10,258 matches
-
pe Marinescu, îmi venea să rîd. Chiar și Don Șef crede asta. Am intrat o dată în birou la el cu niște hîrtii la semnat cînd Marinescu tocmai se retrăgea, mulțumindu-i pentru nu știu ce semnături. Du-te-n... cu mulțumirile tale! izbucnește Don Șef după ce Marinescu iese, apoi, privindu-mă lung, îmi zice: Dom' Vlădeanu, dacă nu v-a mîncat încă Teodoru (unul din interpreții primei piese de la Televiziune semăna foarte bine cu inginerul-șef Teodoru), atunci să știți că Marinescu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ziceam "ei și, asta contează?!", dar odată ce-am cunoscut-o pe Livia, parcă întreaga mea structură s-a rearanjat. Femei ca doamna Tamara veneau la mine cu drag, de dragul aventurii; puțin le interesa confortul. O singură dată, o doamnă, izbucnind în rîs, rotind între degete paharul în care-i turnasem vodcă, mi-a spus: Bine, Mihai, așa inginer ești tu?! Află că-n apartamentul meu, numai holul de la intrare e mai mare și mai mobilat decît toată locuința ta... Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar "rău" de gură; nu-i defect sau abatere în secție, pe care el, cunoscînd-o, să n-o îndrepte sau s-o facă cunoscută în prima ședință. În numele cui faceți dumneavoastră propunerea asta? o întreb eu pe tovarășa din prezidiu, izbucnind în sus de pe scaun. Am discutat înainte de ședință..., ne-am orientat... Foarte bine! zic eu, care încă nu mă așezasem. E foarte bine că se știe dinaintea ședinței cine va fi ales, dar dumneavoastră, care nu faceți parte din organizația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
altfel. Aș face-o și azi, dar azi vremea-i schimbătoare, și eu, pe vreme instabilă, nu pot să înjur. În telefon, aud din nou același sunet înfundat, semn că rîde iar. Știți ceva, îi spun înfuriindu-mă, se poate izbucni în rîs din două motive: din plăcere sau din nesimțire. Dumneavoastră din care motiv ați izbucnit? Aud un sunet sec, apoi vine tonul telefonic. Sper să se fi lecuit, iar dacă nu, atunci o lecuiesc eu mîine cu cîteva înjurături
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu pot să înjur. În telefon, aud din nou același sunet înfundat, semn că rîde iar. Știți ceva, îi spun înfuriindu-mă, se poate izbucni în rîs din două motive: din plăcere sau din nesimțire. Dumneavoastră din care motiv ați izbucnit? Aud un sunet sec, apoi vine tonul telefonic. Sper să se fi lecuit, iar dacă nu, atunci o lecuiesc eu mîine cu cîteva înjurături. Pun receptorul la loc, mă controlez dacă am tabla făcută de Ghiță în buzunar și ies
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu din umeri nedumerit. Credeam că nu mai scrii. Te pomenești că-i tot despre viața de uzină... Dacă alta nu cunosc... Ion se ridică furios de pe scaun și merge la chiuvetă, să scuture acolo scrumul de țigară. Îți amintești, izbucnește el, la restructurarea din '73, ai fost printre puținii, dacă nu singurul, căruia i s-a dat decizie de disponibil, fără să i se asigure alt loc în combinat, deși mai erau libere vreo trei posturi de fizician. Să zicem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te întorci fără să-i strîngi mîna, sau măcar să-i zici ceva. Ți-o vă plăti scump dacă se transferă la noi, cum e vorba. Așa se zvonește, că ar veni în locul lui Chirilă, să conducă sectorul de cercetare. Dinu izbucnește într-un rîs sincer, gîlgîitor, așa cum nu l-am văzut niciodată, dar cum îmi închipui că a fost de multe ori înainte de a-l fi părăsit prietena. Dragă Florea, se oprește Dinu din rîs, eu nu am fost călcat decît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privește fix, așteptînd probabil să-i spun că am glumit. Ai impresia că am glumit, Cristina, dar te asigur că e adevărat ceea ce-ai auzit; m-am specializat în a fi vulgar cu femeile, îi spun la fel de calm. Tu?! izbucnește Cristina într-un rîs domol, alintat. Asta n-o mai cred. De ce să crezi? o întreb. Te-ai convins doar. Cînd?! tresare capul blond, scuturîndu-se scurt, rearanjîndu-și buclele. Azi, cînd ți-am pus condiții, înainte de a-ți da filamentele, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apoi degetele se desfac și se pierd în părul blond, răsfirîndu-l. Buzele doamnei Cristina se subțiază într-un nou surîs: Ciudat! Ce interes a avut să-mi vorbească frumos despre tine?! Numai ca să laude combinatul?... Unde te-am mai văzut?! izbucnește în mine gîndul. Surîsul ăsta al tău l-am mai văzut undeva, l-am mai întîlnit cîndva; îl simt purtat în amintire..." Nu știu, doamnă, repet eu invariabil. Degetele mele i se plimbă prin păr, desfăcîndu-i buclele. Buzele i-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
