9,213 matches
-
sunt demonizați, iar la Amélie Nothomb personajul-narator din romanul Attentat este un Quasimodo modern. Excelent dotată tehnic, scriitura Lydiei Salvayre este una a rupturilor, a paradoxalului, a dionisiacului dar și, mărturie a energiei dezvoltate, minată de patetism. Un amestec de ironie și voracitate - un hybris dezvoltat În discursuri lungi, suspendate din ce În ce mai Înalt deasupra realității, care traduc atât o desprindere a personajelor cât și mai vechea obsesie a diferenței dintre limbaj și obiecte. Romanele sale sunt În primul rând - ca multe alte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
peut rouler sur des sujets patriotiques.” Dincolo de Încuviințările ideologice, În literă și spirit, pe care textul conferinței le suscită, nu putem să nu remarcăm cumințenia armei cu care luptă Lydie Salvayre - un discurs funambulesc pe alocuri care se ia, În ciuda ironiei, prea În serios. Nu altfel se Întâmplase În La Compagnie des spectres, satira se Îngroșa și monologul galopa prea repede pentru a fi oprit la timp. Alături de Lucienne, naratorul schițează câteva portrete de personaje caragialești, stinghere Însă, Înecate În șuvoiul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
deschisă - un videoclip. Avem de-a face fără Îndoială cu o scriitură psihologizantă - o altă trăsătură feminină - care sondează psihicul feminin răvășit de experiențe traumatizante, abruptă (discursul indirect liber este copios utilizat) dar conectată mai tot timpul la perfuzii cu ironii și autoironii roborative. Lydie Salvayre creează un univers interior halucinant dar totodată foarte precis. Citind-o, alături de alți romancieri ai anilor 1990, putem afirma că o direcție a prozei franceze contemporane este cu atât mai impresionantă cu cât se apropie
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În cea a literaturii veriste. Ceea ce face așadar Marie Redonnet este să redea viața personajelor, Înscriindu-le În fărîme de autobiografie ambigue, dotate cu sensul grav al prezenței divine sau diabolice - prezențe forte, oricum - subminat Însă din loc În loc prin ironii de genul la maquette du chateau - occupe - toute la chambre du fou dieu protege - lțambiguite - du site, de inserții ale cotidianului Într-un spațiu pretins sacru. Cel mai bun corespondent artistic al acestui produs literar este serialul Twin Peaks al
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Încheiată, fulgerător, dar la fel de elegant, cu moartea scriitorului (a unui alter ego Învins În lupta cu limbajul, a unei vârste prea fragile, concret, a acestui Thomas Pilaster al cărui cadavru a fost găsit cu un coupe-papier Înfipt În gât). Autopatișă, ironie, la prima vedere, romanul lui Chevillard este și o autopanoramă, o parabolă metatextuală. Talentul plin de forță al scriitorului și capacitea sa de a figura o realitate absurdă placată pe cea cotidiană, banală, nu-i sunt străine nici lui Mihail
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru ca cititorul să fie Într-adevăr convins de existența lui În realitate. Milo Tindle este amantul italian, bine făcut, al Margaretei, soția lui Andrew, un aristocrat englez Înstărit Înzestrat cu o cruzime și o inteligență ireproșabile, autor de romane polițiste ironia soartei. Milo vine, conform Înțelegerii, să-i ceară mâna soției sale - și duelul Începe. Cititorul crede că a Început povestea, când de fapt Începuse doar filmul pe ecranul televizorului, pe care nenumărate interludii metaficționale Îl vor opri, punându-l În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Antoine Volodine Dintre toți romancierii care-și prezintă numărul În acest serial, Volodine, o figură puternică și blajină de urs rusesc, este cel mai aproape de scriitură ca scop În sine, cel mai solicitant; cel mai aproape de, fără nici o urmă de ironie, noțiunea “scriitorului mare”. Textele sale sunt amalgame din metale grele, eșafodează o construcție barocă, iar lectura lor te supune unor teste de anduranță care, Însă, merită tot efortul. Înrudit cu prematur-regretatul Bernard-Maria Koltès, Volodine nu se joacă deloc atunci cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a tautismului. Fanaticii calculatorului, hackers și copiii, în practica curentă și în imaginarul care pune stăpînire pe ea. Nu am putea vorbi de cură ordinatică, care să imite cura analitică? Al "doilea sine" pe care îl descrie S. Turckle cu ironie și precizie, pare să se instaleze în intimitatea noastră. Această cură, pe care o urmează mii de oameni foarte obișnuiți, își găsește apogeul și consacrarea la nivel suprem: creiere distinse propagă această adevărată religie urmînd ritualuri zilnice și nocturne la
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
