8,236 matches
-
Destinul, și să le spui injurii Zeilor, decât să pătrunzi zdravăn în ridicolul oamenilor, și să redai într-un mod plăcut pe scenă defectele tuturor. Când zugrăviți eroi, faceți ceea ce vreți. Sunt portrete după voie, în care nu se caută asemănarea; și nu aveți decât să urmați caracteristicile unei imaginații care-și ia avânt, și care adesea abandonează veridicul pentru a înhăța miraculosul. Însă când îi zugrăvești pe oameni, trebuie să-i zugrăvești după natură. Se vrea ca aceste portrete să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cel ce o seduse." (n.tr.) 17 Opera este importată din Italia de Mazarin în 1647, cu o reprezentație din Orfeo. 18 Sublinierea noastră. 19 În Poetica d'Aristotele vulgarizzata e sposta, publicată în 1570, Castelvetro distinge patru tipuri de asemănare, posibilul credibil, posibilul necredibil, imposibilul credibil și imposibilul necredibil. În acest tablou cu patru intrări, în care prima și cea de-a treia configurație (adică verosimilul obișnuit) sunt acceptate, cea de-a doua și a patra (adică verosimilul extraordinar) sunt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căruia sunt puse erorile și eșecurile culturale din epocă: „Literatura și arta au pregătit un climat. Au pus în circulație principiile specificului nostru național și ale particularismului local, disprețuite până mai ieri de toți doctrinarii reformelor copiate după chipul și asemănarea Occidentului.” Enunțată teoretic, atitudinea tradiționalistă nu va căpăta un caracter dogmatic, ci va rămâne foarte discretă, revista renunțând, în cele din urmă, la orice constrângere ideologică în favoarea promovării valorilor. Așa cum se arată într-un articol de bilanț ( În pragul celui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289322_a_290651]
-
și timpul. S-a consimțit reunirea sub acești termeni, În mod voit arbitrari și schematici, a unei serii de observații generale și preliminarii, pe care le considerăm indispensabile În abordarea cercetării religiilor preistorice. O constatare răspândită este că moartea are asemănări tulburătoare cu non-umanul, ca fapt incontrolabil asupra căruia puterea umană este ineficace. Această problemă implică Întrebări, de obicei cu Încărcătură emoțională, cu privire la ce este forța vitală a persoanei, la pierderea și la destinul morților. Chiar dacă omul nu este singura specie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sistemele de gândire și stadiul cultural. Există chiar indicii În sens contrar. Analizând componentele religiilor „primitive” actuale, se observă că unele idei și credințe nu sunt circumscrise populațiilor cu același nivel cultural: de exemplu, În ceea ce privește concepția despre „ființa supremă”, există asemănări și diferențe care depășesc, Într-un mod complex, diferențele de nivel cultural (Grottanelli, 1965). Așadar, trebuie să fim precauți În Încercarea de a reexamina această chestiune. Mai curând, ceea ce se poate face pentru a nu cădea Într-un particularism excesiv
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cercetători consideră că „venerele” au devenit „zeițe-mamă”. Dacă această continuitate este speculativă, nu se poate spune același lucru despre marele fenomen care are loc concomitent: uniformitatea imaginilor mitice și a simbolurilor care unesc primele societăți agrare din zona Europei sud-orientale. Asemănările sunt atât de accentuate, schemele conceptuale și grafice atât de recurente În spațiu și timp, Încât ne pot duce cu gândul la o religie autentică, prima (În Europa) În cadrul căreia, printre altele, se pot recunoaște divinități. Între paleolitic și neolitic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-lea mileniu, fenomene noi, dintre care cele mai importante sunt, În afară de Înmormântările colective (sub un tumul sau nu), creșterea cailor și călăritul - aspecte ale unui mod de viață care a marcat până astăzi imensele stepe eurasiatice, din Mongolia până În Ungaria. Asemănările culturale Între regiuni atât de Îndepărtate, dar unite de stepe, nu lipsesc. Și totuși nu există nimic care să indice faptul că civilizațiile asociate au fost primele sau singurele care au vorbit o limbă indo-europeană. Ar fi interesant de amintit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a orândui creșterea animalelor, legătura cu pământul, viața sedentară tot mai aglomerată. Se afirmă religii ale regenerării ciclice, ale anotimpurilor, ale strămoșilor sau religii oculte ( În privința cărora, locurile ascunse ale megaliților se alătură peșterilor); În același timp, după chipul și asemănarea omului și ale animalului, sunt inventați zeii. Aceștia au și ei istoria lor care se schimbă odată cu omul. Cunoașterea tainică și mitică, noțiunile cosmologice trec În mâinile capilor societății și, când aceasta se Împarte În clase și se stratifică, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai mult decât orice, cu o Îmbogățire și amplificare a vieții religioase, cu o scădere clară a dramatismului și a pasiunii, dar cu o penetrare mai sistematică În experiența cotidiană a claselor periferice ale societății. Pentru a Înțelege diferențele și asemănările, se pot compara textele funerare ale piramidelor, pe care le-am folosit atât de mult, cu textele funerare ale acestei epoci: Textele Sarcofagelor 1. Primele au fost sculptate cu hieroglife clare și elegante, percepute ca realități vitale, nu doar grafice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
