9,707 matches
-
însă dificil în contextul în care erau înconjurați de o populație care-și putea impune Adunării voința proprie printr-o răscoală. Majoritatea moderată a deputaților nu mai avea încredere în populația Parisului și nici în rege. După octombrie 1789, mulți francezi credeau că revoluția s-a terminat. În 1790, s-a reorganizat administrația financiară, legile, finanțele și economia prin aplicarea principiilor Declarației drepturilor pentru a se oferi Franței un sistem uniform, descentralizat, reprezentativ și umanitar. Deputații se considerau descendenții iluminismului și
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Al treilea strat de cetățeni activi care plăteau un impozit direct de un marc "d'argent-echivalent" a 50 de zile de munca, pentru a deveni deputat în Adunarea Națională. De aceea, sistemul electoral era în favoarea celor bogați. Dar 61% din francezi aveau dreptul să participe la o forma de alegeri. La nivel municipal, cei mai mulți țărani aveau dreptul sa voteze și îndeplineau condițiile pentru a candida la funcții, echivalând cu o revoluție administrativă. Dacă anterior, administrația provincială era asigurată de funcționari guvernamentali
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
corporație privilegiată în stat și un ordin separat, ceea ce tocmai fusese abolit. Cum o adunare bisericească nu a fost lăsată să dezbată situația, clerul a așteptat verdictul papei. El a amânat să ia o decizie, fiind implicat în negocierile cu francezii, în privința statului Avignonului, teritoriu papal din Franța. Adunarea nu a mai putut aștepta, în noiembrie 1790, a decretat că clerul trebuia să depună jurământ pe constituție. Aceasta a dezbinat clerul. În Adunare, numai doi dintre cei 44 de episcopi și
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
fază de nimicire a libertății. Robesspierre a rămas izolat și nepopular, iar relațiile sale cu Brissot s-au înrăutățit. Girondinii au insistat în favoarea războiului. La 7 februarie 1792, Prusia și Austria s-au aliat, crezând că îi pot intimida pe francezi. Prusia ocupase Provinciile Unite în 1789 doar cu o mică armată, iar Austria ocupase Belgia în mai puțin de două săptămâni, ambele considerând Franța slabita. Amenințările austriecilor și atacurile girondinilor la adresa comitetului austriac de la curte l-au silit pe rege
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
de externe, Dumouriez, doreau războiul. Dar la 1 martie, Leopold a murit și a fost înlocuit de Francisc al II-lea. Austria a decis izbucnirea războiului când au apărut zvonuri că Maria Antoaneta va fi judecată. La 20 aprilie 1792, francezii au declarat război Austriei. O luna mai târziu, Prusia a declarat război, ducele de Braunschweig preluând comanda. Armata franceză era deplorabilă: mulți ofițeri emigraseră, voluntarii nu erau instruiți și echipați pentru lupta. Înaintarea franceză în Țările de Jos a fost
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
retras vetoul și nici nu i-a rechemat pe miniștri girondini. Adunarea a luat măsuri pentru a fi recunoscută importanța crescânda a sanculoților. La 11 iulie,a declarat stare de urgență, emițând decretul ""La patrie en danger"", care chema toți francezii la luptă. Tensiunea din Paris a fost agravată de sosirea federaților din provincii și de manifestul lui Braunschweig. Erau revoluționari și republicani militanți spre deosebire de Garda națională pariziană și a cărei ofițeri erau regaliști. Își exprimau patriotismul în Cântecul de război
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Marsilia în marșul lor spre capitală. La 1 august, manifestul lui Braunschweig a fost publicat la Paris în care amenința că toți membrii Gărzii Naționale care vor fi prinși luptând vor fi pedepsiți ca rebeli și amenințau Parisul cu invazia. Francezii s-au înfuriat și mulți dintre cei care au sprijinit monarhia s-au întors împotriva ei. Radicalii și federații erau pregătiți pentru o noua insurecție, iar girondinii l-au avertizat pe rege de răscoală, propunându-i să-i recheme pe
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
lege, mulți fiind din clase superioare. Robespierre credea în Dumnezeu, pe care îl numea Providență, având credință în viața de după moarte, în care doar cei virtuoși vor fi răsplătiți. A urât campania de descreștinare. Voia să-i unească pe toți francezii sub cultul Ființei Supreme. Catolicii au fost suparăți pentru că ignora doctrina catolică și papalitatea. Chiar și anticlericalii au fost împotrivă pentru că credeau că era un pas spre reintroducerea religiei romano-catolice, crezând că Robespierre se autodeclară drept mare preot al noii
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
și pentru ca Franța să obțină controlul asupra Mării Mediterane pe care britanicii o controlaseră prin Gibraltar. Armata franceză a debarcat în Egipt, obținând victorii împotriva mamelucilor. Însă în august 1798, amiralul britanic, Horatio Nelson, distruge flota franceză în portul Aboukir. Francezii sunt alungați din Malta, devenind colonie britanică. Este creată a două coaliție, formată din Marea Britanie, Imperiul Otoman și, datorită manevrelor diplomatice ale britanicilor, Pavel I al Rusiei intră în coaliție, alături de Regatul Neapolelui. Apare fenomenul de „La Grande Nation” - un
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
împotriva lui Napoleon, regaliștii fiind nemulțumiți că Napoleon nu a militat pentru readucerea monarhiei, având ca lideri pe Pichergru. Au avut loc interogatorii în care se implicase și ducele d’Enghien, fiul șefului armatei exilaților. Peste 3,5 milioane de francezi au votat pentru instaurarea imperiului și modificarea constituției. Astfel, pe 2 decembrie 1804, Napoleon a fost încoronat ca împărat.
