8,846 matches
-
valorile absorbției măsurate. Se calculează valoarea principală a absorbției din rezultatele celor trei alicote. 5. EXPRIMAREA REZULTATELOR 5.1. Metoda de calcul Se trasează curba de variație a absorbției în funcție de concentrația cadmiului din soluțiile din domeniul de calibrare. Variația este liniară. Se introduce pe curba de calibrare valoarea medie a capacității de absorbție a soluției probă, derivând din aceasta concentrația de cadmiu C. Concentrația de cadmiu, exprimată în micrograme pe litru de vin, este egală cu: 2 C 33. ARGINTUL 1
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
Se notează valorile absorbției măsurate. Se calculează valoarea medie a absorbției din rezultatele pentru cele trei alicote. 5. EXPRIMAREA REZULTATELOR 5.1. Metoda de calcul Se trasează curba variației absorbției în funcție de concentrațiile de plumb în intervalul de calibrare. Variația este liniară. Se plasează valoarea medie a absorbției soluției probă pe curba de calibrare, derivând din aceasta concentrația de plumb C. Concentrația de plumb, exprimată în micrograme pe litru de vin, este egală cu: C F unde F = factorul de diluare. 36
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
teoretice; îi sunt consacrate monografii, iar Galeria Goltz din München îi expune operele, printre care "Cacademoniaque", "Îngeri colorați", "Sub steaua neagră". În noiembrie 1920 Gropius îl invită să predea la Bauhaus; Klee se instalează la Weimar. Lucrează plecând de la motive liniare trasate cu riga: "Înlănțuire", "Graatie e cristal", "Castel în Spania", "Eros" - unde menține neregularitatea ductului tras cu mâna nesprijinită "Peisaj cu copil". După o călătorie în Sicilia, în 1924, asociază pedagogia și activitatea creatoare. Între 1926 și 1931 călătorește în
Paul Klee () [Corola-website/Science/304299_a_305628]
-
problemei rezolvării ecuațiilor algebrice, construind o teorie cu totul nouă. Pentru cercetarea funcțiilor algebrice, în 1830 a creat celebra teorie a grupurilor, numite ulterior grupuri Galois. A tratat și principiile teoriei grupurilor de substituții și s-a ocupat de reprezentarea liniară a grupurilor. A stabilit teoria generală a grupurilor care stă la baza teoriei fundamentale a ecuațiilor de grad superior, precum și la baza anumitor probleme din teoria numerelor tratate de Gauss, la baza studiului transformărilor geometrice, la baza analizei matematice și
Évariste Galois () [Corola-website/Science/304339_a_305668]
-
prin modificarea ponderilor sinaptice. În anii 1950 apare și prima aplicație practică, Frank Rosenblatt realizează o implementare hard, numită "perceptron", utilizată în recunoașterea caracterelor. Tot în anii 1950 Bernard Windrow și Ted Hoff dezvoltă algoritmi de învățare pentru rețele neurale liniare cu un singur nivel de unități funcționale. Algoritmii lor sunt bazați pe minimizarea erorii pe setul de date de antrenare. În anul 1969 Marvin Minsky și Seymor Papert publică cartea "Perceptrons" care pune în evidență limitările la care sunt supuse
Rețea neurală () [Corola-website/Science/298019_a_299348]
-
în domeniu, producând mai multe idei. Una din aceste idei constă în ridicarea trenului prin forțele de respingere și de atracție generate de magneți cu aceeași polaritate, respectiv cu polarități opuse. Trenul poate fi pus în mișcare de un motor liniar instalat pe șine sau pe vagon. Din teorema lui Earnshaw se știe faptul că folosind doar electromagneți și magneți permanenți nu se poate asigura stabilitatea sistemului. Pe de altă parte, magneții diamagnetici și supraconductori pot stabiliza trenul. Anumite sisteme convenționale
Maglev () [Corola-website/Science/298043_a_299372]
-
Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru decorurile la filmele "Întoarcerea lui Magellan" și "Un comisar acuză". El a realizat decoruri de o mare inventivitate care au recreat Bucureștiul interbelic "Un comisar acuză" fiind un film de suspans cu o acțiune liniară, scenograful a fost constrâns să realizeze un spațiu concret. El s-a folosit de interferențele de imagini-culoare pentru a identifica esența personajelor. Astfel, comisarul Moldovan este încadrat într-o gamă de culori dintre care dominante sunt albastrul (care simbolizează idealismul
Un comisar acuză () [Corola-website/Science/312632_a_313961]
-
O pompă peristaltică este un tip specializat de pompă care este utilizată pentru pomparea a numeroase tipuri diferite de fluide. Fluidul se găsește în interiorul unui tub flexibil, fiind mutat de mișcarea circulară a pompei. Există și variante liniare ale pompei peristaltice, precum varianta a cărei prezentare succintă poate fi înțeleasă privind imaginea dinamică din stânga. În cazul pompei peristaltice rotative, un rotor, având un anumit număr de aripioare sau palete plasate exterior, comprimă periodic tubul flexibil. Pe măsură ce rotorul se
Pompă peristaltică () [Corola-website/Science/312729_a_314058]
