10,163 matches
-
Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi, prin sintagma "stilul aporetic platonician". De asemenea, în același stil aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul spațiu al logicului, apoi și al ontologicului etc. Stilul aporetic al lui Platon, formulă ce exprimă eșecul oricărei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logice a acesteia, dovedește faptul că judicativul, neînstăpânit încă în poziția "dictatorială", pentru că încă nu a uzurpat puterea logos-ului întreg (polifonic) de a întemeia (predetermina) însuși discursul filosofic, este neputincios, altfel decât prin dictat (postulat), să întemeieze logic "ființa veșnică". Dialogul cel mai aporetic, prin urmare, cel mai puțin tiranic sub aspectul judicativului, este Parmenides. Aici Platon tematizează, cum știm, Unul însuși.42 Aristotel "optează", în privința problemei care ne interesează aici, pentru: (1) construcția logicii, anume a "silogisticii", pe temeiul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
1) construcția logicii, anume a "silogisticii", pe temeiul formulei S este (nu este) P; (2) formularea unui sistem al categoriilor (predicamentelor) care își capătă sensul prin operația de predicare, adică în structura judecății (de predicație); (3) încadrarea logic-judicativă a "ființei veșnice", prezentarea acesteia printr-o descriere suficient întemeiată prin raportare la exigențele predicativității (adică ale judicativului). De aceea putem găsi în filosofia aristotelică temeiurile judicative ale întregii metafizici occidentale, al cărei obiect apare astfel: a) ființa și categoriile ca "determinații" ale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
umblat mult prin lume și mi-am format un mod propriu de a judeca lucrurile. Eu îl văd pe Dumnezeu undeva într-un spațiu infinit dimensional (similar unui munte greu accesibil omului) și noi pornim spre el, să atingem fericirea veșnică. Oamenii abordează căi diferite și mijloace diferite pentru a parcurge dificilul drum către Dumnezeu. Unii cu mașina, alții cu trenul, cu avionul, cu rachetele, pe jos, pe brînci, în patru labe. Toți se zoresc spre fericirea veșnică. Ceea ce nu știm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să atingem fericirea veșnică. Oamenii abordează căi diferite și mijloace diferite pentru a parcurge dificilul drum către Dumnezeu. Unii cu mașina, alții cu trenul, cu avionul, cu rachetele, pe jos, pe brînci, în patru labe. Toți se zoresc spre fericirea veșnică. Ceea ce nu știm este faptul că viteza de înaintare spre Dumnezeu este cam aceiași pentru toată lumea. Efortul depus de fiecare trebuie să fie cam același. Pentru că un mijloc ideal care să ne ducă ACOLO, fără un mare efort, nu există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
i-a stat braconajul în gît. Era verde la față. Hai la o bere... Venerabilul profesor Giurăscu ieșise din tumultuoasa sa scenă, pe care și-a consumat întreaga sa energie, generată de o viață de om extrem de dinamic, inventiv și veșnic pionier de succes cam în tot ce lumea din jurul său tatona cu ezitări și dese eșecuri. S-a retras între cărțile sale și înfrunta bătrînețea cu mult curaj și chiar cu puțină resemnare. Nu agrea de loc să mai apară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
eram mai moderați, ne-am fi mulțumit și cu vreo 30 kg, pentru care aveam banii pregătiți. În lei, evident. Eram gata să mai lăsăm acolo și un bonus consistent și un sac plin cu mulțumiri și, în plus, recunoștință veșnică. Luna înainta spre înaltul bolții cerești și eu nici vorbă să pot adormi. Lunecam ușor, ușor, spre o stare între veghe și somn și... atunci am prins balaurul. Un pește mare și fioros, pe care îl trăgeam la mal, încordat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de Dumnezeu, pentru Mîntuitor și Fecioara Maria. Pardoseala din marmură cizelată cu migală, icoanele în argint și aur, totul tînjește spre perfecțiunea divină. Lume puțină intră și admiră măiastra lucrare, se roagă la Sfînt și lasă bilete pentru pomenirea lor veșnică sau pentru rugă la Cel de Sus, ca să-i ajute. Stau pe un scaun, îmi plec capul și încerc să mă apropii de El, Atotputernicul. Căldura infernală m-a lăsat fără voință și în răcoarea Catedralei încerc să-mi revin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
