8,805 matches
-
lume, „extazul final de a fi străin În lume”. Urmărindu-și cu sadică scrupulozitate vulnerabilitatea, retractilitatea, rușinea, lucida călătoare pe sinuoasele trasee ale interiorității speră, totuși, cu alarmantă orbire, că evenimentele imediatului nu vor penetra prea prețioasele ceruri ale spiritului... Strania dedublare cu care se urmărește, detașată, pe sine Îi amintește totuși, Îngrijorător, acel trecut În care recunoaște, acum, cu „voluptuoasă, vagă oroare”, șansa de a fi vie, vie În pustiul posibilului. Între trecutul „acela” de demult, trecutul lui leting go1
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
noastre? O operă literară, a unui mare scriitor. În definitiv, nici Procesul, Metamorfoza și atâtea alte scrieri ale lui Kafka nu anunțau, neapărat, alienarea și totalitarismul modern. Anunțau, Însă, un mare scriitor al modernității, care scrutase ca nimeni altul relieful straniu al sufletului său și al semenilor deloc asemănători. New York, 1996 (Familia, nr. 7-8/1999) Traducerea citatelor: Delia Radu Scrisoare către prietenii germanitc "Scrisoare către prietenii germani" Exilul a Început pentru mine În 1987, În Berlinul Occidental. Cuvântul BERLIN, cu o
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
creat utopiile și le-a suportat dezastrele, cel care a dinamizat pragmatic realitatea, pentru a se trezi În kitschul prezentului abundent și adesea pustiu, căutându-se, În mereu altceva, tot pe sine. Fără această mereu actualizată premisă a aventurii umane, strania existență a micii noastre planete și a marii ei istorii ar fi Încă mai greu de deslușit decât ni se pare, oricum, adesea. Se Înțelege de ce autorul acestor eseuri Își vede reconfirmat astăzi, Într-un context mai larg, scepticismul care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
normală. Metamorfoza este o scriere scandaloasă și importantă, ale cărei stil și temă sunt organice epicului restrâns, „economic”: Gregor Samsa se trezește, dimineața, gândac. Nici o explicație nu este oferită asupra nopții În care s-a produs oroarea. Aflăm doar că straniul cobai se simte rușinat de experimentul prin care trece și că familia și foștii colegi Încearcă să găsească o soluție pentru a scăpa de acest „ceva” care fusese, până doar cu o zi Înainte, o persoană, adică „cineva” cu grai
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Schuster. „În schimb, avem (sau aveam) un «crăvățel» de catifea neagră, brodat În fir de aur, cu monogramă, piesă de podoabă a portului național săsesc, purtat doar de sărbătorile noastre tradiționale - un fel de marcă de identificare cu micul și straniul nostru cosmos săsesc. Mama mea putea și ea foarte bine să mi-l vâre pe furiș În valiză, când am plecat la brigada comunistă. Dacă o făcea, procedam ca D-voastră (sau ca «eroul» din Lipova). Nu știu precis când
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
transformată Într-o grotescă sperietoare. „Mai târziu, când evreitatea mea a Început treptat să asume mai mare importanță, adică atunci când se răspândeau știri că această condiție conține de obicei, În ea Însăși, pedeapsa cu moartea, am Început să deslușesc faptul straniu și de neînțeles - a fi evreu, adică - Într-o lumină pe drept bizară, dar măcar mai familiară, atunci am Început să Înțeleg cine eram: o femeie cheală, În capot roșu, În fața oglinzii.” Extraordinara imagine revine, ca un laitmotiv, de-a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Tăcea. I-am spus că un bun prieten obișnuiește să mă imprime de fiecare dată când Îmi dă să citesc un manuscris al său și reascultă, apoi, observațiile critice, așa izbutisem să mă obișnuiesc eu Însumi, până la urmă, cu acest straniu mod de a păstra memoria unei convorbiri. „Să mă imprimi? Un aparat de imprimare, adică?...”, continua să repete, după lungi tăceri, interlocutorul care părea să nu fi văzut vreodată un microfon. „Și cum să mai vorbim? Totul devine Înscenat, artificial
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și zâmbet... Dimineața este latin. La fel, diligență, dimensiune, digresiune, dignitate, dialectic, dialog. Dar dijmă este slav. Ca și diac și diacon. Ce-i asta, diac? Aici scrie «copist, grămătic, cântăreț de biserică». Nu am auzit cuvântul ăsta”. Descoperea cuvinte stranii. Fonetica exotică readucea, brusc, timpul și spațiul care ne formaseră și deformaseră și ne aruncaseră, la un moment dat, În lumea largă. Aflasem, uimit, că fusese, Înainte de a pleca din România, student În anul I la Litere... Să nu fi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
