8,537 matches
-
din porunca regelui Saul dată medium-ului din Endor: „Consultă pentru mine un ’ôb!” (1Sam 28,8; BCEI traduce prin: „Practică pentru mine divinația printr-un spirit”). Acești doi termeni, adesea împreună, apar ceva mai mult de zece ori în Biblia ebraică și, în unele cazuri, se referă direct la practicarea necromanției. De exemplu, 2Rg 21,6 îl acuză pe regele Manase că a practicat-o, iar următorul rege, Iosia, este lăudat pentru că a înlăturat din țară pe toți necromanții (2Rg
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care oricărui lucru natural i se atribuie un principiu supranatural; în ciuda valorii lor simbolice și performative, multe acțiuni magice, sunt realizate în numele și pe baza potențialităților specifice ale divinității căreia persoana îi cere să intervină. Multe acțiuni magice povestite în Biblie care face trimitere în mod evident la acțiunea divină pot confirma acest fapt. Prin urmare, aceste acțiuni nu pot fi înțelese corect doar prin teoria care vede ritul magic ca acțiune ex opere operato: de exemplu, în 2Rg 5,9-15
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
1Rg 22,10-12 unde profetul Sedecia prezice victoria purtând niște coarne de fier pe cap sau în 2Rg 13,15-19 unde lansarea săgeților de la fereastră anticipa ritual și magic victoria regelui Ioaș asupra arameenilor. În ciuda dificultății de a găsi în Biblie mărturii care să se refere la religiozitatea populară, mai sus citatele interziceri împotriva magiei pot fi o oglindă a ceea ce se întâmpla efectiv în familiile israelite. Această opinie este de asemenea confirmată de arheologie care a scos la lumină sute
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
30). „Suflarea de viață” este literalmente respirația vieții care trece din „gât” (un alt sens al lui nefeš) și, în momentul în care această respirație lipsește, omul este considerat mort (1Rg 17,17; Ps 104,29). Când versiunile curente ale Bibliei traduc termenul ebraic nefeš cu „suflet” (cf. Dt 4,29; 6,5; 1Sam 18,1 etc.) ele fac o actualizare riscantă ce îl poate înșela pe cititorul modern. De exemplu traducerea CEI, publicată în 2008, corectează uneori versiunea din 1974
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pericole care amenințau maternitatea era avortul. Împotriva acestui risc, în Mesopotamia sunt cunoscute „pietrele de sarcină” (aban erê) sau cele „de procreare” (aban alădi) care trebuiau să fie purtate de femei. Deși amuletele asemănătoare nu au un corespondent precis în Biblie, literatura rabinică ulterioară cunoaște existența unei „pietre de susținere” (’eben teqûmâ) care trebuia să le protejeze de la avort pe femeile însărcinate (cf. Levy, 1876, vol. I, p.12). Un alt semn al unei practici religioase orientate spre căutarea protecției împotriva
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cărui nume semnifică „Dumnezeu vindecă”) în Tob 3,17 sau invocațiile de felul „O, Dumnezeule, te rog, vindec-o!” (Num 12,13) se inserează într-un context cultural în care se considera că boala face parte din universul religios. În Biblie boala este deseori considerată efectul mâniei divine provocată de păcat (apariția leprei lui Miriam, soția lui Aron în Num 12 sau cea a lui Azaria în 2Rg 15,5) sau e văzută ca un atac asupra trupului uman de către o
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
prin rațiuni de tip mitologic, după cum o arată textele de exorcizare împotriva bolilor și nenorocirilor descoperite în culturile Orientului Apropiat antic. Suprapunerea dintre cauzalitatea naturală și cea religioasă cu privire la boală și vindecare este, așadar, o caracteristică atestată nu numai în Biblie, ci și în toată lumea Orientului Apropiat antic. Un exemplu preluat din vasta corespondență epistolară a regilor asirieni cu specialiștii lor este următorul pasaj, extras dintr-o scrisoare trimisă de Marduk-šakin-šumi, șeful exorciștilor de curte, în secolul al VII-lea î
