8,377 matches
-
fariseul) care s au dus la templu să se roage. Dar cine s-a rugat cu adevărat? Exegeții afirmă că rugăciunea fariseului n-a fost, de fapt, o...rugăciune. El nu-i cere nimic lui Dumnezeu. Se adresează doar în aparență Lui, în timp ce se contemplă cu admirație pe sine. Mântuitorul ne arată în acestă parabolă că deosebirea dintre cei doi se vădește chiar și înaintea lui Dumnezeu la rugăciune, când omul trebuie să fie smerit și apăsat sub greutatea păcatelor făcute
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
de gândire științifică suficient de general acceptate, absorbite în modul standard de gândire al comunității sociologilor, și care să reprezinte o paradigmă în jurul căreia să se constituie o disciplină științifică matură. Întreaga lucrare a pornit de la o ipoteză generală: în ciuda aparenței, sociologia actuală a început să constituie deja o paradigmă coerentă de gândire. Aceasta nu este însă evidentă la suprafața spectaculoasă a teoriilor sociologice, care fură privirea datorită coloritului unic al fiecăreia dintre ele, ci trebuie căutată în adâncurile gândirii sociologice
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sociale în interesul tuturor. În teoria marxistă, statul este definit într-o modalitate concret-istorică, ca instrument al dominării de clasă. El reprezintă un organism astfel constituit încât să asigure promovarea intereselor economice dominante în guvernarea întregii societăți. Religia, tocmai prin aparența sa de iraționalitate, a reprezentat un teren deosebit de fertil pentru exercițiile de analiză funcțională. Cele mai spectaculoase explicații ale religiei sunt de tip funcțional. Émile Durkheim (1925) consideră că religia are funcția de a sacraliza socialul însuși, de a-i
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
practicilor religioase în sfera pescuitului avea funcția de a restaura echilibrul psihologic grav afectat de neputința în fața forțelor incontrolabile ale oceanului. Alfred R. Radcliffe-Brown (1965), pornind de la analiza unui alt tip desituații, avansează o interpretare a funcțiilor religiei care, în aparență opusă celei a lui Malinowski, în fapt, o completează. Funcția religiei este de a marca afectiv importanța unor momente sociale (nașterea, căsătoria, moartea, primirea adolescentului în comunitatea maturilor), asociindu-le pentru aceasta cu un înalt nivel de anxietate. În aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
organism biologic, de sistem psihologic se va comporta... Este deci suficient să identificăm mulțimea caracteristicilor generale care prin conjuncție îl constituie pe Popescu pentru a-l putea înțelege complet pe acesta, utilizând doar enunțuri generale din diferitele științe. Deși, în aparență, soluția este simplă, se ajunge pe această cale la o problemă insolubilă. Orice lucru individual are o cvasiinfinitate de proprietăți. În aceste condiții,conjuncția legilor generale sub incidența cărora cade respectivul caz este mereu incompletă. Dificultatea a fost formulată în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
comunitățile umane, cea în care trăiește fiecare dintre noi este în mod special interesantă. Cunoașterea amănunțită a unui obiect individual este însă departe de a se realiza simplu, fără dificultăți. Ea cere efort și timp, metode sistematice și complexe. În ciuda aparențelor, descrierea unui obiect individual suficient de complex este, chiar în limitele restrânse ale intereselor subiectului cunoscător, greu de imaginat că ar fi completă. Anatomia umană încă prezintă mistere. La fel și geografia; chiar dacă am considera că pământul nu se schimbă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
se succedă în durată”, el distinge opt tipuri de timpuri sociale: 1. Timpul de lungă durată și încetinit, caracterizat prin faptul că trecutul este proiectat în prezent și viitor. Este timpul comunităților sătești, al comunităților etnice. 2. Timpul înșelător, sub aparența duratei lungi și a încetinelii, el ascunde virtualități de crize bruște și neașteptate. Este timpul specific marilor orașe sau al „publicului” politic. 3. Timpul cu bătăi neregulate între apariția și dispariția ritmurilor, caracteristic rolurilor sociale, atitudinilor colective și comportamentului maselor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de diferențiere internă. Interesante pentru analiza funcțiilor ideologice ale istoriei sunt temele de inspirație marxistă, relansate de către orientările critice actuale. Critica ideologică marxistă a practicii istorice occidentale academice scoate în evidență tocmai adânca angajare socială și ideologică a acesteia, sub aparența obiectivității și a neutralității. Istoria este părtinitoare nu numai „în interior”, ci și „în exterior”. Henry S. Commager apreciază cu resemnare că „istoria este verdictul națiunii învingătoare”. Secole de-a rândul, remarcă el, istoria a fost scrisă de învingători, și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dar nu o determină pe una sau pe alta. În acest sens, demersul comprehensiv nu este principial predictiv. El este doar o înțelegere a unor fapte petrecute. Invocarea situației face opțiunea doar familiară, îi reduce din caracterul ei neobișnuit în aparență. Acest aspect este foarte important de subliniat. Prin comprehensiune, cercetătorul nu face nici un fel de predicție și nici retrodicții. El nu încearcă să judece în felul următor: avem situația X; să îmi imaginez cum aș acționa eu în această situație
