9,447 matches
-
depărtîndu-se de poale, se spiritualizează treptat, devenind radioasă și transformîndu-se În idee. De la o margine de pădure În sus, piatra și iarba devin echivoce, așa cum În catedralele gotice zidul vrea să fie un intermediar Între om și Dumnezeu. Sub laurii amari din văile care urcă spre crestele pierdute Între nori, cei vechi rîvneau să uite noroiul și să viseze divinul. Trebuie sa adaug o subtilă observație a lui Jean Grenier: divinul nu este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pînzele lui El Greco. Printre sălcii, o plantă agățătoare sălbăticită, cu flori albe, Înăbușe gardul care Împrejmuie lacul. Ea singură Îmi ajunge ca să nu-mi mai pun cîtva timp alte Întrebări. Acum pot spune că luciditatea lui Narcis este o luciditate amară, o flacără care luminează pentru a ucide. La Început, i-a făcut fără Îndoială plăcere, celui oprit deasupra fîntînii, să constate cît este de frumos. Apoi a descoperit cît este de singur. Imprudent, a crezut că nimic nu-i mai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
murmură din nou: Aceasta-i menirea mea și a dragostei, să dau oricărui labirint o ieșire... Lumina care Îneacă oțetarii e caldă ca o mîngîiere. Și țîșnește parcă din ceea ce simt În această clipă, fremătînd și respingînd Încă o dată lecția amară a indiferenței. Fata Morgana Piramidele sînt goale, repetă unii cu Încăpățînare și tristețe, În vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțînd un strigăt de triumf, spre altă moară de vînt. Îndoielile ca și iluziile se Întîlnesc În vîrful piramidei. Zeul liniștii
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
doilea punct. Să aud cu urechile plânsete, vaiete, strigăte, hule împotriva lui Cristos, Domnul nostru, și împotriva tuturor sfinților Săi. 68. Al treilea, să miros cu mirosul fum, pucioasă, murdărie și putreziciune. 69. Al patrulea, să gust cu gustul lucruri amare, ca lacrimi, tristețe și viermele conștiinței. 70. Al cincilea, să pipăi cu pipăitul felul cum focurile ating și ard sufletele. 71. Dialog. Purtând un dialog cu Cristos, Domnul nostru, să-mi aduc aminte de sufletele care sunt în iad; unele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
LUI CAIAFA, INCLUSIV. MT. 26,69-75. 1. Primul. L-au dus legat de la casa lui Anna la casa lui Caiafa, unde Sfântul Petru L-a tăgăduit de două ori și, după ce Domnul l-a privit, ieșind afară, a plâns cu amar. 2. Toată noaptea aceea Isus a petrecut-o legat. 3. Pe deasupra, cei care Îl țineau legat, Îl batjocoreau și-L răneau și-I acopereau fața și-I dădeau palme; și-L întrebau: („Profețește-ne, cine este cel care Te-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
acum? Sunt singură, răspunse Carlina. - Acum nu mai ești. M-ai găsit pe mine. - Da, așa este, dar pot fugi de iubirea ta. - De ce spui asta? Nu-ți sunt pe plac? Glasul lui era șoptit și se frânse în cuvinte amare, privind parcă departe în gol, răscolindu-i sufletul și trecutul, în căutarea unor răspunsuri. Se aplecă asupra ei, o îmbrățișă și îi sărută obrajii îmbujorați. Carlina ar fi vrut în momentul acela să-i spună toate secretele ei, să fie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
context, ea începuse să râdă și să plângă, cuprinsă de o convulsie de nebunie. În cea de-a patra zi, ființa aceea micuță care îi urmărise mișcările când se afla în preajmă, trecuse în neființă pământeană, lăsându-i cel mai amar gust din viața ei, zicând: Când îți moare mama, orfan te numești. Când îți moare soțul, văduvă ești. Când îți moare un copil, nimic nu mai ești. Blestema moartea care nu ținea cont de rândul fiecăruia, care fusese așa de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să își pună capul, erau lucruri greu de găsit. Pentru el nu mai era decât un obiect, o ființă respingătoare, un canal înfundat de gunoaie, sau o noapte întunecoasă fără stele. Căsnicia avea un iz de ceartă și un gust amar. Carlina se simțea uitată și abandonată. Își ridică privirea căutând-o pe a lui și constată ca unul pentru altul nu mai reprezentau o companie plăcută. Privirea lui era plină de ură și dispreț. O privea fără nici o expresie. Nopțile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o boare care îți mângâie obrajii. În ochii lui, Carlina era o femeie fermecătoare, iar în acel moment i se părea că și cerul și pământul participă la bucuria lui, însă Carlinei i se păru că ochii lui albaștri erau amari și plini de o timiditate care ascundea mai multe decât lăsa să se vadă. Un freamăt de bucurie îi trezise toate simțurile când îl auzise zicând: - N-am tremurat niciodată în fața unei femei ca acum. Nu știu ce mi se întâmplă. De când
