82,461 matches
-
mitropolitul face o hirotonie în Valea Hoțului și, doi ani mai tîrziu, face alte trei hirotonii în parohiile Molovata și Mahala. În 1780 vizitează Ucraina Hanului, face o slujbă în biserica din Molovata și hirotonisește acolo pe preotul Ștefan Veselovschi. Tratatul de la Kuciug-Kainargi nu a reușit să soluționeze toate problemele litigioase dintre cele două imperii. Astfel la 10 martie 1779, la insistențele guvernului rusesc, a fost încheiată între Imperiul Rus și Imperiul Otoman Convenția explicativă de la Constantinopol, așa numita Convenție de la
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
ruble în fiecare an pentru traiul lui, apoi aceasta destul de bine va înlătura nevoile lui.”" Războiul s-a încheiat cu Pacea de la Iași din 11 februarie 1792, când granița Imperiului țarist a ajuns la Nistru, la fruntariile răsăritene ale Moldovei. Tratatul de pace de la Iași a confirmat toate paragrafele păcii de la Kuciuk-Kainargi și a Convenției din Ainalî-Kavak. Imperiul Rus a încercat să mențină teritoriile principatelor române sub jurisdicția Patriarhiei Ruse numindu-l după încheierea păcii pe episcopul Gavriil Bănulescu-Bodoni ca mitropolit
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
din raialele Turnu și Giurgiu au fost alipite la Mitropolia Ungrovlahiei iar cele din raiaua Brăila au intrat în componența eparhiei Buzăului. Ultimul mitropolit al Proilaviei a fost Antim al II-lea (1821 - 1828), mitropolia desființându-se practic prin dispozițiile Tratatului de la Adrianopol din 1928, chiar dacă ea a fost desființata în mod formal abia în ianuarie 1840. Mitropoliți Proilavi Numărul exact al mitropoliților care au condus Mitropolia Proilaviei nu este cunoscut cu exactitate. Unul din motive este acela că nu se
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
să recurgă la construirea bisericilor îngropate sub pământ. O mărturie incontestabilă o reprezintă textul unei inscripții cioplite în piatră, în limba română scrisă cu caractere chirilice, păstrată astăzi în catedrala episcopală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu: Abia după Tratatul de la Adrianopol din 1829, pe teritoriul fostelor raiale sunt construite primele biserici ortodoxe, prin transformarea unor foste moschei, așa cum este cazul bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Brăila sau a bisericii cu hramul „Sfântului Ierarh Nicolae” din
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
an, el a pătruns din nou în Apulia și a obținut victoria asupra catepanului Eustațiu Palatinos în apropiere de Taranto. Fratele său mai mic, Umfredo, care sosise ceva mai devreme, a forțat pe apărătorii bizantini din Bari să încheie un tratat cu normanzii. În 1047, Drogo a capturat Benevento, având în acest sens permisiunea împăratului german. Anul respectiv s-a dovedit a fi un punct de cotitură pentru normanzii din Italia. Mai întâi, Drogo a primit acceptul de căsătorie cu o
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
de Apulia. În 1046, Drogo de Hauteville a pătruns în Apulia și l-a înfrânt pe catepanul bizantin Eustațiu Palatinos în apropiere de Taranto. Între timp, fratele său Umfredo i-a silit pe bizantinii retrași în Bari să încheie un tratat cu normanzii. În 1047, Guaimar al IV-lea de Salerno, care sprijinise succesiunea lui Drogo și implicit constituirea unei dinastii normande în sudul Italiei, i-a acordat lui Drogo pe fiica sa Gaitelgrima pentru căsătorie. Împăratul Henric al III-lea
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
