9,288 matches
-
un “om fără Însușiri” al postistoriei occidentale. Tocmai discreția stilizării, absența obstacolelor În calea lecturii și al calofiliei fac virulența cu care figura Omului este stigmatizată și Înlocuirea sa clamată, iar neutralitatea relațiilor autor-personaj și narator-diegeză autentifică cu eficacitate maximă polii secunzi ai acestor binoame - personajul și situațille narative În care acesta se plasează. Modalizarea minimală și dezimplicarea etică a autorului a constituit Întotdeauna cheia unor mari capodopere, dacă ar fi să ne gîndim numai la Madame Bovary. În al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din roman): “Je bronze ma queue/(Poil à la queue!)/ A la piscine/(Poil à la pine!)// Je retrouve Dieu/Au solarium,/Il a de beaux yeux,/Il mange des pommes.// Où il habite?/(Poil à la bite!)/ Au paradis/ (Poli au zizi!)” (p. 139) Femeia este cea mai dezavantajată de o moarte care se anunță devreme, odată cu bătrânețea. Iată-l pe Bruno confesându-se despre prima soție pe care o părăsește din această cauză: “Ma BCBG protestante aux gros seins
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al stars&stripes -, Anne Garréta pune o Întrebare mult mai gravă: nu ce este omul european ci, pur și simplu, ce este omul, omul normal? Sigur că Întrebarea a fost deja pusă de marea literatură a secolului XX pornind de la polul opus, anormalul. știe că nici un răspuns invers, venit dinspre normalitate (vezi Nepotul lui Rameau a lui Diderot), nu e satisfăcător. Scriitoarea știe că, astfel pusă, de la unul dintre cele două capete considerate pe rînd ca adevăr, Întrebării nu i se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un răspuns În același cod: „normalul” răsapunde rațional, tangențial la literatrură, „anormalul” mîzgălește ceea ce poate fi recuperat la limită de aceeași rațiune cu prețul tocmai al conjurării nebuniei. Ceea ce Încearcă ea să facă În romanul Sphinx este să cuprindă ambii poli prin verificarea „substanței” codului, găsindu-i breșa, slăbiciunea, locul de implozie, demonstrînd că valorile culturale ale occidentalului post-creștin nu sînt altceva decît semnele unui joc asemănător cu cel practicat de oulipieni, că nu există, altfel spus, substanță culturală În afara substanței
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o bătrînă de 83 de ani care se Îndrăgostește și se mărită cu un preot de vreo 30. Invenția Îi aparține unei marseieze de patruzeci de ani, Emmanuelle Bayamack-Tam, căsătorită cu un camerunez, autoare a patru romane publicate la editura POL (după ce primele două Îi fuseseră respinse de Jérôme Lindon, la Minuit). În 1996, autoarea debuta cu Rai-de-coeur, un roman scris la persoana I, al cărei protagonist, Daniel, este un african de sud homosexual. Tout ce qui brille, 1997, este povestea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pare să vină din nici o tradiție feministă, de nicăieri și rămîne atipică atît pentru tot ceea ce va Însemna literatura feminină a anilor 1990. Intermezzo: Marie Redonnet Marie Redonnet debutează În 1985 cu un volum straniu, de poezie, la recenta editură POL, un spațiu În care se desfășoară post-avangardisme underground, dacă ar fi să amintim doar cele două celebre numere din Revue de Littérature générale (1995 și 1996), un loc deschis literaturii indiferent de gen (contrar surorii ei mai mari, Minuit, care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autorului În text (dacă romancierele franceze vor admite vreodată că așa ceva are o existență, la limită ireductibilă la vreo euristică). Paralel cu Marie Redonnet, poeta, nuvelista, romanciera și de curînd eseista care a cochetat cu trei edituri pînă acum - Minuit, POL și Gallimard -, paralel totodată cu scriitori consacrați ca Alain Robbe-Grillet, Claude Simon sau Robert Pinget, fără a-l uita pe Bernard-Marie Koltès, În vreme ce producția de literatură și În special roman devine industria pe care o știm astăzi, cîțiva nu foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pune problema să nege o realitate care i se pare falsă, ci să se acomodeze unei realități uscate care aproape destituie liberul-arbitru. Pe de altă parte, În pas cu proliferarea comunicațiilor vizuale virtuale - televiziune și, apoi, calculator - și cu atomizarea polilor relațiilor sociale, de la individ/instituție-masă la individ-individ, literatura se Încălzește. Astfel, discursul intelectual anti-putere se vede dezactivat politic și intenția lui practică se transformă Într-una mai degrabă estetică (de la Foucault și Deleuze la Paul Virilio). Încărcătura normativă a raporturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și clustrofiliei. Nici literatură de casă nu mai putem avea, de cîtă vreme veșnicia de la sat a murit. Există, apoi, În Franța, literatura cadrelor, a uzinelor, dar aceasta, mutatis mutandis, știm de la nenumărate filme românești, oscilează și ea Între aceiași poli: agorafilie și claustrofilie: colegi de șantier și iubite de acasă. Rămîne apartamentul, ca locuință izolată a individului - și, În mod accesoriu a familiei. Apartamentul, Întotdeauna un spațiu individual decupat Într-unul colectiv - ca o masă dintr-un restaurant, ca scaunul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
