era încă în stare să se analizeze cu obiectivitate. Dacă se va dovedi că acesta este locul, atunci poate se va dovedi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Pervoiedov picură o cantitate mică de granule sticloase verzi deschis în centrul unui filtru de hârtie. Ținu filtrul deasupra eprubetei și îl lovi ușor până ce una din granule căzu înăuntru. Așteptă ca aceasta să se dizolve și apoi adăugă câțiva picuri de soluție de potasiu. Amestecă conținutul cu un băț de sticlă, provocându-i cu privirea pe martorii oficiali. ă Hai să vedem, dacă și mort, mai are talent de ventriloc. Desfăcu capacul ultimei sticle în care strecură vârful unei pipete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fi timpul să plecați? ă Mai am o singură întrebare și o cerere. Anna Alexandrovna, aveți vreo idee cum a ajuns Boria în posesia a șase mii de ruble? ă Boria? Eu nu... Ochii săi erau confuzi. Nu mai avea pic de culoare în obraji. Nu am nicio idee, adăugă ea fără convingere, coborându-și privirea. ă În mod sigur i-a furat. Pur și simplu, spuse Osip Maximovici, încercând să o încurajeze pe Anna Alexandrovna din priviri. Porfiri nu făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Se uită plină de curiozitate la „bietul om“. Dan Zachary era un bărbat corpolent și insipid, În jur de patruzeci de ani. Era Însoțit de o femeie la fel de corpolentă și insipidă, Îmbrăcată Într-un costum care atârna pe ea fără pic de grație și care părea să spună limpede că nu e din Manhattan. Ambii păreau mândri, dar contrastul cu mulțimea stilată era evident. Dan Zachary se apropie de un mic podium pe care Roger Îl improvizase În loft-ul său și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care am hotărât ca toată viața să fac filme despre nedreptățile sociale. — Interesant. Unde ai crescut? — În statul New York, În partea de nord. Cu unchiul meu. Deși practic sunt o imigrantă, nu mă simt deloc așa. Oricum, vorbești engleza fără pic de accent iranian. — Da, dar vorbesc farsi cu un puternic accent american. Nu mi s-a permis niciodată să mă Întorc În Iran. Oricum nu mai am pe nimeni acolo. Pentru mine Iranul Înseamnă doar niște amintiri Încețoșate și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mai vrei să fii iubitul meu? După atâta timp? Îl ironiză. — Cu o femeie atât de frumoasă, de sexy și de inteligentă ca tine... și, desigur, care sărută atât de bine..., Încercă el marea cu degetul. — Sam, mă flatezi fără pic de jenă... — Exact! — Asta e ceva nou... — Vreau să-ți demonstrez că nu sunt băiat rău. Dacă-ți amintești... — Te-am sărutat o singură dată, zise Kitty. — Și am rămas sub vraja ta pe vecie. Încă Îți simt buzele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
-i văd gura. „Domnule sculptor, te-am poftit să vii aici. Am nevoie de cineva care să cioplească pietre funerare în stâncile de marmură. Îți ofer o șansă absolut unică pentru un artist mediocru. Poți să ajungi celebru fără nici un pic de talent. Nu vii?” Apoi strălucirea ironică a ochilor a înghețat și privirea a devenit încruntată. A urmat o tăcere lungă, în timpul căreia nu știam ce să fac. Deodată, Bătrânul a început să râdă. Lung, în cascadă, înfricoșător. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a sfărâmat în bucăți, însă toate cioburile de umbră continuau să înainteze. Se apropiau din ce în ce mai mult, unele au început să se cațere pe pătură. Deodată ușa s-a deschis și a apărut Arhivarul; s-a apropiat fără să facă nici un pic de zgomot, parcă avea picioare de pâslă, a strâns de pe podea și de pe marginea patului cioburile de umbră, le-a vârât într-un săculeț de hârtie, după care, ținând strâns săculețul de gură, s-a întors spre mine, examinându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]