încet, împreunînd iarăși genele răsfrînte, ca de păpușă. Unde te-am mai văzut?", o întreb în gînd, săltîndu-mi puțin pieptul. Eliberat de greutate, pieptul Cristinei se umple cu aer, pe care îl expiră ca pe un oftat adînc. "Sărmană căprioară!", izbucnește în mine gîndul, în timp ce palma mea îi alintă obrazul, întorcîndu-i încet fața în sus, spre mine. N-a opus rezistență și nici n-a deschis ochii; doar colțul gurii i s-a strîns într-un surîs trist, amar. Apoi, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a ocupat încă un loc stabil în sufletul meu, nu o simt ca făcînd parte din gîndurile mele permanente. E pasageră, da-da, ăsta-i adevărul: pasageră. Prezența ei e vie doar cînd o chem eu; niciodată nu o simt izbucnind din mine înainte ca voința mea s-o cheme. Tovarășul inginer Marinescu, începe Brîndușa, uitîndu-se la prim-secretar, ne-a spus că totul este gata... De unde naiba știe el că-i gata?! mă mir eu. Tipul ăsta se dă mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Brîndușa. Era foarte revoltată. Voia să meargă la municipiu, ori la vreun ziar... Abia am putut s-o liniștesc. Am considerat că pot fi luate măsuri aici, în combinat. Nu e cazul să ne facem de rîs în fața întregii țări. Izbucnesc într-un rîs înfundat, batjocoritor. Mă ridic de pe scaun, împing scaunul sub masă și mă retrag un pas. Ce rost mai are...?!..., strîng eu din umeri. Ceea ce susține acum tovarășa Roman a depășit de mult granițele minciunii. Și cum dînsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tai eu scurt, iritat de tonul ei grav. Adică sînt răuvoitor, surîd amar, ridicîndu-mă de pe scaun. Mai rămîne să spuneți că eu am aruncat în aer turnurile de filtrare și să chemați paza combinatului să mă ridice!... Mihai! strigă Tamara, izbucnind în sus de pe scaun, amenințîndu-mă cîteva secunde, zece-douăzeci, cu mîna întinsă și degetul arătător spre ochii mei, apoi, stăpînindu-și furia, își lasă mîna încet în jos și-mi șoptește: Știi prea bine că nu asta am vrut să-ți spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ai vreo muză dată disponibilă? Mă gîndesc că ți-ai concediat muzele de cînd cu Livia... Nu, dar găsești tu. Eventual, poți apela la Brîndușa, doar e în interesul combinatului, a cărui ingineră-șefă este. Ascultă, mă! îmi strigă Vlad, izbucnind de pe scaun, luîndu-mă de piept și ridicîndu-mă în pumni. Mă ține așa cîtva timp, ridicat la vreun sfert de metru de postament și mă privește cu ochii injectați de furie, apoi îmi dă drumul, repezindu-mă cu spatele de pupitru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să ți-o vînd? Hai că ți-o vînd ieftin: cincizeci de lei. Nu, că am luat și eu una cu două sute. Două sute?! Ce, ai fost beat? Ia stai, devine el grav, nu cumva și tu...? ... Și eu, îi răspund. Izbucnim amîndoi într-un rîs gîlgîitor, că nu ne mai puteam abține. Al naibii să fiu dacă n-am vrut să mă botez în chiuvetă, zice Vlad. Fata asta e dracul gol! Ca un măr: te-mbie să muști din el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ei a suferit. Mă gîndeam că ți-a speculat vreo greșeală, ori ți-a promis ceva, numai să declari, să se poată răzbuna pe mine. Zău! rîde Cristina, acum rîd, dar dacă ai ști ce gîndeam pînă te-am auzit izbucnind furios!... Ți-a fost teamă c-o să afle soțul? o întreb. Prostule! rîde ea încet. Atît ai înțeles?!... Îți mai amintești vorbele lui Saint-Exupéry? Cum crezi că m-aș fi simțit, descoperind că, după toate cele petrecute între noi, tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și nu sînt refuzat... Aș fi nedrept să vorbesc urît despre ceea ce-i între mine și Brîndușa acum. Nu. E... e frumos... Cum să-ți spun?... Nu e urît, dar nici nu mai e ca înainte!... Aura acelei iubiri frumoase, izbucnită din suflet ca un vulcan, s-a pierdut. Tu, ca moralist, ai putea să mă întrebi: și-atunci, la ce bun întîlnirile?! Vezi, eu nu țin cu tot dinadinsul să fiu un exemplu model de morală cum dracu o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
