9,417 matches
-
cu citate cu tot, vreo patru pagini dactilografiate. Din această serie de manuscrise, în momentul de față nu s-a mai păstrat decât foarte puțin; mai târziu am trecut la pix, continuând să scriu foarte mărunt, totuși nu atât de mărunt ca înainte, când foloseam imposibilul creion chimic. Cred că tocmai această grafie stranie, „anormală” a trezit interesul lui Urmuz, drept care a dispus sustragerea prețiosului - pentru mine - manuscris. * Întâlnindu-mă cu autorul despre care tocmai scrisesem o cronică, nu negativă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
el câteva ceasuri la aceeași masă: un prieten, critic de seamă, căruia tocmai îi apăruse o carte, sărbătorea evenimentul. Evident, la „Capșa”. Se adunaseră vreo 12-14 persoane, ambianța era luminoasă, plăcută, atmosfera generală - excelentă. La flacăra ei, micile asperități sau măruntele crispări ce puteau să existe între unii dintre noi păreau să se topească, pentru moment, ca niște cocoloașe de ceară. Cu L.R. eram în acea perioadă „răcit”, iar pe M.B. n-o mai văzusem de ani de zile. Preda a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la fel de brusc cum începuse. A fost o ninsoare pentru noi - întârziații. A fost primul semn din cer al mamei. În toată acea teribilă zi - nu a mai nins, nu a mai căzut nici un fulg. În schimb, a plouat, dar nu mărunt, ca toamna, ci în descărcări repezi, ca vara sau primăvara. Ploua și atunci când sicriul a fost coborât în mormânt. * Pentru mine nu acesta a fost momentul cel mai greu - cum a fost, cred, pentru tata, pe care în acele clipe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am încercat să reiau lucrul la Dicționar, dar pe 23 a survenit a doua congestie cerebrală, iar vineri, în ziua de Crăciun, mama nu mai era printre cei vii. Pe atunci - după cum am mai spus - aveam un scris neobișnuit de mărunt, încât dintr-o pagină de-a mea „ieșeau” cinci-șase pagini dactilografiate. Când munca mea s-a întrerupt pentru multă vreme, pagina la care ajunsesem fusese umplută numai pe sfert. Am lăsat-o așa, fără să mai adaug nici un cuvânt. Reluând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îndrăzni să protesteze. După această întâmplare memorabilă, mozartianul poet, mare amator de chifteluțe, a scos alte excelente cărți, a avut alte lăudabile atitudini. Degeaba! Impresia lăsată de gestul lui de atunci, de la bufet, de mitocan apucător, de acea manifestare de măruntă rapacitate obraznică a rămas cea mai puternică. * Nichita era capabil, ca să citez dintr-un alt poet, de o delicatețe infinită. Aflându-se, într-o zi, în faimosul „acvariu”, fostul mini-bar din Piața Romană, în care plutesc nu puține amintiri din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
le analizez cu sufletul la gură, le caut pripit o semnificație liniștitoare și negăsind-o le pun fără să vreau în legătură cu zona terifiantului. Importanța lor, a acestor zgomote nocturne a crescut, crește nemăsurat. Devin sclavul până și al celui mai mărunt dintre ele. Stăpânit de această psihoză, chiar explicațiile cele mai sigure se dovedesc aproape inutile. Știu, de pildă, că în fața ferestrei se află un gutui bătrân (care mai rodește încă, deși de multă vreme roadele sale nu sunt comestibile), aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
caz cine și de ce îl azvârlise de pe carosabil în piața unde, ca de obicei, porumbeii se îngrămădeau cu zecile, cu sutele, liniștiți, nepăsători, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Și, într-adevăr, nu s-a întâmplat mai nimic, un mărunt accident, un infim de mic supliciu. Ca pentru a ni se dovedi că superbul complex Saint-Suplice își merită numele... * Peste o zi sau două, în mica grădină din spatele apartamentului în care locuiam, zăresc un alt porumbel mort, sau ucis. Tristețea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se petrece în mijlocul unui cerc gros de privitori. Lumea îl aplaudă frenetic pe artist și îi huiduie energic pe polițiști. Nimic dramatic nu se petrece, și totuși mie îmi dau lacrimile, lacrimi de solidaritate față de cel ce a comis cine știe ce măruntă infracțiune și față de susținătorii lui. Față de lumea a treia, „lumea noastră”, cum spusesem cu puțin înainte, voind să glumesc. Între timp emoția mă făcuse sentimental și serios. * Nicăieri ca la Paris nu se poate constata degradarea gustului. Prin izbitoare comparație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aproape. În iulie 1989 făcuse o operație (ca să spun astfel) de constatare: se constatase că are cancer, la pancreas, și fusese „închis