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
merită să se bucure de viață așa cum se bucurau atâtea persoane după Revoluție? Când îi văzuse ulcerul varicos deschis pe gamba unui picior, Carlina se înecă de scârbă. O revoltă foarte tare și neașteptându-se la acest lucru, salivase ceva amar după care ieși să vomite. Nu mai văzuse niciodată așa ceva. Piciorul îi era șănțuit până la os. - Ce ai la picior, Leon? Nu ai nevoie de un medic? - Nu, n-au ce-mi face medicii. Îl am din adolescență așa și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
decât niște cioburi de sticlă care taie ca o sabie ascuțită și nemiloasă. Alcoolul te face să-ți pierzi personalitatea și demnitatea. Te scoate ca pe o măsea rea din rândul celor bune. Glasul lui abia șoptit frânse câteva cuvinte amare, iar privirea îi rămase undeva pierdută. - Unii oameni sunt mult mai deștepți decât par, iar alții sunt mai proști decât sunt, unii sunt neajutorați, iar alții sunt lași. Dar tu nu ești decât un laș. Promisiunile tale sunt exact ca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în care îl consumă. Tu știi ce ești acuma? Ești un mâncător de nervi, iar cu tine alături nu obțin decât din nou singurătatea. Ești ca un medicament care înșeală, la suprafață fiind dulce, dar de fapt el fiind destul de amar. - Vrei să-ți fac o listă cu motivele mele? - Toți avem motivele noastre. Asta ar însemna să fim cu toții niște epave de alcooliști și drogați? Ochii cenușii și împăienjeniți ai bărbatului se fixară asupra ei. Vântul îi răscolea părul în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
două pahare reci. Șampania avea acea caracteristică proprie, iar Carlina își aminti de perioada în care se cunoscuse cu Valentin și i se păru că istoria ei se repetă cu această băutură acidulată. Dintr-o dată simți că are un gust amar care nu-i era pe plac. Leon la rândul lui, împins de dorință, începu să bea primul pahar după care și-l turnă pe al doilea așezându-se cât mai aproape de ea. Carlina stătea pe un colț de canapea, gânditoare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe jos la întâmplare, mormăind fel de fel de insulte la adresa prostiei pe care o făcuse, dar o făcuse. Regretul era de prisos. Se opri din nou în fața oglinzii, iar când se văzu se simți atât de vinovată încât oftă amar și trase aer în piept, mai mult ca de obicei și într-un fel neobișnuit. Când ieși din baie observă că Leon stătea exact în același loc. Aduse un prosop din baie, îl aruncă în fața lui și-i spuse: - Se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lucru. - Mă mir că în cele din urmă ai o senzație de rușine și respect. - Știu că inamicul meu este alcoolul și că „sticla plină mă alină, sticla goală mă omoară”, dar acum s-a adeverit exact contrariul, spuse zâmbind amar. - Pot să-ți spun Leon că în ultimii ani ai îmbătrânit foarte mult. Alcoolul nu iartă pe nimeni. E un drog puternic, dăunător. Intenția mea a fost să te ajut să 211 depășești acest viciu oribil. A reușit să-ți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mea a fost să te ajut să 211 depășești acest viciu oribil. A reușit să-ți stăpânească mintea. A fost mai puternic decât tine. Acum nu-ți rămâne decât să-ți jelești trecutul, iar eu am rămas cu un gust amar, am rămas dezamăgită. Leon era tăcut ca un mormânt. Asculta cu ochii mari, ieșiți puțin din orbite, dezamăgit și totodată confuz. În urmă cu câteva săptămâni îl implora să urmeze niște etape clare spre a găsi o cale de ieșire
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Slavă Domnului că am reușit și nu trebuie să dăm cont nimănui pentru tărășenia noastră vinovată de a fi trecut în mod fraudulos granița. Unuia însă îi era frică până și să rostească cuvintele „am scăpat cu bine”, iar gustul amar al fierii era atât de puternic în gura lui încât scuipă repede de vreo câteva ori în urma lui, în apa verzuie și înghețată parțial a râului pe care-l lăsă în urmă. Ajunseseră ca niște animale hăituite lângă niște dealuri
