9,175 matches
-
baillând cu foc și stricând armonia. Acum la Radio, nostalgic, melodii țigănești de pustă îmi evocă atâtea și atâtea zile de 25 noembrie, de la aceea când aveam 7 ani și ceream „ Numai interesul mă face să scriu, Vă rog trimeteți rochia roz de matase pentru ziua onomastică“, și până la cele din urmă cu Happy Birthday și eu făcând uneori pe bodogănoasa, cu gâlgâit de emoție în glas. Acum se cântă la Radio „Triana“; tu făceai tare de se auzea quasi strident
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ta din seara asta m-au emoționat și m-au făcut să zâmbesc. Am avut impresia fugitivă că ești aici, că te faci frumoasă ca să te duci la un ceai și că mă întrebi: „Dacă aș pune colierul barbar cu rochia asta?“ „Da, merge“, ziceam eu. Și tu replicai: „Nu, colierul cel mic merge mai bine“. [20 noiembrie 1949] Scumpa mea, scumpa mea, am reluat cartea asta poștală duminică dimineață, după telefonul nostru de aseară, după ce ți-am auzit vocea iubită
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ăsta, [abia] la 55 de ani am creat casa visurilor mele, și încă nu perfect! Tu, scumpa mea, ai înai ntea ta viitorul și tinerețea. Știi, dulcea mea dragă, tot prin acest curier am să încerc să-ți trimit o rochie superbă, de un verde ca jadul, pe care Maria mi-a dat-o pentru tine în contul lecțiilor. Dacă ți-o ajustează croitoreasa, poate că o s-o porți de Revelion. Am să încerc să-ți mai trimit un inel cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că pentru tine ar fi mai bine să nu mai privești înapoi, să trăiești cu amintirea perfectei noastre înțelegeri, cea mai frumoasă amintire din lume, tinzând către dragostea perfectă. Fii bună și vitează, fii sănătoasă și binecuvântată. M. P. S. Cordonașul rochiei verzi se încheie și se descheie pe dedesubt. 23/1949-1950 I 27 decembrie [1949], marți [...] Surâd îngerilor, gândindu-mă la tine: trăiești, ești a mea în mijlocul acestui noian de foc și de amenințări. II 28 decembrie 1949, marți [...] Chiar și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
doare puțin capul; te-am visat. Dar era o altă ființă; niciodată - ba da, o singură dată de la plecarea ta, luna trecută - nu reușesc să te regăsesc în vis. Ori ai între 11 și 14 ani și ești îmbrăcată în rochii lungi până la glezne, dar nu ai chipul tău, ori, ca noaptea trecută, [ești] deja mare, dar înaltă, ca Sanda Lov[inescu]. La sfârșit, chiar și așa, pleci fără să-mi spui rămas-bun. Atunci, cât e ziua de lungă mă târăsc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nefericirea; dorul meu se exacerbează, mă târâi într-o stare vrednică de plâns, iar amintirile frumoase refuză să prindă contur. [...] 2 ianuarie [1950], luni [...] Zâmbește-i bătrânei tale care își toarce aici caierul suferinței ca să-i facă fetiței ei o rochie de aur, de perle și de diamante. M. 1/1950 4 ianuarie [1950], miercuri [...] Îmi spui că ai vrut să alergi la Gara de Est etc. Ce-i nebunia asta? Cum îndrăznești să-mi scrii așa ceva? Îți închipui că ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
icoană binecuvântată; îmi era așa de dor de tine, de cuvintele tale vrăjite, de zâmbetul tău care mi-ar fi luminat viața. După cele două ore de lecții cu copiii, am plecat la Maria, care voia să-i vândă o rochie lui Rody M. Pe urmă, invitație la prânz. Am stat de povești despre vrute și nevrute: vrea să se despartă de bărbatul ei, detestă, urăște familia Coadă de Topor. Ne-am așezat la masă; eu mâncam, ea scria pe niște fotografii de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe tine te-au întristat... Cunosc delicatețea lui Alexandre, știu că, din colo de cadoul în sine, a atins obiectele acelea, înainte de a ți le dărui, cu adorație și fervoare. Ciudată coincidență! Verișoara ta Mica a primit și ea o rochie verde-jad. Dar pe mine m-a întristat să aflu că ți se pare prea elegantă pentru tine. Mamounette, te lipsești de toate. Cum mai stau lucrurile cu tine? Mănânci întotdeauna pe săturate? Iubita mea, unele dintre cărțile tale poștale au