pășit în urma mea și a încuiat poarta. — A fost greu? întrebă el. — Nu chiar atât de greu, am răspuns eu evaziv. Bărbatul izbucni în râs. Felinarul atârna de o sfoară, gluga și ochelarii erau la locul lor încă. Ce râs straniu! Încăperea în care am intrat arăta ca un vestiar, iar pe rafturile de acolo am văzut câteva seturi din articolele pe care le purtam: pelerine, cizme de cauciuc, ochelari de protecție fumurii. Mi-am scos ochelarii, am pus mantaua pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se dezvăluie de la sine. Oricum nu au nici o legătură cu ceea ce faci. Am pus craniul la loc pe masă și l-am mai privit o dată de la distanță. Era învăluit în cea mai profundă tăcere. Semăna cu neantul însuși. Tăcerea aceea stranie nu venea din afară, ci părea că izvorăște de undeva dinăuntru și iese la suprafață asemenea fumului ce fusese închis o vreme. Oricum, era o tăcere tare ciudată. Senzația pe care mi-o lăsa era că acel craniu se conecta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
O să-ți pară rău, zise ea în șoaptă. Nu mi-e clar ce se întâmplă aici, dar îți pot spune că nu e normal ca omul să se desprindă de umbra lui. Faci o mare greșeală. Mi se pare foarte straniu locul acesta! Oamenii nu pot trăi fără umbre și umbrele nu se pot descurca fără oameni. Și totuși noi doi vom trăi despărțiți. Ceva nu e în regulă, nu crezi? — Ba da. Am văzut de la bun început că-i un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Aveam o senzație foarte ciudată din pricina asta. Mult, mult prea ușoară. Începuse să-mi dea târcoale intuiția mea de specialist, cu toate că n-aș fi avut motive. Mi-am rotit privirile prin cameră. Liniștea care mă învăluia mi se părea chiar stranie. Poate fuseseră scoase sunetele și de-acolo. Am încercat să-mi dreg glasul, dar a răsunat normal. Am luat briceagul și am bătut cu el în măsuță. Suna normal. După experiența pe care o avusesem cu desonorizarea, eram în gardă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ea circulau mașini de culori și mărci diverse. Mi-am amintit de bătrânul cel ciudat și de nepoata lui dolofană. Oricâtă plăcere îmi făcea să mă gândesc la ei, nu puteam să ignor faptul că trăiau într-o lume cam stranie. O lume care depășea puterea mea de înțelegere: liftul ăla tâmpit, hăul imens care se deschidea la capătul dulapului din perete, Întunegrii, desonorizarea... Totul era foarte ciudat. Și colac peste pupăză, cadoul de la plecare. În timp ce-mi așteptam cafeaua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dormitor, am luat briceagul de pe masă și l-am băgat în buzunarul pantalonilor. M-am dus să deschid. Nu-mi mirosea a bine. Abia cu o lună în urmă se făcuse verificarea gazelor. Bărbatul mi se părea și el cam straniu. M-am prefăcut că mă uit mai departe la film. A scos un aparat ce semăna cu un manometru. A verificat mai întâi presiunea la gaze în baie și apoi a luat-o spre bucătărie. Craniul rămăsese pe masă. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îți dai seama cât ești de important, nu? Pe tine te-a chemat ca să-l ajuți să-și termine cercetările începute. Am mârâit ușor. Nu-mi venea să cred că pot prezenta atâta importanță pentru Profesor. Mi se părea tare straniu. — Deci, înțeleg că datele pe care le-am prelucrat pentru Profesor n-au nici o valoare. Au fost doar un pretext ca să mă ademenească acolo. — Ei, nu chiar așa, zise Pitic. S-a uitat iar la ceas. Datele au fost și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mică plimbare pe lângă casă. Mi-am dat seama cât eram de slăbit. Poate m-a slăbit febra... dar nu putea fi numai ea de vină. Mai existau cu siguranță și alte cauze. Iarna făcea ca totul în jurul meu să pară straniu de greu și nu reușeam să mă integrez în lumea aceea apăsătoare. De pe dealul pe care se afla locuința mea se zărea în diagonală partea de vest a orașului. Râul, turnul cu ceas, Zidul, iar în zare, Poarta. Ochii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