la loc”. Nu există nici o speranță. În afară de speranța bătrâneții, vârstă la care până și bolile înaintează cu pași mărunți. Mă consolasem cu gândul că va mai dura. Și poate că ar mai fi durat dacă nu intervenea infarctul. Marți seara am aflat că nu se simte bine, iar a doua zi, tot seara - că a murit. Eram pregătiți pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu au încredere nici măcar în noi! * Puterea lucrurilor-prietene, strâns legate de noi, de a ne evoca, mai cutremurător decât ar fi făcut-o însuși Cicero: ghetuțele lui Iliușa, în care i s-a refugiat amintirea colosală... Până și cele mai mărunte, mai umile, mai insignifiante dintre ele dispun de o parte din această putere: simpaticele cocoloașe multicolore confecționate de tata din resturi altfel nefolositoare de săpun. Nu din spirit de economie, ci din spirit gospodăresc și poate... ludic. Acum, de când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
complexă și vastă pentru a putea fi remarcată, a tuturor formelor naturale ? Nu cumva „le désordre ordinaire de l’ensemble des choses” e în realitate o ordine mult mai cuprinzătoare, integratoare a tuturor fenomenelor ? Plaja însăși, cu vegetația ei rară, măruntă și țepoasă, cu dunele și arcurile de cerc paralele pe care le desenează așezarea variabilă și întâmplătoare (dar de ce întâmplătoare ?) a firelor de nisip, nisipul însuși, adică infimele și variatele fracțiuni de rocă și de cochilii a căror multitudine e
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
prima echipă (cea de la Cluj) : Cezar Petrescu, Ion Pillat, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Ion Petrovici. Față de Nichifor Crainic, pe care-l cunoscusem prin Ștefan Baciu, aveam un sentiment ambiguu. Îmi era simpatic, ̀ i citeam cu plăcere, dar dezaprobare, „cronica măruntă” din fiecare număr al Gândirii (aveam atunci 19 ani). Deși eram apropiat pe atunci, prin relații de familie, cu M. Ralea, nu îndrăzneam, tocmai din cauza asta, să ̀ ncerc a colabora la Viața Românească ; am publicat două cronici plastice în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
poate nu tocmai „ortodox”. Nici ceea ce se numește tendențios „ortodoxism”, dar care implică un anumit militantism perfect licit, nu duce de la sine, cum cred unii, la o conivență cu spiritul legionar. De altminteri, partizanatul exclusivist al lui Crainic din „cronica măruntă” (scrisă cu vervă) nu coincidea aproape deloc cu cursurile lui de la Facultatea de Teologie, absolut remarcabile și impecabile intelectualmente. Știu, de pildă, că Monseniorul Vladimir Ghika, un catolic deloc dispus la toleranță acomodantă, avea mare admirație atât pentru Crainic, cât
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
soluția cea mai bună îi pare căsătoria cu o femeie bogată, oricât de în vârstă sau de urâtă. De unde cercetarea situației patrimoniale a celor disponibile și abordabile. În rest, numai bârfă și colportaj, plus relatări scabroase de aventuri galante. Cinismul mărunt dar éhonté al junelui Caragiale are ceva provocator, ca și revendicarea unor genealogii și titluri faraminoase, fără cea mai mică îndreptățire, dar atestând un snobism exacerbat. Unul din cei mai fervenți „mateini”, prietenul meu N. Steinhardt, a scris în Viața
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
faimoasa Baladă a unui greer mic, și Noapte de mai, și de iarnă, și altele de acest gen, mult gustate de amatorii de drăgălășenii și pitoresc, sunt poezie, într-adevăr, asta nu se poate nega, dar poezie minoră, solicitând sensibilitatea măruntă sau sensibleria leneșă. Mult mai bune sunt micile polemici versificate, malițiile și buna dispoziție din producția calificată de Lovinescu, minimalizator, „cronică rimată”, unde ascuțișul epigramatic și spiritul subțire și precis trec dincolo de pretextul imediat prin strălucirea lor în sine. Evident
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
zilele noastre, din nou, poetul trebuie să devină un exemplu moral. Dar pentru a fi aceasta, e nevoie ca el să-și biruie slăbiciunile. Iar pentru ca biruința lui să însemne ceva, acele slăbiciuni nu pot fi nici într-un caz mărunte” (p. 81) ; „Cine nu știe să-și păstreze prietenii, se vede ajuns în situația jalnică de a pactiza cu dușmanii” (p. 82) ; „A fi moral înseamnă a avea simțul valorilor. Nimic mai mult, deocamdată ” (p. 64). Remarc că Robescu nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de tabără în noapte, feerie, foc haiducesc, rugăciuni cântate de sute de piepturi tinere, cuvântări înflăcărate rostite de proaspeții ieșiți din închnisori. La întoarcere nu s-a mai cântat dar s-a mers tot timpul în cadență, sub o ploaie măruntă și liniștită de toamnă. La ora 4,30 am fost în curtea seminarului. N-a fost nici- un abandon. În câteva cuvinte am arătat că marșul făcut ne întărește și trupește și sufletește și am cerut ca toți cei ce