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
În cca 200 î.Hr. s-a format un grup vietnamez distinct în regatul independent Nan viet, dar a fost anexat Chinei în secolul 1 î.Hr. Vietnamezii au fost sub continuă dominație chineză până în sec. 10 d.Hr. În sec. 19, francezii au ocupat statul. A devenit o țară unificată în 1976 după ce forțele armate ale părții comuniste de nord au ocupat sudul țării cu un an în urmă. În anii '50, comuniștii au luptat împotriva puterii coloniale a Franței, apoi împotriva
Vietnam () [Corola-website/Science/297683_a_299012]
-
volum de articole. Alte două cărți foarte populare în România, sunt studiul Lindei Hutcheon "The Politics of Postmodernism" și "Postmodernist Culture" a lui Steven Connor. Aceste lucrări au apărut în România, prin hazard obiectiv, în 1989. "La condition postmoderne", cartea francezului Jean-François Lyotard , publicată în 1979, este esențială și consemnează ruptura totală față de filozofia premergătoare. Deoarece postmodernismul a fost subiectul unor dezbateri partizane, sunt tot atâtea definiții ale curentului câți teoreticieni există. Dificultatea de a-i putea stabili obiectul este întărită
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
să cedeze Norvegia în favoarea regatului Suediei, în timp ce vechile provincii norvegiene Islanda, Groenlanda și Insulele Feroe au ajuns să depindă de coroana daneză. Norvegia a profitat de ocazie pentru a-și proclama independența, adoptând o Constituție bazată pe modelul american și cel francez, iar prințul danez Christian Fredrik a fost proclamat rege la 17 mai 1814. Asta a cauzat izbucnirea războiului între Suedia și Norvegia. Cu toate acestea armata suedeză nu era suficient de puternică încât să-i înfrângă pe norvegieni, iar trezoreria
Norvegia () [Corola-website/Science/297678_a_299007]
-
Weimar, unde activează ca organist și muzician al curții. În anii petrecuți ca muzician la curtea ducală din Weimar (1708-1717) și apoi la Köthen (1717-1723) și-a îndreptat privirile înspre muzica de cameră, studiind cu râvnă opera compozitorilor contemporani germani, francezi și italieni, transcriind numeroase lucrări ale acestora pentru orgă și clavir. La Weimar a transcris concerte pentru orgă (6) și pentru clavir (18) din creația lui Vivaldi, Corelli, Benedetto Marcello, Telemann. Alteori, el prelucra numai anumite teme, utilizate în ample
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
al administrației și ca simbol al puterii Casei de Savoia. Având aspectul unei fortificații capabilă să reziste unui asediu, castelul nu a mai întrunit condițiile unei locuințe și astfel Ducele Emmanuel Philibert a decis - influențat și de constanta presiune a francezilor - să își mute reședința la Torino. Castelul a rămas doar un centru administrativ până când Christine, Ducesa de Savoia, a readus curtea regală aici, în 1640. În 1786 Victor Amadeus III a adăugat castelului o Aripă Regală. În timpul domniei lui Napoleon
Chambéry () [Corola-website/Science/297713_a_299042]
-
mai renumiți scriitori îi includ pe rușii Lev Tolstoi, Anton Cehov și Fiodor Dostoievski; englezii Charles Dickens, John Keats, și Jane Austen; scoțianul Sir Walter Scott; irlandezul Oscar Wilde; americanii Edgar Allan Poe, Ralph Waldo Emerson și Mark Twain, și francezii Victor Hugo, Honoré de Balzac, Jules Verne și Charles Baudelaire. a dat naștere științei ca profesie. Termenul "om de știință" a fost inventat în 1833 de către William Whewell. Printre ideile cel mai influente din acest secol au fost cele ale
Secolul al XIX-lea () [Corola-website/Science/296603_a_297932]
-
Acropolă, de cimitirul antic Kerameikos și de noul palat al regelui (care astăzi este sediul parlamentului grec), pentru a evidenția continuitatea între Atena antică și cea modernă. Neoclasicismul, stilul internațional al epocii, a fost stilul arhitectural prin care arhitecți bavarezi, francezi și greci, cum ar fi Hansen, Klenze, Boulanger și Kaftantzoglou, au proiectat primele clădiri publice importante ale noii capitale. În 1896, Atena a găzduit primele Jocuri Olimpice moderne. În anii 1920, mai mulți refugiați greci, evacuați din Asia Mică în urma
Atena () [Corola-website/Science/296594_a_297923]
-
1938, Turing lucra part-time la , organizația britanică de criptanaliză. El s-a concentrat pe criptanaliza mașinii Enigma, împreună cu , un criptanalist senior de la GC&CS. Curând după întâlnirea de la Varșovia din iulie 1939 în care a pus la dispoziție britanicilor și francezilor detaliile cablajelor rotoarelor mașinii Enigma și metoda lor de decriptare a mesajelor Enigma, Turing și Knox au început să lucreze la o abordare mai puțin fragilă a problemei. Metoda poloneză se baza pe procedura nesigură de schimb de chei prin intermediul
