KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...325 326 327 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

și patra a lunii ianuarie. În acea ultimă după-amiază, Împăratul, epuizat de insomnie, se odihnea în camerele sale, când își făcu apariția tânărul Helikon; pielea măslinie a obrajilor săi pălise. Helikon puse un genunchi în pământ, îi sărută mâna și șopti: — N-ai vrut să-mi spui nimic, Augustus... Împăratul îi simțea buzele mișcându-se pe mâna sa. — Am auzit despre bărbatul care a venit de la Iunit Tentor. La Iunit Tentor vorbesc zeii - își ridică ochii spre el. Nu te speria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
o saltea subțire în fața ușii sale. Băiatul se trezi brusc și dădu să se ridice. Împăratul îi mângâie părul des, scurt și strălucitor ca blana unui ogar. Helikon îi luă mâna, și-o apropie de obraz și o sărută drăgăstos. Șopti: — Bărbatul de la Iunit Tentor... Mi-a fost teamă. Împăratul îi zâmbi și zise: După-amiază vino la mine cu proiectele acelea pentru Aegyptus. Vom vorbi despre ele... Pe când cobora, se hotărî deodată să se îndrepte spre camerele Miloniei și Drusillei, fiica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
îi sărea în brațe. Era un alt fel de iubire absolută. Pe când se juca cu ea, Milonia se ivi în spatele lui, uimită și fericită să-l vadă, fiindcă de două zile nu mai trecuse pe la ea. Îl îmbrățisă și-i șopti: — Mi s-a spus că e băiat, e scris în stele... Se va naște sub semnul Fecioarei, ca și tine. El se întoarse brusc și o privi cu răsuflarea tăiată, pentru că nu știa nimic. Ei i se păru însă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
gândi că aceasta era cea mai frumoasă veste pe care ar fi putut-o primi în clipa aceea, din întregul imperiu. O fericire, o putere pe care nici Augustus, nici Tiberius nu o cunoscuseră: moștenitorul imperiului. După acea tăcere, ea șopti în timp ce el o îmbrățișa: — Te rog să te gândești la numele lui, fiindcă mi-au spus că au cercetat stelele îndelung, însă n-au reușit să-l citească... El se desprinse din îmbrățișare; își simțea sufletul înghețat. — Îți voi spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
provinciile Asiei, închise în colivii mici din ramuri de răchită împletite cu zăbrele subțiri de aur; apoi oferi sucuri de fructe exotice, sosite de curând pe mare din provincia Africa, aromatizate cu vin. — S-a întors credinciosul Herodes din Judaea, șopti batjocoritor Asiaticus. Parcă regatul lui ar fi la Roma, nu în ținutul său. Herodes se apropia de Împărat ținând cupa de vin în mână; toți crezură că voia să închine în sănătatea lui. El însă îi șopti: — Ce-ai putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Herodes din Judaea, șopti batjocoritor Asiaticus. Parcă regatul lui ar fi la Roma, nu în ținutul său. Herodes se apropia de Împărat ținând cupa de vin în mână; toți crezură că voia să închine în sănătatea lui. El însă îi șopti: — Ce-ai putut să afli despre mesajul de la Iunit Tentor? La gât purta, ostentativ, celebrul lanț de aur. Împăratul privi în jur, la oaspeții săi, și surâse. — Ți-am spus, și știi și tu, că puterea e un tigru... Puterea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
să aplaude. În pauza care urmă, Împăratul simți din nou obișnuitele dureri de stomac. — Fructele amestecate cu vin, murmură. Durerile deveniră foarte puternice și el se ridică, făcându-le semn prietenilor să rămână; Milonia dădu să se scoale. El îi șopti să rămână, ca să nu-i alarmeze pe oaspeți; ea se supuse tăcută, ca o copilă, însă era contrariată. El văzu ochii ei negri care îl urmăreau pe când se îndepărta. Se gândi că-i vorbise prea dur și, o clipă, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
era străpuns de mai multe răni, cele mai multe făcute după ce murise, pentru că erau deschise, lipsite de sânge. Inelul sigillarius de aur fusese smuls de pe inelarul mâinii drepte. — Nu era nevoie de treizeci și două de lovituri de pumnal ca să te ucidă, șopti Herodes. Cei care, pe când erai viu, nu îndrăzneau nici măcar să-ți vorbească au descoperit că au foarte mult curaj după ce ai murit. Se duse să plângă într-un loc unde nu-l putea vedea nimeni. Nu știa însă că unele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