minimalismul forte, impersonal și minimalismul umanist, cald, care se manifestă independent pe scena literară franceză. Cum primul e radical și inedit, contactul cu publicul rămîne restrîns. Dintre ultimii reprezentanți am mai numit-o pe Marie Redonnet (publicată de Minuit și POL), Îi adaug pe Jean-Philippe Toussaint și pe Christian Oster (aproape criminal, acesta, efortul de lectură e comparabil cu acela cerut de Beckett - tot la Minuit), pe Patrick Deville, dar foarte mulți scriitori tineri (În special minuitiștii) au devieri minimaliste (printre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se așează totuși În pragul castelului Isoldei celei Albe, cu stiloul În mînă, oferindu-i mîntuirea, adică un cal troian. Pascal Quignard se vede de fapt urmașul lui Albucius, autorul frazei citate În volumul omonim apărut În 1990 la editura POL: „Popillius este un exemplu pentru toți oamenii: Îi detestă mai ales pe cei cărora le datorează cel mai mult.” Dacă perversiunea de scriitor a francezului ar fi dublată de forță, n-aș crede că În 2002, iar, Goncourt-ul a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
miniromanul publicat În colecția Folio de 2 euro (Gallimard 1994, 2002) Marin de Viry, « Sur la fiction romanesque franșaise contemporaine », Commentaire nr. 102, vara 2003. Camille Laurens, Dans ces bras-là, Paris, Editions P.O.L., 2000 Emmanuelle Bayamack-Tam, Pauvres morts, POL, 2001. Lorette Nobecourt, La Conversation, Grasset, 1998. Aici, Însă, rezervele mele sînt foarte mari. În primul rînd la nivelul procesului de subiectivizare, unde avem de-a face cu personaje care proiectează lumi personale cît și cu autori care fac același
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
punitivă. Sunt exigențele unei ordini care introduce conștiința supravegherii generalizate, cu tot ceea ce ea comportă ca repercusiuni pentru cetățeni, fideli sau nu. Nu există supraveghere fără iminența unei consecințe. Supravegherea nu este niciodată gratuită. Se înțelege de la sine că celălalt pol de referință rămâne, inevitabil, acea versiune a ceea ce se consideră a fi „o utopie negativă”, 1984 de George Orwell, scriitorul vizionar care va avea intuiția recurgerii la supravegherea generalizată ca practică prioritară a puterii totalitare. Supravegherea generalizată servește drept temelie
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
permite cunoașterea mișcărilor subterane, a inițiativelor periculoase, a provocărilor secrete de orice fel. Numeroși regizori de film se consacră, în zilele noastre, acestei dimensiuni planetare a supravegherii moderne. Ei îmbină expertiza practicilor actuale cu perspectivele viitoarei supravegheri, din ce în ce mai tehnologice. La polul opus, supravegherea focalizată este o supraveghere „cu adresă personală”, o supraveghere a indivizilor în mediile lor și a actelor în contextele lor. În măsura în care presupune constituirea unei rețele de relații umane, acest tip de supraveghere rămâne mai adecvat teatrului, căci, firește
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
mod direct - ca Tadeusz Kantor, de pildă - în desfășurarea imediată, concretă, a actului teatral. Rațiunea lui de a fi, spunea el, înceta în seara premierei, iar de revenit nu accepta să mai revină decât, uneori, pentru a saluta publicul. La polul opus, Patrice Chéreau îmi mărturisea odată că i-ar fi imposibil să facă teatru dacă ar ști că „n-ar mai avea cum să intervină pentru a opri deteriorarea iremediabilă a unui spectacol”. Chéreau respinge scepticismul strehlerian și își supraveghează
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
tradițională a comunicării constă în alternarea comunicării reprezentative cu comunicarea expresivă, formînd ceea ce autorul numește politică simbolică, concept dezvoltat în Infernul și paradisul. La nivelul simbolului, cele două tipuri de comunicare au ca pandant două regimuri de funcționare sau doi poli ai simbolisticii politice: unul al imaginilor, care divizează, și unul al operațiunilor/ acțiunilor, care fuzionează teoria este expusă pe larg în Simbolistica politică. Practic, ele acoperă procesele de diferențiere și asemănare inerente oricărei construcții identitare. Gestionarea (post) modernă a comunicării
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
dacă interpretarea este parte integrantă a comunicării, și dacă, pe de altă parte, noi atribuim această interpretare funcției simbolice în măsura în care ea citește și leagă semnele între ele prin intermediul simbolurilor care interpretează, noi trebuie să recunoaștem că ea se situează la polul opus al confuziei tautiste". Fără îndoială, e ușor derutantă simplitatea soluțiilor propuse față de tușele apocaliptice ale tabloului schițat anterior, mai ales că autorul le lasă la un nivel destul de general, în contrast cu minuția cu care a descris efectele diabolice ale comunicării