-
de produse metalice, evoluând până la o cifră de afaceri de 838 milioane euro în 2007. În fiecare an ies de pe liniile de fabricație ale Doka circa 4 milioane de m² de plăci cofrante, mai mult de 12 milioane de metri liniari de grinzi Doka cât și 75.000 t de produse metalice. Marea majoritate a produselor Doka, dintre care 85% iau calea exportului, sunt fabricate la Amstetten în Austria, mai puțin foaia cofrantă triplustrat, produsă în Banská Bystrica (Slovacia). Numele „Doka
Doka () [Corola-website/Science/312771_a_314100]
-
petrecut-o în Bhillamala (actualul Bhinmal din Rajahstan). A trăit într-o epocă de înflorire a culturii indiene, când dezvoltarea științelor a fost încurajată și protejată. S-a inspirat și a continuat operele lui Aryabhata. oferă soluțiile generale ale ecuației liniare și ale ecuației de gradul al doilea, pe care matematicienii europeni au descoperit-o cu nouă secole mai târziu. Brahmagupta a operat fără dificultăți cu numere negative, considerând numerele ca având o existență independentă. Marele matematician tratează și ecuația diofantică
Brahmagupta () [Corola-website/Science/312200_a_313529]
-
este un număr nenegativ. Câștigă primul jucător care reduce una dintre grămezi la zero pietre. Identitatea lui Bézout spune că cel mai mare divizor comun "g" al două numere întregi "a" și "b" se poate reprezenta sub formă de combinație liniară a primelor două numere "a" și "b". Cu alte cuvinte, întotdeauna există două numere întregi "s" și "t" astfel încât "g" = "sa" + "tb". Întregii "s" și "t" pot fi calculați pe baza câturilor "q", "q" etc. inversând ordinea ecuațiilor din algoritmul
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
două resturi anterioare, "r" and "r". Acele două resturi pot fi, de asemenea, exprimate în termeni de câturile corespunzătoare lor și de resturile anterioare, Înlocuind aceste formule pentru "r" și "r" în prima ecuație rezultă "g" sub formă de combinație liniară a resturilor "r" și "r". Procesul de substituție a resturilor din formulele ce implică predecesoarele lor se poate continua până când se ajunge la numerele originale "a" și "b" După ce toate resturile "r", "r" etc. au fost substituite, ultima ecuație îl
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
substituție a resturilor din formulele ce implică predecesoarele lor se poate continua până când se ajunge la numerele originale "a" și "b" După ce toate resturile "r", "r" etc. au fost substituite, ultima ecuație îl exprimă pe "g" sub forma unei combinații liniare de "a" și "b": "g" = "sa" + "tb". Identitatea lui Bézout, și deci și algoritmul anterior, poate fi generalizată la contextul domeniilor euclidiene. Identitatea lui Bézout dă o altă definiție a celui mai mare divizor comun "g" al două numere "a
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
algoritmului lui Euclid se poate scrie ca produs al matricilor câturilor 2-pe-2 înmulțite cu un vector bidimensional al resturilor Fie M produsul tuturor matricelor-cât Aceasta simplifică algoritmul lui Euclid la forma Pentru a exprima pe "g" sub formă de combinație liniară de "a" și "b", ambele părți ale acestei ecuații pot fi înmulțite cu inversa matricei M. Determinantul lui M este egal cu (−1), deoarece este egal cu produsul determinanților matricelor-cât, care sunt egale cu minus unu. Întrucât determinantul lui M
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
posibil să existe doar un număr finit de soluții. Această restricție asupra soluțiilor acceptabile permite rezolvarea de sisteme de ecuații diofantice cu un număr de ecuații mai mare decât cel de necunoscute; aceasta este imposibilă pentru un sistem de ecuații liniare ale cărui soluții pot fi orice număr real. Un corp finit este o mulțime de numere cu patru operații generice. Aceste operații se numesc adunare, scădere, înmulțire și împărțire și au proprietățile obișnuite, cum ar fi comutativitatea, asociativitatea și distributivitatea
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
în codurile corectoare de erori; de exemplu, el se poate folosi ca alternativă la algoritmul Berlekamp-Massey pentru decodificarea codurilor BCH și Reed-Solomon, coduri bazate pe corpuri Galois. Algoritmul lui Euclid se poate folosi pentru a rezolva și mai multe ecuații liniare diofantice. Astfel de ecuații apar în teorema chinezească a resturilor, care descrie o metodă nouă de reprezentare a unui întreg "x". În loc de a reprezenta un număr întreg prin cifrele sale, el se poate reprezenta prin resturile "x" ale împărțirii lui
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
calcula toți divizorii comuni; CMMDC este, atunci, cel mai mare dintre aceștia. Divizorii comuni se pot găsi împărțind succesiv ambele numere la numerele de la 2 la cel mai mic dintre cele două, "b". Numărul de pași al acestei abordări crește liniar cu "b", sau exponențial cu numărul de cifre. O altă abordare ineficientă este găsirea factorilor primi ai unuia sau ai ambelor numere. Așa cum se arată mai sus, CMMDC este egal cu produsul factorilor primi comuni ai celor două numere "a