făcuse rău din pricina grozăviilor văzute. Se apropiară, însă el scutură din cap și nu răspunse. Vorbea cu cel pe care servitorii săi îl așezaseră pe o brancardă și îl acoperiseră cu o bucată de pânză. „Ce tineri eram pe-atunci...“, șopti. Buzele lui atingeau harta, pe care degetele Împăratului zăboviseră de atâtea ori. „Numai când ești tânăr poți avea asemenea vise.“ Fruntea lui se lipise de piatră. Știa că din acele vise nu mai rămăsese nimic; doar el o știa în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
stat, declarară că nu aveau să mai accepte un imperator impus de alții. Voiau să-l aleagă ei, „din moment ce ne riscăm viața pentru apărarea imperiului“. Și când toți fură suficient de alarmați de acea intervenție - „Roma e în mâinile lor“, șopteau senatorii, la fel de neliniștiți ca și după moartea lui Tiberius -, printr-o mișcare tactică, libertul Callistus rosti numele lui Claudius, bătrânul înspăimântat care purta numele familiei imperiale, dar nu avea și caracterul predecesorilor săi și, prin urmare, având în vedere mediocritatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

ia mâinile, mi le așază pe față, mi le sărută cu ochii Înlăcrimați, mă privește intens, Își acoperă fața cu mâinile mele; e decisă să, mi le coboară pe gât, mi le strânge tandru pe lujerul gâtului ei, „Omoară-mă“, șoptește cald; eu cad În mijlocul străzii ca un epileptic, se repede, Îmi ia capul, mi-l strânge la piept, e speriată, preocupată, mi se dedică toată; vrea să mă acopere cu corpul ei, să nu mă vadă nimeni, să nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ud tot, de sus până jos. Atunci, deslușii un foșnet neauzit În răchitele Înalte și bozii solzoși ce cresc din abundență la marginea gârlei; deodată, un fel de tirbușon invizibil Înșurubează plantele, făcându-le să se agite, să sâsâie, să șoptească, să miorlăie cu glasuri de motan sau să latre. Un vârtej se iscă din senin, ridicând brusc În aer diverse obiecte, cum ar fi hârtii, mărăcini, frunze sau pălăria cu cap cu tot a unui ins, ce se afla din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
existență. (azi) Nu Îmi face plăcere, dar o posed din orgoliu; În geamătul ei fericit e atâta candoare, atâta viață, că stau la pândă cu toate simțurile mele să prind cât mai mult din secretele ființei ei ce susură, susultă, șoptesc, se zbenguie, se joacă, se alintă libere numai În act. Plăcerea mea maximă este să asist la plăcerea ei, să simt resortul intim ce o face să se zguduie corporal ca și cum ar fi cuprinsă de ceva nepământean și În această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
coboară); un vacarm de voci, vocile ei, de azi, de ieri, de acum, se reped În auz, se-ncaieră, se anulează, se continuă; nu mai aud nimic decât voci, vocea ei Într-o mie de variante sughițând, scrijelind, nechezând, râșgâind, șoptind, urlând, silabisind, bubuind, demarând, frânând, lovind, tăind, Înjunghiind, mângâind, mârâind, mototolind, morfolind, psalmodiind, dorind, refuzând, susurând, simulând, cerând, plângând; rugându-se, jeluindu-se, prefăcându-se, copilărindu-se, ascunzându-se, alintându-se, jucându-se, rostogolindu-se, Îndepărtându-se, rănindu-se. (sâmbătă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
călăului și acesta a făcut un semn. Femeia s-a apropiat de osândit și, cu ochii arzând de teama grozăviei ce putea să se Întâmple, i-a luat capul În mâini, 1-a privit drept În ochi și i-a șoptit ușor numele. Anii care Îi despărțiseră nu lăsaseră urme pe fețele lor Încă tinere. Apoi, ea Îi desfăcu ștreangul de la gât, Îl luă de mână și Îl sui Într-o mașină. Capul lui, prea greu, se rezemă pe pieptul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
alung pe A., care chițcăie pe la ușă s-o primesc; nu vreau să aud voci externe, nu ies zile Întregi, mă concentrez spre acel Întuneric interior, din care cresc forme de viață, umplând de larmă aerul camerei. „Oh, lucrurile cum șoptesc“, se răsfață În alaiuri vesele, ținându-se unele de altele, Într-o cavalcadă a imaginilor, se lovesc de colțul mesei din greșeală; mă pipăie, mă Îmbrățișează Într-o euforie de neînțeles ca niște ființe vii. Nu trebuie decât să trag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
