9,812 matches
-
distanțe mari. Dar cele mai mărețe serbări tot natura ni le făcea. O! Superbele plimbări pe munți, printre brazii parfumați! Încovoiați de oboseală, și apoi odihna pe iarba moale, când te simți una cu pămîntul! Și adierea de mătase care tremură pe obraz! Odată ne-am urcat mai mult ca de obicei pe un deal anevoios. În urma mea, Irina nu mai putea, la fiecare pas mă amenința plângător că rămâne pe loc, dar apoi o pornea iar după mine. Și eu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
neabătut, pe un pisc mai înalt decât toate, gol, care mă îmbia cu mirajul lui. Am ajuns, și îndată a venit și Irina. Învinsesem. Îmbrățișați, suspendați în aer! Primprejur copacii coborau în văluri. Umbrele nopții, care venea, și ale brazilor tremurau. Departe, în satul nostru, se aprindeau luminițe. Bisericuța se vedea distinct cu zugrăveala colorată pe pereți. Parfum, culoare, melodii. I-am spus, cu tot trupul zvîcnind: "Suntem fericiți, Irina! Ce e mai minunat decât clipa aceasta! Cine e în stare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se înșele. În același timp parcă preocupat de chestiuni importante, în afara micilor nevoi zilnice. Precizia cu care mânca, singur, îți putea arăta că nu era așa de distrat cum lăsa să pară. Ca și cum ar fi fost o întîmplare, mâinile lui tremurau pe farfurie, pe pâine, pe furculiță, făceau cu repeziciune înconjurul mâncării din față. l-am invidiat această precizie, eu, care văd, care pot așa de ușor uza de toate mijloacele de investigație, și care nu știu nimic! Astăzi am făcut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ascuns, să-mi explice neapărat un nou pas de dans. Pe la mine n-a mai venit. l octombrie. Uneori era drăguță Irina, ca atunci înainte de plecarea mea, la masa din parcul Carol, cu Niki Mihail împreună. Lacul, negru și moale, tremura sub vreo lopată singuratecă, iar în spate muzica restaurantului, cu lumea colorată, cu o scenă ridicolă pe care dansau femei urâte. În fund, în clădire, dansuri moderne pe lângă care trecusem mai înainte. Când mi-am adus aminte că și Irina
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
poate mai puțin) de primire servilă a mângâierilor - obligată față de amintirea de altădată - după câteva lacrimi de remușcare, simțind că totuși faptul brutal produce asupra simțurilor ei, acum învățate, aceeași voluptate, va lăsa slobodă firea ei, se va încolătăci, va tremura, va geme, va obosi. Așa demult aș vrea să fi murit!... 4 octombrie. Prost amant am fost, fără îndoială! Nu eram niciodată mulțumit de nimic, spuneam toate gândurile rele fără cruțare, și chiar îmi plăcea uneori să chinuiesc fără motiv
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca să se îngrijească străinii de mine! Apoi a sunat clopotul de ieșire. Pe rând plecau funcționarii. A venit atunci și șeful de la conferința pe care o avusese la etajul superior. M-am dus la el: "À demain!" I-am spus tremurând tot: "Je dois partir ce soir! C'est mon père qui est mort!" "Et qu'est ce que cela me fait?" Primisem răsplata minciunii mele scârboase. Față în față, se aflau două excremente ale umanității! S-a intervenit și am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul ei o adiere, și sânii mititei îi tremură ca două frunze gemene. Cu brațele pe solduri, pare un vas grecesc în care sunt închise mirodenii. Acum, când se încolătăcește în jurul trupului meu, e o iederă, pe care a plouat. Ne cunoșteam de mult, dar n-o găseam de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un chin. Știe tot ce-mi place și ce-mi displace și mă păzește fără odihnă să nu mi se întîmple ceva. Lângă mine, pe nisip, e amorțită de oboseală. Totuși, de câte ori îmi fuge mâna în lungul corpului ei, îi tremură carnea. Și ochii ei enormi, negri cu străluciri albăstrii, mă privesc necontenit. E în stare să adoarmă cu ei deschiși, numai să mă vadă. Dar eu n-am liniște. Aplecat deasupra lor, mi se pare că au adâncuri așa de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prinse în cadențe măsurate după regulile clasice, ordonate și cuminți: POATE A LUNECAT... Paris, 1926 Porspoder, 1929 IOANA În sfârșit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului, coborî pe ulițe chinuite, o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de grâu tremurând și schimbând culorile ca marea cea așa de apropiată, și, printre maci, urme de sânge ce duc la cine știe ce crimă petrecută în vreun ungher dosnic al acestei pustietăți. Apoi ne-am oprit pentru câteva clipe la o moară arsă, unde
