9,406 matches
-
sau ningea, îi punea să bată pas de defilare prin noroi. Nimeni nu-i reproșa nimic, pentru că se considera că fiecare își instruia oamenii cum știa, cât putea mai bine. Într-o zi, unui soldat îi rămăsese un cartuș pe țeavă, iar piedica puștii, trasă. Un ofițer îl atenționă să-și pună armamentul în ordine, numai că accidental, soldatul apăsă pe trăgaci. Evident, focul de armă se auzi în toată unitatea. Apăru maiorul, roșu la față. Înțelesese într-o clipă ce
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
postul de prim ajutor. A doua zi dimineața, piciorul i-a fost amputat. Pe 23 iulie, conform planului, porniră atacul. După câteva salturi înainte, fură opriți de o mitralieră care-i flanca din stânga. Ioan o reperase după flacăra de la gura țevii, și ripostă cu o rafală. Tirul încetă imediat. Concluzia, ori o nimerise, ori pur și simplu încetase focul. Înaintară încă vreo două sute de metri, iar deschise focul o mitralieră asupra lor, de data asta din dreapta. El fusese probabil reperat, fiindcă
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Știa să se adăpostească după orice buruiană. La un moment dat, a dispărut, ca Înghițit de pământ! Mi s-a tăiat răsuflarea! Terenul era vălurit și mă gândeam că o fi după vreun dâmb. Am așteptat destulă vreme, până ce o țeavă de automat s-a mișcat, ca o părere... undeva, aproape de magazii” Ce au avut de tras acești eroi, deloc anonimi, după ce dușmanul ne-a eliberat și ne-a pus jugul, se poate afla citind din scoarță-n scoarță acest roman
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Așa ne-am dat seama că ceea ce am presupus noi era adevărat. Voiau să aibă podul În mâna lor... Cu greu ne-au spus cum ajungem la gară și că În apropiere există un depozit. Și asta numai de frica țevii automatelor proptite În ceafa lor... „Care dintre voi e mai mare În grad?” „Eu” - a răspuns tocmai cel cu pantalonii În vine. „Unde-i comandamentul vostru?” Individul a stat puțin pe gânduri, dar, simțind răceala oțelului pumnalului la gât, a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Știa să se adăpostească după orice buruiană. La un moment dat, a dispărut, ca Înghițit de pământ! Mi s-a tăiat răsuflarea! Terenul era vălurit și mă gândeam că o fi după vreun dâmb. Am așteptat destulă vreme, până ce o țeavă de automat s-a mișcat, ca o părere... undeva, aproape de magazii. Peste toată starea mea de nedumerire s-a suprapus glas rusesc... Am privit cu inima Înghețată spre direcția din care veneau vocile... Era o patrulă rusească, care defila pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
L-am lăsat să facă câțiva pași, pentru a ne convinge că este singur... Nu avea Însoțitori. Un salt de pisică al lui Undiță l-a dus În spatele „celovecului”. La șoapta În rusește: „Nici o mișcare și nici o vorbă!”, Însoțită de țeava automatului Înfiptă Între coaste, rusul a ridicat mâinile. „Mai este cineva Înăuntru?” - a Întrebat Undiță. „Nu” - a răspuns gradatul rus. „Dacă ai mințit, nu-ți mai vezi copiii! Să intrăm!” - l-a Îmbiat Undiță cu țeava automatului. Am pornit, făcându
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nici o vorbă!”, Însoțită de țeava automatului Înfiptă Între coaste, rusul a ridicat mâinile. „Mai este cineva Înăuntru?” - a Întrebat Undiță. „Nu” - a răspuns gradatul rus. „Dacă ai mințit, nu-ți mai vezi copiii! Să intrăm!” - l-a Îmbiat Undiță cu țeava automatului. Am pornit, făcându-ne mici În spatele rusului, pentru a nu fi descoperiți din prima dacă ar mai fi fost cineva Înăuntru. Locul era luminat slab. Când ne-am convins că nu mai este nimeni În spațiul liber dintre stivele
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dat de nimeni, am rămas mut! Mă Întrebam: „Cine a dat acel semnal luminos, dacă nu căpitanul, Însoțit de doi cercetași, cum ne-a fost Înțelegerea?” Din vălul de ninsoare Însă s-au aruncat asupra mea două umbre, punându-mi țeava automatului În piept, cu somația șoptită: „Malcite!”... În secunda următoare Însă, două lovituri Înfundate i au pus la pământ pe cei doi nechemați. Era opera lui Păpădie și a lui Undiță, veniți din laterale... ― Mari meșteri! - a apreciat Despina. ― „Unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