A fost totuși singurul lucru la care m-am gândit în clipa în care am dat zdravăn cu capul de pământ. Am încercat să-mi încordez auzul. Ce naiba! Iar s-au scos sunetele? Omul are întotdeauna o prezență de spirit stranie în situații extreme. Mi-era clar lucrul ăsta. Poate îmi dădea deja târcoale procesul evoluției. Apoi - sau mai bine zis cam în același timp - am simțit o durere înfiorătoare la cap. Am văzut stele verzi în fața ochilor de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de trepte - recunosc că am mania număratului - am auzit un zgomot asurzitor care venea dinspre picioare. A răsunat de parcă ar fi aruncat cineva într-un zid cu o halcă imensă de carne de vită prăjită. M-a izbit o umezeală stranie. Apoi, brusc, o liniște apăsătoare de rău augur. Se apropia cu siguranță acel ceva îngrozitor. Așteptam, agățat de stâncă. Era fără nici o îndoială huruitul apei. Răsuna de parcă ar fi ieșit toată apa din sutele de găuri peste care trecusem. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dreptul să facă așa ceva. Nimeni nu are voie să fure amintirile altuia. E ca și când i-ai fura din vârstă. Pe măsură ce mă-nfuriam, îmi trecea spaima. M-am decis să nu mă las. Voiam să trăiesc! Să ies din tărâmul acela straniu al beznei și să-mi recuperez amintirile furate. Indiferent dacă se sfârșea lumea sau nu. Eram hotărât să îmi revin complet. — Funia! țipă fata. — Ce funie? Vino repede! Atârnă o funie! Se vede de-aici. Am urcat în fugă trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în pădure, cu excepția celui care mă aprovizionează o dată pe săptămână cu mâncare și lucrurile strict necesare. — Locuiți singur? am întrebat. — Da, de multă vreme. Cunosc absolut toate sunetele din jur. Vorbesc zilnic cu aparatul acela, dar nu mi se pare straniu că fac așa ceva. Dacă el funcționează bine, stau liniștit. Cunosc foarte bine și zgomotele pădurii. Nici nu vă puteți da seama cât de multe sunt... ca niște voci adevărate. Nu vă e greu să trăiți singur în pădure? — Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Îmi place mult să le privesc pentru că sunt frumoase. Nu știu să cânt și nici nu cred c-am să învăț vreodată, dar sunt foarte mulțumit că le am. Vi se pare ciudat? — Instrumentele muzicale sunt minunate. Nu-i nimic straniu în faptul că vă plac, am zis. Mi s-au oprit privirile pe o cutie ce se afla între violoncel și tobă. Am luat-o de jos și am scos din ea o armonică ce avea butoane în loc de clape. Burduful
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
el și i-a dat pur și simplu cu ea în cap. Cum naiba de avea așa ceva la el? — Chiar nu știu. Greu de imaginat o asemenea situație. — Nu ți se pare că a avut parte de o moarte cam stranie? În autobuz... — Îmi pare sincer rău. După ce s-a copt pizza, a împărțit-o în două și a venit lângă mine pe canapea. — Ai vrea să vezi un craniu de unicorn? am întrebat-o. — Adevărat? — Nu chiar, o replică. — Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
așteptat în mașină de căpitanul Andronic Vasile, serviciul de contrainformații Iași. În luna următoare, noaptea lui 21 spre 22, exact cu trei ani inainte de abolirea tiraniei, de la o stare fizic-psihică absolut favorabilă, Mălin s-a prăbușit într-o comă stranie și după cinci ore a murit. Medicul Ștefan Mihalache, de gardă în noaptea dramei la Spitalul 3, este inaccesibil la contactele cu media pentru explicații. În ziua de 20 decembrie ’86, sâmbătă, prin curtea Spitalului de urgențe au fost văzuți
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
de nisip între dinți,/ pe limbă, în crăpăturile faringelui și, desigur,/ gustul acrișor al fructului adunat în ciorchine.” Poetul deține o rețetă prin care combină elementul ludic-livresc cu un intens vizionarism, o melancolie cunoscătoare (a descendenței) cu înfrigurarea exploratorului unor stranii tărâmuri, descriptivul de o simplitate ce mimează banalitatea cu fastul descrierilor aglomerat-baroce, cuvântul concret, mustos, cu înclinații spre registrul popular-arhaic și cuvântul abstract ori simbolic. Construcția urmează o rafinată tehnică a climaxului, poemele sunt hiperbole transpuse în cheia unor alegorii
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
din Mai jos cu o noapte, G. va contura un eu liric neadaptat la real, care încearcă să se refugieze în somn, în moarte sau în iubire. Versurile, de factură tradițională, folosind sistemul prozodic clasic, maschează uneori neliniști și învolburări stranii. Tematica rurală, mult frecventată de poet, nu dă lirismului un ton mai luminos, cadrul natural accentuând adesea atmosfera de melancolie și regret. Frigul dragostei (1994) aduce în prim-plan o imagine ironică a cotidianului, dominată de prezența demitizată a iubitei
GADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]