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a, rămas Hacik să pândească și să ne cheme. După alt timp am adormit cu toții pe câte un colț al patului. Pe la patru dimineața m-am trezit, m-am dus la ponton și am găsit pe Hacik, singur de veghe, tremurând în haina lui subțire. Nu puteam să-l hotărăsc să plece la culcare, cu toate că noi nu mai eram amatori de mers. Dar el a mai rămas să mai aștepte un ceas. A doua zi la opt, când ne-am trezit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
toate plimbările în mijlocul naturii te luam cu mine, cu toate că știam că mergi fără ușurință, obosești ușor și deci mi se ratează excursia. Și, pe cât m-am priceput, te-am păzit, am făcut tot ce am putut pentru sănătatea ta, am tremurat de câte ori nu mă ascultai. - Mai puține explicații m-ar face mai fericită. Așa strici și ce-aifăcut bun pentru mine, căci arăți că n-a fost nimic spontan. Toate acestea lasă-mă să le observ eu, fără să-mi atragi tu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
jeluirile? Nu pot însă să admit că ea depinde în întregime de boala ce o minează. Pot explica așa plecarea ei cu altul, dar nu și reîntoarcerea la mine. Și chiar în ziua când se încolătăcește împrejurul meu și când tremură fierbinte, nu sunt în stare să mă gândesc este ceva anormal, și frenezia ce o pune îmi place s-o explic: "Așa au făcut toate îndrăgostitele". Și, orgolios, îmi spun: Am avut prilejul să fiu iubit în mod excepțional". Este
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mare preț. Mă simt la întretăierea misterelor supraterestre. Părăsesc camera cu ezitare, mă uit la toate obiectele ca să le înțepenesc în minte, să știu decorul unde Viky se va stinge în fiecare zi. Luîndu-mi rămas bun de la Viky, vocea îmi tremură, de emoție. În antreu îmi dau lacrimile, iar Ioana îmi spune cald: "Ce copil ești!" Ușa salonului se închide în urma mea, ca o ușă de temniță, pe unde nu mai poți pătrunde, pe unde pedepsitul nu va mai ieși niciodată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
au nici o experiență, se amuză de toate naivitățile, cred în jurămintele eterne. Complectă refacere interioară, fără nici o spaimă pentru viitor. S-a terminat tot chinul. Îmi este egal tot ce s-a întîmplat, căci știu ca în clipa aceasta Ioana tremură pentru mine și ar fi în stare să facă tot ce i-aș propune, să fugă cu mine, să-și renege familia, să trăiască cu mine nemăritată, în văzul tuturor, indiferentă la bârfeala lumii, să se arunce în mare fără de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ne temem de o veste proastă. Ne e frică să schimbăm vreo vorbă ca să ne spunem temerile, dar discutăm, pe măsură ce ne apropiem, tot mai molcom, tot mai distrat, ca odată cu apariția primelor case ale târgului să ne întrerupem de tot. Tremurăm amândoi. La colțul străzii de unde se poate vedea casa familiei Axente, ne înfiorăm să nu vedem doliu. Și apoi, după ce scăpăm de această groază, îmi mai spun încă în restul drumului: "De fapt, nici n-ar fi avut timpul să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-i informezi pe servitori și să-i pui să înceapă imediat pregătirile de plecare. Hanemon înțelegea foarte bine deznădejdea stăpânului său, iar de pe chip îi dispăru, dintr-o dată, orice culoare. — Atunci, viața Domnișorului Shojumaru este... Hanbei observă că bătrânul tremura și, ca să-l liniștească, îi spuse zâmbind: — Nu, nu va fi decapitat. Voi potoli furia Seniorului Nobunaga, fie și cu prețul propriei mele vieți. De îndată ce a fost eliberat din Itami, tatăl lui Shojumaru s-a dus în campania din Harima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se terminase, privea cu ochi învăpăiați în jos, spre miile de muncitori. Când descoperea pe cineva încetinind cât de cât, se repezea la lucrător cu o viteză ciudată pentru un invalid, lovindu-l cu bastonul: — La muncă! De ce trândăvești? Muncitorii tremurau și lucrau frenetic, dar numai când îi supraveghea Kanbei. — Războinicul-demon șchiop se uită la noi! În sfârșit, Kanbei îi raportă lui Hideyoshi: — Va fi cu neputință să terminăm la timp. Numai ca să fim siguri că suntem pregătiți, v-aș cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