Alan Turing () [Corola-website/Science/296617_a_297946]
-
mai puternic stat german, să se mai amestece în politica celorlalte state germane. Statul cunoscut cu numele "Germania" a fost unificat ca stat-națiune modern în 1871, când Imperiul German a fost înființat împreună cu Regatul Prusiei, ca element constitutiv. După înfrângerea francezilor în Războiul franco-prusac, Imperiul German a fost proclamat la Versailles, în 18 ianuarie 1871. Dinastia Hohenzollern a Prusiei a guvernat noul imperiu, al cărui capitală era Berlin. Imperiul era o unificare a tuturor statelor dezmembrate ale Germaniei, cu excepția Austriei ("Kleindeutsche
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
intens pentru un leader puternic care să conducă națiunea ca un părinte sever, dar inspirat). Plecând de la faptul că rădăcinile derivei naziste sunt adânc înfipte în istoria țării, cel puțin cât să ajungă până la jumătatea secolului XIX, alți istorici (precum francezul Georges Bensoussan) subliniază și ei faptul plin de semnificații că națiunea germană a fost strânsă laolaltă în 1871 de niște politicieni, și așa s-a întâmplat, de altfel, întotdeauna în istoria laxelor forme statale federalizatoare pe teritoriile germanofone, neexistând așa
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
militar aristocrat, precum von Bismarck, nu cum se întâmpla în Franța aceluiași secol, unde referința-far a fost un scriitor popular (prin naștere, dar și dedicare), anume Victor Hugo. Faptul că unificarea a trebuit să fie câștigată prin război contra străinilor (francezi, de exemplu) și aceasta i-a făcut pe germani naționaliști, marcați profund și durabil de mentalitatea asediatului)) și ținând cont de valorile pe care Franța le încarna pe continent la acel moment, ostilitatea străinilor la unificarea națiunii i-a făcut
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
aliați occidentali, a trecut peste această blocadă, furnizând mâncare și alte oferte orașului din iunie 1948 până în mai 1949. În 1949, Republica Federală Germană a fost fondată în Germania de Vest și includea toatea zonele controlate de americani, britanici și francezi, nu însă și zonele din Berlin ce aparțineau aliaților vestici, pe când marxist-leninista Republică Democrată Germană a fost proclamată în Germania de Est. Berlinul occidental a rămas oficial un oraș ocupat, dar politic s-a alătudat Republicii Federale Germane, în ciuda izolării
Berlin () [Corola-website/Science/296630_a_297959]
-
de 6 milioane. Migrația națională și internațională în oraș are o istorie lungă. În 1685, în urma revocării Edictului de la Nantes în Franța, orașul a răspuns cu Edictul de la Potsdam, care a garantat libertatea religioasă și scutirea de impozite a hughenoților francezi pentru zece ani. Prin din 1920, au fost încorporate multe suburbii și orașe din jurul Berlinului. Astfel s-a format teritoriul ce cuprinde Berlinul modern. Actul a crescut populația orașului de la 1.9 milioane la 4 milioane. Politicile de asimilare și
Berlin () [Corola-website/Science/296630_a_297959]
-
250,000 locuitori neînregistrați. Sunt mai mult de 25 comunități nebăștinașe cu o populație de cel puțin 10,000 de oameni. Este vorba de turci, poloni, ruși, libanezi, palestinieni, sârbi, italieni, bosniaci, vietnamezi, americani, români, bulgari, chinezi, austrieci, ghanezi, ucraineni, francezi, britanici, spanioli, israeliți, thailandezi, iranieni, egipteni, sirieni. De obicei, cele mai vorbite limbi străine în Berlin sunt turca, engleza, rusa, araba, polona, kurda, vietnameza, sârba, croata și franceza. Turca, araba, kurda și croata sunt auzite mai mult în partea vestică
Berlin () [Corola-website/Science/296630_a_297959]
-
doua diplomă, Iorga a devenit și mai interesat în filologie, învățând engleza, germană și bazele altor limbi germanice. În 1892, a fost în Anglia și în Italia, căutând surse istorice pentru teza în limba franceză despre Philippe de Mézières, un francez care a participat la Cruciada Alexandriană. Între timp a devenit contribuitor al "Revue Historique", un jurnal academic francez. Oarecum nesatisfăcut de educația în Franța, Iorga și-a prezentat disertația și, în 1893, a plecat în Imperiul German, pentru a se
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]