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
O lacrimă de rubin. Am trimis un elev să vadă de aproape ce-i. - Un măr, doamnă. Primul și singurul măr din livadă. Înveliți-l în ceară să rămână ca amintire. - În ceară zici? Bine. și l-am tăiat bucățele mărunte, mărunte de am dat la fiecare copil câte o cumenecătură de paradis din munca și speranțele noastre din care o parte rămânea și aici. Speranțele și puțina avere am încărcat-o în trei căruțe. Trei arce de unde guițau porcii, cârâiau
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
lacrimă de rubin. Am trimis un elev să vadă de aproape ce-i. - Un măr, doamnă. Primul și singurul măr din livadă. Înveliți-l în ceară să rămână ca amintire. - În ceară zici? Bine. și l-am tăiat bucățele mărunte, mărunte de am dat la fiecare copil câte o cumenecătură de paradis din munca și speranțele noastre din care o parte rămânea și aici. Speranțele și puțina avere am încărcat-o în trei căruțe. Trei arce de unde guițau porcii, cârâiau păsările
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
nu le pasă! Vezi mata, dacă nu ai fi aici, ar lua mult mai mult! Se raportau producții cu mult mai mici decât cele reale, special pentru ca toată lumea să aibă de unde lua. Cel mai mult luau șefii. Era o ciupeală măruntă la nivel de simplu cooperator și o afacere mare la nivel de conducere de C.A.P., aceasta cu acte în regulă. Prezența noastră acolo, pe tarla, nu era decât un paravan pentru ca afacerea să meargă strună și toată lumea să fie
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de aprobări. Din mulțimea de activiste și directoare, șefii cei mari își alegeau câte una, uneori și două, după gust, pentru a-și petrece ultima seară într-un mod cât mai plăcut. Discret, într-una dintre pauzele instruirii, un activist mărunt de la serviciul „cadre”, tovarășul Lunecosu, îi șoptea „celei alese”: După instruire, mergi la barul de la hotel. Mă aștepți acolo pentru cazare. Îți iei și bagajul cu tine. O priveam cu coada ochiului pe „cea aleasă”. Cele noi se înroșeau și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
înroșeau și priveau speriate în jur. Dintre cele mai vechi unele zâmbeau complice, iar altele lăsau ochii în jos. O astfel de invitație însemna de obicei o viitoare promovare și foarte rar era refuzată. Îl cunoșteam pe Lunecosu, activistul cel mărunt, și îl urmăream tăcute ori de câte ori apărea în pauze. Uneori îl 152 vedeam vorbind cu câte un bărbat. Atunci, noi femeile, eram nedumerite!? În cea de-a doua seară, după instruire, eram invitați la Casa de Cultură, unde ni se oferea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
bărbați. Eram însă și câteva femei. Comuna Livezi era așezată pe deal, destul de departe de calea ferată. O cursă venea dimineața cu navetiști, iar ultima cursă rămânea peste noapte acolo. De câteva zile ploua într-una, ploaie mocănească, rece și măruntă. Camionul în care ne-am urcat cu toții era doar pe jumătate acoperit și avea două bănci. Eu, împreună cu o ingineră agronomă, am stat în cabină, femeile pe bănci sub prelată, iar bărbații în ploaia care le biciuia obrajii. Nimeni nu
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
timp am mers tăcute făcând pașii mari și grăbiți, iar când bezna era adâncă de nu se vedea decât linia albă întreruptă din mijlocul șoselei și copacii de pe margine foșneau sinistru, o luam la fugă și alergam până ce oboseam. Ploua mărunt, dar nu mai era foarte frig. Am mers așa mai bine de o oră când în față am văzut două luminițe întâi foarte mici apoi din ce în ce mai mari. Era Aro-ul de la Consiliul Unic, care venise după noi. Pesemne cineva îl
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mulțumit "Cooperativei" și "cooperatorilor" când m-au lăsat să-mi fac treaba cum știam eu, "nedădăcindu-mă prea mult"! ACTUL VI A RIVEDERCI ROMA! Trecuseră câțiva ani buni de la reîntoarcerea mea de la Berlin, mă achitasem conștiincios de sarcinile "multe și mărunte" ce-mi reveniseră, aveam calificative excelente, reușisem să iau examenele-concurs pentru gradele de Secretar II în 1974 și, în 1979, de Secretar I, iar pentru "șefii" mei eram încă "o tânără speranță". Așa că aveam toate motivele să visez la o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]