auzit. Un nou surîs mă asigură că a receptat recunoștința mea. Tramvaiul ne-a adus în port, unde un vapor din cretă ne așteaptă să ne ducă pe una dintre sutele de insule. Toate sînt din rocă dură, sterpe și veșnice. Ne înfioară veșnicia lor și admirăm cîțiva copăcei efemeri care îndrăznesc să-și unduiască existența în bătaia veșnicelor vînturi. Și rezistă, în ciuda rădăcinilor precare intrate în simbioză cu piatra. Alte insule, mai mari, au fost cucerite de o vegetație luxuriantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un vapor din cretă ne așteaptă să ne ducă pe una dintre sutele de insule. Toate sînt din rocă dură, sterpe și veșnice. Ne înfioară veșnicia lor și admirăm cîțiva copăcei efemeri care îndrăznesc să-și unduiască existența în bătaia veșnicelor vînturi. Și rezistă, în ciuda rădăcinilor precare intrate în simbioză cu piatra. Alte insule, mai mari, au fost cucerite de o vegetație luxuriantă, care ocrotește vile paradisiace, cu bărcuțe la pontoane. O fi nordul aici? Înțeleg că vara este răcoare, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Copiii au venit mai tîrziu, după 8 ani de căsnicie. Lui Raul îi încolțise un gînd îndrăzneț și nu știa cum să-l facă cunoscut soției sale, Amanda. Într-o seară se plimbau cu toții prin parcul Revoluției. Alei îngrijite, flori veșnice, ficuși giganți, lampioane discrete și da, stele. Multe stele care străluceau misterios în depărtări ce înspăimîntă. Se țineau toți patru de mînă și simțeau unirea dintre membrii unei sacre familii. Raul strînge ușor mîna Amandei și aceasta îi răspunde cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Nu prea știu babalawó, nu l-am găsit în dicționar, dar cred că ceva rău de tot. Atunci finul ăsta este victima spiritului Urii. Cînd a trecut prin cimitir o fi făcut o rugăciune la Echu. Ce rugăciune? Rugăciunea Urii veșnice: Oh Santo Espiritu del odio, haced que nazca en mi corazón un odio mortal, asi como odió Ataró a Belcebú para que su presencia me sea repulsive..."* Să știi că așa este, babalawó Ești părintele lui spiritual? Da. Atunci trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rase. Cutume diferite, religii diferite, mentalități diferite, distanțe, continente, oceane, n-ar trebui să constituie obstacole în calea iubirii. Am convingerea că iubirea poate învinge prejudecățile și obstacolele de orice natură. Nefericirea survine cînd încetează iubirea. Pentru că iubirea nu este veșnică. Iubirea este o făclie care arde un timp limitat și apoi se stinge. Din fericire, între timp se creează legături mult mai solide între cele două inimi, care au ales să facă drumul vieții împreună. Din acest motiv cuplurile rezistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aceluiași an. Toate imaginile apărute în fața lui Săndel, sunt aducătoare de amintiri din anii anteriori. Acum multe din ele sunt imagini triste, aducătoare de lacrimi pe obrazul lui de adolescent. Iată bisericuța, acest mic lăcaș de rugăciune și de odihnă veșnică al unor oameni care, poate, au avut păcatele lor și de care a sperat, cu credința în Dumnezeu, să le fie iertate, ridicând acest edificiu spre închinare și pomenire a sufletelor lor, cu bune și rele, ca orice pământean, rămânând
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
există: există substanțial, deplin, așa cum există lumile cu mai multe dimensiuni, așa cum există non-spațialitatea și non-temporalitatea. Îndrăgostitul percepe, pentru o clipă, clipa îndrăgostirii lui, cerul stelelor fixe, orizontul ascuns îndeobște al celor netrecătoare. În limitele acestui orizont, trăirea lui este veșnică, preprogramată și irepetabilă. Iubirea descoperă așa dar, cu energia unei imprevizibile iluminări, zenitul transmundan al cotidianului. Când iubirea încetează, „ruptura de nivel“ pe care o cauzase se cicatrizează, se închide. Cerul devine tavan. Ceea ce nu înseamnă că, dincolo de tavanul curent
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
aproape „cultura“ - interogativității. Omul fără dubii este prototipul omului care n-are nici o relație cu „lucrurile importante“: el „știe“, e beat de certitudini, nu are - în cel mai bun caz - decât mici perplexități de ocazie. Nu pledez, firește, pentru nedumerirea veșnică, ci pentru surdina care trebuie pusă mereu, de foarte sus, asupra oricărei forme de suficiență mentală. A avea o relație constantă cu universul întrebării, cu acela, mai ales, al întrebării fără soluție promptă, e un semn de sănătate spirituală, de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
în răsărit stăpânește și se face simțită lumii întregi. Predispoziția Rusiei pentru preluare, mărire, preponderență, se află chiar în însăși natura situației sale; aceeași voind cumva să dea o altă direcție, cheamă natura însăși să lupte, vrând să schimbe ordinea veșnică a lucrurilor. Analele arată că fiecare stat are maximul, ca și minimul său. E. La această dispoziție a raporturilor politice ale Europei, la această poziție a afacerilor nordului și estului, la noua conjunctură plină de urmări a Mării Negre, Moldova și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
că cei care vor fi ultimii, respectiv ultimul participant, să facă totul că în fiecare an, să treacă pragul bătrânului nostru liceu, aducandu-si aici aminte despre toți cei care nu vor mai fi și să pună o lumânare pentru veșnică pomenire intru amintirea distinșilor profesori și colegilor acestei generații.