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
altă parte, burghezia o aprecia ca fiind complet irațională, nedreaptă, nefirească, opusă naturii umane. Putem utiliza aceste estimări subiective drept bază pentru o evaluare mai generală a poziției în seria evolutivă a societății feudale a secolului al XVIII-lea? În aparență, nu. Unii o consideră bună, alții rea. A cui opinie este justificată? Avem vreun criteriu pentru a considera una dintre cele două tipuri de opinii ca fiind corectă? Un alt caz. Acum două secole, proprietatea privată era considerată de către 99
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sociologice postbelice românești un suflu Înnoitor și insurgent. Te somează la asta ambianța postrevoluționară a disciplinei și propria ta adeziune profesională. De aici, cum ziceam, nota autobiografică a textului. Această strategie culturală pare, poate, mai limpede acum. A-i conferi aparența unei adeziuni apriorice era singura rețetă rezonabilă de a livra un mesaj neortodox. Nu suntem aici În regimul negației apodictice, ci În acela al dubitației. Nu În cel al ,,luării În piept cu adversarul”, ci În acela, mai rafinat, al
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
comunistă. Din acest motiv, ea a avut o influență marginală asupra sociologiei românești, care s-a dezvoltat pe alte liniamente. După al doilea război mondial, o dată cu instaurarea comunismului, lucrările lui Marx și Engels au fost traduse aproape integral, doar În aparență au putut fi „citite” independent. În fapt, ele au fost promovate sub forma unui pachet Înalt structurat, sub forma reinterpretării date de către Lenin și apoi canonizată de către Stalin În ideologia comunistă sovietică. Era o teorie, dar puternic ideologizată, o mixtură
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
logică nonștiințifică. Pe de altă parte, considerând „materialismul istoric” ca sociologie, știință a societății, ea era expusă procedurilor de tip științific de producere și verificare, fapt care nu putea fi acceptat de ideologia comunistă. O asemenea plasare a sociologiei, dincolo de aparența avantajelor, o expunea presiunilor deformante politico-ideologice, dar și unor atitudini adverse. Pentru a evita o asemenea poziție primejdioasă, a dominat un larg consens că „sociologia românească” nu este „materialismul istoric”. S-a avansat chiar ideea că sociologia ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
și Ungureanu (1982, 59) constată că, după 1970, preocuparea pentru a fixa poziția sociologiei În contextul epistemologic marxist-leninist a scăzut rapid. Autorii citați mai sus - cu siguranță, din motive de ocolire a unei opțiuni dificile ideologic -, adoptă o poziție În aparență dogmatică: sociologia În România este marxistă, fundată pe paradigma marxist-leninistă. O asemenea atitudine eu aș taxa-o a fi un sacrificiu responsabil al unor profesioniști. Cred că ea a reprezentat o tentativă de a salva sociologia românească prin afirmarea utilității
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
obișnuită și cu atât mai mult când este vorba despre decizii majore, cum ar fi alegerea unui loc de muncă, a locului de rezidență, actorii nu numai că judecă În termeni de costuri și beneficii, ci sunt capabili ca, În ciuda aparențelor, să identifice și soluția optimă (rațională). Fără a intra aici În discuția amplă pe care operaționalizarea de către J. Coleman a mai vechii idei weberiene a raționalității individuale o angajează, ne referim, pe scurt, doar la o singură fațetă a ei
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
pe care-l relatează Sirota este cazul unui atac pervers prilejuit de o banală analiză. Situația permitea Însă o răfuială cu autoritatea instituantă, cu fondatorii care nu puteau fi Înlăturați decât printr-un linșaj colectiv simbolic și o culpabilizare, sub aparențe democratice, a majorității. Provocatorul chema la insurecție contra unei construcții, invocând ideea de inovare, democrație, fibra sindicalăă În numele unei ideologii egalitariste, membrii erau invitați, Într-o atmosferă de atac emoțional, printr-o mișcare violentă și neașteptată, să se solidarizeze cu
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
