12,426 matches
-
să transmită și să creeze o stare de spirit, sau să regăsească o stare de spirit, pe care mie mi se pare că aici, la Voroneț, o Întâlnim Întotdeauna. Am simțit la Voroneț o forță spirituală, izvor de liniște, de Înțelepciune și, ca un corolar al acestora, de toleranță. Înainte de a trece la prezentarea celor câtorva aspecte legate de problematica toleranței care, după părerea mea, este esențială pentru acest Început de mileniu III - ce se dovedește Însă la fel de intolerant
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Bietul evreu se apropie de icoana lui Iisus, se uită la Iisus și-i spune: „Iisuse, hai, nu-i loc de noi aici”. Pentru a depăși, cu sentimentul Împlinirii Întru umanitate, astfel de situații, este nevoie Într- adevăr de multă Înțelepciune, de bunăvoință - adică de voință bună - și, cu deosebire, de spirit tolerant. Este și o șansă acordată viitorului nostru comun. Capitolul III Etică și educație Personalitatea, binele suprem Etica este filosofie În cel mai bun sens al cuvântului: filosofie care
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
că spiritualității românești nu i-a fost străină preocuparea de a medita, cu originalitate și profunzime, asupra acestui domeniu privilegiat al reflexiei filosofice autentice - problematica conștiinței morale. Precursorii. Ethosul geto-dac și valorile morale cuprinse și transmise de folclorul românesc evidențiază Înțelepciunea poporului român și disponibilitățile sale de a filosofa asupra trăsăturilor de conștiință ce trebuie să definească profilul moral al omului adevărat, care crede cu sfințenie În dreptate, cinste, omenie, În solidaritatea cu cei aflați În suferință, care iubește traiul cumpătat
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
să-și piardă mintea pentru că astfel pierde tot, și numele cel bun și avuția: „Cine-și pierde mintea, iată că sunt două răutăți: Întâi că-ți pierzi avuția ta, iar a doua că Îți câștigi și nume de hulă.” Recomandă: Înțelepciune, modestie, prevedere, comportament rațional În relațiile cu semenii. Deși rațiunea este, la origine, o iluminare divină, ea constituie totuși nota caracteristică ce definește „omul desăvârșit”. Didahiile lui Antim Ivireanul reprezintă exemplul cel mai strălucit al eticii secolului al XVII-lea
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
cu pronunțat caracter educativ. Idei etice și morale sunt cuprinse, chiar dacă nu cu caracter sistematic, și În operele cronicarilor. Autorul unei Istorii a Țării Românești dintru Început - rămasă neterminată - stolnicul Constantin Cantacuzino, mare admirator al antichității greco- romane, subliniază rolul Înțelepciunii În strânsă legătură cu binele moral, ca expresie a măsurii și cumpănirii În acțiune. Foarte importantă ni se relevă sublinierea conform căreia măsura convingerilor și a comportamentului moral este obiectivarea conștiinței morale prin „fapta bună”. De asemenea, importantă ni se
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
să facem, etica ne arată cum trebuie să alegem legile firii. În comportamentul moral, conștiința morală are un rol important: fapta bună nu poate fi realizată dacă nu i se cunoaște Înțelesul; intelectul, rațiunea, facilitează Îndeplinirea faptelor bune pentru că asigură Înțelepciunea ființei. Pledând pentru echilibru „În toate cele”, S. Micu investighează Însușirile omului Înzestrat cu conștiință morală (virtuțile saleă: nu este nici ascet, nici hedonist; se caracterizează prin cumpătare, aceasta presupunând cenzura rațiunii și educarea simțurilor pentru a evita plăcerile exagerate
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
se găsește Încă În exercițiul irezistibil al acestei puteri dăruite de știință, care riscă să-i modifice și structurile mentale - o manie a grandorii, de exemplu - ca și cele comportamentale - o tendință, necenzurată suficient, spre risc. În fața acestei experiențe, Întreaga Înțelepciune a trecutului se dovedește inoperantă: “Pământul nou al practicii colective, În care noi am intrat cu tehnologia de vârf, este Încă un teren virgin pentru teoria etică”. IV. Pentru o etică a responsabilității Responsabilitatea - principiu fondator al unei noi etici
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
ce o plasează responsabilitatea În centrul eticii și care pot fi supuse atenției și pot da naștere la diverse interpretări. Trebuie să conștientizăm, de asemenea, că timpul nostru este un timp etic, că etica redevine ceea ce a fost pentru Întreaga Înțelepciune antică - nu un domeniu oarecare alături de celelalte domenii ale reflecției filosofice, ci chiar inima filosofiei, iar inima demersului etic postmodern se centrează pe responsabilitate. Nu Întâmplător trăim un timp al IV. Pentru o etică a responsabilității „Condamnarea” la responsabilitate responsabililor
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