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un cal alb și atunci lucrurile se vor schimba în bine și vor ajunge acolo unde își doresc. Era golită de unele sentimente. Vecinii, colegii, unele rude și prietenii, toți o părăsiseră. Un firicel de venin îi inundă gura cu amar, tot mai amar, prelingându-se până aproape de colțul buzelor. Avea ochii triști, iar un ciob de sticlă cu ascuțișul lui nemilos părea să-i rănească sufletul. Intrase într-o cafenea să-și umezească gura, nu să bea vre-un Amareto
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și atunci lucrurile se vor schimba în bine și vor ajunge acolo unde își doresc. Era golită de unele sentimente. Vecinii, colegii, unele rude și prietenii, toți o părăsiseră. Un firicel de venin îi inundă gura cu amar, tot mai amar, prelingându-se până aproape de colțul buzelor. Avea ochii triști, iar un ciob de sticlă cu ascuțișul lui nemilos părea să-i rănească sufletul. Intrase într-o cafenea să-și umezească gura, nu să bea vre-un Amareto cu boabe de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe Nicky se abținuse să nu plângă. Ca orice mamă simțea amărăciunea aceea în suflet când afli că totul nu este în regulă cu copiii tăi. Ochii lui mari erau pierduți și goi aruncând săgeți de gheață. Surâsul lui era amar, încremenit pe chipul lui dar pentru o clipă se transformă în bucurie în prezența Carlinei, a mamei sale. - Știi, n-am mai plecat astăzi. Am rămas să mai discutăm. - Ce vrei să știi mamă? Nu are nici o importanță! Ce mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că sunt din România, să nu mă felicite pentru Mungiu. Era aproape stânjenitor, deși flatant, și aproape o impostură, dar, recunosc, o cât se poate de bună postură... Cum să te „plângiș că ești (ai intrat) în cărți, după ce, atâția amar de ani, aproape că nu existam pe hartă (cum a spus Peter Greenaway la ”Anonimul ”, remember ?), că jocurile se făceau fără noi și că trebuia să te întorci peste 40 de ani în urmă, la Pădurea spânzuraților al lui Ciulei
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
care, ca și Balanța lui Pintilie, ne pune în fața unui posibil dacă : dacă Realitatea n ar fi atât de absurdă, atât de copleșitor de cinematografică, ea nu s-ar povesti pe peliculă ! Un film care debutează vitriolant și care sfârșește amar, alienant și alarmant. Verva de dialoghist a lui Daneliuc n-a fost parcă niciodată mai detonantă. Cât despre actori, e de ajuns să spunem că Cecilia Bârbora e perfectă și că Dorel Vișan întâlnește aici cel mai bun rol al
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
scenarist cunoscut până acum mai mult ca autor al câtorva scurtmetraje de succes premiate la CineMAiubit sau DaKINO. De data asta, el se aruncă în ”mare” fără a o încerca cu degetul ! și reușește un prim film remarcabil (solid, ușor amar, dar mai ales foarte amuzant), care este în egală măsură de autor și de public. Dacă primele secvențe ne introduc într-o Românie mizerabilistă, pe care-am ajuns s-o vedem de atâtea ori încât a devenit aproape un clișeu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
al unei muncitoare pe nume Imola), căruia i s-a pierdut urma și pe care-l caută în scopuri de scoop jurnalistic o gazetară franceză de origine română, Irenne (sic !), reîntoarsă în țară în 2004... Tonul general al filmului este amar, deziluzionat : Revoluția nu mai interesează decât ca prilej de comemorări oficiale și, cum spuneam, de bilanțuri în presă. (Sau ca subiect de film vezi 15.) România de acum a devenit o țară a nimănui, asemeni copiilor abandonați prin canale, o
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
universitar și nu persoane neinstruite, care nu știu despre ce este vorba. Am fost invitat să părăsesc sală, daca nu sunt de acord cu cele prezentate. Am ieșit afară de bunăvoie, urmat și de către alți participanți. Am rămas cu un gust amar și le-am reproșat organizatorilor acestei aplicații de teren, faptul că au căzut în capcana întinsă de către cei de la ,,Gold Corporation”. Pornesc de unul singur pe străzile Roșiei Montane. Benere imense, cât casele aflate în degradare, acoperă fațadele lor, arătând
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]