în această direcție. Curând, nou creatul comitat de Loritello a ajuns în nord până la Pescara și Statul Papal. În 1078, Robert s-a aliat cu Iordan I de Capua și a provocat ravagii în stăpânirile papale din Abruzzo. Printr-un tratat încheiat cu papa Grigore al VII-lea în 1080, ei au fost constrânși să respecte teritoriul papal. În 1100, Robert de Loritello și-a extins stăpânirea de-a lungul râuluiFortore, și a cucerit Bovino și Dragonara. Cucerirea regiunii Molise este
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
puternic și curajos, dar și furios în luptă." Pentru o vreme, Roger a dus o viață de mercenar rătăcitor în castelul său din Scalea, la golful Policastro. El a participat alături de fratele său Robert Guiscard la cucerirea Calabriei. Printr-un tratat încheiat în 1062, cei doi frați și-au împărțit cucerirea prin realizarea unui fel de "condominium", prin care fiecare dintre ei urma să posede jumătate din fiecare castel și oraș din Calabria. Robert s-a hotărât să profite de capacitățile
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
Roger a pornit în marș către capitala Mdina. Au început negocieri cu "qadi"-ul local, convenindu-se în final ca onsula să devină tributară față de contele de Sicilia și ca "qadi"-ul să poată continua să o administreze. Prin acest tratat, mulți greci și alți creștini aflați prizonieri acolo au fost eliberați, ei cântându-i lui Roger "Kyrie eleison". El a părăsit insula cu mulți dintre locuitorii care doreau să îl însoțească, al căror număr era atât de mare încât vasul
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
Korridor"), cunoscut și ca Coridorul Danzig și Coridorul spre Mare a fost o fâșie de pământ care i-a permis celei de-a doua republici Poloneze să aibă acces la Marea Baltică, între 1919 - 1939. A revenit nou-constituitului stat polonez prin Tratatul de la Versailles, coridorul lat de 30 - 110 km separa Prusia de Est de restul Germaniei. Germanii nu au fost de acord cu această repartizare, deși regiunea aparținuse Poloniei din punct de vedere istoric încă dinaintea divizării acesteia, fiind locuită de
Coridorul polonez () [Corola-website/Science/328255_a_329584]
-
Coridorul Polonez". În Germania era foarte larg răspândită convingera că Orașul liber Danzig trebuia încorporat în Reich. Atâta vreme cât populația majoritară a orașului era în principal de etnie germană, Coridorul era un teritoriu puternic disputat între Germania și Polonia. După semnarea Tratatului de la Versailles, Polonia a căpătat Coridorul, aceasta ducând la schimbarea compoziției etnice a regiunii. Hitler dorea să inverseze această tendință și a promis că va "elibera" atât germanii trăitori încă în Coridor cât și pei cei din Danzig, oraș-port aflat
Coridorul polonez () [Corola-website/Science/328255_a_329584]
-
în Coridor cât și pei cei din Danzig, oraș-port aflat sub controlul Ligii Națiunilor. Cum tensiunile bilaterale creșteau, Germania a trecut la o diplomație agresivă, retrăgându-se pe 28 aprilie 1939 din Pactul germano-polonez de neagresiune din 1934 și din Tratatul naval de la Londra din 1935. Încă de la începutul anului 1939, Hitler dăduse ordinele necesare pentru o posibilă "soluționare a problemei poloneze prin mijloace militare". Un alt pas către deschiderea căii războiului a fost surprinzătoarea semnare a Tratatului Molotov-Ribbentrop pe 22
Coridorul polonez () [Corola-website/Science/328255_a_329584]
-
1934 și din Tratatul naval de la Londra din 1935. Încă de la începutul anului 1939, Hitler dăduse ordinele necesare pentru o posibilă "soluționare a problemei poloneze prin mijloace militare". Un alt pas către deschiderea căii războiului a fost surprinzătoarea semnare a Tratatului Molotov-Ribbentrop pe 22 august, care încununa discuțiile secrete nazisto-sovietice de la Moscova, prin care naziștii care au valorificat incapacitatea franco-britanicilor de a asigura o alianță cu URSS-ul. Pe 29 august, Germania a dat Poloniei un ultimatum final, cerând întregul Coridor