a facilita viața. Dar sînt obiecte lipsite de valoare din momentul în care sînt prezentate drept gadgeturi, semne de modă sau efecte perverse. În acest sens, Mon Oncle, de Tati, ilustrează destul de bine "bunul-simț", incluzînd aici aspectul său arhaic, paseist. Ironia este, de asemenea, un mod de exprimare a bunului-simț. Ironia sau, și mai bine, deriziunea colectivă, cînd practicile unei societăți răstoarnă schemele mașiniste. Ce să spunem despre Italienii din Sud, în locuințele populare, care au adesea două posturi de televiziune
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
momentul în care sînt prezentate drept gadgeturi, semne de modă sau efecte perverse. În acest sens, Mon Oncle, de Tati, ilustrează destul de bine "bunul-simț", incluzînd aici aspectul său arhaic, paseist. Ironia este, de asemenea, un mod de exprimare a bunului-simț. Ironia sau, și mai bine, deriziunea colectivă, cînd practicile unei societăți răstoarnă schemele mașiniste. Ce să spunem despre Italienii din Sud, în locuințele populare, care au adesea două posturi de televiziune și două posturi de radio de familie și care le
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
semn de inteligență" faptul că "simplifică versul și-i descrețește fruntea." Marin Sorescu parodiază în permanență de la volumul "Singur printre poeți" la volumul "La lilieci". Parodia lui înseamnă de fapt un anumit fel de a privi lumea, cu bunăvoință, cu ironie, înveselindu-se și întristându-se totodată. Așa se explică succesul de public pe care l-a avut poetul și rezervele pe care le-a formulat critica. Al. Piru îl persiflează: "Așa intitulatele poeme din volumul "La lilieci" de Marin Sorescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
scit se căuta pe sine,/ având drept torță marile neliniști". Pe Ion Horea îl parodiază pentru nota ostentativ pășunistă: "Chiar în minuta asta pe-al șesului porthart/ a mai căzut o nucă și-un turchestan s-a spart". Prin filtrul ironiei sunt trecuți Ion Gheorghe și A. Păunescu, Ion Crânguleanu și C. Abăluță, ultimul pentru poezia degenerată în reportaj. Sesizează gratuitatea cripticului la N. Stănescu: "Unul, două.../ Unul două trei.../ Oh, P1, P2, P4, P7, P9/ Au îngenuncheat zamfirul celor patru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
formulează, în primele versuri ideea, apoi o comentează descriind o lume de obiecte, se uimește, râde deschis, cum am spune, în văzul lumii, pentru ca la sfârșit, cuvântul, ver sul-poantă să dea adevăratul sens al poeziei. El conține atitudinea poetului, gestul, ironia, satira, tristețea, de fapt sinceritatea poetului. Exemplul poemului "Viziune" este edificator. Aflăm de la început că poetul se dimensionează, pentru a lua în stăpânire realul, apoi urmărește cu "ochii mari" propria evoluție, reprezentând-o modular: "Luna trecută, de pildă/ M-am
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
idee care va reveni în câteva poeme: "Evoluție", "Atavisme", "Pârghii": "Dar la urma urmei/ Ce trebuie să găsiți/ În rândurile mele cuvinte?/ Eu am fost pictor/ și toate acestea nu au fost altceva decât/ Studii de riduri/ De pe fruntea mea". Ironia intră în surdină, rămâne poanta: "La manejul meu din nori/ Se încalecă erori/ Din aproape în aproape,/ Saltă sufletul pe ape/ Sub copite eu în, silă,/ Ca pustiul sub cămilă". ("Inspirație")... Snobismul, permanenta simulare, nu-i mai trezește nici tristeți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în surdină, rămâne poanta: "La manejul meu din nori/ Se încalecă erori/ Din aproape în aproape,/ Saltă sufletul pe ape/ Sub copite eu în, silă,/ Ca pustiul sub cămilă". ("Inspirație")... Snobismul, permanenta simulare, nu-i mai trezește nici tristeți, nici ironii acide. Falsul motan este falsul creator: "Clipea din mustăți odată, cam într-o doară,/ și simțea globul întreg parfumat azi nimic,/ Nici un curent electric,/ Copacii, casele, turnul de apă/ Au același miros de aer" ("Falsul motan"). Izolat de "tinerii cotoi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zâmbim. Volumul " Tușiți" repetă în aceeași manieră tot ce e spus în cele anterioare apariției lui. Același dozaj de inventivitate, același simț al colosalului într-un lung proces de "Demistificare a literaturii 9.. Totuși, trebuie remarcată reprezentația mai puțin veselă, ironia mai aspră, satira mai acidă; totul stă sub semnul neputinței care accentuează profilul tragic al poeziei soresciene: "Altfel nu-mi explic de ce nu oprește nici o dată/ În nici o stație,/ De ce nu face o haltă,/ Am putea să-l dăm jos
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dăruit), iar după o săptămână și-a adus și bagajele. Am aflat mai târziu că nu am mașină de spălat vase și că mirosul urât venea de la gazul metan, dar asta contează prea puțin. Aragazul acela unise două destine. Culmea ironiei, același aragaz ne-a și despărțit. Mai exact, ciorba gătită pe el... Chibrit sau aprinzător, robinet de gaz deschis (rotirea mâinii se face ca la demachierea ochiului stâng/a celui drept, diferă de la aragaz la aragaz), focul este aprins, suntem
