8,833 matches
-
spună o rugăciune chiar înainte de a-i păși pragul: ,,Doamne, dă-mi putere să suport situația în care mă aflu acum! Fă ca toți demonii din lume să nu creeze umbre în iubirea și înaintea mea. Fă ca soarele să strălucească mereu în calea mea. Fă ca Tu, Doamne Iisuse Hristoase, să mă răsplătești cu o iubire adevărată, nu cu una falsă care să fie o eroare regretabilă.” Se lăsase dusă de valul rugăciunii și se simțea moale ca o păpușă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-i într-o stare mai bună, aproape de realitate. Carlina își îndraptă privirea înspre acel complex comercial, aducându-și aminte de vremea când se cunoscuse cu Valentin, când acesta se afla abia în construcție. Luminile în interior începeau a se aprinde strălucind ca niște adevărate steluțe din paradis. Se uită în vitrină și își văzu chipul. I se păru că are buzele prea groase iar alunița de pe obrazul stâng nu îi dispăruse, totuși se însenină la față. Părul destul de voluminos, de culoare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
i se umpluse de lacrimi dureroase pentru a nu știu câta oară. Timpul i se păru că se scurge prea repede, grăbindu-se pe nesimțite în defavoarea ei. O lună plină de mister se ascundea din când în când după nori, strălucea uneori printre crengile unor copaci din apropiere. Carlina rămase nemișcată să-l aștepte, dar nu-l întâlnise. Să fi venit ea mai devreme, să fi venit el mai târziu? Avea să afle vreodată? Frigul din ea se accentuase, iar mâinile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
temea ca aceste clipe fermecate să nu fie spulberate, iar firul fericirii să fie rupt. Aproape i se oprise inima din piept când îl strânse în brațele ei, și-l văzu ca un înger coborât pe o rază de soare, strălucind chiar lângă ea. Când îi pronunțase numele, ea sărise înaintea lui și aproape că nu observase când o făcuse. - Dumnezeule mare! Ce bine că ne-am regăsit, spuse Carlina aproape strigând, renunțând la orice fel de autocontrol. - De ce nu m-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la multe probleme și impedimente din viață. Să nu uiți, Carlina că mulți vor căuta avantaje de câștig dacă te vei lăsa condusă de cei care se cred mai deștepți și mai puternici decât tine. Să descifrezi corect lumina care strălucește în tine, în jurul tău și niciodată să nu intri în contradicție cu Cel ce a creat lumea.” Acum strângea la pieptul ei cu toată dragostea învățătura lor din copilăria ei. Uneori îi mai spunea: „Vei avea nevoie să știi toate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
simți secretele ei și să descoperi tot ce ascunde. Atunci când sunt unite toate elementele din care este alcătuit corpul omenesc, acesta capătă forță. Numai nebunia poate depăși limitele rațiunii.” Un nor albicios ca spuma mării atinse în treacăt soarele care strălucise până atunci, lăsând o umbră ce părea că doare tot cuprinsul gingașei țări. Revoluționarii țării și ajutoarele lor nu se liniștiseră nici în ruptul capului. În numele unui Tribunal format ad-hoc, dăduseră sentința ca fostul Președinte al Țării Românești, N. Ceaușescu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
minutul următor, o liniște ca o apăsare se lăsă între ei și fiecare se gândea la altceva. Leon o priviea de la o distanță oarecare, pe furiș și constată că și prima oară când o cunoscuse avea chipul natural și senin, strălucind de frumusețe ca o bijuterie neacoperită de nici un fel de impurități care să-i ascundă strălucirea și valoarea. Înghiți în gol când surprinse ochii lui ațintiți spre fața ei, avea o privire cenușie și încețoșată. Niciodată nu mai întâlnise o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei de păr mătăsos apoi spuse încet de parcă ar fi vrut să audă numai el:Ești o persoană minunată, ești splendidă! Ochii tăi...Dumnezeule! Ai o fizionomie foarte plăcută. Nu ai nevoie de nici un fel de machiaj, iar părul ăsta strălucește ca cel al unei păpuși de Olanda. Brațul lui puternic o cuprinse ca într-un leagăn. Aproape că nu-i venea să creadă. Trăgând-o mai aproape de el o sărută pe lobul urechii șii zise: - Ai fost perfectă și fizic