Coridorul polonez () [Corola-website/Science/328255_a_329584]
-
era gestionat de Liga Națiunilor. Germania a insistat asupra oferirii dreptului de a tranzita terenul și marea prin . Sub presiunea maselor anti-germane a poporului, guvernul polonez a refuzat să răspundă acestor cereri, descriindu-le ca o manifestare a imperialismului. După Tratatul de la Versailles în regiune s-a ridicat acut întrebarea privind respectarea drepturilor etnicilor germani care s-au pomenit într-o poziție minoritară, ne fiind obișnuiți cu ea. După trecerea coridororului sub administrație Poloneză populația locală germană (421.029 de persoane
Coridorul polonez () [Corola-website/Science/328255_a_329584]
-
de Principatul de Capua au început marșul către Capua. La Galluccio, Roger a organizat o ambuscadă asupra trupelor papale cu numai 1.000 de cavaleri, capturându-l pe papă și consilierii acestuia. Trei zile mai târziu, în 25 iulie, prin Tratatul de la Mignano, Inocențiu l-a confirmat pe Roger al II-șlea ca rege, iar pe tânărul Roge ca duce de Apulia, în vreme ce cel de al treilea fiu al lui Roger al II-lea, Alfons, era recunoscut ca principe de Capua. Apoi
Roger al III-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328269_a_329598]
-
guvernării au fost controlate mai întâi de cătrecancelarul Ștefan de Perche, vărul Margaretei (1166-1168), iar apoi de Valter Offamiglio, arhiepiscopul de Palermo, și de Matei de Ajello, vicecancelar. După preluarea directă a domniei, în 1174 și 1175 Guillaume a încheiat tratate cu republicile maritime Genova și Veneția, iar căsătoria sa din februarie 1177 cu Ioana, fiica regelui Henric al II-lea al Angliei cu Eleanor de Aquitania, marchează înalta sa poziție la nivel european. În iulie 1177, Guillaume a trimis o
Guillaume al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328291_a_329620]
-
regelui Henric al II-lea al Angliei cu Eleanor de Aquitania, marchează înalta sa poziție la nivel european. În iulie 1177, Guillaume a trimis o delegație formată din arhiepiscopul Romuald de Salerno și contele Roger de Andria pentru a semna Tratatul de la Veneția care marca încheierea păcii cu împăratul Frederic Barbarossa. Pentru a certifica mai bine pacea, el a autorizat căsătoria mătușii sale, Constanța, fiică a lui Roger al II-lea, cu fiul lui Frederic Barbarossa, Henric de Hohenstaufen, devenit ulterior
Guillaume al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328291_a_329620]
-
campanii militare încununate de succes. El a devenit și Rege al Boemiei și Duce de Austria. Teritoriul regatului a scăzut treptat în secolul al XVI-lea datorită expansiunii teritoriale a Imperiului Otoman. Regatul Ungariei a fost împărțit în două prin Tratatul de la Nagyvárad (Oradea) din 1538 și, după ocupația otomană din 1541 în trei părți: o parte centrală controlată de turci, (Eyaletul Budin), una vestică aflată sub controlul Sfântului Imperiu Roman, (Ungaria Regală) și Regatul Ungariei Răsăritene, care avea să fie
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
de sprijinul magnaților din vestul Regatului Ungariei. Ei au sperat că noul rege ar fi putut să obțină sprijinul fratelui lui, Carol Quintul, pentru continuarea cu succes a luptei împotriva otomanilor. În 1538 George Martinuzzi, consilierul lui Zápolya, a negociat tratatul de la Nagyvárad dintre cei doi rivali. Principala prevedere a acestui tratat viza urcarea pe tronul unei Ungarii reunificate a lui Ferdinand după moartea lui Zápolya, care în acel moment nu avea urmași. Înțelegerea a fost denunțată de Zápolya atunci când s-