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
lui, în vreme ce nenorocirea, tristețea sau lipsa descendenței sunt rezultatul unei dispoziții divine răuvoitoare față de respectiva persoană. În fața unui pericol, boală sau a unei situații disperate, era obiceiul de a face voturi divinității pentru a câștiga binecuvântarea și favoarea divină. În Biblie apar unele pasaje care reproduc textul unui vot (Gen 28,20-22; Jud 11,30-31; 1Sam 1,11), în altele se menționează numai obiceiul votului fără a referi cuvintele (Ps 66,13; Ier 44,25; Nah 2,1). Promisiunile votive erau
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
anumită legătură cu cei vii. Chiar dacă nu se puteau reîntoarce la viață (Is 26,14), morții aveau puterea de a influența lumea celor vii cauzându-le neplăceri sau beneficii, în funcție de cum erau amintiți și cinstiți. Cu privire la acest aspect există în Biblie doi termeni care au atras atenția exegeților: terăfîm și refă’îm. Primul termen pare să desemneze figura strămoșilor ce aveau un rol important în cultul domestic (Gen 31,19; 1Sam 19,13; 2Rg 23,24 etc.); erau așezați probabil în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
31,19; 1Sam 19,13; 2Rg 23,24 etc.); erau așezați probabil în camera de dormit și prin imaginea lor se celebra și amintirea strămoșilor (cf. ceea ce am afirmat cu privire la „amintirea numelui”, mai sus p. 112). În traducerile actuale ale Bibliei termenul terăfîm este tradus uneori cu „idoli”, subliniind astfel statusul suprauman al acestor ființe. Cu privire la refă’îm, identitatea lor este foarte complexă. Prin acest termen Biblia îi desemnează atât pe regii antici, legendari ai regiunii cananeene și locuitorii săi (Gen
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ridicați la status-ul de ființe aproape divine, vindecători și ocrotitori ai dinastiei domnitoare. Ei erau invocați pentru a obține pace, binecuvântare și sănătate (Merlo, Xella, 2001). Pe baza acestor informații comparative, este foarte plauzibil că și refă’îm-ii din Biblie să împartă cu cei din Ugarit trăsăturile regale și să posede facultatea de a asigura ajutor, sănătate și binecuvântare. Toate acestea sunt confirmate nu doar de însușirile regești (cf. Is 14,9) și funebre ale refă’îm-ilor biblici (cf. Is
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
se pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea învierii din morți este atestată numai începând cu epoca târzie elenistă (2Mac 7,9; Dan 12,2) și trebuie, deci, să o excludem din cercetarea aceasta. Capitolul 7 Cosmologia religioasă Biblia ebraică nu are un termen care să corespundă cuvântului „cosmos”, acesta fiind de origine greacă. În puținele locuri în care LXX, adică versiunea greacă a Vechiului Testament, folosește termenul kósmos (cf. Gen 2,1; Ex 33,5-6; Dt 4,19
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
poezie pentru a spune „pământ stabil”, dar care uneori are și sensul mai general de „lume, creație”. Autorii evrei utilizează însă mult mai frecvent un sistem perifrastic de termeni concreți pentru a exprima întreaga creație, suplinind astfel această absență lexicală. Biblia utilizează de obicei două modalități: ori face o scurtă înșiruire a componentelor cosmice sugerându-le astfel pe toate (Ex 20,11; Is 45,7; Ez 38,20; Ag 2,6) sau recurge la figura retorică a merismului, adică utilizarea a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care, înțelese în sens generic, erau utilizate pentru a sugera totalitatea cosmosului, ca de exemplu, termenul „totul” în Ier 10,16 sau Qoh 1,14 (în greacă, Înț 1,14). În orice caz, deși nu avea conceptul abstract de „cosmos”, Biblia ebraică declară explicit că Yhwh este creatorul divin și unic al întregului univers: așa afirmă merismul din Gen 1,1 alături de multe alte texte care se exprimă în mod asemănător (Gen 14,22; Is 45,7; Ps 146,6 etc.