existența spitalului și nu vor să-l scape din mâini” - a explicat colonelul. Din pânza deasă a ninsorii s-au desprins trei umbre masive, care Înaintau impetuos. Ajunse În fața spitalului, s au oprit... În câteva minute, ne-am trezit cu țevile unor automate Între coaste. „Gde comandir?” - s-a stropșit un „starșâi litinant” Profesorul a ieșit În față. Pe colonel l-au luat imediat și l-au condus la tancuri. Unul dintre brute știa puțin românește. După ce ofițerul rus a ținut
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
-mi mai place. Subconștientul e încărcat de vechiul eșec. "Ia diagonala spre gînduri albe. Nu asta ți-ai propus/promis la zintîi?" mă ceartă autoritar vocea paralelă. Mă ajuți cumva? Mă ajută cineva? Tano doarme cu șira spinării lipită de țeava caloriferului. Sînt sigură că i-a apărut în vis Mișu Negrițoiu, hipnotizîndu-l cu ochii ca niturile, după cum tresare și scheaună. L-au speriat artificiile primăriei, bubuiturile de az-noapte, dar nu recunoaște. "Nimic nu mă interesează în ecuația asta decît cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
greu" în PCR. Ucigaș virus activismul. Atipic. În fine. Șeful Tineret TV n-a mai ajuns, cum visa, mîna dreaptă a lui Ceaușescu pe probleme de cultură. Și cît se zbătuse! Chiar în seara de 22 din '89 stătea pe țeavă cu o emisie specială. Odă pentru Ody. Nici eu n-am ajuns redactor în subordinea lui. Cînd am ieșit din secretariat, l-am zărit printr-un geam pe Iordan, încolăcit de două vipere focoase. "Puppy, îi șuiera una dintre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
bun penis e ca mînerul rotund de la ușă"), disecînd reușita "actului", în trei pătrimi de ceas, cu recunoștința reciprocă bărbat-femeie la un loc. Ca să n-o mai fac pe victima (colaterală), ies din casă. Tano rămîne înăuntru, cu șira la țeava fierbinte. Și ce piruete mai făcea cînd mă simțea pe picior de plecare! Era de legat cînd venea primăvara. Nebun de legat. Îmbătrînești, Tănucă? Altădată nu te-ai fi dezlipit de daragaia ta Iordanca. "Am să-ți fiu înger de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un zâmbet ciudat. - Ce dracu` e așa de interesant, scumpete? L-a lovit pe unul mașina, extraordinar, un agent imobiliar mai puțin. Niște escroci. Vând cocioabe și zic că sunt palate, te simți obligat să le mulțumești fiindcă vor sări țevile în aer, abia după ce te muți, bineînțeles, parcă sunt programate. Uite-i și pe amărâții de la circulație, se fac că muncesc, dar în sinea lor înjură de mama focului pentru că au fost scoși în stradă pe o astfel de vreme
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ploaia la pachet, învelită în celofan. Miroase a porumb fiert, i se face poftă nebună să înfigă dinții într-unul, după ce a presărat sare. Multă sare. Umbrelele saltă pe valurile râului, iar degetele strâng cu putere balustrada aceea neagră. Paradoxal, țeava metalică se înmoaie. Nici nu este nevoie să te arunci de aici, ca să te îneci printre umbrele. Poți să-ți treci balustrada pe după gât și să te spânzuri. Se trage doi pași înapoi, cât pe ce să dărâme un vânzător
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
către lumea de dincolo... Nu putu să râdă. Poate că Magicianul dorise o glumă, cu toate că privirea de metal numai asta nu sugera. - Aha, suntem pe stil vechi. Funie, săpun, nici măcar un pistol apărut din senin, cu un singur glonte pe țeavă. Nici cianură, nici vreun alt lichid toxic. Te recunosc, mă mir că nu te-ai gândit la o tăiere a capului, în piața publică, sub privirile uimite ale câtorva pensionari. Și dacă nu vreau? Pur și simplu nu vreau, Magicianule
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
florile toamnei, la crizanteme și dumitrițe... Mai bine o dărâmam și făceam o casă nouă, își spunea Alex uneori înciudat. Ina trecuse în vară prin zonă, fără știrea lui Alex și, când văzu numai gropi, movile de pământ, fiare torsionate, țevi, cărămizi și atâtea materiale în perimetrul a ceea ce se spunea că va fi gospodăria ei și a lui Alex, își puse mâinile în cap. De bună seamă, soțul ei avea ceva din încăpăținarea catârului la care se adăuga orgoliul lui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
pe canapea și moțăia. Am Îmbrățișat-o de rămas-bun și m-am grăbit să plec, să fluier după taxi care să mă ducă la birou. — Și cum rămâne cu ziua de azi? s-a plâns ea. Am Președintele american pe țeavă. Nu se poate să pleci - weekendul nostru nu s-a terminat Încă! — Știu, Îmi pare rău, Lil. Trebuie să rezolv treaba asta acum. Nu-mi doresc nimic altceva decât să rămân aici, dar ea mă ține Într-o lesă foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