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
noul rege ar fi putut să obțină sprijinul fratelui lui, Carol Quintul, pentru continuarea cu succes a luptei împotriva otomanilor. În 1538 George Martinuzzi, consilierul lui Zápolya, a negociat tratatul de la Nagyvárad dintre cei doi rivali. Principala prevedere a acestui tratat viza urcarea pe tronul unei Ungarii reunificate a lui Ferdinand după moartea lui Zápolya, care în acel moment nu avea urmași. Înțelegerea a fost denunțată de Zápolya atunci când s-a căsătorit și a avut un copil. În condițiile rivalității dintre
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
participe la negocierile de la Veneția care au urmat înfrîngerii de la Legnano a împăratului romano-german Frederic I Barbarossa, o victorie a Ligii Lombarde, la care participase și Roger, alături de orașele italiene și de papalitate. Cei doi trimiși sicilieni au participat la Tratatul de la Veneția. Roger a rezistat inițial în fața pretențiilor lui Tancred de Lecce față de cele ale Constanței, fiica fostului rege Roger al II-lea și soția împăratului Henric al VI-lea de Hohenstaufen, fiul lui Barbarossa, deși chiar și el însuși
Roger de Andria () [Corola-website/Science/328294_a_329623]
-
cu capitala la Napoli, și deși informal era numit Regatul Neapolelui, în mod formal era cunoscut tot ca "Regatul Siciliei". Astfel, erau două "Sicilii" — cu toate acestea, regatul insular are adesea numit "Sicilia de dincolo de Far" sau "Trinacria", în stipulațiile tratatului încheiat între cele două state. Martin I a murit fără a avea moștenitori, iar Regatul Siciliei a fost moștenit de către tatăl său, care l-a unit cu Regatul Aragonului. La încheierea Războiului de succesiune la tronul Spaniei, în virtutea tratatului de la
Lista monarhilor Siciliei () [Corola-website/Science/328301_a_329630]
-
stipulațiile tratatului încheiat între cele două state. Martin I a murit fără a avea moștenitori, iar Regatul Siciliei a fost moștenit de către tatăl său, care l-a unit cu Regatul Aragonului. La încheierea Războiului de succesiune la tronul Spaniei, în virtutea tratatului de la Utrecht, Sicilia a fost cedată către Casa de Savoia Spaniolii au invadat regatul în 1718. Ducele de Savoia l-a cedat Austriei în 1720 prin tratatul de la Haga. Ducele Carol I de Parma a cucerit regatul în timpul Războiului de
Lista monarhilor Siciliei () [Corola-website/Science/328301_a_329630]
-
unit cu Regatul Aragonului. La încheierea Războiului de succesiune la tronul Spaniei, în virtutea tratatului de la Utrecht, Sicilia a fost cedată către Casa de Savoia Spaniolii au invadat regatul în 1718. Ducele de Savoia l-a cedat Austriei în 1720 prin tratatul de la Haga. Ducele Carol I de Parma a cucerit regatul în timpul Războiului de succesiune la tronul Poloniei. La sfârșitul războiului Sicilia a fost cedată ducelui de Parma. În 1816, Regatul Siciliei s-a reunit cu Regatul Neapolelui.
Lista monarhilor Siciliei () [Corola-website/Science/328301_a_329630]
-
Inocențiu al II-lea a invadat regatul cu o puternică armată, însă a fost atras într-o ambuscadă la Galluccio în 22 iulie 1139, la sud-est de actualul Cassino, de către fiul lui Roger, și capturat. Trei zile mai târziu, prin tratatul de la Mignano, suveranul pontif a fost nevoit să îl proclame pe Roger al II-lea ca "rex Siciliae ducatus Apuliae et principatus Capuae". Granițele "regno" al său vor fi fixate abia mai târziu, printr-un armistițiu cu papalitatea, în octombrie
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]