8,879 matches
-
inițiativa". De cîte ori nu m-a îmbolnăvit cu o remarcă acidă. Și privirea mereu ironică, mereu amuzată cu care-mi constata sînii: "Cam mari pentru modelling, Dințișor". Adolescența mea a stat sub semnul manechinului englez poreclit "Rămurica". Fără șolduri, îngustă-n umeri, cu încheieturi fragile și abdomen ca un scut. O așchie de fată. Le privesc cu uimire pe fătucile invadînd ecranele. Numai arată, nu și ascund. Noi, generația seventeen din 6l-62, dețineam arta mai subtilă, mai stimulativă de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să mă fure. Nu credeam să dețin vreun atú de femeie. Totuși, pictorul din el întrezărise la nymphette. Femeia-copil cu sîni deja formați și botic senzual. Într-o acuarelă, razele soarelui îmi înfășurau, ca niște șerpi subțiri și prietenoși, talia îngustă. În alta, un șarpe (sau o prelungire de liană) luneca tandru spre genunchiul julit. Apa, lipită de obraz, avea culoare hipnotică: verdele hipnotic al ochiului de șarpe. Fata întinsă pe iarbă (albastră?) și ridicată de iarba-iarbastră crescînd spre cer eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Soarele se voala din senin și o ploaie nebună pornea să răpăie. Din vechi imagini învălmășite, se declanșează net una: Rusalin cu spatele gol, protejîndu-mă de un ropot de grindină. Streașina magaziei încuiate, sub care ne găsisem adăpost, era prea îngustă. Ploaia cu gheață dura nefiresc de mult. Stătea înclinat peste mine, să mă acopere, cu palmele ca sudate de zid. Suporta bătaia boabelor care-i cădeau pe spinare. Stratul de grindină ajunsese pînă la glezne. Îmi lipisem fruntea de sternul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
zice Poetul. Singură-lună. Fobiile mi s-au accentuat, odată cu durerea de rotulă. Doare rotula ca și cum ar țipa la mine: Fa ceva! Și s-a mai ivit o fobie: mi-e groază de cutia poștală. Nici așa nu puteam suferi plicurile înguste și lungi, pe care le găsesc mereu în cutie. Conțin luări de prost de către societăți de binefacere false, invitații de-a deveni Who's Who, contra a nu'ș cîți dolari; conțin indicii peste indicii cum să-ți schimbi viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
te vezi încășiîncășiîncă în străfundul ochiului de pictor. Îl răsfoiesc pe repede. Trupul îmi apare în părțile-i constituente. Se învîrtește ca pe-o rôtissoire, metamorfozat, cu unghia degetului mare de la picior cît capul, cu capul cît unghia; umerii sînt înguști și tălpile enorme, conform perspectivei lui Mategna. Ici, linia precisă a coapsei de adolescentă (dorința de rapt e confirmată prin Vintilă Ivănceanu: "Iubito, mă gîndesc la tine/ Ca un borfaș la ceasul unui lord"); dincolo, pachetul de carne congelată (eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dar nu rotund. Slăbănog". Trec în revistă pălărioara CIA, cea de pescar, ca a lui Gene Hackman în Ținta, cascheta cadrilată Sherlock Holmes, o bonetă cu ciucure, un fes scandinav, cîteva șepcuțe de blugi, chipiul de comandor, pălăria cu bor îngust, tip Dash Hammet, o tichie brodată orientală, un stetson... Nu l-am simțit cînd s-a apropiat. S-a și schimbat. Poartă o cămașă albă, apretată. De-un alb sfidător, care îngheață. Tare i-aș mai spune: renunță la armura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
priveam cum dormea îndoit ca un semn de întrebare. Prețiozități, așa e, nu-i nevoie să mi-o șuiere vocea cealaltă, dar l-am auzit, luat de somn: " Fără tine n-aș fi decît sicriu". Jaluzelele tăiau geamul în felii înguste, așa cum tai eu acuma felii subțiri de viață amintită. "Doamne, Dumnezeule, cît am mai dormit. Hai la Dorobanț. Foc, grătar, plajă". Înviase. El regiza, el făcea scenariul, el interpreta. Casa bunicilor mei se mai ținea în picioare, dar vechea casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mașina Erika. Cel puțin îi știam caracterul. Mai precis, caracterele. Trăiam din ce-am trăit eu însămi (dacă aveam noroc, îl auzeam pe tata fredonînd, în timp ce se bărbierea, un șlagăr de Jean Moscopol; o vedeam pe Liselle strecurînd în poșeta îngustă ceva cumpărat de la Droguerie; pe mama, apăsînd ritmic mînerul înfășurat în sîrmă al cuțitului de bucătărie, să taie cartofii paille), dar trăiam mai ales telepatic, din biografiile altora. E mai simplu să-ți închipui vieți decît s-o trăiești pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și alunecase sub roțile metroului. Stupid. Și manșetele pantalonilor erau pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineții, colțurile gurii lăsate în jos, a dezolare permanentă. Un chiștoc de țigară între buzele crăpate. Două mâini cu degete boante, frecându-se repetat una