amândoi la Luceafărul. Despre asta vom mai discuta. Eu Îți doresc mult succes În viață și... pe hârtie! Zuluf 9 iulie 1963 Dragul meu, Unde mai văzusem un cer atât de minunat? Trenul gonea peste tăcerea câmpiei și parcă roțile șopteau zgomotul lor, ca să nu tulbure imensitatea cerului și a pământului, ca să nu tulbure Întunericul. Mai aveam 7 ore până la București. Știam că vor fi ultimele clipe În care pot să-l mai văd, să-l ascult... Da, Îl iubeam pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ceilalți dormeau. Noi doi, sub cerul Înstelat, rămăsesem ultimii În chausson-ul cu care venisem, aparatul de radio era deschis la maximum. Dansasem mult. Nimic nu mai putea despărți trupurile noastre În noaptea aceea. Muzica se Încolăcea În jurul nostru și ne șoptea tainele mari ale vieții. Cântecul pornea parcă din noi și ne lua cu el departe, spre țărmul care se cheamă... iubire... Uitasem să mai facem vreo mișcare. Ne țineam așa, unul În brațele altuia. „Eu... nu mai mă duc În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pasă de nimeni, nu se șterge, nu-și aranjează ținuta, nu se sinchisește de ce vor spune ceilalți colegi; nu mă uit la ea, nu mă apropii să-i spun să se liniștească, n-o văd. „Monstrul!“, o aud pe comăneasca șoptindu-i păuneascăi, toți Își dau coate așteptând să vadă ce atitudine voi lua; sunt curioși, le curg balele de curiozitate, participă la marele spectacol gratuit. „Duceți-vă dracului de jarve! Degeaba trăiți!“ Le Întorc spatele. Ies. „Idioților!“ le strigă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
nimic. Mi-e sete... nu, nu de lumină, ci de apă obișnuită. V-am spus vreodată că lumina mea se află-n mine? 11 mai 1965 (marți) Lui Martin. Nu mi-e nimeni stăpân și totuși, undeva, o voce-mi șoptește că tu mi-ai putea porunci. Șovăirea de azi ar putea deveni spasmul mâinilor ce se caută, dar ne crispăm, de ce? Gestul oprit În noi ar putea fi o Înlănțuire delirantă. 12 mai 1965 (miercuri) Mi-e atât de somn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

arma și apăsă ușor clanța. Ușa era descuiată. Se trase din dreptul ei pentru a preveni riscul de a fi împușcată; văzuse această manevră în NYPD Blue sau poate la vreun instructor de la Academie. Altă lovitură înăuntru. - Nancy, ești acolo? șopti Franciscovich în stația de emisie-recepție. Vocea lui Ausonio, tremurândă, răspunse: - E moartă, Diane. Am încercat. Nu s-a putut... - Ascultă! Nu a ieșit pe aici, deci e înăuntru. Îl aud... Pentru câteva momente, liniște. Apoi aceeași voce tânguită: - Am făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
în stație. De unde s-a auzit? - Nu știu. Am crezut că tu ai tras. - Deci el a fost. Ești bine? - Eu da. Crezi că i-a făcut ceva? - Nu știu. De unde să știu eu? Unde naiba or fi întăririle? - Diane, șopti Ausonio după o clipă. Ar trebui să intrăm. Poate e rănită. Apoi cu voce tare: Hei, tu, cel dinăuntru! Nici un răspuns. - Poate s-a sinucis, încercă o explicație Franciscovich. Sau poate că a tras un foc doar pentru a ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
cuprindă cu privirea fiecare centimetru al sălii. Niciun semn de vreo prezență străină, fie că ar fi fost vorba de criminal sau de ostatica acestuia. Apoi privi la stânga, unde Nancy Ausonio se oprise imitându-i gesturile. - Unde naiba a dispărut? șopti aceasta din urmă. Franciscovich clătină din cap. Observă apoi mulțimea de scaune aranjate cu grijă în rânduri paralele. Câteva din ele erau dărâmate. Dar nu semănau deloc cu o baricadă - mai degrabă fuseseră trântite la întâmplare. În stânga ei, văzu micuța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Acum am poziție. Trag? - Așteaptă. Tu, din mașină, strigă apoi. Ai 10 secunde să te predai. Mă auzi? Repetă aceeași frază în spaniolă. - Ba pe mă-ta, fu răspunsul. Interpretă acest răspuns ca fiind unul afirmativ. - Bine, încep numărătoarea. Apoi șopti prin stație: Dați-i 20 de secunde și apoi puteți să trageți. Când ajunse cu numărătoarea la 10, individul din mașină aruncă arma și ieși cu mâinile ridicate. - Nu trageți, nu trageți. - Ține mâinile la vedere și îndreaptă-te ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
opt studenți, între care și victima, și criminalul. - Au semnat nouă persoane, Rhyme. Dar pe foaia de registru, apar doar opt nume. - Cum s-a întâmplat asta? întrebă Sellitto. - Întreabă paznicul dacă e sigur că făptașul a semnat în registru, șopti Rhyme în telefon. Poate doar s-a prefăcut. Sachs reluă întrebarea cu voce tare. - Da, chiar s-a semnat. Am văzut. Poate nu m-oi uita eu mereu la fața lor, dar la asta mă uit mereu. Sachs clătină din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]