orientare spre asceza filozofico-religioasă. Analogiile profunde care Îi Înrudesc au dat loc unei frecvente folosiri improprii a expresiei „orfico-pitagoreic” pentru indicarea doctrinelor și practicilor care se aseamănă cu acestea. Nu există Îndoială că orfismul și pitagoreismul dau dovadă de multe asemănări, ca nemurirea și transmigrația sufletelor, practica vegetarianismului și a ritualurilor catarctice. Cu toate acestea, fiecare pare să fi avut un specific propriu care ne Împinge să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale. Deja Pitagora, fondatorul pitagoreismului, este un personaj
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
neclar mit care Îl pune În legătură cu un copil pe nume Epiurxe "Epiur", singur sau În prezența Menervei și a unor lase, sau al unei lupte Împotriva zeiței Mlacucxe "Mlacu÷". Rămâne, În sfârșit, de subliniat puternica elenizare a cultului. Chiar dacă unele asemănări dintre practicile cultuale (deosebirea dintre sacrificiul pentru zeii subpământeni și cei de deasupra, „magia simpatică” Între caracterul divinităților și cel al victimelor, èsharai și bothroi și așa mai departe) pot reprezenta dezvoltări paralele independente, cu siguranță Etruria Împrumută din lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Romulusxe "Romulus"-Remusxe "Remus"), Mater Matutaxe "Mater Matuta" și aurorele indiene (Usasah)1. Aceste comparații, cărora le pot fi aduse cu siguranță obiecții din punctul de vedere al lingvisticii comparate și din cel indologic, furnizează pentru istoria religiei romane unele asemănări care ne fac, poate, să ne gândim la o „moștenire religioasă”, cu analogii interesante, dar și numeroase diferențe. Cu toate acestea, În ceea ce privește structura, funcția și istoria religiei practicate la Roma de către romani, aceste rezultate rămân Îndoielnice. Ele ipostaziază niște structuri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ilicite”. În acest sens, sunt cunoscute o mică societate (sodalicium) de sclavi domestici care o venerează pe Isisxe "Isis", o camaraderie (contubernium) de adoratori ai lui Martexe "Marte" (Marticultores), un colegiu (religios?) care se reunește În casa Sergiei Paulina (o asemănare importantă cu „bisericile domestice” creștine) și, pe lângă acestea, asociații de adoratori ai zeilor: Lari, Dianaxe "Diana" și Antinous, Herakles, Mercurxe "Mercur", Apolloxe "Apollo", Esculapxe "Esculap" și Hygieia, Jupiter, Saturnxe "Saturn". Și personalul consacrat cultului se organizează În asociații (collegium tibicinum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu virtuți mai ales etice și civile, care În Pitagora Își găsește modelul cel mai complet și hotărâtor pentru următoarele dezvoltări a ceea ce se va defini ca tipologia „bărbatului divin” (thèios anèr). Cu toate acestea, În timp ce adjectivul thèios exprimă o asemănare, dar, cu siguranță, nu o identitate de natură cu theos („zeu”), ambii parametri, eroic și sapiențial, se dovedesc În mare măsură departe de realitatea acoperită de cultul suveranilor. În această realitate, dacă, pe de o parte, intră În joc tema
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dimensiunea etică și religioasă. Filozoful, mai mult decât un pur speculativ, este un „Înțelept” ce tinde spre dobândirea adevărului Într-o tensiune etică, intelectuală și religioasă În același timp, având drept obiectiv purificarea și atingerea acelei „asimilări” a Zeului În „asemănarea” pe care Platon o arăta deja În Theaetetos drept scop ultim de urmărit pentru dobândirea unei desăvârșiri care, În același timp, este eudaimonìa („beatitudine”). Date fiind aceste premise, se Întrevede un alt aspect ulterior al rolului hotărâtor asumat de neoplatonism
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu concepțiile indiene, ci și din aluzia la o viziune a pământului Împărțit În șapte, idee conținută Într-un fragment din G³th³ (Yasna 32, 3). De asemenea, credințele legate de ceea ce se Întâmplă după moarte și practicile funerare prezintă unele asemănări certe (dar și caracteristici specifice evidente), pe care comparația indo-iraniană nu face decât să le pună În lumină. La un moment dat, obiceiurile funerare au Început să se diferențieze, astfel Încât În India cadavrele sunt incinerate, În timp ce În Iran acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Herakles, deși nici nu este atestat ca zeu, ci doar ca erou, să fi păstrat trăsături ale zeului major de funcție secundă. Există inclusiv elemente iconografice care, după cum au sugerat unii cercetători avizați din secolul al XIX-lea, au o asemănare deosebită