KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...326 327 328 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

că atunci când mama ei a mers pentru prima dată la Stuyvesant Manor, una din cele mai bune clinici din oraș, a creat o adevărată rumoare când a fost zărită cu dl. Geldter la braț. - Ei cred că suntem împreună, îi șoptise ea fiicei sale. - Și sunteți? întrebă Kara, convinsă fiind că era timpul ca mama ei să aibă o relație după 5 ani de singurătate. - Evident că nu! răspunsese mama ei, aproape furioasă. Ce-ți închipui tu? Acest incident o definea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
de articole pentru magicieni amatori. Interesant... - Să știi că mi-ar putea fi de ajutor ce mi-ai spus, Parker. - Să vii să ne vizitezi când ai timp, spuse și Sachs. Și să aduci și copiii. Rhyme făcu o grimasă. Șopti apoi către Sachs: - Da. Și prietenii copiilor. Eventual, toată școala... Sachs începu să râdă și îi făcu semn să tacă. După ce termină convorbirea, Rhyme spuse sarcastic: - Aflăm din ce în ce mai multe, dar avem din ce în ce mai puține certitudini. La câteva minute, primiră vești din partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
puteți spune mai exact ce s-a întâmplat? Cu crima? Deși reținută de obicei în a da detalii despre cazurile la care lucra, Sachs știa că are nevoie de ajutor și făcu un scurt rezumat al poveștii pentru Kara. - Teribil, șopti tânăra femeie. - Da, răspunse încet Sachs. Așa este. - Modul în care a dispărut. Trebuie să știți mai multe, doamnă polițist. „Polițist” e bine? Sau sunteți detectiv? - Amelia e bine, zâmbi ea amintindu-și de testul practic pe care îl trecuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
cunosc bine e că trebuie să fac tot posibilul pentru ca acest nemernic să nu mai omoare pe nimeni. Kara tocmai își terminase cafeaua și se juca acum absentă cu cana goală. - Să folosești trucuri de magie pentru a omorî oameni..., șopti ea cu voce terifiată. Sachs nu mai adăugă nimic, lăsând liniștea să îi continue linia de argumentare. După câteva momente, Kara vorbi din nou îngândurată: - Mama e în spital. A suferit tot felul de schimbări de stare și domnul Bazac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
am simțit nimic. - Dar publicul va ști imediat cum am procedat, pentru că a atinge pe cineva în timp ce pretinzi că citești gândurile, lucru în care de altfel nu crede nimeni, nu este un gest natural. Dar dacă spun că trebuie să șoptesc un cuvânt către persoana căreia urmează să-i citesc gândurile. Și Kara își apropie gura de urechea lui Sachs. - Acesta a fost un gest foarte natural. Hei, ai uitat de celălalt cercel, spuse ea râzând, căci Sachs își acoperise urechea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
să treacă? Se retrase cât putu de mult în spate, dar curând simți frigiderul și își dădu seama că nu mai are unde să fugă. Mai avu timp să observe cicatricile de pe gâtul bărbatului și mâna stângă care era deformată. Șopti: - Ce... vrei de la mine? Atacatorul se opri pentru o clipă și privi în jurul său. Întâi la masa din bucătărie și apoi la măsuța de cafea din sufragerie. Vederea acesteia din urmă îi scoase la iveală un zâmbet de satisfacție. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Apăsă pe clanță. Și mai mult noroc. Era descuiată. Sergentul împinse ușa, dar rămase pe loc pentru câteva clipe. La fel procedă și celălalt polițist. La un semn, sergentul făcu o întoarcere după colț și intră în casă. - O, Iisuse! șopti el când văzu ce se afla în mijlocul sufrageriei. Cuvântul „noroc” dispăru cu totul din mintea sa. Secretul unui număr de magie reușit - deghizarea - constă în schimbări simple, dar de efect, asupra fizionomiei tale, contribuind din plin la inducerea în eroare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
să lege lanțurile care imobilizau gleznele lui Cheryl. Toți artiștii evadărilor iubesc lanțurile. Arată impresionant, poartă o aromă sadică și par mult mai trainice decât frânghiile. Și sunt grele - ce altceva poate menține un om sub apă? - Nu, nu, nu, șoptea femeia, încă amețită. Îi mângâie părul și mai verifică o dată lanțurile. Simple și grele. Houdini scria: „Oricât de straniu ar putea părea, am ajuns la concluzia că o evadare este cu atât mai ușoară cu cât pare mai spectaculoasă pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