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
una neagră, neapărat decoltată provocator, astfel încât privirile bărbaților seduși (atât muzical, cât și erotic), să poposească între sânii mari, descoperiți doar pe jumătate, spre exacerbarea curiozității și a libidoului. Însă rochia aceea verde era departe de a fi provocatoare. Decolteul îngust (îl văzuse atunci când ea intrase și se așezase la masă), nu permitea privirii decât contactul cu lănțișorul de aur de care fusese agățat un medalion oarecare. Spatele femeii nu era gol, astfel încât niciun bărbat din încăpere nu-și putea plasa
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ca și cum nu era destul că fetele de la Runway Îi batjocoreau, Îi marginalizau și Îi Îndepărtau pe toți cei care nu făceau parte din grupul lor, acum creaseră și linii interne de demarcație. După departamentul vânzări urma un coridor lung și Îngust. Părea să se Întindă la nesfârșit Înainte de a se termina Într-o chicinetă, situată pe partea stângă. Aici aflai un vast sortiment de cafele și ceaiuri, un frigider, pentru ca angajații să-și păstreze gustările de prânz - toate astea Însă erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ciocănit la ușă și, În locul părinților, În prag a apărut un Alex cam șifonat. Arăta nemaipomenit, ca Întotdeauna. Jeanșii decolorați atârnau pe șoldurile ca și inexistente și tricoul bleumarin cu mâneci lungi era mulat exact cât trebuie pe corp. Ochelarii Înguști, cu rame metalice, pe care Îi purta când nu putea suporta lentilele de contact, Îi erau proptiți pe nas În fața ochilor foarte roșii, și părul Îi cădea În devălmășie. Nu m-am putut stăpâni să nu-i sar imediat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
intrat prima și m‑am așteptat să mă lovească un miros greu de sulf sau să dau de câțiva lilieci pe plafon, dar am constatat că interiorul era surprinzător de curat și de luminos. Bucătăria era pe dreapta, o fâșie Îngustă pe care putea circula o singură persoană, cu gresie albă pe jos și cu dulăpioare de melamină relativ albe. Blaturile de lucru erau dintr‑un soi de imitație de granit cu picățele, iar pe perete, deasupra aragazului obișnuit, era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fi uitat - că dacă eu sunasem cu treizeci de secunde În urmă și le spusesem că Miranda era gata atunci, asta Însemna exact atunci. În general, treaba asta era doar vag iritantă, era doar unul dintre motivele pentru care pantofii Înguști, cu toc Înalt, Îmi făceau viața un infern. Să alergi prin toate birourile căutând cu frenezie pe cineva care, foarte probabil, se ascundea de Miranda nu era niciodată o treabă prea plăcută, dar era absolut mizerabilă atunci când persoana cu pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aceea atât de perfectă a manierelor aristocrate face din noi, măcar pentru câteva clipe, niște actori desăvârșiți. (iunie) Îmi amintesc acel urcuș brusc pe lângă cimitirul În pantă, ale cărui cruci păreau să se aplece, să se alungească vangoghian către drumul Îngust pe care se circula cu dificultate. Urcam gâfâind, Împins de un impuls concret, precis, aproape palpabil. Ceva mă făcea să mă opresc lângă fântâna cu ciutură, Înconjurată de tufișuri sălbatice, de bozii și mărăcinii Înalți, cu măciulii albastre. Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fluviu sonor, se dilată, fulgi materiali ce se presară apoi peste lucruri cu o plutire Înceată. Nimic mai dumnezeiesc decât ploaia de sunete ce se afundă În baia de tei Înflorit când eu pășesc prin unghiul mai obscur al străzilor Înguste, atras de mișcări secrete, de foșgăiala erotică a pisicilor, izbindu-se de acoperișuri cu zgomot solzos și greu. Într-o zi ca aceasta, Mephisto se plimbă printre oameni cu coada ieșită afară, jucăușă ca orice coadă de motan În călduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și corpul. Sufletul nu-l voi da nimănui. E un suflet mare, pe care nimeni nu l-ar Înțelege și l-ar profana, dacă l-ar cunoaște. Mai bine singură toată viața, decât adaptarea sufletului meu la meschinăria dragostei cotidiene, Înguste! Nu sunt tristă. Iubesc dragostea altora, dar eu nu pot iubi ca ei. Ia, mai bine culcă-te! E mai sănătos! 17 mai 1963 (vineri) Pruneș. Acum un an și ceva, când l-am văzut pentru prima oară, mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