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o știe pe cea de mâine”. - Ce vrei să spui cu asta? La ce te referi? - Păi e destul de logic. Adică nu se știe secretul zilei de mâine. Acestea fiind spuse, Alin deveni calm și serios. Luminile unor felinare stradale străluceau făcând să domine liniștea nopții și tăcerea ei. Această călătorie însemna mult mai mult decât o vizită neoficială, însemna o implicare profundă cu stări de tensiune și concentrare 225 maximă. Vălmășagul unor nopți și freamătul lor zgomotos erau o dovadă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
vând dragostea și o risipesc ca nisipul pe ruine. Știai că ești cea mai frumoasă dintre femei, că ai aprins în mine și cugetul și simțirea? M-ai făcut să măndrăgostesc la prima privire. Ești fragilă ca o floare și strălucești ca lumina unei stele! Ești un înger cu adevărat! Ești perechea la care am visat! Cândva o să te fac mireasă și vei fi cea mai iubită dintre femei. Vom deveni un tot, o singură ființă. Nicole avea o privire ușor
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
AndreiAlinandru, simțindu-se ca niște elemente ale naturii strânse unul de celălalt într-o hotărâre decisivă. Lucia era femeia care o întruchipa pe Maria Magdalena, alergând după Andrei-Alinandru cu privirea lipsită de gheață ca o mama, iar în ochii ei străluceau scântei de parcă era un înger care îi stătea în față. Îi era dat spre îngrijire și supraveghere. Atunci când fusese operat la picioare în repetate rânduri îl veghease zi și noapte. Îi pregătea zilnic un meniu adecvat unui copil și-l
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
bine între noi, deși o avem și pe Victoria. Carmen este posesivă, geloasă și nu o pot mulțumi cu minic. Iar eu sunt o belea pentru ea. - Așa sunt toate. Nu te mai plânge degeaba, zise Vas. Ochii lui Nicky străluceau ca o flacără de culoarea unui coral, căpătând o profunzime azurie emanând o profundă dezamăgire. Glasul lui îi părea că răsună ca trosnetul unor lemne uscate. Nicky și Vas se cunoșteau de multă vreme. Vas crescuse cu maică-sa de la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
frecventa Victoria se ridicau la o sumă destul de mare, peste putința ei. Timp de câteva ore îl așteptase în stația în care o lăsase autocarul. La telefonul lui nu răspundea decât căsuța vocală. Fumase țigară după țigară iar lacrimile îi străluceau ca ochii unui rănit în agonia morții. Simți o vlăguire până la ultima putere. Era ca și atunci când cineva ți-ar smulge inima din piept cu putere sau ți-ar împlânta un pumnal pe neașteptate. Ar fi vrut, dacă ar fi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zahăr scânteind în soare. Perna, proaspăt înfățătă și înfoiată în fulgi de lebădă o strângea la piept că o mamă pruncul său și îi dădea o senzație de nedescris. Așternutul patului neșifonat îi părea plin de nuferi calzi când soarele strălucește peste ei, înviorându-le existența, iar somnul liniștit venea ușor și pe furiș. Viața îi părea frumoasă ca atunci când nu te mai saturi să privești stelele pe cer sau azurul unei dimineți care te încântă. Nu mai exista nici o mamă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pus pe hartă, trăgând după ele și celelalte producții... Răzvan este „eminența cenușieș a filmului pur & dur made in Romania, omul care știe că e mai cool să creezi o modă decât s-o urmezi. Inteligența lui tăioasă și neliniștită strălucește pe schelăria sumbră a acestor filme ca un diamant mare cât hotelul Ritz, ascuns - din pudoare și eleganță - sub o husă jerpelită. Marfa, și nu banii (dialog cu Mihai Chirilov) „8. Nu se acceptă filmele de gen.ș Dogma ’95
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
luminat de spoturi magenta Mda, nu poate fi decât aici. E locul ideal pentru o (primă) ediție a unei industrii pe care mulți o consideră o glumă : de jur împrejur semimaidan, drum semidesfundat, beznă și ceva câini comunitari, dar Palatul strălucește ! E-aproape ca-n Filantropica lui Nae Caranfil ; ceea ce nu știu este următorul lucru : Că noi în nici un caz ! Și totuși, ideea premiilor și a galei aferente mi se pare bună. Dacă ”bolnavul” (industria adică) dă semne cât de firave
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vreo trei de halva. Mda, pufnește furios Ion, întunecîndu-se la față, probabil pentru că el nu a făcut încă așa ceva; dealtfel, nu țin minte să-l fi auzit spunînd că trimite ceva acasă, la ai lui, care n-o duc prea strălucit; niște venetici, de aiurea, care s-au aciuat în sat la noi după război și și-au înălțat cu greu o casă, muncind cu ziua pe ici-acolo. Auzi, Ioane, zic eu în speranța că voi însenina atmosfera, săptămîna viitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