de frânghii groase și de lanțuri înfășurate în jurul iluzionistului, dramatice la prima vedere, erau de fapt foarte ușor de înlăturat. Problematic era atunci când aveai de-a face cu câteva lanțuri și încuietori. La fel ca în cazul de față. - Nuuuu, șopti ea din nou. Ma doare... Te rog! Ce faci...? Malerick lipi o fâșie de bandă izolieră peste gura ei. Se pregăti apoi psihic, își înăbuși un oftat și desfășură capătul funiei de pe stâlp. Începu să îi dea ușor drumul, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
păru foarte ușurat. - Aici! țipă el. Ajutați-mă! Sunt aici! E o femeie sub această apă! Bell și Sachs, care o lăsaseră pe Kara în siguranță, alergau acum printre tufele ce înconjurau heleșteul dezgustător. - Să nu ai încredere în el, șopti Sachs lui Bell. - Acum am încredere doar în tine, Amelia. Bărbatul trase mai tare de frânghie, scoțând curând la iveală două picioare îmbrăcate într-o pereche de pantaloni închiși la culoare, după care apăru din apă trunchiul unei femei. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
cineva cu ei - cineva care nu părea polițist. Era o tânără femeie, cu ochii de un albastru strălucitor și cu părul tuns scurt și vopsit într-o nuanță violentă de roșu. Privi la rândul ei în mulțime și apoi îi șopti ceva polițistei, care porni grăbită în altă direcție. Tânăra cu părul scurt rămase în compania bărbatului și amândoi începura să-și croiască drum prin mulțime. Lui Malerick îi era acum clar că va fi reperat mai devreme sau mai târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
trimiși reușeau să mențină sub supraveghere o mare parte din ea: opreau acum orice persoană adultă care părăsea târgul și cereau să se identifice. Zări detectivul însoțit de tânăra cu părul roșu foarte aproape de el, lângă fast food. Ea îi șoptea ceva. Oare îl văzuse? Simți cum îl cuprinde furia. Planificase totul atât de atent - fiecare număr, fiecare truc în parte, astfel încât toate să conducă spre finalul apoteotic de a doua zi. Acest weekend trebuia să fie cea mai reușită iluzie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
să rateze. Haide, gândi ea, haide, nemernicule. Încearcă numai să pornești mașina. Pune-mă la încercare. Haide! Dă-mi numai un pretext... Mașina porni din nou. Degetul se poziționă pe trăgaci. Ca și cum ar fi simțit, Magicianul frână. - Haide, se pomeni șoptind. Se gândi atunci la cum ar trebui să procedeze. Dacă ar vrea doar să fugă, ar trage în cauciucuri și ar încerca să-l captureze în viață. Dacă în schimb, s-ar îndrepta cu mașina spre ea sau spre trotuar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
observă Rhyme. - Cum obișnuiește să spună domnul Balzac, trucurile mentale sunt întotdeauna de preferat. Auziră apoi ușa de la intrare și vocile lui Sellitto și Sachs cum se apropie. Rhyme ridică o sprânceană și, în timp ce se apleca spre paiul din pahar, șopti: - Privește. Este un truc pe care eu îl numesc Dispariția Probei Incriminatorii. Lon Sellitto întrebă: - În primul și în primul rând, credem că a murit? Că doarme cu peștii? Sachs și Rhyme priviră unul spre celălalt și spuseră în cor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Se deplasae un milimetru în interiorul cutiei. Era foarte posibil ca sufletul persoanei iubite să plutească prin apropiere și asta nu din cauza mecanicii, ci din cauza conexiunii pe care magia o creează între lumea cealaltă și cei cu adevărat receptivi. - Ești aici? șopti el. Ești? Respira atât de încet, speriat ca nu cumva răsuflarea să-i ajungă la lumânare și să o facă să tremure. Malerick spera să vadă încă o dovadă a faptului că nu era singur. Într-un final, lumânarea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Te duci la vânătoare în fiecare duminică - și aia tot crimă este, dacă privești altfel. Ai fost și în Vietnam. Ai și scalpuri pe aici, dacă poveștile tale sunt adevărate. - Asta s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani, șopti el disperat, evitând să privească bărbatul din fața sa și să admită că poveștile nu erau adevărate. Eu nu omor pe nimeni. - Pun pariu că i-ar face plăcere Clarei Sampson. Urmă apoi o tăcere de gheață. - Nu poți fugi niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
ușa camerei sale putea fi închisă numai de cineva aflat înăuntru. Nu și din exterior. Era încuiat acum. Simți din nou o respirație pe piele. De data aceasta, era fierbinte. Foarte aproape. Auzi și un șuierat foarte vag. - Unde ești? șopti Rhyme. Gâfâi de spaimă, căci o mână apăru în fața lui, cu două degete deformate și lipite între ele. În mână era o lamă, cu unul din tăișuri îndreptat spre ochii lui Rhyme. - Dacă strigi după ajutor, spuse Magicianul șoptit, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
