KorAP: Find »[drukola/base=sabie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...324 325 326 ...354 >

8,833 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

În fugă din spate, Hernandez apucă un colț al pânzei și i-o scoase ușor de pe corn. Taurul se luă după el, Într-un semiatac și apoi se opri În loc. Iar intrase În defensivă. Manuel se-ndreptă spre el, cu sabia și cu muleta. Îi agită muleta-n față. Taurul refuza să atace. Manuel se poziționă lângă animal, țintuindu-l cu spada. Taurul nu se mișca, părea mort pe picioare, incapabil să mai atace. Manuel se ridică pe vârfuri, ținti și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Împinse fața-n nisip. Simți un corn Înfingându-se În nisip printre brațele sale Încrucișate. Cornul trecu printr-una din mâneci și o sfâșie. Zvârcolindu-se, reuși să scape, și taurul se Îndreptă spre cape. Se ridică-n picioare, Își găsi sabia și muleta, Încercă vârful spadei cu degetul și se-ndreptă-n fugă spre barrera ca să-și ia alta. Omul lui Retana Îi dădu sabia nouă. — Șterge-te pe față, Îi spuse. Alergând către taur, Manuel Își șterse chipul Însângerat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-se, reuși să scape, și taurul se Îndreptă spre cape. Se ridică-n picioare, Își găsi sabia și muleta, Încercă vârful spadei cu degetul și se-ndreptă-n fugă spre barrera ca să-și ia alta. Omul lui Retana Îi dădu sabia nouă. — Șterge-te pe față, Îi spuse. Alergând către taur, Manuel Își șterse chipul Însângerat cu batista. Nu-l văzuse pe Zurito. Unde era Zurito oare? Tipii din cuadrilla se-ndepărtară de lângă taur și așteptau cu capele pregătite. Taurul stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
trecere, dar n-avea de gând să atace. Îl aștepta pe Manuel. Era Îngrijorat. N-avea cum să se apropie. Corto y derecho. Se poziționă În apropierea taurului, Își trecu muleta În față de-a curmezișul și atacă. Când Înfigea sabia, se smulse Într-o parte ca să evite cornul. Taurul trecu pe lângă el și sabia sări În aer, strălucind În lumina reflectoarelor, și căzu cu mânerul ei roșu pe nisip. Manuel fugi și o ridică. Era Îndoită. O Îndreptă pe genunchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
N-avea cum să se apropie. Corto y derecho. Se poziționă În apropierea taurului, Își trecu muleta În față de-a curmezișul și atacă. Când Înfigea sabia, se smulse Într-o parte ca să evite cornul. Taurul trecu pe lângă el și sabia sări În aer, strălucind În lumina reflectoarelor, și căzu cu mânerul ei roșu pe nisip. Manuel fugi și o ridică. Era Îndoită. O Îndreptă pe genunchi. Când se-drepta din nou spre taur, trecu pe lângă Hernandez, care stătea cu capa pregătită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
cap, ștergându-se pe față. Își vârî batista pătată de sânge În buzunar. Și uite-l și pe taur. Acum era aproape de barrera. Fir-ar al dracu’. Poate că era numai os. Poate că nici n-aveai unde să bagi sabia. Pe dracu’, nu era! Las’ că le-arată el. Încercă o pasă cu muleta, dar taurul nu se mișcă. O agită prin fața lui. Nimic. O Împături, scoase spada, se poziționă și se aruncă asupra lui. Simți cum sabia se-ndoaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
să bagi sabia. Pe dracu’, nu era! Las’ că le-arată el. Încercă o pasă cu muleta, dar taurul nu se mișcă. O agită prin fața lui. Nimic. O Împături, scoase spada, se poziționă și se aruncă asupra lui. Simți cum sabia se-ndoaie când o Înfipse, lăsându-se pe ea cu toată greutatea, apoi spada zbură prin aer, ajungând prin tribune. Manuel se trăsese Într-o parte. Primele perne pe care le aruncară nu-l nimeriră. Și apoi una Îl nimeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Veneau una după alta, repede. Cineva aruncă de aproape cu o sticlă goală de șampanie. Îl lovi În picior. Stătea acolo, privind În Întuneric, de unde veneau toate chestiile alea. Și apoi ceva fâșâi prin aer și căzu lângă el. Era sabia. O Îndreptă pe genunchi și gesticulă cu ea către mulțime: — Mulțumesc, spuse, mulțumesc. Ah, jigodiile dracu’! Jigodii Împuțite! Ah, ale dracu’ scârbe și jigodii Împuțite! Alergând, dădu cu piciorul Într-o pernă. Și uite-l și pe taur. Neschimbat. Foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