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
anunță și generează o mare diversitate de schimbări, dar în toate cazurile el asigură domnia teoriei reprezentative. Mesajul reprezintă apropierea emițător-receptor, prin intermediari localizați, ce reprezintă ei înșiși niște agenți. Procesul se oferă într-o vizibilitate cvasitotală și menține distanțați polii activi/ pasivi ai comunicării. Aici principiul însuși al reprezentării învață de la metafora mașinii. Înțelegem atunci marea influență a "bilei de biliard", influență precisă și strictă, în anumite cazuri, sau influența mai largă, prin refracție sau difracție, în celelalte cazuri. Astfel
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
alte erori. Departe de a fi un semn de ineficacitate, redundanța permite atunci, dimpotrivă, să se reducă erorile și să se deschidă noi alternative. Astfel se explică balansările neîncetate de la centralizare la descentralizare și echilibrul mereu instabil al celor doi poli în sînul organizațiilor 109. Descentralizatorii recentralizează adesea, fără să o știe, pentru a descentraliza mai bine, se pare. Cu cît un sistem este mai dezvoltat (complex) cu atît este mai centralizat. Cu cît este mai centralizat, cu atît este mai
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
știința tautistă a tautismului: Marcată de cele două mișcări contradictorii de punere în reprezentare, obiectivarea în afara proceselor de gîndire și circularitatea internă, învăluirea lumii în stările creierului construindu-se, știința cognitivă nu se hotărăște și joacă iterativ între cei doi poli, al reprezentării și al exprimării. Cauzalitatea și complexitatea își răspund în mod confuz. Fiecare din cele două mișcări se găsește blocată de antonimul ei, și singura ieșire este să se refugieze în ficțiune. Să ne înțelegem: nu o ficțiune care
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Dacă interpretarea este parte integrantă a comunicării și dacă, pe de altă parte, noi atribuim această interpretare funcției simbolice, în măsura în care ea citește și leagă semnele între ele prin medierea simbolurilor care interpretează, trebuie să recunoaștem că ea se situează la polul opus față de confuzia tautistă. BIBLIOGRAFIE Daniel Dayan, La télévision cérémonielle, PUF, 1996 Jacques Ellul, Le système technicien, Calmann Lévy, 1997. Pierre Legendre, Paroles poétiques échappées du texte, Le Seuil, 1982. L'inestimable objet de la transmission, Fayard, 1985. Pierre Musso, Télécommunications
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
asociație cu lucrurile din realitate. Cele trei culori primare sunt elemente structurale care exclud din picturile târzii ale lui Mondrian proprietatea de care depinde efortul lui Albers, și anume interacțiunea reciprocă. Roșul, albastrul și galbenul în stare pură stabilesc trei poli independenți. Singura modalitate prin care cineva îi poate corelaționa este folosirea lor complementară, care în amestec duce la dobândirea unei game complete de gri. Astfel, în timp ce Albers și-a păstrat formele simple și costante pentru a se concentra asupra varietății
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
vom descoperi de-a lungul celorlalte volume, repetată obsesiv; putem afirma chiar că, la Nichita Stănescu, căutările rămân aceleași; poetul însă le nuanțează sau împrospătează limbajul, căutând alte formule de expresie. În "Oul și sfera", lumea se desfășoară între doi poli: poetul și absolutul. Poetul încearcă să se situeze în sfera absolutului, dar aceasta rămâne un permanent miraj, un fel de Mecca ce lasă în urmă, semnificativ, strădania: "...Dar el s-a dus alunecând,/ împins din rai ca de un vânt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rare și ca valoare estetică prin noutate și prospețime. Căutările sunt obsedante, încercările sunt faustice, stările sunt elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de aici și gigantizarea eroilor, a căutărilor, hiperbolizarea sentimentelor între cei doi poli eul și cosmicul, la fel de fascinanți și de necunoscuți. Uneori, lumea e proiectată într-un univers voit descărnat, arid; ceea ce reușește Nichita este crearea unei dispoziții de reflexivitate, în sensul descoperirii adevărurilor cândva valabile, azi cu valoare istorică, a adevărurilor absolute
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Strigare", "Brățara de gheață". Sedus de versul popular, dă poeziei prospețime și candoare: "Ah, mi se făcea departe/ Doamne numai cifra șapte/ când veneam cu patru roate/ și-nhămat aveam un șarpe." ("Muiere") Universul realului și cel cosmic sunt cei doi poli între care pendulează poezia lui Nichita Stănescu. Poetul, în aspectul cel mai notabil, încearcă un univers de imagini noi, de cuvinte noi; deplasează sensurile cuvintelor, le dă alte nuanțe, întruchipându-le în simboluri care deschid receptivității noastre adevărate galaxii. Imaginile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]