legii... Cuvintele procurorului, înfricoșate și uscate, nu le auzi prefectul Baloleanu. Numai glasul trâmbiței, necruțător și amenințător, șerpuia peste capetele oamenilor ca un bici de foc. Pe când trâmbița suna, maiorul Tănăsescu ridică sus cravașa cu o comandă scurtă. Două sute de țevi de pușcă se îndreptară cu același gest spasmodic asupra țăranilor. Vociferările sălbatice se curmară o clipă, parcă le-ar fi retezat un paloș, dar numai spre a reizbucni mai tumultuoase: ― N-au voie să tragă!... Nu-ți fie frică, moșule
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tragă!... Nu-ți fie frică, moșule!... Hai, băieți, că nu vă împușcă!... Aoleu, că v-a întrecut Anghelina! Apoi răsunară alte comenzi aspre, ascuțite ca niște scârțâituri de ferăstrău ruginit. Zidul de soldați executa mașinal, sacadat, aceeași mișcare de arme. Țevile cu câte o dungă albă de soare se ridicară deodată la ochi, degetele apăsară deodată pe trăgaci și salva de gloanțe umplu cerul cu o răpăială pripită. În vreme ce, cu aceleași gesturi automate, soldații coborau armele de la ochi și le reîncărcau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ritmice. Apoi, la intervale foarte scurte, se auzi foarte ascuțit numai câte un cuvânt scurt: ― ...ochi!... foc!... Gloatele de țărani se poticniră, parc-ar fi primit fiecare câte un pumn în piept, numai o clipă, cât pârâi salva și până când țevile cu gura fumegândă alb reveniră în poziția orizontală. Trâmbița nu-și întrerupse deloc țipetele de aramă... Zdrențele zgomotului împușcăturilor încă nu se risipiră și nici șuierul gloanțelor încă nu apucase a se potoli când din vălmășagul de oameni țâșniră stropi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
roșit cămașa? ― O fi în umărul ăsta, că parcă nici nu-l mai simt, zise băiețandrul privindu-l cu un zâmbet de mândrie. ― Mama lor de tîlhari! Petre avea o pușcă încărcată, luată de la pândarii arendașului Cosma. O ținea de țeavă ca o ghioagă. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. Îi trecea prin creier să fugă și el acasă, ca ceilalți toți, dar îi era rușine de băiatul de lângă el, care îi arăta o încredere nețărmurită. ― Atunci stai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îi era rușine de băiatul de lângă el, care îi arăta o încredere nețărmurită. ― Atunci stai, nea Petrică, să facem semn de pace, să nu ne mai omoare degeaba! strigă bucuros Ilie. Își scoase cămașa însîngerată și ruptă, o agăță de țeava armei cu care se mândrise atâta, ca un steag alb, și o ridică în sus, s-o vadă soldații care erau încă departe. Pușca era grea pentru brațul lui găurit și țeava cu cămașa în vârf se bălăbănea ca bătută
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
scoase cămașa însîngerată și ruptă, o agăță de țeava armei cu care se mândrise atâta, ca un steag alb, și o ridică în sus, s-o vadă soldații care erau încă departe. Pușca era grea pentru brațul lui găurit și țeava cu cămașa în vârf se bălăbănea ca bătută de vânt. Stătură așa un răstimp, împrejur liniște mare și nici o mișcare, parcă satul ar fi fost mort. Ușa cârciumii era închisă. Petre bombănea și scrâșnea, așteptând cine știe ce minune. Atunci din vale
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să crească borduri, iar când sub tălpi asfaltul se netezea și, de o parte și de alta, țâșneau blocuri, Petrache pătrundea cu stânje neală în lumea forfotitoare și gălăgioasă. Vălătuci de tot felul ieșeau din gurile și nările oamenilor, din țevile mașinilor, din instalațiile de încălzire cu burlane răsucite în afară, din scânteile firelor electrice ori din jerbele de lumină care brăz dau întunericul. Totuși, lui Petrache i se făcu deodată frig. Își ridică gulerul scurtei roase în coate, își îndesă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
buzele se închid. Astfel, întorcându-se, după regresiile sale, pe pământ, ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum respiră prin streșini, cum grinzile se dezmorțesc precum pereții inimii. Cum gângăniile își desfac pânzele prin cotloane, iar țevile se umplu de gâlgâielile ce vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies prin porii chepengurilor ori ai canaturilor. Și, pentru că asta nu e destul, bărbatul își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]