și jigodii Împuțite! Alergând, dădu cu piciorul Într-o pernă. Și uite-l și pe taur. Neschimbat. Foarte bine, jigodia dracu’! Îi trecu muleta prin față. Nimic. Deci nu vrei! Foarte bine. Se apropie și mai mult și-i băgă sabia acoperită cu muleta Într-o nară. Taurul Îl atacă În momentul când sări În spate și, după ce se-mpiedică de-o pernă, simți cum i-a Înfipt cornul Într-o parte. Apucă cornul cu ambele mâini și merse cu spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Într-o parte. Apucă cornul cu ambele mâini și merse cu spatele, ținându-se bine. Taurul Îl zvârli și cornul ieși afară. Zăcea nemișcat. Era-n regulă. Taurul plecase. Se ridică tușind și simțindu-se terminat. Jigodiile dracu’! — Dă-mi sabia, țipă. Dă-mi lucrurile. Fuentes Îi aduse sabia și muleta. Hernandez Își puse brațul pe umărul său. — Du-te la infirmerie, nu fi tâmpit. — Dă-te de lângă mine. Dă-te dracu’ de lângă mine. Se smulse de lângă Hernandez. Hernandez ridică din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
și merse cu spatele, ținându-se bine. Taurul Îl zvârli și cornul ieși afară. Zăcea nemișcat. Era-n regulă. Taurul plecase. Se ridică tușind și simțindu-se terminat. Jigodiile dracu’! — Dă-mi sabia, țipă. Dă-mi lucrurile. Fuentes Îi aduse sabia și muleta. Hernandez Își puse brațul pe umărul său. — Du-te la infirmerie, nu fi tâmpit. — Dă-te de lângă mine. Dă-te dracu’ de lângă mine. Se smulse de lângă Hernandez. Hernandez ridică din umeri. Manuel fugi spre taur. Uite-l, stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
infirmerie, nu fi tâmpit. — Dă-te de lângă mine. Dă-te dracu’ de lângă mine. Se smulse de lângă Hernandez. Hernandez ridică din umeri. Manuel fugi spre taur. Uite-l, stătea acolo, cu picioarele bine Înfipte-n pământ. Bine, scârba dracu’! Manuel scoase sabia, ținti dintr-o mișcare și se aruncă asupra taurului. Simți cu spada intră cu totul. Până-n plăsele. Patru degete Îi intraseră și ele În rană. Sângele Îi curgea fierbinte pe Încheieturile degetelor și se trezi deasupra taurului. Taurul se clătină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
asistenții matadorului (În sp. În orig.) . tercio - formațiune temută a armatei spaniole, alcătuită din muschetari și lăncieri . Aluzie comică la celebrul cal al lui Don Quijote de la Mancha. . Noroc (În sp. În orig.) . Un soi de capă În care este Înfășurată sabia cu care matadorul Îi va aplica taurului lovitura de grație. . Pasa finală. . Scurt și direct (În sp. În orig.) . Jos cu oficialii! (În it. În orig.) . Numele adoptat de trupele de asalt ale armatei italiene, În timpul Primului Război Mondial. Vine de la cuvîntul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

iar cu cealaltă făcea semne grăbite, îndemnându-și fiii să alerge mai repede. În apropiere se auzi urletul lupilor. În acea clipă, totul se schimbă brusc. Valerius se văzu pe sine, adult, în mijlocul unui amfiteatru roman, strângând în mână o sabie, bine proptit pe picioare. Soarele la asfințit scălda arena într-o lumină roșiatică; o clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care, peste mulți ani, avea s-o recunoască - era limba greacă. Scutură din cap, neputând să înțeleagă sensul ultimei părți a visului; nu pusese niciodată mâna pe o armă, dar continua să simtă în palmă atingerea mânerului din piele al sabiei de gladiator. Dădu pinteni calului și își reluă drumul prin pădurea aceea unde avea să-i întâlnească pe Julius Civilis și pe Velunda. Când ajunse la o ridicătură, se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în Italia sau împotriva orașelor romane - izvora din violența folosită în toate provinciile Galliei și Germaniei de soldații romani, ce aplicau disciplina, dar și cruzimea celor care au învățat că popoarele cucerite trebuie supuse prin sânge. Neobosiți, galii își roteau săbiile deasupra capetelor și înfigeau pumnalele în trupurile soldaților romani. Erau cuprinși de furia celui care simțise forța implacabilă a armatei romane, dorința ei de cucerire și de dominație. Asemenea unor fiare libere să se răzbune în sfârșit pe cel care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