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Ieri-noapte, locatarul din apartamentul de deasupra noastră, un evreu burghez, a plecat la ora trei la via lui, cu tărăboi, și m-am trezit brusc, cu inima zvâcnind, fiindcă mi se păruse că la ușa noastră se bate. Cât despre rochii, n am să uit niciodată pasajul din scrisoare în care îmi descrii bucuria ta când le-ai găsit, cum au stat întinse pe divanul tău, cum te plimbai între masa de lucru și divan ca să le vezi, să le pipăi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să te țin la curent prin cărți poștale. Chiar azi le reiau. Te rog îngrijește-te. [...] Am ridicat pachetul azi-dimineața la zece. Era totul înăuntru, afară de un ruj de buze. Ai scris trei, nu erau decât două. Dar ce lux! Rochiile îmi vin ca turnate. Doar gulerul celei cu flori trebuie ajustat. Îmi place grozav rochia cu negru și alb. Sunt mândră ca un păun. Te ador. Să n-ai nici o remușcare pentru ceea ce mi se întâmplă. Totul era, încă de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-te. [...] Am ridicat pachetul azi-dimineața la zece. Era totul înăuntru, afară de un ruj de buze. Ai scris trei, nu erau decât două. Dar ce lux! Rochiile îmi vin ca turnate. Doar gulerul celei cu flori trebuie ajustat. Îmi place grozav rochia cu negru și alb. Sunt mândră ca un păun. Te ador. Să n-ai nici o remușcare pentru ceea ce mi se întâmplă. Totul era, încă de mult, scris în cartea vieții mele. Nu mai sunt descurajată. Nu știu de ce. Poate fiindcă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
datorită tablourilor. Nu, refuz să-ți descriu amănunțit acea înspăimântătoare dezordine, acele canapele și divanele desfundate, covoarele uzate sau scoase, parchetul ascuns sub un strat de praf și, în același timp, acea inexplicabilă eleganță care domina totul, în ciuda bietelor lor rochii pătate, greșit în cheiate și de o curățenie îndo ielnică. Nu știu prin ce stranie asociație de idei îmi vine în minte pen siunea Vauquer a lui Moș Goriot. Nici un fel de grijă pentru cochetăria feminină. Pica povestește ca o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ai înnoit garderoba. Mă doare să mă gândesc că tu, la Paris, ești doar decent îmbrăcată; atâta am visat pentru tine bogăție, cuib vătuit și caleașcă! Te rog îngrijește-te, îngrijește-ți garderoba; gândul de a te ști purtând aceleași rochii ca aici mă umilea. Îmi place ideea unei garderobe modeste, dar nu pentru tine, mica mea regină. Fii mai ales atentă la pantofi. Nimic nu declasează mai grav o femeie, din punct de vedere vestimentar, bineîn țeles, decât pantofii scâlciați
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sau religioasă? La Jean de Beauvais, sau la Templu? Știi că de fapt eu nu cunosc numele de familie al Odilei; știu de la Șerban numai că e sora Chris[tianei], din altă căsătorie. Dacă are să fie nuntă cu ștaif, ce rochie ai să-ți pui? A mai fost măritată? Păstrasem două fotografii frumoase cu Odile, dintre cele din Bretania, acum vreau să le dau părinților lui Greg. Sunt sigură că întrebarea mea n-are să te mire: pe când și nunta ta? Tatăl
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
La cumpărături în rochie de mireasă Pentru Abigail, care ar fi găsit soluția cea mai inteligentă întro fracțiune de secundă. MULȚUMIRI Să scriu această carte a fost cât se poate de amuzant; să mă documentez pentru ea a fost și mai și. Le sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
martini, vom dansa pe melodii vechi și vom privi apusul de soare. Ce atmosferă de vis! O să trebuiască să ne cumpărăm și un patefon din ăla cu pâlnie mare, să începem să colecționăm discuri pe 78, iar eu să port rochii clasice superbe pentru după-masă. Și poate că lumea va începe să se oprească la noi în fiecare seară, să bea un cocktail. Și vom deveni celebri pentru soiréele noastre rafinate. New York Times va publica un articol despre noi! Da! Ora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În clipa în care ajung la etajul doi, se aude muzică venind dinspre apartamentul nostru și simt un fior de anticipație. Ăsta trebuie să fie Danny, care îi dă bice cu treaba. Te pomenești c-o