12,537 matches
-
iau foarte în serios, toți adoptă ambalajul com plezenței de sine: au dreptate, sunt de partea cea bună, inflexibili, siguri de ei, țepeni, solemni, zidiți în propria lor suficiență. Pot fi bășcălioși, batjo coritori, sarcastici, dar numai cu privire la ceilalți. La adversari, la cei de altă părere sau de altă obediență. Dar despre ei înșiși, ca despre morți, numai de bineă E plin de jurnaliști care și-au făcut o deprindere din a nu „ierta“ pe nimeni și nimic. Îi amuză grozav
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
zonă se așteaptă criterii valide pentru constituirea unui stil de viață și de conviețuire pe măsura demnită ții umane. Parlamentarul care ține un discurs nu are doar a transmite un mesaj politic, nu are doar a contra cara opinia unui adversar: el livrează auditoriului său un mod de a fi, un anumit design compor tamental, un sentiment global al ordinii publice și al valorilor. „Ce-ai face în primul și în primul rând, dacă ți s-ar oferi sarcina guvernării?“ - a
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
diferă prea mult de cele pe care le putem asculta astăzi. Or, în versiunile canadiene ale acestui mit - schiță a celor despre originea ceții, născută din pielea veche și bolnavă pe care o leapădă eroul -, Linx îl are ca principal adversar pe Coiot, care, după cum vom constata mai tîrziu, joacă un rol important în seria mitică alternă : cea despre prinderea vîntului. Linxul este o felină, în timp ce Coiotul face parte din familia canidelor. Opoziția astfel marcată între cele două familii nu are
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
a-și paraliza victimele. Este adevărat că Ecoul se arată uneori milos. Un căpcăun îl întreabă încotro a luat-o un fugar care încearcă să-i scape. Ecoul îl întîrzie repetîndu-i întrebările în loc să-i dea informații. Așadar, oricare ar fi adversarul, Ecoul îl imobilizează sau îl încetinește. Departe de a fi, ca la noi, în conivență cu cel care vorbește și de a rezona cu sentimentele de care este animat acesta, Ecoul american are întotdeauna funcția de a pune piedică sau
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
spiritul de care nu-mi vine să mă despart Încă. Doar că nu Întotdeauna viteza e totul. Mai ales În Îndeletnicirile noastre de vânător chiar de semeni. Aici e important impulsul, adică viteza aplicată massei. Când, pentru a neutraliza un adversar e suficient un bolovan aruncat cu un metru pe secundă sau cele cîteva zeci de grame ale unui glonte Împroșcat cu 600 m/s. În ambele cazuri se depășește “necesarul” de doar 10 kg-m/s... Și dacă massa capătă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ca băiat a bătut mingea În drum. Adaug deci zisele cnemide, care din protecție a fluierelor picioarelor devin chiar podoabă, precum cnemidele din argint - metal cumplit de moale - găsite În mormântul princiar de la Aghighiol. Cu ce să porți sabia dacă adversarul Îți retează brațul? Deja gladiatorul din Circus maximus are brațul drept Îmbrăcat În fier. Însă doar Evul Mediu, În care viața seniorului - singurul luptător și dumnezeu local - e scumpă, adaugă fier și pe celălalt braț ba unește și cnemida cu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
capcană... Moravurile se schimbă: apare lefegiul, a cărui viață, mai precis leafă, e mai ieftină decât armura, mai ales că aceea Îl face pe luptătorul căzut de pe cal client sigur al rafinat de macabru denumitului „merçi dieu“, stiletului strecurat de adversar printre zăbrelele chivărei. Cam ce-au pățit cavalerii Apusului la Nicopole... Dar cei scăpați de acolo au aflat de la armurierul care le Îndrepta săbiile și platoșele, că loviturile le primiseră pe piept, nu pe picioare. Și renunță la oarece greutate
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
e părul, și crește lărgindu-și pielea. Dar Își perfecționează protecția esențialului, creierul, prin cutia craniană care devine completă. Soldatul modern bagă și asta de seamă și păstrează doar casca. Lângă armură e și scutul. Omul a ridicat În fața loviturii adversarului brațul stâng. Apoi l’a „lățit“ prin scut, pentru a renunța la el odată cu armura, căci cu brațul eliberat astfel Își poate strânge de gât adversarul... Natura nu cunoaște decât sensul scutului: ascunderea În spatele a ceva, chiar imaterial. Care se
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și păstrează doar casca. Lângă armură e și scutul. Omul a ridicat În fața loviturii adversarului brațul stâng. Apoi l’a „lățit“ prin scut, pentru a renunța la el odată cu armura, căci cu brațul eliberat astfel Își poate strânge de gât adversarul... Natura nu cunoaște decât sensul scutului: ascunderea În spatele a ceva, chiar imaterial. Care se poate chema simbioză ori evoluție: bacteria adăpostită de rădăcina fasolei, respectiv dinozaurul din „spatele“ pisicii. Am Îmbrăcat și apoi dezbrăcat de armură un bărbat. Poate s