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ceapa verde, castraveții, morcovii, mărarul și varza (pentru o salată de crudități); buchetul de flori și sacul de cartofi iarăși nu au încăput în sacoșe; abia ducea bagajele. A trebuit să-i car eu laptopul, că altfel nu se descurca. Ironia sorții: printre tarabe era și ex-ul meu numărul șase, tras la față și cam jerpelit; stătea cu mâinile înfundate în buzunare și ne conducea cu o privire întunecată spre ieșire, îi făcusem eu semn să nu se amestece. 5.4
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
care plânge o face arareori public. El plânge „În sine”; dacă o face public produce compasiune, Însă nimeni nu va plânge alături de el. Plânsul este individual, așa cum râsul este contagios și colectiv. Râsul are și o funcție emoțional-socială raportată la ironie, pe când plânsul este o descărcare emoțională individuală. b. Euforia Euforia este starea de plăcere zgomotoasă, antrenantă, contagioasă, colectivă. Ea este expresia unei plăceri, a unei bucurii Împărtășită de un grup, de o colectivitate umană, având aceeași motivație. Euforia se manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o „vedere interioară” a celuilalt de către mine, dar și o reflectare a acestuia În persoana mea. Din aceste considerente, privirea atinge sfera conștiinței. Ea poate fi Înțeleasă ca mângâiere, consolare, Înțelegere, sprijin sau, dimpotrivă, poate Însemna mustrare, dispreț, dezgust, abandon, ironie, culpabilizare. Privirea este primul semn al Întâlnirii. Ajută și susține sau condamnă și pedepsește. De fiecare dată În cazul Întâlnirii, căutăm privirea celuilalt. O privire aprobatoare, consolatoare, care să ne dea siguranță, sprijin afectiv și moral. După cum, În mod egal
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cartierele democrate”, muncitorești (Cartierul C.F.R., de pildă), formulă impusă de discursul populist al epocii postbelice, menită să facă uitată denumirea anterioară, orientală, dar, în absența fondului care să ateste progresul, ea n-a prins, din contra, sunînd pretențios, se preta ironiei. Comparația din versul „Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...” nu-i rezultatul unei observații făcute de la distanță de ele, din centru, ci al uneia făcute chiar din interiorul lor. în acest caz, „mai neagră” înseamnă acum, adică la întoarcerea spre
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lupte și de jale”, descoperă în ei un impuls pentru o atitudine în răspăr: „O , corbi siniștri, vă iubesc!” Pentru că - zice el mai departe - „în fracurile voastre negre/ De ciocli, aveți ceva de gală,/ Și-n croncănitul vostru rîde/ O ironie triumfală!”12). în epocă, însă, atunci cînd cineva se referă la corbi, dominant e sentimentul de teamă. Venirea lor dă emoția producerii unui eveniment implacabil. Asupra unor autori, între care Pincio și Tradem, corbii au un efect paralizant: „Pe valuri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o răspîndi la «Naționala», cealaltă cafenea a scriitorilor”.2) Ororile - au încercat și unii mai tineri s-o demonstreze - pot fi privite cu detașare, „estetic”. Așa a procedat, de pildă, Ion Vinea în „Visul spînzuratului”, poem datat 1915, în care ironia e, cu premeditare, mai pregnantă decît compasiunea: „Spînzuratul vînăt din grădină/Plin de rouă și de frunze moi (în revistă: noi - n. m.)/ Senvîrtește-n axu-i de lumină/Fără frică de ninsori și ploi/ Și rîzînd cu ochii amîndoi.// Spînzuratul pînă-n
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de orgie/ Pe canapeaua din altar”)11). Ca să pun punct acestui aspect, voi spune: la Bacovia iubirea e frumoasă doar ca nostalgie, ca ratare ori ca speranță. Insatisfacțiile, complexele, reticențele, i-au alterat felul de a o privi. De aci ironia cvasipermanentă cu care vorbește despre ea. Și tot de aci figura uneori caricaturală („Amorul, hidos ca un satir”)12), alteori penibilă a „amorului”: „Carbonizat, amorul fumega -”13). Adică, după ce arsese, trăgea să moară. E adevărat, în „Poemă în oglindă”, există
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de iubiri profane și de a-și domina, în spațiul sacru, excitațiile. Nu reușesc, iar acest eșec le face „gîndul mai amar” și le deviază exasperarea în blasfemie. Despre „cochete” și „cocote” E greu de spus cîtă admirație și cîtă ironie este în versul „Pe drum e-o lume leneșă, cochetă”, din „Amurg violet”.2) „Cochetă” are și valoare descriptivă, și valoare morală. Poate fi echivalat prin „elegantă”, „distinsă”, dar și prin „dornică să epateze”. Aci, mai curînd prin asta. Lumea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]