fi și terminat deja! Rochia mea e gata! Danny Kovitz stă deasupra noastră, în apartamentul fratelului lui, și el a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai mei de când mă aflu la New York. E un designer nemaipomenit, foarte talentat - doar că încă nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mai bine să renunți din start. Îmi pare foarte rău pentru el, fiindcă merită cu adevărat să aibă succes. Așa că, în clipa în care Suze m-a rugat să-i fiu domnișoară de onoare, l-am rugat să-mi facă rochia. Chestia cool e că la nunta lui Suze o să fie plin de bogătași și de persoane importante. Așa că sper că o groază de oameni o să mă întrebe cine mi-a făcut rochia, și o să înceapă telefonul fără fir, cu numele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de onoare, l-am rugat să-mi facă rochia. Chestia cool e că la nunta lui Suze o să fie plin de bogătași și de persoane importante. Așa că sper că o groază de oameni o să mă întrebe cine mi-a făcut rochia, și o să înceapă telefonul fără fir, cu numele lui Danny pe toate buzele, și o să fie un om făcut! De-abia aștept să văd ce-a făcut. Toate schițele pe care mi le-a arătat au fost demențiale - și, evident
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
înceapă telefonul fără fir, cu numele lui Danny pe toate buzele, și o să fie un om făcut! De-abia aștept să văd ce-a făcut. Toate schițele pe care mi le-a arătat au fost demențiale - și, evident, la o rochie făcută de mână se acordă mult mai multă grijă pentru lucrătură și detaliu decât la una pe care o iei de pe umeraș, dintr-un magazin. De exemplu, partea de sus o să fie un corsaj cu balene, brodat manual - și Danny
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pună și un mic nod de dragoste din mărgele, folosind pietrele zodiacale ale mirilor, ceea ce e extrem de original. Singura mea teamă - să-i zic îngrijorare vagă - e faptul că nunta e peste două zile și eu încă n-am probat rochia. Nici măcar n-am văzut-o. Dimineață am sunat la ușa lui ca să-i amintesc că azi plec în Anglia și, după ce și-a târșâit cu chiu, cu vai, picioarele până la ușă, mi-a promis că o termină până la prânz. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cad pe teancul de corespondență din mâna mea și, pentru prima dată, pare că se trezește cu adevărat. — Hei, ăla e Vogue-ul britanic? — Ăă... da, spun, punând-o undeva unde el să n-o poată ajunge. Deci.... cum merge cu rochia? — Foarte bine! Totul e sub control. — Pot s-o încerc? Urmează o pauză. Danny se uită la grămada de mătase din fața lui de parcă e prima oară când o vede. — Nu încă, nu, zice într-un final. Dar o să fie gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
imediat s-ar ridica zece blocuri de birouri pe el.) — OK! Deci cum... Mă întorc în sufragerie și rămân cu cuvintele în aer. Mașina de cusut s-a oprit, iar Danny citește revista Vogue. — Danny! mă tânguiesc. Ce faci cu rochia mea? — Ai văzut asta? zice Danny, arătându-mi nervos pe pagină. „Colecția lui Hamish Fargle a demonstrat același fler și umor“, citește cu voce tare. Auzi, ce prostie! E antitalent total. Zero barat. Am fost colegi. Mi-a furat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la Milano. A doua oară, tocmai îi arata o jachetă și, în clipa în care a pus-o pe ea, i-au căzut toți nasturii. O, Doamne. Ce-o fi fost în capul meu, să-l rog să-mi facă rochia? — Danny, te rog, spune-mi. O să fie gata rochia? Se lasă o tăcere lungă. — Trebuie să fie gata chiar azi? zice Danny în cele din urmă. Adică, chiar azi? — Peste șase ore am avion! Glasul îmi devine un scâncet. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
jachetă și, în clipa în care a pus-o pe ea, i-au căzut toți nasturii. O, Doamne. Ce-o fi fost în capul meu, să-l rog să-mi facă rochia? — Danny, te rog, spune-mi. O să fie gata rochia? Se lasă o tăcere lungă. — Trebuie să fie gata chiar azi? zice Danny în cele din urmă. Adică, chiar azi? — Peste șase ore am avion! Glasul îmi devine un scâncet. Trebuie să fiu cu ea în biserică în mai puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]