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
multe altele, unelte prin care Natura Își recuperează spațiul furat care se cheamă oraș. De unde atâta Înverșunare asupra alteia? Doar pentru că nu se poate refugia În copac sau lua zborul lăsându vă cu „buza umflată“? Îmi pare că recunoașteți un adversar doar În acela cu care vă puteți confrunta, ignorând - deh! infatuarea specifică vouă - pe celelalte. Acel dușman Îl aveți și În cel pe care-l plimbați dimineața, la prânz și seara, dacă-l scăpați din lesă (mă plimb și eu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
prosperitatea Greciei, aceea care trebuia apărată. Și recunoașteți că și aici v’ați inspirat de la mine, acela care Înfrunt chiar și un dulău, dar cu condiția să mă cațăr pe un soclu, de pe care să-mi pot domina și scuipa adversarul: voi ați Înălțat valuri de pământ de pe care să scuipați săgeți. Doar că, așa cum voi vă puteați urca pe o parte, asta o putea face și dușmanul, pe cealaltă. Vă trebuia verticalitatea unui zid, deci piatra. Care o fi la
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Anume: aruncarea suliței, cât mai departe; aruncarea discului - și-mi amintesc de celebrul Discofor al lui Miron, statuie care e de fapt omagiul cetății pentru un oarecare Învingător - discul fiind pe atunci o armă menită smulgerii ori barem spargerii tărtăcii adversarului; lupta cu pumnul, boxul originar, ale cărui mănuși erau tot o armă, Într’atâta erau de „căptușite“ cu metal: după epocă, bronz, fier... Miau! Era să uit alergarea. Care, În traducere, Înseamnă: dacă nu-ți poți Învinge adversarul, „fuga e
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
spargerii tărtăcii adversarului; lupta cu pumnul, boxul originar, ale cărui mănuși erau tot o armă, Într’atâta erau de „căptușite“ cu metal: după epocă, bronz, fier... Miau! Era să uit alergarea. Care, În traducere, Înseamnă: dacă nu-ți poți Învinge adversarul, „fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă“... Dar Învingătorul se Întorcea În cetatea lui nu numai Încununat cu lauri ci, la picioarele propriei și proaspetei sale statui, primea oferta „managerului“, a arhontelui; același care, În timp ce-l privea acolo, la Olimpia, În
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și proaspetei sale statui, primea oferta „managerului“, a arhontelui; același care, În timp ce-l privea acolo, la Olimpia, În scurtul interludiu pacifist, rumegase În mintea-i viitorul război: un campion, care aruncă sulița și discul hăt hăt, care culcă la pământ adversarul printr’un pumn dibaci, ba Îl mai și frământă În trântă, iar la o adică știe să-și scape pielea prin fugă, e cel mai bun general. Bașca și că acel potențial general, ba chiar și el, arhontele, a aflat
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
ministru al Ucrainei Subcarpatice ceruse, la 14 martie, alipirea Ruteniei la România, acordând în același timp tot sprijinul său refugiaților ruteni, inclusiv fostului prim-ministru. În felul acesta, România dădea de înțeles Ungariei, ce se arăta a fi un potențial adversar, cât și polonezilor, care oscilau în alianță, că nu va profita de schimbările teritoriale generate de prăbușirea sistemului securității colective, dar nici nu va renunța vreodată la principiile politicii sale externe, bazate pe intangibilitatea hotarelor sale stabilite prin acorduri de
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
Poloniei și cei ai URSS, scopul final fiind sondarea atitudinii acestor guverne față de România și posibilitatea unui sprijin din partea acestora în cazul în care statul român ar fi fost agresat din exterior. Intensificarea contactelor cu prietenii, dar și cu presupușii adversari era imperios necesară, pentru că Ungaria își intensificase legăturile cu Italia și Germania cu intenția vădită de a izola România, așa cum făcuse cu Cehoslovacia, mai cu seamă că primul ministru maghiar, Teleki Pal, primise asigurările guvernelor italian și german care plasaseră
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
se desfășura în condiția : «până la lichidarea totală a unuia dintre beligeranți» în multele sale drumuri în beneficiul camarazilor, deseori a simțit priviri furișe care-l urmăreau, dar prea rar a avut ocazia să se privească ochi în ochi cu iscoadele adversarului. La un moment dat prin Cârțișoara noastră au început să circule întrebări stârnite de o boreasă care neavând alte treburi, ședea cât era ziulica de lungă cu mâinile în poală pe tălpița din fața casei. I-a clocit atunci în creerul