salut. A naibii de frumoasă gură! ca un fruct de septembrie, pe un ram aplecat spre pămînt, într-o zi cu soare puternic. Am venit pentru locuință, spun eu. Ce bloc? mă întreabă fata, dezvelindu-și dantura, lăsînd să-i strălucească în partea stîngă un dinte de aur. Blocul-turn, răspund. Vă rog, totuși să mă lăsați să vorbesc și eu! strigă în telefon bărbatul de la biroul din centru. Dumneavoastră ați blocat două apartamente pe care le-ați mobilat pentru cei doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
începe să taie lucrurile de pe listă. Vă mai așteptăm să treceți pe la noi. În clipa în care ies din magazin în stradă, e un ger cumplit și, din când în când, mai cade câte un fulg de zăpadă. Dar eu strălucesc de încântare. Ce investiție de senzație am făcut! Un dulăpior de cocktail autentic, din anii ’30 - și curând voi avea și o colecție de chestii de bar asortată! Sunt foarte încântată de mine. Dar oare de ce ieșisem eu? A, da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Tarquin printre mlaștinile răscolite de vânt, în pulovere Aran de la Scotch House. — Suze, o să fii foarte fericită cu Tarquin, zic din adâncul inimii. — Crezi? Se îmbujorează de plăcere. Pe bune? — Absolut. Uită-te și tu la tine! Pur și simplu strălucești! Ceea ce e perfect adevărat. Nu remarcasem până acum, dar pare complet altă Suze. Are același nas delicat și aceiași pomeți înalți, dar parcă s-a mai rotunjit la față, parcă e mai delicată ca niciodată. Și e tot subțire ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu mi se mai alătură nimeni. Toți au dispărut care încotro. La un moment dat, îl zăresc pe Tarquin împreună cu cavalerul de onoare, cum murmură ceva la urechile oamenilor și, unul câte unul, acestia se întorc spre mine cu chipurile strălucind de încântare, părând că așteaptă cu nerăbdare momentul. — Gata, Bex? strigă Suze. — Stai! țip. N-ai destulă lume în jur! Trebuie să fie mai mulți oameni, să fie agitație... Mă simt complet penibil, cum stau așa, singură. Pe cuvântul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cerut. Și, înainte să pot face un pas, iat-o, ieșind din cabina de probă a lui Erin, la fel de înaltă, blondă și imaculată ca întotdeauna, buzele deja strâmbându-se într-un surâs plin de dispreț. Părul îi lucește, ochii îi strălucesc și arată de parcă ar fi stăpâna lumii. Alicia Billington. Alicia Scorpia cu picioare lungi. Îi întâlnesc privirea - și parcă întregul corp îmi e străbătut de un șoc electric. Picioarele, acoperite de pantalonii gri strâmți, încep să-mi tremure. N-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zic, pășind pe podium. Îmi admir reflexia în oglindă și simt cum încep să radiez de plăcere. E o rochie extrem de simplă - dar mă simt fantastic în ea. Și mă face să par subțire de tot! Și pielea parcă îmi strălucește și... Dumnezeule, poate asta e! În magazin se așterne tăcerea. — Simți ceva aici? spune Cynthia, cu mâna la stomac. — Nu... știu! Cred că da! Râd surescitată. Cred că s-ar putea să simt ceva! — Știam eu. Vezi? Când găsești rochia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de așa ceva? Mașina oprește în fața casei și, spre uimirea mea, în parcare mai sunt încă două microbuze albe. — Ce-i cu astea aici? zic. — Nimic, spune mami. — Instalatori, zice tati. Dar amândoi au niște expresii destul de dubioase. Lui mami îi strălucesc ochii ciudat și îi aruncă lui tati priviri complice de mai multe ori în drum spre ușă. — Ei, ești pregătită? aruncă tati în treacăt. Bagă cheia în broască și dă ușa la perete. — Surpriză! strigă amândoi la unison, și îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
scumpa mea! Îmi întinde o hârtie. Ce părere ai? Despăturesc hârtia și mă holbez la ea ca la mașini străine. E schița unei case. A unei case cu patru dormitoare, în Oxshott, ca să fiu mai exactă. — E drăguță, nu? Mama strălucește de încântare. Și ce frumos sunt desenate toate detaliile! Sper că n-aveți de gând să vă mutați! — Nu e pentru noi, prostuțo! Și ați fi chiar aici, la o aruncătură de băț de noi! Uite, are și grătar zidit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]