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
texte care se exprimă în mod asemănător (Gen 14,22; Is 45,7; Ps 146,6 etc.). Din convingerea că Yhwh este creatorul universului nu derivă neapărat că el a creat universul din „nimic”, un alt concept abstract absent în Biblia ebraică; creația ex nihilo va apărea pentru prima dată într-o carte din canonul creștin al Vechiului Testament, în 2Mac 7,28. Din aluziile cosmologice conținute în unii psalmi și în alte texte considerate anterioare Gen 1-2, reiese mai degrabă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
seama că în mentalitatea Orientului Apropiat antic, Dumnezeu nu era considerat un „spirit” opus materiei, ci mai degrabă „domn” al materiei și al lumii, cel care stabilește principiile ce ordonează întreaga existență și, drept consecință, reglementează desfășurarea tuturor lucrurilor. În Biblie și în culturile asemănătoare ei, Dumnezeu nu se opune naturii concrete, ci își manifestă persoana și voința sa prin natură: pe de o parte, stăpânind forțele haotice care duc la descompunere și moarte, pe de alta, fixând principii ordonatoare care
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a lui Israel și Iuda pe coasta levantină a Mediteranei. Spre deosebire de Egipt și de popoarele din Mesopotamia, rodnicia câmpului depindea mai curând de ploaie decât de irigația obținută de la marile fluvii și de la canale. În acest context, cerul primește în Biblie o semnificație cosmologică ulterioară: asemenea bărbatului care-și duce sămânța sa în sânul matern al femeii (Is 45,8), la fel cerul distribuie rodnicie sânului pământului. Deși asemănarea pe care Biblia o face între ploaia căzută din cer și sperma
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
și de la canale. În acest context, cerul primește în Biblie o semnificație cosmologică ulterioară: asemenea bărbatului care-și duce sămânța sa în sânul matern al femeii (Is 45,8), la fel cerul distribuie rodnicie sânului pământului. Deși asemănarea pe care Biblia o face între ploaia căzută din cer și sperma umană e cunoscută în diferite povestiri mitologice din Orientul Apropiat antic, ea se diferențiază de aceste mitologii prin aceea că nu cerul dă direct rodnicie pământului, ci, prin intermediul său, Yhwh, creatorul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în acest sens, era considerată ca o extensiune a spațiului terestru, locuința naturală a oamenilor și animalelor. Din punctul de vedere al geografiei cosmice, vechii evrei își imaginau globul pământesc ca un disc stabilit pe ape prin hotare precise. În Biblie se amintește de cele „patru colțuri” ale pământului (Is 48,11) și de „marginile” sau de „hotarele” sale (Ier 6,22; Ps 48,11), la fel cum inscripțiile mesopotamiene și aramaice (cf. monumentul regelui Barrakib în KAI 216, linia 4
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pe izvoarele arheologice în care este mai dificil de extras un conținut speculativ. Această stare de fapt va comporta în mod necesar o bună doză de aproximare din punct de vedere strict istoric. Contrar altor popoare din Orientul Apropiat antic, Biblia ebraică nu are o concepție cosmologică explicită despre lumea morților, datorită caracterului său specific yahwist care a dus la diminuarea tuturor referințelor mitologice și teologice care descriau lumea morților ca o regiune locuită de divinități sau ca un loc cu
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
străvechi, nu mai puteau fi acceptate de ebraismul mai recent. Din acest motiv, unii autori consideră că concepția ebraică despre lumea morților în epoca monarhică nu poate fi descrisă fără a o compara cu concepțiile popoarelor vecine (cf. Podella, 1987). Biblia utilizează mai mulți termeni pentru a indica lumea de dincolo. Cel mai frecvent este še’ôl, cuvânt cu etimologie incertă și fără paralelisme extrabiblice. El desemna împărăția morților localizată în special în partea de jos a lumii, sub pământ, după cum
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
găsim o invitație adresată regelui defunct formulată în acești termeni: „coboară în pământ și afundă-te în praf” (KTU 1.16,20-22) sau eufemismul „cei care coboară în pământ” pentru a-i desemna pe cei morți (KTU 1.4VII,9). Biblia utilizează mai multe expresii care indică regiunea cosmică a lumii morților: „pământul întunericului”, „țara uitării”, qeber „groapă”, bôr „adâncitură, cavitate” și altele pe care nu e posibil să le analizăm aici; în orice caz, toate aceste expresii sunt de acord
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
a pământului, în dimensiunea inferioară a cosmosului. Spre această concluzie ne îndreaptă și eufemismul „cei care au coborât” (Ez 26,20) pentru a-i desemna pe cei morți. La fel ca în concepțiile cosmologice din Orientul Apropiat antic, și în Biblie, lumea de dincolo este văzută ca un loc subteran întunecat, trist, prăfuit și tăcut (Iob 10,21; 17,16; Ps 94,17). Deși unele expresii din literatura sapiențială lasă să transpară ideea că odată ajunși în lumea de dincolo oamenii
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
punct de vedere teoretic (Is 45,5). Nu putem defini precis când și cum a avut loc această reorientare spre monoteism a religiei ebraice, dar putem presupune că exilații și-au consolidat destul de repede propria identitate religioasă. Fără îndoială, ceea ce Biblia prezintă drept o „rechemare la puritatea originară” yahwistă a fost o concepție religioasă de factură rigoristă. Familiile sacerdotale ale exilaților, dorind să-și mențină identitatea lor religioasă, evitând să se adapteze și să se piardă în ambientul în care au
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pentru prima oară în revista „România viitoare” (1850), la Paris. În „precuvântarea” care îl însoțește, Bălcescu pretinde că ar fi descoperit poemul, scris pe la 1830, la un schit, iar autorul ar fi fost „un călugăr hrănit în singurătate de cetirea Bibliei și a Psalmilor lui David”. Sibilinicele destăinuiri sunt, evident, o mistificare literară, în spirit romantic. În 1855, la trei ani după moartea lui Bălcescu, căruia îi aparține versiunea tipărită la Paris, este publicată în „România literară” a lui V. Alecsandri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]