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Teatrului Național, măsoară cei 20 de pași regulamentari. Primul trage Prasin. Domn și înțelept, îndreaptă pistolul către tăriile cerului și sloboade focul în nori. Aproape chior și tremurând (prima dată mânuia un pistol), Scântee dă drumul la foc... nimerindu-și adversarul drept în inimă! Procesul s-a desfășurat la Curtea cu Juri, prezidată de magistratul Oswald Teodoreanu. În pofida ciudățeniei acestui duel învecinat mai degrabă cu asasinatul, Scântee-Finkelstein scapă doar cu șase luni de închisoare corecțională. Asta-i povestea ultimului duel ieșean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Climoff Teodosie, încearcă să plaseze ca actor principal în scena cuceririi drapelului pe sergentul Grigore a Lucăi. Mai departe, totul se învălmășește: Candiano află că acel Climoff este un escroc notoriu, de șapte ori condamnat pentru înșelătorie, furt și escrocherie. Adversarii lui Candiano descoperă contradicții în mărturiile depuse, imediat după luptă, de Grigore Ioan. Cum se marca un punct, cum urma egalarea. Fiecare parte declara sus și tare că vorbește "în numele adevărului". Focul polemicii se încinge, periodic, în Cameră, unde deputații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
mai zădărâseră și fugăriseră în trecut pe acest colos. De unde să fi avut Carol măcar simpla bănuială că acest năzdrăvan, bețiv și deștept care se travestise și venise cândva ca hamal în porturile Olandei cărăușa mărilor atâta vreme! era un adversar foarte de temut! O minte genială! Setos să învețe și de la alții. Dar, mai ales, din propriile-i greșeli. Carol avea în spate o țară mică, dușmănită de Uniunea statelor scandinave, pe când Petru avea de partea sa două avantaje greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
dinainte: imensitatea întinderilor teritoriale și mulțimea ostașilor, al căror număr față de cei cu care se confruntase Carol la Narva putea oricând fi sporit înzecit și chiar însutit. Și-n vreme ce Carol nu bănuia tot ce voia și putea face adversarul său, el nu se oprea. Pătrundea adânc în teritoriile Rusiei. Iar Petru se tot retrăgea. Și îl atrăgea, unde chitea că se găsea un loc mai potrivit spre a fi zdrobit. La 8 iulie 1709 Petru a decis să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de-ai fi zis că-și cere iertare continuu, mă rog, vedeam c-a Întârziat, dar Îi era de-ajuns cât Îl mustra Steluța cu mâinile. Era ca dezlănțuită Într-o demonstrație de arte marțiale, pândind doar o tresărire a adversarului ca să-l desființeze, că de când Îl așteaptă oamenii ăștia, le-ai promis că-i aștepți și-i ajuți și dacă știai c-ai aranjat o treabă cu ei de ce nu nu te-ai grăbit? Pe unde dracu-ai umblat brambura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
străin. Cât pentru mine personal am lucrat întotdeauna la succesul acestei combinări !” Acesta a fost cuvântul Principelui Cuza, cu referire la principele străin. Prinț străin cerea și M. Kogălniceanu în Cameră, atât la Iași cât și la București. Rusia era „adversarul” cel mai hotărât al Unirii și al Principelui străin. Iată de ce comuniștii români, cu o astfel de moștenire, nu puteau gândi altfel... decât cu antipatie plină de revoltă... și cu mânie proletară. Principele străin și Dinastia ce-i urmează, erau
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Iașului sărbătoresc izbânda idealurilor noastre, și triumful românismului.. Grandioasa manifestație de la Iași.. Suveranul condus până la Palat în urale delirante ale cetățenilor și în strigăte de: -Trăiască, împăratul Ferdinand Trăiască, împăratul tuturor românilor. -Trăiască, România Mare. Știind că Rusia a fost adversarul cel mai hotărât al Unirii și Principelui străin, nu ne surprinde atitudinea antimonarhică atât de înverșunată a comuniștilor din România. Presa comunistă, neobosită, intoxica populația cu... „aria calomniei și minciuni”, cântată cu obstinație de comuniști că: „poporul știe din tată
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nu este putere de sacrificiu, acolo unde nu există un religios și riguros respect al adevărului...” „.. Ai dreptate, Neagule, i se adresă filologului, căutându-i privirea în întuneric... așa este, ce înseamnă dreptate fără adevăr..?!” Adept al rânduielilor tradiționale și adversar al democrației sclvagiste, a fost condamnat să bea otrava. A avut urmași disciopoli, în frunte cu Platon. Socrate nu a lăsat lucrări deoarece el își prezenta învățătura oral. Apoi, vorbindu-și doar sieși, continuă murmurat, caracterizând în trei cuvinte societatea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]