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93291]
-
toate chinurile de până acum, numai să te învrednicești de un asemenea har!”. Dacă părintele Liviu Brânzaș spune că a meritat chinul atâtor ani de temniță umilitoare pentru o rază de lumină, oare cum putem privi la perspectiva unei vieți veșnice alături de Dumnezeu? Oare în urma unei astfel de mărturii nu ar trebui ca și noi să căutăm în fiecare clipă a vieții noastre să încercăm să umplem de lumină întunecimile sufletului nostru și viața noastră, lumină care să ne poată călăuzi
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
pelerin prin acest rai pământesc, are ca interlocutori în aceste convorbiri duhovnicești stareți, arhimandriți, ieromonahi și monahi. Dezvăluie experiențe duhovnicești despre viața Ortodoxiei de azi. Aceste mărturii apar într-o lume care prin purtarea ei grăbește înfrângerea răului și triumful veșnic al Adevărului. 12. Soț ideal, soție ideală Pr. Nicolae Tănase Descriere: Cartea de față se adresesază tuturor, dar în primul rând celor mai tineri. Ei trebuie să răspundă urgent, din fuga vieții uneori, la ispitele care-i asaltează. Părintele Nicolae
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
amintește peste vreme cadrul acelui episod: un eveniment, un reper calendaristic etc., care au determinat, Întregind, subiectul. Acestea respectă ordinea cronologică a difuzării, chiar În detrimentul logicii desfășurării demersului meu, și asta din simplul motiv că tema - apărarea Naturii - e În veșnică elaborare, mai mult, trebuie să țină pasul cu o lume În continuă și legică schimbare, adică evoluție.» Dar mai e ceva: Volumen-ul de față adună materiale difuzate În nu mai puțin de șapte serii - să le spun rubrici. Firesc este
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Întinde prăjitura, iar cu alta ne strânge lațul de gât: să semnăm un tratat cu Ucraina; față de care să n’avem „pretenții teritoriale“. Să le vedem pe toate. Prăjitura s’ar putea să fie puțin alterată. Nici o alianță nu e veșnică, căci lumea evoluează și, odată cu ea, interesele. Istoria a mai văzut astfel de lucruri. Nu mai departe de Evul Mediu care a creat, pentru protecția Ierusalimului, câteva ordine: Templieri, Ospitalieri, Ioaniți... De toate se vorbește acum la trecut deși „obiectul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
El. Și, dacă am zis plantă, mai e ceva de speculat. Căci planta, cu țesuturi oxidante de felul ei, e asemenea femeii; iar ambele sunt conservatoare, apărând stabilitatea. În antiteză, animalul, cu țesuturi reductive, e asemenea bărbatului; ambii progresiști, În veșnică căutare, tentând schimbarea. Și atunci Ea, Întâlnindu-se cu El, nu alcătuiesc altceva decât o biocenoză. Biocenoză? Prefer prototipul ei, lichenul, unde Ea, planta, e o algă, iar El, heterotroful, o ciupercă. Ca și În societatea umană, El, ciuperca, face
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
sens religios ori juridic, cât În acela moral, al unei moralități extinse la nivelul biosferei, care să scutească animalul de această soartă. Trebuie să Înțelegem să folosim animalul, nu să-l Înjosim. Unde se află frontiera, e o chestiune În veșnică evoluție, presupun În defavoarea Înjosirii. Un suveran Înțelept - considerând omul ceea ce-i place să fie, adică suveranul Naturii - este acela care-și slujește supușii, nu acela care-i asuprește. Superioritatea - căci asta este realitatea pentru om - trebuie demonstrată de el prin
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
folosesc pentru a le crea și folosi același cod genetic, până’n ultimul amănunt. Aceeași metodă de a imprima ceva sau altceva. Lumea e unitară deci, iar planta Își poate astfel permite să ne tragă de mânecă atunci când, amețiți de veșnicul zbucium specific uman și chiar animal, uităm de rădăcini. Și atunci, să căutăm similitudinea, dacă vreți totemul, În arbore, nu În vreun vultur, indiferent câte stele Îi șad deasupra capului. Acela are clonț și gheare, arborele doar umbră și fructe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]