știți care-i poziția doamnei Cristina. V-a spus-o răspicat la telefon. Dacă mă întăriți, tot te fac praf! Cine face praf mult, doamnă, riscă să fie înghițit de praf, ori măcar să iasă prăfuit din toată acțiunea. Involuntar, Brîndușa izbucnește într-un rîs domol: Mda... Văd că ai întotdeauna replică. Păcat că n-ai și... prietene sincere! Ți-o spun pentru că ești prietenul lui Vlad. Adică? întreb eu. Brîndușa bagă mîna în buzunarul pardesiului și scoate o hîrtie împăturită, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în suflet că privirile noastre s-ar putea întîlni. Eu pufnesc din cînd în cînd într-un rîs trist, aproape amar, în timp ce Ion oftează. Stăm față în față, continuînd să ne ocolim privirile. Așa-mi trebuie, lua-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în liniște, să se răcorească, apoi, după cîteva minute, cînd se mai potolește, mă plec și-l bat încet cu palma peste spate, vrînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scara întunecată și posomorâtă și am sunat. M-au primit Dorine și Linașchiopătând; camera ta era frumoasă și luminoasă, biroul tău tivit cu soare și un mare lac de lumină revărsat până la radio. Apoi, te rog să mă ierți, am izbucnit în plâns. Apoi, din nou, stare de inconștiență, abrutizată de durere; pe urmă Maria, Mișu Michail, Pauline, până la șapte și jumătate. Am ieșit cu Maria să cumpăr hârtia asta de scrisori, prea albastră, și m-am întors. Casa, prea tăcută
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
asupra mea și asupra ta. [...] Și cu asta, Mouetta mea, sunt o bătrână mamă vrednică de milă, care te iubește cum își iubește pisica pisoiașul. Mamina 40/1948 8 martie [1948], luni Dulcea mea mică prietenă, trebuie în sfârșit să izbucnesc; nu mai pot. De mai bine de 25 de zile muncesc într-un ritm care ar da gata un cal de povară: cam 18 ore de muncă zilnic, iar articole de ouat în fiecare săptămână, între patru și cinci; mi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să ai nișa ta, trebuie să plătești 12 000; pentru că de atâta vreme nu m-am mai dus pe 317 acolo, știi de ce: nenorociri și [lipsă de] bani; pentru că asta e regula generală etc. etc. Ei bine, din nenorocire am izbucnit, ba chiar am și plâns în fața lor, ceea ce nu-mi face cinste. Dar nu m-aș fi putut stăpâni. Să aflu că urna a fost aruncată în pod, la groapa comună, mi-a pricinuit, draga mea, o durere imensă ca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mare. O zi mohorâtă, fără perspective. Sandu L. la înălțime, dar, pe toți sfinții!, [contează doar] „dreptul celui mai tare“. Emoționată ca o biată amărâtă, în picioare mai mult de o jumătate de oră, sprijinindu-mă în baston, gata să izbucnesc. Mica încoace, Mica încolo: a părăsit nu știu pe cine și nu știu ce, trebuia sau nu trebuia s o facă, iar mama ei n-ar fi trebuit să depună nici o contestație împotriva lui Wally. Rezultatul vineri, 27 octombrie. Deloc grozav, deloc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în pat, dar treburile gospodărești sunt necruțătoare. Ca să pot bea un biet ceai cu lămâie, de altfel foarte bun și parfumat, cu pâine cu unt și miere, parfumată și ea, am alergat în dreapta și-n stânga. Deci, telegrama ta. Am izbucnit în plâns. Scumpa mea, îți dedic aceste ultime ore din an; bineîn țeles că o să ciocnim un pahar, noi două, peste capetele aplecate ale celorlalți; peste spațiu, inimile noastre se vor întâlni, zbuciumate și îngrijorate, dar credincioase. Să se sfârșească
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
minute! — Bine, Bex, dar câți ani o să ai peste zece ani? spune Suze, încruntată. — N-o să am nevoie chiar de zece ani, spun, ușor iritată. Poate că... o să-mi ajungă și opt. — Opt? Mami pare că mai are puțin și izbucnește în lacrimi. — Luke, spune Suze, extrem de tulburată. Tu știai de asta? — Am discutat chiar alaltăieri, spune Luke, cu un zâmbet lejer. Dar nu înțeleg, insistă ea. Nu crezi că e... — Timpul să mergem? o întrerupe Luke. Ai dreptate. Cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]