omorâți cu câte o lovitură de secure în gât. Doar doi, cei mai curajoși, rezistară încă puțin atacului; înconjurați de dușmani, se lipiră cu spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe pietrele de jos. „Nu-l omorî.“ Din nou cuvintele acelea - poate erau o frântură de vis, dar poate că fuseseră rostite în șoaptă. Îi păru rău că nu avea curajul lui Julius Civilis, batavul care punea repede mâna pe sabie și îndrăznise să înfrunte armata romană, reușind să-i scape lui Nero. Valerius ridică privirea. Câinele nu mai era la picioarele lui. Dispăruse. Inima începu să-i bată nebunește. Încercă să-și controleze respirația. Își zise că somnul - chiar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu se mai îngrijise de căminul plin cu lemne. Mulți spuseră că incendiul acela era o prevestire funestă. Preț de o clipă, în fundul curții văzură un bătrân orb înfășurat într-o mantie neagră. Fiți încrezători! - aclamat de mulțime, Vitellius rotea sabia deasupra capului. Pentru noi, acesta este focul bucuriei! În ziua următoare, Flavius Valens intră cu soldații săi în Colonia și îl salută pe împăratul Vitellius. Pompeius Propincuus, procuratorul ce administra finanțele provinciei Belgica, a fost ucis, fiind acuzat că voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
înălțime pe giganții germani. Când securile loveau marginea superioară a scuturilor, acestea se roteau, sprijinindu-se pe coifuri, iar soldații, apărați ca de un acoperiș, se trezeau în fața unui soi de coridor ce ducea direct spre șoldurile și coapsele dușmanilor. Săbiile lor lungi puteau pătrunde drept. Soldații romani, ghemuiți asemenea unor feline, înfigeau lamele în trupurile și în genunchii inamicilor. Unii dintre ei cădeau pe scuturi, iar acestea, ca un pendul, îi trimiteau la cea de-a doua linie din murus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de alta, printre copaci, împodobite cu crengi de brad și panglici colorate pentru a sărbători sfârșitul iernii. Văzuse deja, la marginea luminișurilor, primele brândușe, vestitoarele primăverii. În nopțile acelea se aprindeau focurile sacre, iar bărbații săreau pe deasupra flăcărilor rotindu-și săbiile, într-un ritual vechi care sărbătorea trezirea forțelor vitale ale Naturii și renașterea vegetației. Velunda avea să vină spre el, ca de atâtea ori, înveșmântată în mantia ei albă care îi lăsa brațele descoperite, avea să-i treacă brațele în jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
privi fix pe Vitellius. Știu cine ești, zise încet. Știu. Vitellius se dădu înapoi, de parcă ar fi primit o palmă. — Ucideți-l pe loc. Acum. Asta merită: să moară. Soldații făcură câțiva pași, dar se opriră. Nu se atinseră de săbii. Exasperat, Vitellius privi scena aceea în care toți păreau împietriți. Soldații stăteau în picioare, lângă Velunda și Valerius. Nimeni nu-i îndeplinea poruncile. Listarius se ghemuise la picioarele Velundei. Deodată, lângă trupul lipsit de viață, ieșit parcă din frasin, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
înainta călare pe un cal alb, drept în șa, cu părul fluturându-i pe umeri. O bandă îi acoperea ochiul stâng; celălalt ochi scruta mulțimea, albastru și mândru. Barba blondă, deasă îi ajungea până la piept. La șold avea atârnată o sabie, iar în mână ținea o torță. — Potrivit cărui obicei? repetă cu glas tunător. Îl urma un șir de cavaleri, unii tineri, alții bătrâni, ce mergeau unul lângă altul pe caii lor albi. Toți aveau torțe în mâini. — Spuneți-i împăratului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Vitellius ignoră gestul, dar nu și cuvintele lui Antonius. — Spune-i lui Otho că nu accept ce îmi propune în scrisorile lui. Eu îi răspund, dar el continuă să-mi scrie. Să lase deoparte pana și să pună mâna pe sabie, pentru că nu mă voi da la o parte. Eu sunt imperator. Voi conduce Roma. Spune-i că-i ofer ce-mi oferă el mie: bani, o locuință liniștită pe teritoriul Imperiului... și să iasă din scenă! — Unde sunt ambasadorii trimiși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și își făcu loc printre oameni. Arena se ivi deodată în fața ochilor lui, tăindu-i respirația; era imensă, înțesată de oameni. În centrul arenei se aflau doi bărbați plini de sânge. Unul era în picioare și strângea în mână o sabie scurtă. Celălalt stătea în genunchi în fața lui. Mulțimea tăcu dintr-odată; în liniștea aceea funebră, învinsul apucă mâna învingătorului, care ținea spada, și îndreptă lama spre gât. Învingătorul o împinse și lama se afundă tot mai jos, făcând să țâșnească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]