iuțeala și surpriza acestei fapte, muncitorii amuțiră ca iarba dintr-un cimitir. Glasurile nemulțumite fuseseră reduse la tăcere într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai îi priviră amenințători pe muncitori, cu săbiile înroșite de sânge încă în mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să se înalțe spre un cer negru precum cerneala. Își imagină că delfinii aurii care împodobeau acoperișul scânteiau mai tare în acea noapte ploioasă, radiind în întuneric. Reflectată în lac, marea de lumini a clădirii cu multe etaje părea să tremure de frig. — Stăpâne, stăpâne! Să nu răciți! spuse îngrijorat Fujita Dengo, în timp ce-și apropia calul de al lui Mitsuhide, pentru a-i pune pe umeri o pelerină de paie. În dimineața aceea, malul lacului Biwa era, din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Era cel mai tânăr dintre cei trei veri. Mitsutada bău sake-ul și, trecând în fața lui Mitsuhide, îi înapoie ceașca. Soția lui Mitsuharu ridică sticla cu sake și turnă, însă, chiar în acel moment, lui Mitsuhide, alarmat, începu să-i tremure mâna. În mod normal, nu era genul de om care să fie surprins de un sunet, dar acum, când un războinic începu să bată toba în fața castelului, fața păru să i se golească încet de orice culoare. Chokansai se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
propriile lui gânduri. — Să trecem râul! Cerul era încă întunecat. Curentul râului Katsura descumpăni, un moment, caii de război, în timp ce încercau să treacă prin vad. Jerbe de spumă albă țâșniră în sus, răsturnându-se înapoi peste ele însele. Întreaga armată tremura, pe când oamenii plescăiau prin apă cu sandalele de paie ude. Deși erau leoarcă, nici unul dintre trăgători nu-și lăsa fitilele să se umezească. Valurile limpezi li se ridicau până peste genunchi și erau mai reci decât gheața. Fără îndoială, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sale cuvinte sunară aproape ca un mârâit: — Akechi... era inevitabil. Răsucindu-se rapid într-o parte, Nobunaga se repezi înapoi în camera lui. Ranmaru dădu să-l urmeze, dar după cinci-șase pași se întoarse și-i mustră pe pajii care tremurau: — Treceți imediat la lucru toți. I-am ordonat lui Bomaru să le spună tuturor să închidă toate porțile și ușile. Blocați toate căile de acces și nu lăsați inamicul să se apropie de Domnia Sa. Înainte de a apuca să-și încheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
clanul Mori va avea garantată securitatea, iar oamenii din castel vor fi în siguranță. Dacă așa stau lucrurile, nu mai am nici un motiv să refuz. Dimpotrivă, ar fi o mare bucurie pentru mine. O mare bucurie! repetă el, apăsat. Ekei tremura. Nu crezuse că avea să fie atât de ușor, că Muneharu primea moartea cu atâta încântare. În același timp, îi era rușine. El însuși era călugăr și totuși ar fi avut oare curajul de a transcende viața și moartea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuhide își scutură mâna, cu o forță surprinzătoare. Apoi, cu mâna stângă, se săltă de la pământ. Întinzând mâna dreaptă, apucă penelul strâns, mai-mai să-l frângă, și începu să scrie: Nu există două porți: loialitatea și trădarea. Dar mâna îi tremura atât de tare, încât păru incapabil să scrie versul următor. Mitsuhide îi dădu pensula lui Shigemoto: — Scrie tu restul. Rezemându-se de poala lui Shigemoto, întoarse capul spre cer, privind, câtva timp, luna. Când culoarea morții, mai palidă chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să te descurci după moartea stăpânului nostru, am aflat despre marșul tău spre Amagasaki și Yamazaki. Dar, după aceea, n-am mai auzit nimic. — Am întârziat eu cu trimisul veștilor. Cuvintele ei păreau rezervate și rostite fără iubire, dar Hideyoshi tremura de fericire, ca și cum sângele i-ar fi năvălit prin tot trupul. În loc să fie alinat de fireasca dragoste maternă, simțea că dojana mamei sale arăta o iubire mult mai mare și îl încuraja pentru viitor. Atunci, le povesti în amănunt evenimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]