cu Indraxe "Indra": amândoi puternici, cu barbă, Înarmați cu măciucă. Mai mult, și În biografia lor se Întâlnesc elemente simetrice (Dumézil, 1970). De exemplu, Indra, după ce Îi jură loialitate și prietenie lui Namucixe "Namuci", Îl trădează, ucigându-l, la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aici vin pe pământ țarii noștri dragi: din capul sfânt al lui Adamxe "Adam"; de aici apar prinții și eroii: din oasele sfinte ale lui Adam; de aici vin țăranii noștri ortodocși: din genunchiul sfânt al lui Adam. Astfel de asemănări nu pot fi Întâmplătoare, ci reflectă elemente ale unui vechi mit cosmogonic indo-european, conform căruia toată realitatea provine de la membrele unei ființe primordiale, plasată, fără prea multe preocupări logice, Într-un spațiu și un timp anterioare existenței, În aria nebuloasă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să fi avut, chiar dacă astăzi este dificil de spus În ce fel, o legătură cu scrierea, fiindcă alfabetul irlandez se numește ogam, iar inventarea sa este pusă pe seama unui personaj numit Ogmaxe "Ogma", fiind astfel greu să ne gândim că asemănarea cu Ogmios este pur Întâmplătoare. 3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARETC "3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARE" În ciuda dificultăților metodologice pe care le-am expus mai sus, Încercarea de a identifica divinitățile galice cu cele ale panteonului insular, pe baza
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Indraxe "Indra", ori despre proiectilul zeului irlandez Dagdaxe "Dagda", toate acestea au În comun o Însușire ciudată: odată aruncate, ele se Întorc ca un bumerang În mâna zeului. În India, această minune este atestată mai târziu, În Mah³bh³rata, dar asemănarea celor trei mituri ne permit plasarea lor cu ușurință În perioada indo-europeană, În care Încă se mai foloseau rudimentare arme de aruncat; cele trei mituri Încearcă să scutească zeii de limitele clare ale acestor arme: odată lansate, lăsau luptătorul dezarmat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru că e vorba de un mod de a povesti admis de toți. În realitate, tehnica „naratorului omniscient” este adoptată foarte des de romancierii antici și moderni. Găsim aici un prim punct de contact între narațiunile biblice și tehnicile literaturii universale. Asemănările nu se opresc aici: stilul Gn 1 este destul de apropiat de cel al unor teorii moderne despre originea lumii. Precizez imediat că mă refer doar la stilul, și, evident, nu la conținutul acestor teorii. Acest lucru ne poate surprinde. Însă
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
animalele au fost create „după soiul lor” (1,11-12.21.24-25); nu la fel se întâmplă când Dumnezeu creează primul cuplu uman (1,26-27). Nu sunt creați „după soiul lor”, ci „după chipul lui Dumnezeu l-a creat și după asemănarea sa”. Nu există deci „rase umane”, și nimeni nu poate pretinde că aparține unei „rase superioare”. Toți sunt egali pentru că sunt creați după imaginea aceluiași Dumnezeu (cf. 5,1). În consecință, toți oamenii poartă în sine ceva „sacru” și inviolabil
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
vremea, funcții predominant distractive. În Grecia antică, la mesele filosofilor, era folosită frecvent ca mijloc de întrecere. Latinii au cultivat-o mai puțin decât grecii. Între g. românească și cele întâlnite mai ales la popoarele din Peninsula Balcanică există mari asemănări. Nu rezultă de aici că trebuie căutate neapărat anume canale de influențe, pentru că g., ca și alte specii folclorice, a putut apărea independent la mai multe popoare. În nordul Moldovei și în câteva localități din nordul Transilvaniei și din Banat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287258_a_288587]
-
format Eminescu stilul său inegalabil”. Sunt puse, de asemenea, în ecuație date noi despre unele etape ale vieții poetului. Aspecte ale influenței operei eminesciene asupra literaturii și spiritului public românesc sunt discutate dintr-o consecventă perspectivă morală. Antologia Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria (1901) are ca modele realizările similare datorate lui Iordache Golescu, Anton Pann, Gheorghe Alexici, Petre Ispirescu, Iuliu A. Zanne, I.C. Hințescu, Karl Schuller, Otto von Reinsberg-Düringsfeld, Karl Fr. W. Wander
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286500_a_287829]
-
1908; Cuvântări și predici ale unui teolog, mai târziu cleric român în țară sub stăpânire străină, I-VIII, București, 1923-1939; Pagini dintr-o arhivă inedită, îngr. și introd. Antonie Plămădeală, București, 1984; Note ascunse. Jurnal, Cluj-Napoca, 1999. Culegeri: Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria, Sibiu, 1901. Repere bibliografice: Romulus Cândea, Patriarhul Miron Cristea, „Candela”, 1925, 3-7; Ion Rusu-Abrudeanu, Înalt Prea Sfinția Sa, Patriarhul Miron Cristea. Omul și faptele, I, București, 1929; Închinarea Înalt Prea Sfințitului Patriarh
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286500_a_287829]