gusturi puteam avea... merit compătimiri! A fost o seară banală. N-a fost Însă o seară pierdută. Am mai cunoscut un om, unul dintre cei mulți, unul la fel cu cei mulți... Totuși e un poet... 18 mai1963 (sâmbătă) Ce Îngust puteam privi lucrurile! Credeam că antrenorul trebuie să fie antrenor și gata, profesorul profesor și gata! Nu mă gândeam că fiecare dintre ei e și bărbat pe deasupra. Azi, prima dată, mi-am cunoscut antrenorul. Și pot spune că, de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
câteva ori, mă privise altfel ca până atunci. Puteam Însă să-mi fac iluzii? Îmi plăcea să-l privesc și să visez. Niciodată nu văzusem un bărbat mai frumos la trup. Înalt, spatele lat, puternic, se arcuia splendid spre șoldurile Înguste. Totul În el exprima bărbăția. Era un fel de Apolo. Fața, cu ochi mari, albaștri, trăsături dure, care se cereau sărutate, la tâmple, argintul Își făcuse de mult loc și se risipise ici-colo și prin părul negru, abundent. A privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din nou, cerul zilelor de mai, copleșitor de albastru... 29 ianuarie 1965 (vineri) Lui Martin. Rămâi cu bine, chip cioplit În marmura iubirii mele, și tu, suflet pe care nu l-am putut Învinge niciodată, rămâi cu bine... O, potecă Îngustă, știu că mă duci spre suferință, dar trebuie să fug, mă bântuie chipul cioplit În marmura iubirii mele. 30 ianuarie 1965 (sâmbătă) Pe drumurile vieții ne fugărim amarnic. E undeva o soartă, dar nu ne mai ajunge. Suntem nebuni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
jos șoapte și pași, servitorii care făceau puțină ordine înainte de-a se duce la odihnă. Stinse lampa ce atârna din tavan. Razele albăstrite ale lunii se îngînau cu întunericul negru. Își cunoștea prea bine drumul prin coridorul mic și îngust la dormitorul lui obișnuit, aflat mai în fund, cu fereastra spre conacul vechi. Se dezbrăcă, se trânti pe pat. Somnul nu venea. Inima-i era plină de o bucurie neastâmpărată. Dorea pe Nadina cum n-o mai dorise de mult
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care nu ducea nicăieri, decât poate spre locul în care călărețul își găsise sfârșitul. Petrache deschise larg porțile grele de lemn ghintuit, ca de cetate. Mai era vreme până să vină și ceilalți angajați, care deschideau încăperile întunecoase, cu ferestre înguste, cât să se strecoare prin ele o gură de tun. Din tablourile înalte te priveau bărbați țepeni, cu uitătură severă, și femei împietrite în rochiile grele, strânse pe talie. În anumite ceasuri ale zilei, razele pătrundeau prin ferestre ca niște
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu mâna și ușile se închiseră. Petrache își socoti munca încheiată pentru ziua aceea. Turnă câte o găleată de apă la rădăcina gutuilor, mai aruncă o privire prin atriu, apoi ieși, trăgând după el porțile mari. Drumul către oraș era îngust și pietruit. Se lărgea doar odată cu ivirea primelor case. Ca din pământ începeau să crească borduri, iar când sub tălpi asfaltul se netezea și, de o parte și de alta, țâșneau blocuri, Petrache pătrundea cu stânje neală în lumea forfotitoare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atât. O garsonieră mică, de vreo zece metri pătrați, care abia îți dădea putința să trăiești, dar care, cu balconul de pe toată întinderea peretelui dinspre răsărit, îți oferea, cu generozitate, prilejul de a-ți pune capăt zilelor. Altminteri, un pat îngust, o masă cu două scaune, al doilea așezat între dulap și perete, sugerând că odaia nu primea vizitatori. Fără televizor, fără frigider, doar un aparat pentru CD-uri. — Al doilea concert pentru violoncel al lui Penderecki, citi Cosmina. Îl știi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
concentrate să privească într-un singur punct. Iar pieptul îi tresălta, mai-mai să se spargă, dintr-o bărbăție adunată fără folos și scăpată din hățuri. Rada era zveltă, chiar dacă mijlocul îi era puțin îngroșat. Avea un aer adolescentin, cu șoldurile înguste, cu sânii mici, cât să umple o cupă de șampanie, cu bretonul prins, școlărește, sub bentiță. Pomeții îi ridicau coada ochilor, încât culoarea verde, luminoasă, umbrele genelor întoarse și nasul cârn îi dădeau înfățișarea unei feline mici și iscoditoare. Era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]