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
cel mai mare divizor comun al lui "a"("x") și "b"("x"), consistent cu factorizarea acestora. Multe dintre aplicațiile descrise mai sus pentru numere întregi sunt valabile și pentru polinoame. Algoritmul lui Euclid se poate folosi pentru rezolvarea de ecuații liniare diofantice și de probleme chinezești ale resturilor pentru polinoame; se pot defini și fracții continue de polinoame. Algoritmul lui Euclid polinomial are și alte aplicații proprii, cum ar fi lanțurile Sturm, o tehnică de numărare a rădăcinilor reale ale polinoamelor
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
și la β; el rămâne aceleași și după înmulțirea numărului cu o unitate, ±1 sau ±"i". Multe dintre celelalte aplicații ale algoritmului lui Euclid sunt valabile și pentru întregii gaussieni. De exemplu, el se poate folosi pentru a rezolva ecuații liniare diofantice și probleme chinezești ale resturilor pentru aceste numere; se pot defini și fracții continue de întregi gaussieni. O mulțime de elemente împreună cu doi operatori binari, + și ·, se numește inel euclidian dacă formează un inel comutativ "R" și dacă pe
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
și "b" reprezintă polinoame de o singură variabilă, ea "nu" este adevărată pentru inele de polinoame de mai mult de o variabilă. În acest caz, se poate defini o mulțime finită de polinoame generatoare "g", "g" etc. astfel încât orice combinație liniară de două polinoame de mai multe variabile "a" și "b" pot fi exprimate ca multipli ai generatoarelor unde "s", "t" și "m" sunt polinoame de mai multe variabile. Orice astfel de polinom cu mai multe variabile "f" poate fi exprimat
Algoritmul lui Euclid () [Corola-website/Science/312202_a_313531]
-
mai puține grupuri decât era inițial stabilit, intervalul între grupurile de protoni fiind de cel puțin . Înainte de a fi injectate în acceleratorul principal, particulele sunt pregătite de o serie de sisteme care le măresc succesiv energia. Primul sistem este acceleratorul liniar de particule LINAC 2 care generează protoni de , accelerator care alimentează Proton Synchrotron Booster (PSB). Acolo, protonii sunt accelerați până la energii de și injectați în Sincrotronul de Protoni (în , PS), unde sunt accelerați până la . În cele din urmă Super Sincrotronul
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
de , timp în care au loc coliziunile în cele patru puncte de intersecție. LHC va fi folosit și pentru a ciocni ioni grei de plumb (Pb) cu o energie de coliziune de . Ionii de Pb vor fi accelerați de acceleratorul liniar LINAC 3, iar Inelul Injector de energie joasă (în ) va fi folosit ca unitate de stocare și răcire a ionilor. Ionii vor fi apoi accelerați de către PS și SPS înainte de a fi injectați în inelul LHC, unde vor atinge o
Large Hadron Collider () [Corola-website/Science/311548_a_312877]
-
legate de moștenirea lui Berlioz. Generația care i-a urmat lui L. van Beethoven nu a continuat în mod nemijlocit complexitatea formală și densitatea expresivă a muzicii sale. În cele nouă simfonii ale lui Franz Schubert, cu o structură mai liniară și cu un caracter cantabil patetic, se insistă mai mult asupra repetiției variate a detaliilor melodice, decât asupra dezvoltării tematice. Cele mai cunoscute sunt Simfonia a VIII-a în si minor - numită „Neterminata” (1822) pentru structura neobișnuită de doar două
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
Prokofiev și Dmitri Șostakovici sunt încă strâns legați de forma tradițională, în simfoniile lui Albert Roussel sau Arthur Honegger se recunosc motive impresioniste, unii recurg la forme comprimate, ca Max Reger, Darius Milhaud, Paul Hindemith, Anton Webern, alții adoptă stilul liniar polifonic, ca Arnold Schönberg, Karl Amadeus Hartmann. După 1950, se constată o diminuare a interesului pentru compoziția de simfonii. Totuși, o serie de compozitori au mai intreprins încercări fructuoase în acest gen: Orchestra, așa cum se regăsește ea la sfârșitul tranziției
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
transcrierii și uniformizării cântării psaltice în Biserică noastră, în ST, ăn. VIII, 1956, nr. 3-4, p. 241-249, - Combaterea inovațiilor în recitativul liturgic, în ST, ăn. IX, 1957, nr. 7-9, p. 562-573. Muzică psaltica: - Gramatică muzicii psaltice. Studiu comparativ cu notația liniară, București, 1951, 206 p. (în colaborare cu Pr. Gr. Costea și Ion Croitoru); Cântări liturgice omofrone și cântări la catcheze, pe ambele semiografii suprapuse, București, 1951, 118 p. (în colaborare cu Anton Uncu). - Cântări la catcheze, pe ambele semiografii, București
Nicolae Lungu () [Corola-website/Science/310973_a_312302]