este lansată în festivități orale și scrise, absolut contrariante. La "România literară" este o voce tânără, numită Ciotloș, care mai descurajează din când în când câte o mediocritate veleitară. Însă, dacă stăruie, autoritatea lui va fi benefică. "Este lipsit de înțelepciune mai ales ca un critic, dar și un scriitor, să răspundă criticului său". Având în vedere tema dialogului nostru, cum ați dezvolta sintagma "critica criticii"? Considerați că reprezintă limita rediscutării literaturii? Expresia nu poate fi dezvoltată pe cât merită să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
sau dramaturg și zece critici sar s-o comenteze. Și, în trena acestui gen de critică, vine critica criticii critice, care se produce atunci când criticul prim îi răspunde criticului care l-a criticat. Abia aici e limita. Este lipsit de înțelepciune mai ales ca un critic, dar și un scriitor, să răspundă criticului său. Trebuie să ascultăm de apoftegma lui Terentianus Maurus: habent sua fata libelli. Cum ați defini relația care există între un profesor universitar și un critic literar? Când
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
considerațiile privind literatura română ca "fenomen unitar și de evidentă, semnificativă continuitate internă". Seria narativă a cronicarilor, cu surse în povestirea populară, "va atrage entuziasmul creator de istorie al romanticilor. Urmele ei se descoperă, în palimpsest, până în secolul nostru, în înțelepciunea inițiată a literaturii lui Sadoveanu". Un întreg secol, al XVII-lea, ca "timp al maturizării și diversificării culturii românești", lasă depoziții distincte pentru destinul nostru spiritual, care "se pot citi, în palimpsest, în orice carte de istorie a culturii sau
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
asuma rolul cronicarului nevoit să dea seamă de tot ce se întâmplă în arena actualității, Elvira Sorohan alege să scrie doar despre cărțile care-i plac. Iar proza apreciată superlativ aici împrumută mereu haina poveștii purtătoare de sens și de înțelepciune și n-are nimic în comun cu realismul vulgar al zilelor noastre. Oriunde deschizi cartea găsești mărturisiri elocvente despre gustul clasic al exegetei, impermeabil la inconsistentele experimente literare ale prezentului. "Iubesc literatura frumoasă, cu idei, adică literatura care va salva
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
apărut, astfel, în relație cu personalitatea autorilor lor, descifrați cu minuție, într-o empatică perspectivă individualizatoare. Modelele umane, explicite, ale Cronicilor, rămase în mintea noastră cu acea apăsare cu care profesorul puncta prezența lucrului esențial, erau modele ale timpului, de "înțelepciune și forță". Ele își perpetuau, însă, sensul exemplar, în reflecția prin care, ridicând ochii de pe carte, profesorul scruta realitatea printr-o referențialitate dublă (modelul uman și istoric, modelul Cărții), opunând-o, cu subînțeles transparent, celei care ne înconjura. Nu cred
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
bune și giudeațele celor buni creștini și svinți împărați, carile ca o lumină lumineadză și arată tot lucrul celor întunecați și proști și neînvățați ca să cunoască strâmbătatea tuturor și să giudece pre direptate: carele să cheamă acmu Pravilele împărătești. Aceastea înțelepciuni și aceastea învățături ne-au dat și ne-au lăsat noo tuturor rodului românesc, ca să ne fie noo de pururea izvor de viiația în veaci nescădzut și nesvârșit."58 Dincolo de frumusețea imaginilor construite, probabil inconștient, în oglindă, prin activarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
finalității cunoașterii de sine și de Dumnezeu, unde modelele umane întruchipate de scriitor ar fi, în termenii lui Balthasar Gracián, cel al discernătorului, dublat de al cuminecătorului.74 Opera ca răgaz simbolic al ospățului sapiențial și spațiu metaforic al mesei înțelepciunii, dublată de imaginea semnificativă a oglinzii (deschizând, de data aceasta, spre necesitatea orânduirii spațiului interior și a duratei vieții 75) conturează un alt model uman: scriitorul ca înțelept al cetății, chemând la banchetul reflexivității și al introspecției. Tot în raport cu valorile
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
imaginea cărții-"pomană neuitată în veaci": act de milostenie, ofrandă, danie binecuvântată 83 prin care cel ce dăruiește (domn, boier, neguțător înstărit, tipograf ori prelat) este, ca în predoslovia la Tâlcuirea Liturghiei, Iași, 1697, a Hatmanului Lupu Bogdan, semănătoriu de-nțelepciune. Și, tot aici, notăm remarcabila strategie a enumerării elogioase a cărților tipărite sub mecenatul Domnului, în Triod, Buzău, 1700, Teodosie, Mitropolitul Ungrovlahiei chiar așe-zându-l pe Brâncoveanu 84 într-o absolută relație cu însuși Dumnezeu cel ce dăruiește fără să I