personal, spuse el începând să tușească. - Nimic personal? întrebă Rhyme neîncrezător. - Să spunem doar că a fost o chestiune de apartenență la un grup. Nimic legat de persoana lor. - Tot nu înțeleg. Cum adică „apartenență la un grup”? Explică. Magicianul șopti: - Nu, nu cred că vreau să-ți explic. Începu să meargă în cerc, în jurul patului lui Rhyme, respirând cu greutate. - Știi ce trece prin mintea oamenilor veniți să asiste la un spectacol de magie? O parte a lor speră ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
se stinge, iluzionistul apare metamorfozat în... ai ghicit, Satan. Audiența este întotdeauna cucerită de acest truc... Dar se știe că oamenii speră ca focul să învingă și protagonistul să moară... Și firește, se mai întâmplă câteodată și asta... - Cine ești? șopti Rhyme cu disperare în glas. - Eu? întrebă el retoric, făcând câțiva pași în față. Eu sunt Vrăjitorul Nordului. Sunt cel mai mare iluzionist care a existat vreodată. Sunt Houdini. Sunt cel care poate oricând să scape de „Oglinda în Flăcări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Iluzionistul, care acum râdea cu răutate de expresia zăpăcită a băiatului, deja le înhățase. Băiatul era uluit; nu simțise absolut nimic. - Acum o s-o arunc pe asta în sus... Băiatul privi spre tavan, dar subit avu un instinct care îi șoptea: „Închide palma! Va încerca să îți pună monedele la loc în mână. Fă-l de râs în fața întregii săli”. La fel de subit, iluzionistul de opri și îi șopti băiatului: - Ești sigur că vrei să faci asta? - Eu..., începu băiatul foarte surprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
în sus... Băiatul privi spre tavan, dar subit avu un instinct care îi șoptea: „Închide palma! Va încerca să îți pună monedele la loc în mână. Fă-l de râs în fața întregii săli”. La fel de subit, iluzionistul de opri și îi șopti băiatului: - Ești sigur că vrei să faci asta? - Eu..., începu băiatul foarte surprins. - Mai gândește-te o dată, spuse el și își aruncă ochii înspre palma băiatului. Micul Houdini își privi la rândul său mâna întinsă. Văzu cu stupoare că bărbatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
pe care le făcu să dispară în secunda următoare. Micul Houdini întinse ambele palme, iar maestrul le atinse cu degetele sale. Băiatul simți ca și cum acestea ar fi fost străbătute de curent electric. - Ai niște mâini cu care poți ajunge mare, șopti astfel încât doar băiatul să audă. Ai instrumentele și știu că ai și cruzimea necesară... Ceea ce nu ai este viziunea. Încă. O lamă reapăru în mâna iluzionsitului, iar acesta o folosi pentru a tăia o foaie de hârtie, care începu instantaneu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
o dădu băiatului, care observă că pe una din fețe, apărea o adresă scrisă cu cerneală roșie. Audiența începu să fluiere și să bată din palme cu veritabilă admirație, sau gelozie. Bărbatul profită de zarva iscată. - Vino să mă vezi, șopti el apropiindu-și buzele foarte mult de urechea Micului Houdini. Ai multe de învățat, iar eu sunt persoana cea mai potrivită de la care să înveți. Băiatul păstră adresa iluzionistului, dar nu avu curaj să meargă în vizită la el. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
spuse el și zâmbi.Uite, poți să păstrezi asta. Îi oferi bricheta de metal. Ea o luă și se încruntă și mai tare. Era chiar bricheta ei, pe care el i-o subtilizase când se apropiase pentru prima dată. Malerick șopti pe un ton rece: - Se pare că nu aveai nevoie de un foc totuși. Privi apoi în urma sa: două lacrimi se prelingeau pe obrajii femeii, năruindu-i machiajul. Se gândi că dintre toate iluziile sadice pe care le înfăptuise sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
altă ambulanță trecu pe lângă ele. Rosti în gând o rugăciune ca aceasta să își continue drumul și dincolo de casa lui Rhyme. Dar nu fu așa. Mașina frână violent tocmai la colțul imobilului care o interesa pe ea. - Nu se poate, șopti ea. - Ce se întâmplă? se miră Kara. O fi vreun accident? Cu inima bătând gata să-i spargă pieptul, Sachs lăsă jos pungile cu mâncare și o luă la fugă spre casă. - Lincoln... Kara porni după ea, vărsându-și cafea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]