se confruntă. Nu e o Întâlnire intre doi indivizi, ci Între două lumi, reprezentantul clasei superioare se prezintă ca purtător al unor valori cumulate În timp, de clasa sa, familia sa, lumea sa. El Își gestionează cu atenție ținuta, atitudinea, aparența, hexis-ul corporal, se supune unor reguli greu detectabile pentru cineva venit din afara acestei lumi. O relație asimetrică. Sociologul este dominat, politețea și curtoazia interlocutorului exprimă, de fapt, grija acestuia de a nu afișa diferența și inegalitatea pozițiilor. Pornind de la această
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
autoritate” (p. 260). Supunerea față de autoritate, dovedită profitabilă de cele mai multe ori, ne face să ne dorim confortul obedienței automate. Dar există și excepții izbitoare, potrivnice, care vin În contradicție cu experiențele acumulate În timp. Profesioniștii tehnicii convingerii caută să creeze aparența autorității pentru a câștiga Încrederea, făcând apel la diferitele trucuri susținute de accesorii, haine, titluri. Un alt principiu prezentat În ultimul capitol al cărții și uzitat În procesul persuasiv este cel al rarității. Ideea că am putea pierde un lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
unor evenimente fondatoare inopinate sau de perioade „speciale” ale istoriei În care generația istorică Însăși se autoidentifică, luând cunoștință de ea Însăși. Conform schemei elaborate de C. Attias-Donfut, „ceea ce caracterizează generațiile este amprenta timpului” (1988, 81). Este evident că aceste aparențe diferite de la o generație la alta coexistă și se Îmbină În identitatea de a fi „la plural”, după cum observă Lahire (1998). Fiecare individ se Înscrie În același timp Într-o filiație familială pe baza căreia parcurge toate treptele sociale ale
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
om”. (Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al III-lea, XXXII, în PSB, vol. 15, p. 361-362) „Dar când a binevoit să ia chip de rob, să primească pârga noastră, n-a luat închipuire de trup, nici aparență de trup, ci trup adevărat. De aceea a primit să vină cu toate cele ale noastre; să se nască din femeie, să fie prunc, să fie înfășat, să fie hrănit cu lapte și să sufere de toate celelalte, ca să se
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
S-a făcut om și S-a sălășluit între 54 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Nu era un trup nălucă, căci în acest caz n-ar fi fost scăpat trupul nostru de patimi și de moarte. Dar Cuvântul nu era numai la aparență Subiectul lui, căci în acest caz s-ar fi întâmplat de asemenea o mântuire la aparență. Ci era cu adevărat trupul real al Lui, efectuându-se în el faptele mântuitoare reale ale Cuvântului, care se transmiteau prin el și asupra
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
trup nălucă, căci în acest caz n-ar fi fost scăpat trupul nostru de patimi și de moarte. Dar Cuvântul nu era numai la aparență Subiectul lui, căci în acest caz s-ar fi întâmplat de asemenea o mântuire la aparență. Ci era cu adevărat trupul real al Lui, efectuându-se în el faptele mântuitoare reale ale Cuvântului, care se transmiteau prin el și asupra altora și asupra naturii. (n. s. 87, p. 361) 55 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Erau ale Cuvântului
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Potrivit lui H.-R. Patapievici, care reia argumentația lui C.S. Lewis 1 și a lui Leo Strauss 2, obiectivitatea științifică devine, în acest caz, cerc vicios, fiindcă exclude tot ceea ce nu presupune. Deci nu e obiectivitate, chiar dacă demersul ei are toate aparențele unui demers științific. Spre pildă : științific e să nu crezi în Dumnezeu ; deci Dumnezeu nu există știința nu îl poate găsi, deoarece îl exclude din start, și orice demonstrație nu poate regăsi decît numai ceea ce a presupus la start. în
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
terestru al cosmosului, cu ochii creaturii, și cum se vede același real din centrul lui transcendent. în formularea lui Andrei Pleșu, schema inversiunii se rezumă, în toate tradițiile mari, prin regula : cel dintîi în ordine principială e, cel puțin în aparență, ultimul, cel din urmă, în ordinea manifestării 1 . Andrei Pleșu, în Simboluri metafizice ale crucii, Humanitas, București, 2007, pp. 98-99 : Analogia, definită în sens strict, înseamnă o operațiune de reflexie, de oglindire, și implică, drept corelativ necesar, conceptul inversării. Analogia
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
operei divine. De aceea, de altfel, a fost creat ultimul. Tot astfel cum ne rezumăm discursurile prin concluzii înalte. Această schemă a inversiunii se rezumă, în toate tradițiile mari, prin regula : cel dintîi în ordine principială e, cel puțin în aparență, ultimul, cel din urmă, în ordinea manifestării Ch‡ndogya-UpaniÌad : Căci ‡tma, care rezidă în inimă (‡tma, sinele, fiind echivalent cu Tema analogiei inverse a fost reamintită publicului român de Andrei Pleșu în cartea Despre îngeri cu capitolele Lumea în oglindă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]