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la Penticostar, Buzău, 1701 oferind o summa de virtuți exemplare: "Cu adevărat desăvârșit au sălășluit întru al Măriei tale bun suflet sfântul Duh, și pentru aciasta dai dăplin toate lucrurile desăvârșit, precum place lui Dumnezău; așijderea și faptele ceale bune, înțelepciunea desăvârșită, vitejâia sufletului, întărită dreptatea, desăvârșit curățeniia, până și la cuvânt, blândeațelea aseamene cu ale prorocului și împăratului David, ertarea și îngăduiala mai pe deasupra multora, buna dare a milelor mai pe sus de fiește ce laudă, cu adevărat prea înnălțate
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ai cărții conturate în panegiricele deloc rare: scoaterea în lumină a unei cărți este un act cultural ce vine în continuitate și descendență de idee și atitudine, pregătind și construind posteritatea și oferindu-i nu doar acces la învățătură și înțelepciune, ci și la modele umane depline, ameliorate tocmai prin vecinătatea inițiatică a cărții înseși, în toată complexitatea ei (ca probă de /provocare la/ introspecție, dar, oglindă a lumii și a lui Dumnezeu etc. ). Père et fils, histoire littéraire et histoire
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
variante, indici și glosar de I. Oprișan, Editura Minerva, 1975, pp. 36-37. 8 Unul dintre numele divine din textul apocrif Cele 72 de nume este "Libov", plasat, în manuscrisul editat de Moses Gaster, pe poziția a cincisprezecea, între "Milă" și "Înțelepciune" vezi Moses Gaster, Literatura populară romănă, Ing. Haimann, librar-editor, București, 1883, p. 403. 9 Evanghelia de la Luca, 1:28, 1:35. Am preferat Biblia lui Șerban Cantacuzino pentru calitățile plastice ale limbii de secol XVII, dar mai ales pentru diferența
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Nici o filosofie nu e trebuincioasă/ pentru filosofie nu există copaci, nu sunt decît idei.21" Denunțînd nevoia bolnavă de a interpreta lumea ("De ce-mi pun oare întrebări, dacă nu fiindcă sunt bolnav"22), această poezie este antispiritualistă. E o înțelepciune care proslăvește suprimarea conștiinței de sine, viețuirea într-un prezent perpetuu, fără idei. E negarea interiorității: " A fi real înseamnă să nu fiu în interiorul meu/ De ființa mea interioară nu se leagă nici o noțiune de realitate.23" Realismul lui Alberto
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
trăi și nici resemnarea conștientă n-aveau nimic de a face cu noi: cei capabili de așa ceva sunt rari, noi eram niște specimene de umanitate cît se poate de ordinare." Refuză să facă previziuni, își interzice să caute să înțeleagă: "Înțelepciunea era "să nu încercăm să înțelegem", să nu ne imaginăm viitorul, să nu ne torturăm pentru a afla cînd și cum se va sfîrși totul: să nu punem și să nu ne punem întrebări." Să știe că-i rămîne, în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
despre punctul nostru orb, cum putem să percepem posibilele și imposibilele care ne fundamentează lumea? Cum să vedem ceea ce este cel mai greu de văzut, pentru că suntem orbi în fața evidenței, a transparenței? J.-Y. Leloup o spune cel mai bine: "Înțelepciunea noastră/ n-a fost niciodată/ să rezolvăm enigme/ ci să mîngîiem/ evidențe 45." Neputînd percepe singularitatea unei lumi din interiorul ei, e nevoie să practicăm "un ocol antropologic". Cum doar principiul diferenței ne apropie de propria lume, demersul constă în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
prin limite liber consimțite, să împiedice forța omului să devină nenorocirea sa." Plecînd de la ideea că, pentru prima oară în istoria sa, omul e în stare să se "deformeze" și să distrugă umanitatea, filosoful german insistă asupra necesității unei noi înțelepciuni, unei noi busole. Cum să faci imposibile posibilele născute din progresul tehnic, amenințătoare pentru om? Chiar dacă nu sunt termenii folosiți de el, acesta este sensul. Soluția la care se gîndește este responsabilitatea ca principiu născut din "euristica fricii": să fii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cușcă?" îi întreabă pe cei din jur. U nu e realist. El spune că se ridică deasupra realității (modul său de a-și invita semenii să o derealizeze). El nu vrea să impună nici un adevăr, să transmită nici un fel de înțelepciune. Nu e nici optimist, nici pesimist. Cu atît mai puțin nihilist. Fără îndoială, concepția sa asupra lumii și a omului este tragică. Pe ce se sprijină lumea noastră? Pe nimic altceva decît pe ea însăși, pe un imposibil: ne condamnăm
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cerințele legitime ale românilor, cuprinse în rezoluțiile celor două Adunări a condus la elaborarea și impunerea acelui controversat act juridic extern din 7/19 august 1858, numit Convenția pentru organizarea definitivă a Principatelor Române 46, utilizatorii au dovedit tact și înțelepciune în aplicarea prevederilor sale restrictive, recurgând (atunci ca și mai târziu) la soluția faptului împlinit. Inaugurată la 24 ianuarie 1859, prin decizia cvasiunanimă a românilor de a alege în fruntea Principatelor Unite pe unul și același domnitor, Alexandru Ioan Cuza
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]